ÎCCJ, Decizia nr. 16/2024

Asupra cererii de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 4887 din 25 octombrie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a respins acțiunea în contencios administrativ, având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii anterior menționate, reclamanta A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023.

Contestația privind tergiversarea procesului

La 28 noiembrie 2023, petenta A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, arătând că instanța a stabilit în cauză un termen prea îndelungat într-o cale extraordinară de atac, astfel că îi este încălcat dreptul la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, garantat de art. 6 din C. proc. civ.

Solicită admiterea contestației și luarea măsurilor legale necesare prevăzute de art. 508 alin. (1) și art. 6 din C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători:

Examinând contestația privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 30 alin. (1) din C. proc. civ. "Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente".

Conform art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. "Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia (...) formulează o pretenție".

De asemenea, art. 522 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."

La alin. (2) al aceluiași text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestația, motivele vizând atât culpa, cât și atitudinea instanței față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces ori a terților care aveau obligații legale sau judiciare.

Ca urmare, contestația la tergiversare este acțiunea prin care o parte urmărește înlăturarea dificultăților ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil, scopul procedurii fiind acela de a se lua măsurile legale pentru ca eventuala situație de tergiversare să înceteze. Rațiunea reglementării acestei proceduri a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ., este pasivitatea instanței de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Examinând actele dosarului și raportându-se la textele legale redate anterior, Înalta Curte reține că obiectul contestației la tergiversare pendinte îl reprezintă nemulțumirea contestatoarei referitoare la faptul că instanța a stabilit termen de judecată la data de 25 aprilie 2024, în Dosarul nr. x/2023, considerând că acesta nu este un termen optim și previzibil pentru soluționarea cauzei.

Înalta Curte notează că motivele prevăzute de dispozițiile privind contestația la tergiversarea procesului trebuie privite ca un remediu oferit de normele de procedură, care au aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen optim și previzibil.

Noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată însă nu prin raportare la elemente subiective, care țin de dorința părții de a-i fi soluționată cauza într-un termen cât mai scurt, ci de posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile art. 490 coroborat cu art. 4711 din C. proc. civ.

Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului optim și previzibil" în soluționarea cauzei, trebuie luate în considerare și alte elemente obiective, care țin de încărcătura instanței de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza și, implicit, a completului de judecată desemnat pentru pregătirea dosarului și pentru soluționarea acestuia.

În cauza dedusă judecății, se reține că prin rezoluția emisă la 04 aprilie 2023, de regularizare a recursului, s-a stabilit că cererea îndeplinește cerințele prevăzute de lege și s-a dispus comunicarea cererii de către intimat. De asemenea, s-a stabilit termen de judecată la data de 25 aprilie 2024.

La data de 9 mai 2023, contestatoarea a depus la dosar cerere de preschimbare a termenului de judecată stabilit la 25 aprilie 2024.

Prin încheierea din 15 iunie 2023, secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de preschimbare a termenului de judecată, reținând că "la stabilirea termenului pentru judecata recursului, acordat în prezenta speță la 25 aprilie 2024, au fost avute în vedere împrejurări obiective ce țin de volumul de activitate și planificarea completurilor de judecată, respectiv de încărcătura acestora și de necesitatea respectării dreptului părților la apărare, luându-se în considerare și obiectul cauzei. Astfel, se constată că argumentele invocate de către petentă în susținerea cererii de preschimbare a termenului de judecată acordat nu se circumscriu noțiunii de motive temeinice, în sensul avut în vedere de către legiuitor la edictarea dispozițiilor art. 230 din C. proc. civ..".

Prin urmare, la momentul judecății contestației pendinte, se constată că judecătorul cauzei a fixat primul termen de judecată la data de 25 aprilie 2024, cu luarea în considerare a particularităților litigiului dedus judecății, termenul condicii de ședință fiind situat la nivelul lunii decembrie 2024, în funcție de planificarea ședințelor de judecată stabilite pentru Completul C7 din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal învestit cu soluționarea dosarului și în contextul supraaglomerării notorii existente la nivelul acestei secții a instanței supreme.

Ca urmare, constatând că în cauză nu se poate reține pasivitatea instanței de judecată în privința adoptării măsurilor necesare pentru fixarea primului termen de judecată în dosarele alocate spre soluționare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, urmează a respinge contestația la tergiversare dedusă judecății, pe temeiul art. 522 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petenta A., în Dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2024.

GGC - NN