ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Analizând cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată de către contestatoarea-persoană interesată A. S.R.L., constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 17 iunie 2020, apărătorul ales al contestatoarei-persoane interesate S.C. A. S.R.L. a solicitat sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea lămuririi chestiunii de drept: în interpretarea art. 154 și următoarele raportat la art. 91 alin. (1)si(2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, asa cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 25 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, si clarificat prin trimiterea pe care paragraful 96 din aceasta hotărâre o face la Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 5 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent să judece recursul în interesul legii raportat la art. 249 alin, (1) si (2) din C. proc. pen., valorificarea bunurilor aparținând unei persoane juridice aflate în procedura de insolvență, când asupra acestor bunuri sunt instituite măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal în vederea confiscării speciale si/sau extinse, generează consecința juridică a: 1) dobândirii, libere de orice sarcini, a bunurilor înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de Legea nr. 85/2014 si transferul sechestrului asigurător asupra sumei de bani obținute din valorificare? 2) radierii din cartea funciară a sarcinilor înscrise în baza măsurilor asigurătorii dispuse în vederea confiscării speciale si/sau extinse?"

Referitor la condițiile de admisibilitate a sesizării, apărarea a susținut că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 475 C. proc. pen. întrucât Înalta Curte este instanța învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, problema ridicată constituie o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea cauzei, iar instanța supremă nu a statuat anterior asupra acesteia, printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Pe fondul cererii, expunându-și opinia cu privire la chestiunea de drept invocată, apărarea a susținut, în esență, că dacă Decizia nr. 2/2018 din 19/02/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, stabilește că, într-o procedură de executare silită prevăzută de C. proc. civ., bunurile sunt valorificate libere de orice sarcini (indisponibilizarea fiind transferată asupra sumei de bani obținute, beneficiarul sarcinii de natura penala neavând vreo prioritate), indiferent care sunt acestea și indiferent care este natura acestora, nu există nicio rațiune ca texte legale similare aplicabile într-o procedură tot de executare silită prevăzută de Legea nr. 85/2014, să fie interpretate/aplicate diferit și să producă consecințe juridice diferite.

Deliberând asupra admisibilității cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată de contestatoarea-persoană interesată S.C. A. S.R.L., Înalta Curte reține următoarele:

Din economia dispozițiilor art. 476 C. proc. pen., rezultă că admisibilitatea unei cereri de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie evaluată atât prin raportare la condițiile formale, expres prevăzute de art. 475 C. proc. pen., cât și la exigențele de admisibilitate dezvoltate în jurisprudența Completului competent din cadrul instanței supreme, referitoare inter alia la natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării și aptitudinea dezlegării date de a avea consecințe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Statuând asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei", regăsită în cuprinsul art. 475 C. proc. pen., în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală s-a stabilit că aceasta trebuie să aibă un anumit grad de generalitate, adică să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței (I. C. civ..J, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 14/2015).

Evaluând cererea formulată de contestatoarea-persoană interesată S.C. A. S.R.L., prin prisma criteriilor susmenționate, Înalta Curte constată că problema ce se dorește a fi dezlegată de către completul competent al Înaltei Curți, astfel cum a fost enunțată de apărare, vizează, în esență, aplicabilitatea și efectele Deciziei nr. 1 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept si clarificat prin trimiterea pe care paragraful 96 din aceasta hotărâre o face la Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018, pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent să judece recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 5 iunie 2018, în planul particular al speței, chestiune care, în mod evident, nu prezintă doza de generalitate inerentă unei probleme de drept ce poate face obiectul sesizării în procedura prevăzută de art. 475 și următoarele C. proc. pen.

Practic, prin sesizarea formulată, contestatoarea-persoană interesată S.C. A. S.R.L. nu solicită interpretarea unor dispoziții legale in abstracto, ci obținerea opiniei completului specializat al instanței supreme asupra unei chestiuni ce ține de fondul cauzei, antamată prin criticile formulate în contestație, ulterior pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziilor anterior menționate.

Ca urmare, sesizarea formulată de contestatoarea-persoană interesată S.C. A. S.R.L. nu urmărește dezlegarea teoretică, de principiu, a unei probleme de drept cu consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, ci însăși soluționarea propriu-zisă a unor aspecte vizând fondul cauzei, motiv pentru care cererea de sesizare analizată este inadmisibilă.

