ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 435/30.12.2021 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 200 zile-amendă în condițiile art. 61 alin. (1) și (4) lit. c) C. pen., pentru fiecare zi-amendă s-a calculat suma de 50 RON în condițiile art. 61 alin. (2) și (3) C. pen., urmând ca inculpatul să plătească statului suma de 10000 RON amendă penală, conform art. 61 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alin. (1) și (3) C. pen. în sensul că, dacă cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

S-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (cu referire la funcțiile prevăzute de art. 12 din Legea 241/2005, respectiv dreptul de a mai deține funcția de administrator în vreo societate comercială și de a desfășura activități de comerț în mod direct sau prin persoane interpuse) C. pen., pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărâri.

În baza art. 397 alin. (1) din Legea 135/2010 privind C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca reprezentant al Statului Român și a obligat pe inculpatul A., în solidar cu partea responsabil civilmente S.C. B. S.R.L, să plătească părții civile suma de 444.314 RON, din care TVA în sumă de 281568 RON, iar impozitul pe profit în sumă de 162.746 RON (din care suma de 3762 RON reprezintă impozitul pe venitul microîntreprinderilor aferent anului 2013, iar suma de 153.984 RON reprezintă impozitul pe profit aferent anului 2014), sumă care a rezultat din raportul de expertiză fiscală și suplimentul la raportul de expertiză fiscală efectuat în cauză în faza de urmărire penală, fiind respinse celelalte pretenții civile formulate de către partea civilă, ca nefondate.

În baza art. 249 alin. (1), (5) și 6 C. proc. pen.. coroborat cu art. 11 din Legea 241/2005, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii asupra bunurilor mobile, imobile și conturilor inculpatului și ale părții responsabile civilmente S.C. B. S.R.L până la concurența sumelor datorate.

În baza art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (3) din O.G. nr. 39/2015, s-a dispus ca în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă, o copie hotărârii să se comunice Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad, în vederea înscrierii în cazierul fiscal.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la rămânerea definitivă, o copie a hotărârii să se comunice către ONRC.

În baza art. 398 și 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 7000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul A., partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., precum și partea civilă DGRFP Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Prin decizia penală nr. 402/A din 14.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse apelurile declarate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței penale nr. 435 din data de 30 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, împotriva aceleiași sentințe.

A fost desființată, în parte, pe latură civilă, sentința atacată și, rejudecând în aceste limite, s-a dispus obligarea inculpatului A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., să plătească părții civile Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, accesoriile aferente prejudiciului cauzat în sumă de 444.314 RON, calculate potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, până la momentul plății efective a debitului principal.

A fost menținută, în rest, sentința atacată.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., precum și partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., la data de 18 aprilie 2022, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin motivele formulate, recurenții au solicitat, în esență, admiterea recursului în casație, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, iar pe cale de consecință, să se dispună, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., iar în temeiul art. 397 alin. (5) rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., să fie lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, cei doi recurenți au prezentat motive de nelegalitate a hotărârii pronunțate de prima instanță - Tribunalul Arad, enumerând și detaliind, pe larg, motivele de apel invocate în fața Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel, recurentul inculpat A. a considerat că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzut de legea penală, susținând, în esență, că încălcarea normelor contabile referitoare la regularitatea emiterii, ținerii și organizării evidenței contabile, respectiv întocmirea declarațiilor privind TVA nu constituie infracțiune, ci contravenție prev. de art. 41 din Legea nr. 82/1991, republicată.

S-a mai arătat că, sub aspectul elementelor materiale prin care se realizează conținuturile alternative ale laturii obiective prevăzute de contravenția sancționată de art. 41 din Legea contabilității nr. 82/1991 (republicată), sunt incidente și ipotezele referitoare la: neînregistrarea, prin omisiune, în contabilitate a operațiunilor economico-financiare; neîntocmirea și neutilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate; neînregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă; neînregistrarea în contabilitate a elementelor de natura activelor și datoriilor (deci a veniturilor și cheltuielilor), precum și efectuarea de operațiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate; nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situațiilor financiare anuale, a situațiilor financiare anuale consolidate, precum și a raportărilor contabile.

