ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea inculpatului A. privind sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 53 și art. 124 din Constituția României.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

Prin cererea depusă la termenul din data 19.01.2023, inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, conform cărora introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi

Titularul cererii s-a raportat la prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 53 și art. 124 din Constituția României.

Instanța a reținut că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; o asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale; d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Prin urmare, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei,

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care invocă excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În concret, apelantul a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sunt lipsite de previzibilitate, prin faptul că textul de lege nu diferențiază scopul introducerii în țară de droguri de risc, consum propriu/traficare, respectiv nu sunt compatibile cu dreptul Uniunii europene, cu referire la Decizia-cadru 2004/757.

Instanța a reținut că neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată, ci doar s-a făcut o trimitere la dispozițiile constituționale mai sus menționate.

Curtea de Apel Ploiești a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul inculpat A. vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii în cauza dedusă judecății, critici ce nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În consecință, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea inculpatului A. privind sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva încheierii din data de 26 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs A..

La termenul din data de 21 februarie 2023, Înalta Curte a pus în discuție excepția tardivității declarării căii de atac a recursului.

Apărătorul ales al recurentul A. a solicitat repunerea în termenul de recurs și, pe cale de consecință, respingerea excepției tardivității căii de atac, solicitând să se aibă în vedere că, în dispozitivul încheierii recurate, s-a menționat că termenul de recurs este de 48 de ore de la comunicare, precum și faptul că s-a aflat în imposibilitate de a lua la cunoștință, în mod efectiv, de soluția dată cu privire la solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât a fost plecat din țară, iar soluția nu a fost afișată pe site-ul instanței.

Analizând excepția tardivității declarării căii de atac a recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Prealabil, referitor la cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ. (aplicabile prin raportare la prevederile art. 2 alin. (2) C. proc. civ.), "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.".

Din analiza prevederilor legale enunțate reiese că pentru a beneficia de repunerea în termen este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții. În acest sens, se impune ca partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în cel prevăzut pentru exercitarea căii de atac.

Analizând cererea recurentului se poate observa că acesta nu a dovedit că întârzierea declarării căii de atac a recursului se datorează unor motive temeinic justificate.

În privința susținerii apărătorului ales al recurentului, în sensul că nu a avut cunoștință de soluția dată cu privire la solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât nu a fost afișată pe site-ul instanței, iar el a fost plecat din țară, Înalta Curte constată că aceasta nu se circumscrie unui motiv temeinic justificat. Sub acest aspect, se observă că apărătorul ales al recurentului A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la termenul din 19 ianuarie 2023, în fața Curții de Apel Ploiești, iar instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de 26 ianuarie 2023 cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În situația în care apărătorul ales era plecat din țară la data stabilită de instanță pentru pronunțarea soluției cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, acesta trebuia să efectueze demersurile prevăzute de lege în vederea respectării dreptului părții cu privire la eventualitatea declarării unei căi de atac, la momentul aflării soluției.

Referitor la solicitarea apărătorului ales al recurentului, în sensul de a se avea în vedere faptul că în dispozitivul încheierii recurate s-a menționat că termenul de recurs este de 48 de ore de la comunicare, Înalta Curte constată că acest aspect nu poate fi reținut în sprijinul cererii privind repunerea în termen, în condițiile în care termenul privind declararea căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este de de 48 de ore de la pronunțare, fiind reglementat prin dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar avocatul, care are studii de specialitate, nu poate invoca necunoașterea legii în susținerea unei astfel de cereri.

Drept urmare, nefiind dovedită existența unor motive temeinic justificate ce stau la baza întârzierii declarării căii de atac, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A..

În privința excepției tardivității declarării căii de atac, Înalta Curte reține că prezintă relevanță dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare (...)."

În lipsa unor dispoziții exprese în cuprinsul Legii nr. 47/1992, termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, se calculează conform art. 269 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., dispoziții procesual penale cu caracter general. Potrivit acestor din urmă prevederi:

"(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește."

Înalta Curte constată că hotărârea prin care Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul A., a fost pronunțată la data de 26.01.2023, fără a fi indicată ora pronunțării.

Referitor la momentul de la care se calculează termenul procedural pe ore, când nu se cunoaște ora pronunțării, conform jurisprudenței instanței supreme:

"Dezlegând problema momentului (dies a quo) de la care se calculează termenul procedural pe ore în situația în care nu se cunoaște ora pronunțării actului procedural care a determinat curgerea lui, doctrina și jurisprudența (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 107/2017, I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 164/2017) au statuat că, în acest caz, termenul începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural." (Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 311/A/2017).

Prin urmare, termenul de 48 de ore în care recurentul A. putea declara recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a început să curgă din data de 26.01.2023, ora 24:00 și s-a împlinit la data de 29 ianuarie 2023, ora 02:00.

În cauză, recurentul A. a declarat recurs la data de 31 ianuarie 2023, prin e-mail, astfel cum rezultă din actele dosarului .

În consecință, calea de atac formulată de recurentul A., la data de 31 ianuarie 2023, prin e-mail, a fost exercitată după expirarea termenului legal de 48 de ore, prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prorogarea prevăzută de art. 269 alin. (4) C. proc. pen.. operând numai în cazul termenelor procedurale pe zile, luni sau ani, nu și pe ore.

Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, situație incidentă și în cauză, față de considerentele anterior expuse.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A..

Totodată, va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, din cuprinsul încheierii din data de 26 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A..

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, din cuprinsul încheierii din data de 26 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2023.

GGC - MM