Pe fondul contestației formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea din data de 16 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, printre altele, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de ridicare/transfer sechestru asigurător formulată de către persoana interesată S.C. A. S.R.L.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, în ceea ce privește cererea formulată și reiterată de către persoana interesată S.C. A. S.R.L. (adjudecatar la licitație al bunului imobil în cadrul procedurii de executare silită), respectiv de strămutare a sechestrului asigurător de pe bunul imobil pe suma de bani obținută din valorificarea acestuia, că existența unei măsuri asigurătorii dispuse în procesul penal, anterior deschiderii procedurii de insolvență, nu împiedică valorificarea bunurilor afectate de o astfel de măsură (ceea ce s-a și întâmplat în prezenta cauză), din moment ce textul vorbește de dobândirea lor liberă de orice sarcini, cu excepția cazului în care măsura asiguratorie e luată în vederea confiscării speciale sau extinse. Toate bunurile supuse măsurilor asigurătorii pot fi așadar valorificate în cadrul procedurii insolventei, indiferent de scopul pentru care a fost luată măsura.

Existența procedurii insolvenței nu afectează legalitatea instituirii și a menținerii măsurii asigurătorii, întrucât este vorba de două aspecte diferite, cu funcție diferită.

Cu privire la efectele valorificării bunurilor în situația în care acestea sunt afectate de măsuri asigurătorii penale (anterior deschiderii procedurii), Curtea a notat că trebuie avut în vedere scopul instituirii măsurii asigurătorii, după cum se arată și în disp. art. 91 din Legea nr. 85/2014.

Prin Decizia nr. 1/2020 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucuresti - Secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) și art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. (respectiv art. 163 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. de la 1968), că existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: a) nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat; b) nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014; c) nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014.

Relevante pentru cererea persoanei interesate, sunt paragrafele 90 și 117-120 din decizia precitată, care prevăd următoarele:

"90. Or, valorificarea bunurilor debitoarei în procedura insolvenței nu reprezintă un act de dispoziție la îndemâna debitoarei, pentru a se considera că pe această cale bunurile asupra cărora poartă măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal sunt sustrase, în mod nelegal, de sub sechestru, ci această procedură se desfășoară sub controlul de legalitate al judecătorului-sindic și sub coordonarea administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului judiciar. 117. În acest sens trebuie subliniată și denumirea marginală a textului de lege (respectiv "Regimul bunurilor înstrăinate în procedura insolvenței de către administratorul sau lichidatorul judiciar"); de altfel, art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 face referire la dobândirea liberă de orice sarcini a bunului, precum privilegii, gajuri, ipoteci sau drepturi de retenție, sechestre de orice fel, făcând excepție de la acest regim (respectiv al dobândirii bunurilor libere de orice sarcini) măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse, care se mențin și ulterior înstrăinării. 118. Mai mult, potrivit art. 112 alin. (3) din C. pen., în cazul în care bunurile ce urmează a fi supuse confiscării nu se mai regăsesc în posesia sau patrimoniul infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu distincția arătată în art. 112 alin. (2) privind posibilitatea confiscării numai în parte a bunurilor. Așadar, însuși legiuitorul din materie penală a prevăzut posibilitatea ca măsura penală a confiscării să își producă efecte chiar în cazul înstrăinării bunurilor supuse unei asemenea măsuri, într-o atare situație măsura de siguranță producând efectele scontate, respectiv înlăturarea stării de pericol creată prin săvârșirea infracțiunii. 119. Coroborând astfel dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. (respectiv art. 163 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. de la 1968), precum și cele ale art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014, rezultă că noțiunea de "indisponibilizare" la care face referire legea procesual penală nu se extinde și asupra unui efect suspensiv în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat sau de a împiedica lichidarea bunului, mai ales că scopul măsurii asigurătorii ar putea fi atins chiar și în condițiile în care s-ar proceda la vânzarea bunului, prin menținerea înscrierii respectivei sarcini în cartea funciară. x. Așadar, în atare situație, se poate proceda la vânzarea bunului în procedura insolvenței, cu înscrierea sarcinii decurgând din măsura asigurătorie în cartea funciară (atunci când este vorba despre bunuri imobile)".

Astfel, prin ordonanța din data de 09.04.2015, DNA a dispus luarea măsurii asigurătorii, prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile aflate în posesia sau proprietatea S.C. B. S.R.L. Prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 09.04.2015, C., constând în construcție și teren, precum și Clădirea anexă "Locuință de serviciu", au fost supuse măsurii asigurătorii. Imobilele respective au fost achiziționate de către S.C. B. S.R.L. de la apelantul - inculpat D., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.04.2009 de către Biroul Notarial "E.". S.C. B. S.R.L. este supusă procedurii falimentului, iar în cadrul procedurii de licitație publică organizată pentru vânzarea bunurilor debitoarei S.C. B. S.R.L., persoana interesată S.C. A. S.R.L. a achiziționat C. și Clădirea anexă "Locuință de serviciu", potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.06.2022.