S-a subliniat că, norma de incriminare prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu cuprinde aceeași tipicitate obiectivă, suprapusă tipicității obiective prevăzute de norma de sancționare contravențională, fiind exclus ca legiuitorul să sancționeze aceiași conduită neconformă unui anumit obiect juridic prezervat protecției juridice, prin două comandamente normative diferite, dintre care unul de ordin contravențional și altul de ordin penal.

Au mai considerat recurenții că, tipicității obiective a faptei penale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005, considerată ultima ratio, îi este necesară o conduită generatoare de anumite consecințe expres prevăzute de aceeași normă penală, și anume, aceea a sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, alăturată omisiunii de înregistrare/evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a veniturilor realizate. Totodată, au arătat că, și în prezența ambelor elemente ale tipicității obiective mai sus descrise, dar în absența scopului calificat prin intenția subiectului activ de a se sustrage de la plata obligațiilor la bugetul de stat, fapta rămâne în afara ilicitului penal prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Ca atare, recurenții au susținut că, în prezenta cauză au fost întocmite documentele contabile, atât cele primare, cât și cele privind evidența contabilă, iar neregularitățile referitoare la nedepunerea declarațiilor TVA nu fac parte din latura obiectivă infracțiunii pentru care s-au formulat acuzații penale, ci din aceea a contravenției prev. art. 41 din Legea contabilității. Mai mult, au considerat că, neregularitățile contemporane efectuării operațiunilor economice nu au avut consecința neîndeplinirii obligațiilor fiscale față de bugetul statului.

La data de 17.06.2022, intimata parte civilă ANAF - DGRFP Timișoara - AJFP Arad a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs în casație, ca inadmisibilă, arătându-se că nu este incident niciunul dintre motivele pentru care se poate formula recurs în casație.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului în casație, ca nefondat, având în vedere că, instanța de judecată a apreciat, în mod corect și legal, întreaga stare de fapt și de drept incidentă în speță, pe baza probatoriului administrat în cauză. S-a mai susținut că recurenții, prin calea extraordinară de atac declarată, urmăresc o trunchiere a adevărului asupra operațiunilor și actelor contabile efectuate, cu reținerea doar a aspectelor favorabile, ce în final, ar conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului A..

S-a considerat că, prima instanța și instanța de apel au dispus, în mod corect și legal, condamnarea inculpatului pe latură penală, iar pe latură civilă au obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească accesoriile prejudiciului cauzat.

Prin încheierea din 07 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. și de parte responsabilă civilmente B. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 402/A din 14 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, constatându-se că, prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., motivele prin care recurenții au susținut neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în sensul inexistenței unei corespondențe între starea de fapt și modelul abstract impus de norma de incriminare, considerând că fapta constituie contravenție, conform dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 82/1991, republicată.

De asemenea, având în vedere că, soluția pe latură penală a influențat soluția acțiunii civile exercitate în cauză, s-a apreciat că cererea de recurs în casație este admisibilă și în privința părții responsabile civilmente S.C. B. S.R.L., pentru același caz de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., ambele recursuri vizând latura penală și latura civilă a cauzei.

Față de motivele dezvoltate în cererea de recurs în casație, Înalta Curte a mai precizat că, nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., criticile privind interpretarea probatoriului și reexaminarea conținutului mijloacelor de probă, verificarea existenței ori a suficienței probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare. În egală măsură, s-a subliniat că, pe calea recursului în casație nu este permisă stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel.

Examinând recursul în casație formulat de A. și partea responsabilă civilmente B. S.R.L. prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie că fapta a fost dezincriminată.

În speță, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, respingând apelul inculpatului A., a reținut că faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată, în materialitatea lor, se circumscriu infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind, astfel, menținută soluția de condamnare pronunțată de prima instanță.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ prevăd că, documentele legale sunt documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora.

Sub aspectul elementelor de tipicitate a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, constă în neînregistrarea în aceste documente a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.

Elementul material al laturii obiective constă în omisiunea de a evidenția, în tot sau în parte, în documentele legale, operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate. Obligațiile a căror încălcare este incriminată de textul de lege prev. la art. 9 lin. 1 lit. b) din legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, se regăsesc în Legea nr. 82/1991 a contabilități. În acest sens, potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și alte informații referitoare la activitatea desfășurată, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu alte persoane (instituții publice, clienți, creditori financiari, comerciali etc.). Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează la momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel, calitatea e document justificativ.

