ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, reține următoarele:
Prin Sentința penală nr. 31 din data de 14.01.2022, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în Dosarul numărul x/2017, s-a respins ca nefondată excepția prescripției răspunderii penale invocată de inculpații A. și B..
În baza art. 244 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (trei acte materiale) a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În baza art. 84 pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (16 acte materiale) a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de file CEC fără a avea la tras disponibil și fără a avea completate elementele esențiale sau cu dată falsă în formă continuată.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare, astfel încât în final inculpatul C. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare.
În baza art. 91 din C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante a închisorii aplicate inculpatului C. pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Neamț sau organizat în colaborare cu alte instituții din județul Neamț.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile, în cadrul Primăriei comunei Piatra Șoimului, județul Neamț sau în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, județul Neamț, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa ce a mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare, astfel încât în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare.
În baza art. 91 din C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante a închisorii aplicate inculpatului A. pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Neamț sau organizat în colaborare cu alte instituții din județul Neamț.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile, în cadrul Primăriei comunei Borlești, județul Neamț sau în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, județul Neamț, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 396 alin. (1), (4) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 200 zile amendă la un echivalent de 50 RON/zi amendă, în speță pedeapsa de 10.000 RON amendă penală, în sarcina inculpatei B. pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) din C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei de 200 zile amendă la un echivalent de 50 RON/zi amendă, în speță pedeapsa de 10.000 RON amendă penală, stabilită față de inculpata B. pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit potrivit art. 84 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata B. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Primăriei comunei Borlești, județul Neamț sau în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, județul Neamț, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 83 alin. (4) teza a II-a din C. pen., cu referire la art. 88 din C. pen., s-a atras atenția inculpatei B. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei și consecutiv, aplicarea și executarea pedepsei inițial amânate.
În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la ar. 25 din C. proc. pen., art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 1349, 1357 și 1386 din C. civ. s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile SC D. SA - Reghin și E..
A fost obligat inculpatul C. să plătească părții civile SC D. SA suma de 129.488,2 RON împreună cu penalitățile calculate conform art. 16 din contractul nr. x/24.04.2015, cu titlu de daune materiale.
Au fost obligați inculpații C., A. și B. în solidar, să plătească părții civile E. suma de 270.000 RON, cu titlu de daune materiale.
Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, inculpații C., A. și B. și persoana vătămată E..
Prin Decizia penală nr. 659 din data de 12 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț și inculpații C., A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 31 din 14.01.2022 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț.
S-a desființat sentința penală în totalitate în ceea ce privește latura penală și în parte cu privire la latura civilă, s-a reținut cauza spre rejudecare și, pe fond:
În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută art. 244 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și pentru infracțiunile prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 47 raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. și față de inculpata B. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
S-a înlăturat obligarea inculpaților C., A. și B. în solidar la plata sumei de 270.000 RON către partea civilă E..
În temeiul art. 397 din C. proc. pen. cu referire la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. au fost obligați inculpații C. și A., în solidar, la plata sumei de 250.000 RON către partea civilă E..
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate referitoare la latura civilă și cuantumul cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de persona vătămată E. împotriva aceleiași sentințe.
Împotriva Deciziei penale nr. 659 din 12.07.2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație la data de 01.08.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
În motivarea cererii de recurs în casație, parchetul a arătat că faptele față de care s-au dispus soluții de încetare a procesului penal au fost comise la data de 09.04.2015, respectiv 24.04.2015 (infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpaților C. și A.), respectiv 10.04.2015 (infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținută în sarcina inculpatului A. și a inculpatei B.), iar actele de procedură îndeplinite în mod legal în cauză și comunicate pe tot parcursul procesului penal inculpaților au avut aptitudinea de a întrerupe cursul prescripției răspunderii penale și rămân valabile, întrucât sunt guvernate de principiul tempus regit actum.
Astfel, parchetul a menționat că pe parcursul urmăririi penale s-au efectuat în mod ritmic acte de urmărire penală ce au fost comunicate inculpaților, și anume ordonanța din 04.08.2016 prin care s-a dispus reunirea Dosarului nr. x/2016 la Dosarul inițial nr. x/2015, prin același act dispunându-se și extinderea urmăririi penale față de suspecții C. și A.; ordonanța din 28.07.2017 prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale și față de suspecta B. sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată; ordonanța din 05.10.2017 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspecților și prin aceeași ordonanță s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale; rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, emis la data de 03.11.2017 prin care inculpații au fost trimiși în judecată, comunicat inculpaților de către judecătorul de cameră preliminară anterior primului termen din data de 11.06.2018.
