ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 76/2022

Ședința publică din data de 09 februarie 2022

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 18 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către inculpatul A. cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că la termenul din data de 18 ianuarie 2022, cu ocazia soluționării recursului declarat de inculpat împotriva soluției dispuse de Tribunalul Dâmbovița prin încheierea din data de 13 ianuarie 2022 sub aspectul soluției referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, apreciind că acestea contravin dispozițiilor constituționale prev. de art. 1 alin. (5), din perspectiva clarității a preciziei, a previzibilității, sistematizării precum și a coerentei legislației, art. 20, art. 21, art. 24 din Constituția României raportate la disp. art. 6 și 13 din Convenția Europeana a Drepturilor omului cu referire la disp. art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE.

În analiza condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de inculpat în fața instanței de recurs și are ca obiect neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevede că "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile", textul de lege nefiind declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții.

Apoi, a reținut că din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 rezultă că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei indiferent de obiectul acesteia.

Plecând de la considerentele de ordin teoretic expune anterior, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, reținându-se că recurentul inculpat nu formulează o critică propriu- zisă de neconstituționalitate a textului de lege, urmărind în realitate completarea acestuia, ceea ce este inadmisibil pe calea excepției invocate.

Aceasta întrucât, dacă s-ar admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, nefiindu-i conferi acest drept nici de legea fundamentală și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Curtea a reținut că, prin critica de neconstituționalitate recurentul inculpat dorește o completare a normelor care reglementează modalitatea de soluționarea a recursului în ceea ce privește soluțiile dispuse de instanță cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate, și care nu intră în competența instanței de contencios constituțional care potrivit disp. art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea completa prevederile supuse controlului de constituționalitate.

Astfel, Curtea Constituțională nu are competența de a crea noi norme legale prin completarea unui text de lege ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigențele constituționale.

În acest sens, în mai multe decizii, instanța de control constituțional a reținut că în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, numai legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

În aceste condiții, având în vedere caracterul recursului de cale de atac ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituțională devenind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă.

S-a mai arătat că instanța de control constituțional a reținut constant că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.

Totodată, în Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, paragrafele 29-37, Curtea a reținut că art. 21 alin. (3) din Constituție garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă.

La rândul său, art. 6 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenție prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenție.

Pe de altă parte, s-a reținut că recurentul inculpat, deși a susținut neconstituționalitatea disp. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, în raport de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României nu a argumentat într-o manieră convingătoare cererea, reținându-se că prevederile din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură care se completează, în raport de natura cauzei deduse judecății, cu dispozițiile procedural civile, astfel cum prevede art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia " dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare".

Împotriva încheierii din data de 18 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a declarat recurs inculpatul A..

A solicitat să se constate că excepția invocată îndeplinește cumulativ prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 astfel că, se impune admiterea recursului cu consecința sesizării Curții Constituționale

Examinând recursul declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din data de 18 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, recurată în cauză, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, invocată de inculpatul A., s-a constatat că este inadmisibilă, reținându-se, în esență, că inculpatul dorește o completare a normelor care reglementează modalitatea de soluționarea a recursului în ceea ce privește soluțiile dispuse de instanță cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, și care nu intră în competența instanței de contencios constituțional care potrivit disp. art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea completa prevederile supuse controlului de constituționalitate. De aceea, s-a apreciat ca fiind neîndeplinite condițiile impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal. În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă prevăd următoarele:

Art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În esență, se constată că recurentul inculpat A. a înțeles să critice dispozițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, apreciind că acestea contravin dispozițiilor constituționale prev. de art. 1 alin. (5), din perspectiva clarității a preciziei, a previzibilității, sistematizării precum și a coerenței legislației, art. 20, art. 21, art. 24 din Constituția României raportate la disp. art. 6 și 13 din Convenția Europeana a Drepturilor omului cu referire la disp. art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE.

Având în vedere criticile formulate în susținerea cererii de sesizare și față de conținutul dispozițiilor a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată, Înalta Curte constată că prin excepția invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se susțin aspecte care țin de completare a unui text de lege pe care autorul excepției îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu și Curții Constituționale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

În analiza condițiilor prevăzute de lege cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, întrucât, deși este incontestabil că excepția a fost invocată de către recurentul inculpat A., în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții dintr-o lege în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, admisibilitatea unei astfel de cereri impune însă îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Astfel, potrivit legii și jurisprudenței în materie, Înalta Curte constată, în raport de motivele în susținerea legăturii excepției cu soluționarea cauzei, că prin problema ridicată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituționalitate.

Din cele anterior expuse rezultă faptul că împrejurările invocate de recurentul A. vizează completarea legii, în concret aplicarea de către instanțe a dispozițiilor alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, care, apreciind excepția inadmisibilă, resping prin încheiere cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca urmare, criticile aduse de recurentul inculpat A. dispoziției legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul ei propriu-zis in abstracto.

Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

De aceea, astfel cum a fost invocată, excepția de neconstituționalitate contravine regulilor de principiu desprinse din jurisprudența Curții Constituționale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci exclusiv la tranșarea unei probleme de completare în speță a dispozițiilor criticate.

Or, asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.

Drept urmare, se constată că, în mod judicios, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că, aspectele invocate de recurentul inculpat A. nu constituie chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale sub forma unei excepții de neconstituționalitate, solicitându-se prin excepția invocată o completare a prevederilor legale ceea ce excede competenței Curții Constituționale.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, soluția dispusă prin încheierea recurată fiind legală.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției cuprinse în încheierea din data de 18 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției cuprinse în încheierea din data de 18 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 februarie 2022.