ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1106/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.O. a solicitat anularea hotărârii din 22 august 2012 emise de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București cu consecința recunoașterii în calității sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Susține reclamanta că a depus, în susținerea cererii sale adresate comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul autorității pârâte, dovezi din care rezultă că în perioada martie-decembrie 1944 a fost refugiată împreună cu familia din orașul H., județul Vaslui (fost județul Fălciu), în comuna V.M., județul Mehedinți.

Arată că din declarațiile martorilor, autentificate de notar, și din actele eliberate de Arhivele Naționale Județene Mehedinți rezultă că a fost refugiată în perioada martie-decembrie 1944 împreună cu familia, suportând neajunsuri. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1704 din 27 mai 2013, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată. A reținut instanța, în esență, că, din coroborarea susținerilor reclamantei cu înscrisurile depuse, nu poate fi reținută calitatea sa de persoană persecutată din motive etnice în sensul art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000. Astfel, din răspunsul comunicat de Serviciul Județean Mehedinți al Arhivelor Naționale se precizează că tatăl său, A.O., nu figurează înscris ca refugiat pe raza localității V.M.

iar, din analiza registrelor Școlii Primare din localitatea menționată, rezultă că pentru anul școlar 1944-1945 reclamanta figurează cu mențiunea „plecată la H. pentru a urma școala”. De asemenea, din înscrisul eliberat de Inspectoratul Școlar al Județului Fălciu pe anul 1944, borderoul cu reținerile salariilor personalului de control și de serviciu pentru acoperirea avansului de evacuare, în care figurează tatăl reclamantei, A.O., nu rezultă natura și cauzele acestei evacuări. În ce privește declarațiile extrajudiciare ale martorilor T.A. și C.A., depuse de reclamantă, instanța a apreciat că nu sunt relevante, neindicându-se motivul deplasării familiei reclamantei și nefăcându-se dovada faptului că martorii ar fi beneficiari ai Legii nr. 189/2000.

3. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamanta P.O. a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii cu consecința admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată. Reiterează susținerile formulate în acțiune, precizând că tatăl său, inspector școlar A.O., a fost obligat să se mute în comuna V.M., județul Mehedinți, împreună cu familia, primind ordin de deplasare și diurnă și toate drepturile ce decurgeau din calitatea sa de funcționar al statului. Apreciază că, din probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile notariale ale celor doi martori, este dovedit faptul că este persoană îndreptățită la acordarea drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940-6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral. Înalta Curte reține că, din analiza registrelor Școlii Primare din comuna V.M., în care recurenta-reclamantă figurează, pentru anul școlar 1944-1945, cu mențiunea „plecată la H. pentru a urma școala”, rezultă că a urmat cursurile școlare în localitatea H., localitatea de domiciliu.

Din evidențele Serviciului Județean Mehedinți al Arhivelor Naționale, conform adresei din 6 februarie 2013, rezultă că tatăl reclamantei, A.O., împreună cu familia nu figurează înregistrați ca refugiați în raza localității V.M., contrar susținerilor recurentei-reclamante. Prin urmare, întemeiat a reținut instanța de fond că declarațiile notariale ale martorilor T.A. și C.A., depuse în susținerea acțiunii, nu pot fi coroborate cu alte probe aflate la dosar astfel încât să se poată susține cu temei că familia reclamantei a părăsit localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra acesteia. Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice.

De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului că acești martori au fost refugiați și au obținut calitatea solicitată pârâtei în temeiul Legii nr. 189/2000, pentru a se reține, cel puțin, o situație de discriminare în ce o privește pe recurenta-reclamantă. În fața instanței de recurs, recurenta a depus hotărârea din 22 februarie 2012 a Casei Județene de Pensii Vaslui, prin care s-a admis cererea formulată de numitul P.E.M. de recunoaștere a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, însă acesta nu a avut calitate de martor în dosar, înscrisul neavând nicio relevanță în cauza de față. De asemenea, din analiza acestei hotărâri, reiese că cererea a fost admisă pe baza copiei extras din 30 ianuarie 2012 de la Serviciul Județean Hunedoara din cadrul Arhivelor Naționale, deci refugiul a fost în altă zonă decât Județul Mehedinți.

Astfel, în mod corect, prima instanță a constatat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.O. împotriva sentinței civile nr. 1704 din 27 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013.