ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 655/2022

HOTĂRÂRE
20.10.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 655/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea F/DL din 12 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca neîntemeiată, solicitarea de înlocuire a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu formulată de persoana extrădabilă A. și, în baza art. 44 alin. (1) și (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art. 12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii a fost prelungită măsura arestării provizorii pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.10.2022 și până la data de 12.11.2022, inclusiv, în vederea extrădării a persoanei urmărite A.

Totodată, a fost fixat termen la data de 09.11.2022, ora 09:00, în vederea continuării procedurii de extrădare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că sunt îndeplinite cerințele art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, apreciind că, măsura arestării provizorii se impune în continuare pentru buna desfășurare a procedurii de extrădare, având în vedere că infracțiunile de care este acuzată persoana extrădabilă prezintă un grad ridicat de pericol social, măsura arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar, solicitată de apărare, nefiind suficientă în privința sa.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat contestație persoana extrădabilă A., criticând-o, pentru netemeinicie, argumentele prezentate de apărare, în scris, fiind reluate cu ocazia dezbaterilor și consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând contestația formulată de persoana extrădabilă A., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte constată că, prin încheierea din 14.09.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 44 alin. (1) și (7) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art. 12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, s-a dispus arestarea provizorie, pentru o perioadă de 30 zile, respectiv de la data de 14.09.2022 și până la data de 13.10.2022, inclusiv, încheiere rămasă definitivă prin Decizia nr. 542 din 20.09.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a constatat că subzistă temeiurile avute în vederea la luarea acesteia, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a persoanei urmărite, în vederea bunei desfășurări a procedurii de extrădare și pentru a împiedica sustragerea persoanei extrădabile de la această procedură, măsura arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar solicitate de apărare, nefiind suficiente în privința sa, în lipsa unor elemente concrete în raport de care să se aprecieze că o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului pentru care a fost dispusă.

Față de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat contestatorul A. (fraudă cu dispozitive de acces, conspirație la comiterea fraudei cu dispozitive de acces, fraudă poștală care afectează o instituție financiară, fraudă prin cablu care afectează o instituție financiară, fraudă bancară, conspirație la comiterea fraudelor prin poștă, cablu și fraudă bancară, furt calificat de identitate), durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru infracțiunile pentru care este cercetată persoana urmărită, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond de a respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării provizorii este întemeiată, apreciind totodată, că aceasta se impune în continuare pentru buna desfășurare a procedurii extrădării, potrivit dispozițiilor aplicabile în materie, reglementate de Legea nr. 302/2004 și de Legea nr. 111 din 15 mai 2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii.

Astfel, existând în continuare motive temeinice pentru menținerea în stare de arest a persoanei urmărite, măsura fiind dispusă pentru buna desfășurare a procedurii, în vederea evitării sustragerii acestuia de la judecarea cererii de extrădare, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării provizorii.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere că infracțiunile de care este acuzat contestatorul prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, reprezentând totodată o formă a criminalității organizate la nivel mondial ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuție.

Referitor la aspectele invocate de apărare privind lipsa îndeplinirii condițiilor dublei incriminări, Înalta Curte notează că incidența dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind dubla incriminare, va fi verificată pe fondul soluționării cererii de extrădare, după descrierea completă a faptelor, inclusiv a datei și locului săvârșirii infracțiunilor, în procedura de față aceasta fiind numai antamată.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-persoană extrădabilă A. împotriva încheierii/F/DL din 12 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană extrădabilă până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-persoană extrădabilă A. împotriva încheierii/F/DL din 12 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul-persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană extrădabilă până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-17
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 718/2022
rămasă definitivă la data de 18.10.2022, prin decizia penală nr. 298/12.05.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin predarea persoanei extrădate statului solicitant, însă, având în vedere că a fost convenită o dată pent
ÎCCJ 2022-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 638/2022
ii, în vederea extrădării, luată față de persoana extrădabilă A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.06.2022 și până la 08.07.2022, inclusiv, cauza fiind amânată în vederea înaintării formalităților necesare, a cererii de ext
ÎCCJ 2022-12-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 804/2022
stituționale, nemaisubzistând temeiul juridic pentru menținerea măsurii controlului judiciar dispusă față de persoana extrădabilă. În cauză, cadrul procesual aplicabil este dat de dispozițiile Capitolului II din Legea nr. 302/2004, precum ș
ÎCCJ 2022-05-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 339/2022
ă a dispus respingerea cererii de extrădare, și nu amânarea predării persoanei solicitate, cum greșit s-a susținut. Cu privire la luarea măsurii arestării provizorii, Curtea de apel a notat că, potrivit art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2
ÎCCJ 2021-07-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 676/2021
art. 13 alin. (4) din Legea nr. 111 din 15.05.2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, cererea de a se constata încetată de drept măsura arestării în vederea predării dispusă în privința
Sursă