Prin cererea formulată, persoana interesată S.C. A. S.R.L. a solicitat trasferarea/strămutarea sechestrului asigurător de pe un bun pe sumele de bani, care sunt sau se vor depune în cont, reprezentând contravaloarea imobilelor, preț achitat de către persoana interesată.

Astfel cum s-a arătat anterior, potrivit art. 91 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, singurele operațiuni exceptate de regimul juridic al bunurilor valorificate în procedura insolvenței de a fi dobândite libere de orice sarcini sunt cele supuse măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse. De aceea, atunci când a adjudecat cele două imobile situate în Predeal, persoana interesată S.C. A. S.R.L. nu le-a dobândit libere de sarcini, măsura sechestrului asigurător subzistând.

În cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător, persoana interesată S.C. A. S.R.L. a invocat buna sa credință, solicitând confiscarea prin echivalent a celor două imobile, potrivit art. 112 alin. (3) și alin. (5) C. pen. De asemenea, aceasta a susținut că, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., bunul dobândit prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală sunt banii cu care au fost achiziționate cele două imobile, iar nu imobilele în sine. În plus, persoana interesată a învederat faptul că a fost încasat în contul unic de insolvență prețul plătit, și anume suma de 3.666.300 RON, iar după plata onorariilor și a cheltuielilor de procedură, a rămas suma de 3.284.571,21 RON, care poate fi pusă la dispoziția organelor de urmărire penală, potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

În legătură cu apărările formulate de către persoana interesată S.C. A. S.R.L., Curtea a constatat că o parte dintre ele, precum calitatea sa de cumpărător de bună-credință sau faptul că bunurile provenite din fapte penale ar fi banii cu care au fost inițial achiziționate cele două imobile de către apelantul-inculpat D., sunt chestiuni de fond, care nu pot fi analizate în această etapă, ci la finalul cauzei, atunci când instanța de control judiciar se va pronunța, după epuizarea probelor încuviințate în apel.

Totodată, Curtea a constatat că, din interpretarea dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, nu rezultă că suma de 3.284.571,21 RON, poate fi pusă la dispoziția organelor judiciare. Astfel, conform art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, sumele obținute din valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) vor fi distribuite conform prevederilor legale, urmând ca diferențele favorabile după plata onorariilor și a cheltuielilor de procedură să fie puse la dispoziția organelor de urmărire penală. Din economia dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 nu rezultă faptul că organele judiciare penale ar avea vreun drept de prioritate asupra sumelor obținute în urma vânzării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii în cadrul proceselor penale. Dimpotrivă, banii vor fi puși la dispoziția organelor judiciare după ce vor fi distribuiți creditorilor înscriși la masa credală și după plata onorariilor și cheltuielilor de procedură. Aceasta este interpretarea corectă a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

Examinând contestația declarată de contestatoarea-persoană interesată S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 16 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Potrivit dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător."

Totodată, potrivit art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, părții responsabile civilmente sau a altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune ori a confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Totodată, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Analizând temeinicia și legalitatea măsurilor asigurătorii, potrivit art. 250

2

din C. proc. pen., Înalta Curte constatată că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestora.

Astfel, Înalta Curte reține că prin ordonanțele nr. 381/P/2014 din datele de 09.04.2015, 29.04.2015 și 25.05.2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de Combatere a Corupției, printre altele, în cursul urmăririi penale, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaților D., F..

Prin ordonanța din data de 09.04.2015, DNA a dispus luarea măsurii asigurătorii, prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile aflate în posesia sau proprietatea S.C. B. S.R.L. Prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 09.04.2015, C., constând în construcție și teren, precum și Clădirea anexă "Locuință de serviciu", au fost supuse măsurii asigurătorii. Imobilele respective au fost achiziționate de către S.C. B. S.R.L. de la apelantul - inculpat D., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.04.2009 de către Biroul Notarial "E.". S.C. B. S.R.L. este supusă procedurii falimentului, iar în cadrul procedurii de licitație publică organizată pentru vânzarea bunurilor debitoarei S.C. B. S.R.L., persoana interesată S.C. A. S.R.L. a achiziționat C. și Clădirea anexă "Locuință de serviciu", potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.06.2022.

Prin încheierea contestată din 26 aprilie 2023 Curtea de Apel București în baza art. 250

2

C. proc. pen., s-au menținut măsurile asiguratorii cu privire, printre alții, la inculpații G., H., D., F. și persoanele interesate S.C. București S.A., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S. C. proc. civ. Splai S.A., K., L., M., N. și O. și s-a respins cererea de ridicare a sechestrului asigurator formulată de persoana interesată S.C. A. S.R.L..