Deopotrivă, să subliniază că, în modalitatea faptică de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, scopul este cel de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, acest scop fiind atașat laturii obiective a infracțiunii. De altfel, acesta reprezintă și elementul de diferențiere a faptei ilicit penale de contravenția prev. de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, care a are o sferă mult mai largă de aplicabilitate. Astfel cum s-a arătat, infracțiunea de evaziune fiscală este caracterizată de existența scopului special al sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și, doar în măsura în care acest scop lipsește, fapta are un caracter contravențional.

În cauză, sub aspectul situației de fapt, instanța de apel a reținut următoarele:

În perioada 2013 - 2014 societatea B. S.R.L., avea ca obiect de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale și figura ca fiind administrată în drept de către numitul C.. Prin procura specială autentificată prin încheierea de autentificare nr. 863/24.03.2014 a D., inculpatul A. a fost împuternicit să administreze activitatea societății, acesta fiind singurul care s-a ocupat de administrarea societății încă de la înființare.

S.C. B. S.R.L. a desfășurat activități în domeniul construcțiilor, constând în prestări servicii în această sferă către mai multe societăți comerciale de pe teritoriul național. Facturile emise către clienții societății nu au fost înregistrate în evidența contabilă a S.C. B. S.R.L., nefiind declarate nici toate veniturile astfel realizate, societatea desfășurând practic activitate fără a conduce vreo evidență contabilă și fără a declara veniturile realizate, aspect care a condus la cauzarea unui prejudiciu în dauna bugetului de stat, astfel, în perioada 11.11.2013 - 31.12.2014, S.C. B. S.R.L. a obținut venituri din activitatea de prestări servicii desfășurată, inculpatul A. a omis înregistrarea acestora în evidența contabilă și declararea lor în întregime la organul fiscal teritorial, sustrăgând astfel societatea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

În acest, sens, Curtea a reținut că, în perioada 11.11.2013 - 31.12.2014, S.C. B. S.R.L. a obținut venituri în valoare totală de 2.718.484,79 RON (125.394 RON aferente anului 2013 și 2.593.090,79 aferente anului 2014), pe care inculpatul nu le-a înregistrat în evidența contabilă și nu le-a declarat integral la organul fiscal teritorial, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

Concluzionând, instanța de apel a constatat că, A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L în perioada 11.11.2013 - 31.12.2014, a omis să înregistreze în evidența contabilă a societății operațiunile comerciale efectuate și să declare la organul fiscal teritorial toate veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, cu consecința cauzării unui prejudiciu în dauna acestuia.

Înalta Curte amintește că în cadrul prezentei căi extraordinare de atac se analizează doar aspecte de drept, instanța de recurs în casație neputând proceda la modificarea situației de fapt. Or, instanța de apel a reținut cu caracter definitiv că, prin neînregistrarea în evidența contabilă a societății a operațiunilor comerciale efectuate și nedeclararea la organul fiscal teritorial a tuturor veniturilor realizate, aferente perioadei 11.11.2013-31.12.2014, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, recurentul A., administrator al S.C. B. S.R.L. a cauzat un prejudiciu în sumă de 444.314 RON, din care TVA în sumă de 281.568 RON, iar impozit pe profit în sumă de 162.746 RON.

Ca atare, Înalta Curte constată corespondența între fapta comisă și tiparul de incriminare corespunzător infracțiunii de evaziune fiscală reținută pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A..

În consecință, întrucât fapta inculpatului se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar prin criticile aduse hotărârii definitive, acesta nu au evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, este neîntemeiată solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Referitor la solicitările recurenților vizând latura civilă a cauzei, Înalta Curte notează că acestea pot fi examinate strict ca o consecință a unei eventuale modificări a laturii penale a cauzei, în baza cazului de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Condiționarea înlăturării greșitei soluționări a laturii civile de stabilirea unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., rezultă, în mod evident, din dispozițiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen.

Cum în cauză, față de cele prezentate anterior, nu au operat modificări sub aspectul laturii penale, nu se justifică a fi analizate solicitările celor doi recurenți pe latură civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente B. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 402/A din 14 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente B. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 402/A din 14 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.

GGC - MM