În opinia parchetului, ulterior îndeplinirii acestor acte de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție și, întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz legal de întrerupere a curgerii termenului de prescripție între anii 2018 și 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014 - 2018, neaplicându-se principiul legii penale mai favorabile.
Prin încheierea din 04 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 659 din 12.07.2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017, în dosarul nr. x/2017 a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării.
Prin încheierea menționată s-a admis în principiu cererea de recurs în casație referitor la cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", raportat la susținerile parchetului care aduc în discuție cazul de încetare a procesului penal referitor la intervenția prescripției, ce se subsumează formal cazului de casare invocat.
Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.
Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de față, parchetul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În cauza pendinte, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele parchetului, în sensul că actele de procedură îndeplinite în mod legal în cauză și comunicate inculpaților au avut aptitudinea de a întrerupe cursul prescripției răspunderii penale și rămân valabile, întrucât sunt guvernate de principiul tempus regit actum, iar ulterior îndeplinirii acestor acte de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție și, întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz legal de întrerupere a curgerii termenului de prescripție între anii 2018 și 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014 - 2018, neaplicându-se principiul legii penale mai favorabile, sunt nefondate.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72);
De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).
În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.
În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.
În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.
Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.
În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.
Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."
Înalta Curte constată că, în raport de faptele inculpaților C., A. și B., s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.
Raportat la cauza dedusă judecății, instanța a reținut că inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (trei acte materiale) și emitere de file CEC fără a avea la tras disponibil și fără a avea completate elementele esențiale sau cu dată falsă, prevăzute de art. 84 pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (16 acte materiale), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., reținându-se ca dată a săvârșirii ultimului act material din conținutul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată ca fiind data de 24 aprilie 2015.
Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., reținându-se ca dată a săvârșirii faptelor 10 aprilie 2015.
Inculpata B. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., reținându-se ca dată a săvârșirii faptei 10 aprilie 2015.
Având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare pentru infracțiunea de înșelăciune săvârșită de către inculpatul C. sunt de la 1 an la 5 ani închisoare, se constatată că termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, iar pentru infracțiunea emitere de file CEC fără a avea la tras disponibil și fără a avea completate elementele esențiale sau cu dată falsă pedeapsa prevăzută de lege este de la 6 luni la 1 an închisoare, se constatată că termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. 3) din C. pen., și anume de 3 ani. Așadar, pentru infracțiunea de înșelăciune, termenul de prescripție de 5 ani care a început să curgă la data de 24 aprilie 2015 s-a împlinita la data de 23.06.2020, ținând cont și de suspendarea cursului prescripției pe durata stării de urgență în perioada 16 martie - 14 mai 2020. Termenul de prescripție de 3 ani, pentru infracțiunea emitere de file CEC fără a avea la tras disponibil și fără a avea completate elementele esențiale sau cu dată falsă, care a început să curgă la data de 24 aprilie 2015 s-a împlinita la data de 23.04.2018.
Limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare pentru infracțiunea de înșelăciune săvârșită de către inculpatul A. sunt de la 1 an la 5 ani închisoare, astfel că termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, iar pentru infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt de la 6 luni la 3 ani închisoare, termenul de prescripție incident în cauză fiind cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani. Astfel, termenul de prescripție de 5 ani, pentru infracțiunile de înșelăciune și de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, care a început să curgă la data de 10 aprilie 2015, s-a împlinit la data de 09.06.2020, ținând cont și de suspendarea cursului prescripției pe durata stării de urgență din perioada 16 martie - 14 mai 2020.
În cazul inculpatei B. se constată că legea prevede pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani și, prin urmare, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, care a început să curgă de la data săvârșirii faptei, respectiv data de 10 aprilie 2015 și s-a împlinit la data de 09.06.2020, ținând cont și de suspendarea cursului prescripției pe durata stării de urgență din perioada 16 martie - 14 mai 2020.
Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpaților C., A. și B. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 659 din data de 12 iulie 2022 a Curții de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C., A. și B., în sumă de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 659 din data de 12 iulie 2022 a Curții de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C., A. și B., în sumă de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.