ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 227 din 11.05.2022 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosar nr. x/2021, în temeiul art. 335 alin. (1) C. pen., raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., art. 396 alin. (1), (2) și 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., , la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., ce face obiectul prezentului dosar, a fost săvârșită în concurs cu infracțiunile de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. de lipsire de liberate în mod nelegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 473/04.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05. 2015 a Curții de Apel Timișoara și din care a fost liberat condiționat la data de 04.09.2018, cu un rest neexecutat din pedeapsa de 320 de zile.

În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., a fost anulată liberarea condiționată dispusă la data de 04.09.2018, din executarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 473/04.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curții de Apel Timișoara, cu un rest neexecutat din pedeapsă de 320 de zile.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 473/04.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curții de Apel Timișoara, s-au repus în individualitatea lor pedepsele de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. și ped de art. 233, 234 alin. (1) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de liberate în mod nelegal, prev. și și ped. de art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. și ped de art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen. și s-a înlăturat sporul aplicat.

S-au descontopit pedepsele accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, dispuse prin sentința penală nr. 473/04.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curții de Apel Timișoara și le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 38 C. pen., s-a contopit pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. ce face obiectul prezentului dosar, cu pedepsele de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de liberate în mod nelegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., dispuse prin sentința penală nr. 473/04.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curții de Apel Timișoara, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea aceea de 4 (patru) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, dispunându-se ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani și 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-au contopit pedepsele accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., dispuse prin sentința penală nr. 473/04.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul urmând să execute pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., care se execută pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., dispuse prin sentința penală nr. 473/04.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 552/A/25.05.2015 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul urmând să execute pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se execută pe durata și în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 105 alin. (3) C. pen., și s-a dedus perioada executată.

S-a dedus din durata pedepsei cu închisoarea aplicate inculpatului, perioada executată, din data de 19.11.2014 și până în data de 04.09.2018.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 829/A din data de 29.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 227/11.05.2022 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare, pe care a desființat-o în totalitate.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, a fost încetat procesul penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 829/A din data de 29.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, la data de 11.10.2022, a formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin procuror, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În motivarea cererii, în esență, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin procuror, a susținut că decizia penală nr. 829/A din data de 29.09.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Timișoara este nelegală, întrucât în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vechiul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., instanța de apel constatând împlinirea termenului prescripției răspunderii penale, întemeindu-și soluția pe considerentele Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României.

În opinia Parchetului, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituția prescripției ca aparținând dreptului penal substanțial și ca atare aplică în materia prescripției regula legii penale mai favorabile.

Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. În timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum).

S-a arătat că la rândul său, Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare și scopul normei.

De altfel, art. 155 din C. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014): "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură". Prin urmare, actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

În concret, pentru motivele arătate în scris Ministerul Public a menționat că examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.

S-a mai arătat că, actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție. Pentru termenele de prescripție generală neîmplinite, indiferent de data comiterii faptei, se aplică efectul întreruptiv de prescripție; actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripție în condițiile O.U.G. nr. 71/2022.

În speță, s-a susținut că în ceea ce îl privește pe inculpatul A., în data de 08.11.2019, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, iar la data de 07.07.2021, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta, aducându-i-se la cunoștință ambele calități (de suspect și inculpat). Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sânnicolau Mare din data de 23.09.2022, rămasă definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.

Astfel, s-a arătat că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripție și, ținând cont că fapta a fost săvârșită la data de 09.11.2014, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen. nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripția răspunderii penale.

În concluzie, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, pentru motivele arătate în scris, procurorul a solicitat admiterea recursului în casație, iar în rejudecare să se constate nelegalitatea deciziei din apel și înlăturarea greșitei aplicări a legii, constând în aceea că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către inculpat, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

La data de 26.10.2022, inculpatul A., prin avocat ales B., a depus la dosar concluzii scrise asupra recursului în casație, .

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 31.10.2022, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 29.11.2022, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29.11.2022, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., fiind fixat termen pentru soluționare la data de 31.01.2023, ocazie cu care s-au luat concluziile pe fondul cauzei de recurs în casație.

Examinând recursul în casație declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

În ceea ce privește cazul de casare invocat în cauză, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte constată că parchetul a susținut că decizia penală nr. 829/A din data de 29.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este nelegală, întrucât în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Astfel, în opinia recurentului, în cauză în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de intimatul inculpat A. constatându-se împlinirea termenului prescripției generale a răspunderii penale, sub acest aspect, instanța de apel întemeindu-și soluția pe considerentele Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României. Or, parchetul a susținut că examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.

A menționat Ministerul Public că, actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție. Pentru termenele de prescripție generală neîmplinite, indiferent de data comiterii faptei, se aplică efectul întreruptiv de prescripție, iar actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripție în condițiile O.U.G. nr. 71/2022

În concret, în cauză, parchetul a susținut că în ceea ce îl privește pe inculpatul A., în data de 08.11.2019 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, la data de 07.07.2021 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta, aducându-i-se la cunoștință ambele calități (de suspect și inculpat), iar prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sânnicolau Mare din data de 23.09.2022, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.

Astfel, s-a arătat că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripție și, ținând cont că fapta a fost săvârșită la data de 09.11.2014, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen. nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripția răspunderii penale.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de parchet în susținerea cererii de recurs în casație sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

În speță, Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, constată că pentru fapta imputată inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Din decizia recurată se reține că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului A. că la data de 09.11.2014, în jurul orei 06:45, a condus autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x, pe DN6, din direcția Cenad spre Sânnicolau Mare, județ Timiș, fără a deține permis de conducere, faptă ce întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. prevede că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina intimatului inculpat A., anterior menționată, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, care a început să curgă de la data săvârșirii faptei, respectiv 09.11.2014 și s-a împlinit la data de 08.11.2019.

În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului A. a fost înlăturată, în mod corect prin decizia recurată, pronunțată la data de 29.09.2022, instanța de apel dispunând, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., (faptă din 09.11.2014), ca urmare a împlinirii termenului prescripției generale a răspunderii penale.

Prin urmare, se constată că recursul în casație formulat în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 829/A din data de 29 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția penală.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 829/A din data de 29 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția penală, privind pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2023.

GGC - MM