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunile presupus a fi comise.

În ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii, Înalta Curte apreciază că nu s-a depășit o durată rezonabilă, măsurile fiind instituite prin ordonanțele procurorului din 09.04.2015 și respectiv 29.04.2015. De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care măsura a fost dispusă și nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate al acestuia asupra bunurilor sechestrate, fiind astfel legală, nefiind disproporționată.

În același timp, Curtea Constituțională a reținut că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016).

De altfel, Curtea Constituțională în paragraful 23 din Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 12 aprilie 2016, a reținut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile și imobile prin instituirea unui sechestru. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei și nu aduce atingere substanței acestuia.

Totodată, Înalta Curte are în vedere complexitatea concretă și particularitățile cauzei, care se află în faza de debut a cercetării judecătorești în apel, astfel încât, apreciază că durata măsurilor asiguratorii se menține în limite rezonabile, iar în ceea ce privește conținutul și întinderea măsurilor asiguratorii instituite față de inculpații au fost individualizate prin raportare la baza factuală ce constituie obiectul acuzațiilor aduse în cauză.

Mai mult, în cauză, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 50 din Legea nr. 129/2019.

În acest context, având în vedere scopul măsurile asigurătorii instituite, precum și suspiciunile care planează asupra inculpaților cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora, Înalta Curte apreciază că menținerea măsurilor asigurătorii este oportună, necesară, precum și proporțională cu scopul urmărit. În ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, se constată că măsurile asigurătorii sunt proporționale cu scopul urmărit, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor ce fac obiectul confiscării ori care pot servi la acoperirea pagubei produsă prin săvârșirea infracțiunilor reținute. De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care măsura a fost dispusă, prin luarea acesteia fiind restricționat doar dreptul de dispoziție asupra bunurilor mobile și imobile (jus abutendi), iar nu și celelalte prerogative ale dreptului de proprietate, acesta fiind pe mai departe titular al acestor prerogative.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte are în vedere că motivele invocate formulate de persoana interesată S.C. A. S.R.L. sunt chestiuni de fond, care nu pot fi analizate în această etapă procesuală, ci la finalul cauzei, atunci când instanța de control judiciar se va pronunța pe fondul cauzei.

Potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, sumele obținute din valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) vor fi distribuite conform prevederilor legale, urmând ca diferențele favorabile după plata onorariilor și a cheltuielilor de procedură să fie puse la dispoziția organelor de urmărire penală.

Din economia dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 nu rezultă faptul că organele judiciare penale ar avea vreun drept de prioritate asupra sumelor obținute în urma vânzării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii în cadrul proceselor penale. Dimpotrivă, banii vor fi puși la dispoziția organelor penale după ce vor fi distribuiți creditorilor înscriși la masa credală și după plata onorariilor și cheltuielilor de procedură. Aceasta este interpretarea corectă a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

Dispozițiile art. 250

2

din C. proc. pen., au fost introduse în fondul activ al legislației procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.

Aceste dispoziții legale instituie în sarcina organelor judiciare obligația de a verifica, din oficiu, subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 (un) an în camera preliminară ori în cursul judecății. Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activității de urmărire penală și judecată la nivel național. Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporționalității lor raportat la ingerința adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Prin urmare, se constată că subzistă și nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea și ulterior menținerea măsurilor asiguratorii, iar criticile invocate privesc aspecte referitoare la procedura insolvenței și nu constituie motive care să se subsumeze ca fiind argumente pertinente care să conducă la ridicarea măsurilor dispuse în cauză.

Concluzionând, Înalta Curte reține că, în cauză, criticile formulate sunt nefondate, întrucât scopul măsurii asigurătorii nu este acela de a priva pe cel cercetat de exercițiul drepturilor sale fundamentale, ci de a ocroti un interes mai presus de interesul personal al acestuia, respectiv acela al statului, care, prin măsurile de politică penală adoptate, tinde să protejeze persoana vătămată prin săvârșirea faptelor penale.

Așadar, se apreciază că nu se justifică în momentul de față ridicarea măsurilor asigurătorii, fiind o garanție pentru o posibilă plată a prejudiciului, cu atât mai mult cu cât, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.

Relativ la cele ce precedă, instanța supremă constată că, în cauză, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor, acestea fiind necesare și proporționale cu scopul urmărit și se impune menținerea ei, arugumentele invocate de către contestatoarea-persoană interesată S.C. A. S.R.L. fiind astfel nefondate.

Față de considerentele expuse anterior, va respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatoarea-persoană interesată S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 16 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea-persoană interesată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatoarea-persoană interesată S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 16 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, în dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatoarea-persoană interesată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2024.