ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
14.02.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 1 februarie 2023, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2023, cererea petentului A., prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Brașov, respectiv apel declarat împotriva Sentinței penale nr. 244/S pronunțată la data de 11 noiembrie 2022 de Tribunalul Brașov.

În susținerea cererii, petentul a solicitat să se aibă în vedere că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor din cadrul instanței la care urmează să se judece cauza este afectată datorită împrejurărilor cauzei și a calității părților.

Petentul a menționat că există motive întemeiate de bănuială legitimă, că în cazul judecării apelului de către Curtea de Apel Brașov, nu poate beneficia de imparțialitate și de un proces echitabil, potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că prima instanță, în speță Tribunalul Brașov, l-a condamnat pentru infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență, unul din motivele trimiterii în judecată fiind acela că ar fi ajutat pe numitul B. să cumpere influența unor judecători din cadrul Curții de Apel Brașov în vederea obținerii unei sentințe mai ușoare într-o cauză penală.

Astfel, a subliniat că presa locală deja publicase mai multe articole cu privire la fapta pentru care a fost cercetat în faza de urmărire penală în Dosarul penal nr. de x/2015 din care, prin rechizitoriul din 25 noiembrie 2015, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane cercetate, formându-se Dosarul penal nr. x/2015, care a fost soluționat definitiv de Curtea de Apel Alba-Iulia, prin pronunțarea Deciziei penale nr. 458/2020 din data de 23 iulie 2020, ca urmare a strămutării cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin sentința penală din data de 20 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

De asemenea, s-a învederat faptul că în acest dosar de urmărire penală, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov efectuase acte de cercetare penală și cu privire la membrii completului de judecată din cadrul Curții de Apel Brașov ce urma să judece cauza în apel (Dosar nr. x/2015).

Totodată, a susținut că presiunea mediatică existentă la nivelul întregii Curți de Apel Brașov, că s-a încercat cumpărarea de influență a judecătorilor din cadrul acestei instanțe, ridică suspiciunea rezonabilă că nu va putea beneficia de o judecată imparțială în vederea pronunțării unei soluții penale echitabile, mai ales că au fost dispuse măsuri de supraveghere asupra a doi judecători din cadrul acestei instanțe, care au fost cercetați și față de care s-a dispus clasarea.

Opinează petentul că presiunea mediatică existentă la nivelul întregii Curți de Apel Brașov, că s-ar fi încercat cumpărarea de influență a judecătorilor, duce la concluzia că orice judecător care ar judeca prezenta cauză ar putea avea reținere în a analiza echitabil, imparțial cauza supusă controlului judiciar în vederea pronunțării unei soluții penale echitabile.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 71 și urm. C. proc. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind atașate cererii de strămutare, în probațiune, Decizia penală nr. 458/2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, comunicatul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov nr. 1610/VIII/3 din 15 octombrie 2015.

Cauza a fost repartizată Completului nr. 2 cu prim termen de judecată la data de 14 februarie 2023.

Prin informațiile transmise de către Curtea de Apel Brașov, s-a arătat că petentul nu a făcut dovada unei mediatizări excesive în prezent și nu a fost provocată o tulburare a ordinii publice, care să conducă la strămutarea cauzei.

De asemenea, s-a arătat că este relativ nou constituit completul de judecată căruia i s-a repartizat cauza privindu-l pe petent, neexistând, așadar, o legătură între membrii completului și motivele invocate de petent în cererea de strămutare, referitoare la cumpărarea de influență ori la presiunea mediatică.

S-a apreciat că simpla supoziție, afirmație nedovedită, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, care trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să constituie dovezi ale afectării imparțialității judecătorilor.

Prin urmare, în urma analizei motivelor ce face obiectul cererii de strămutare, s-a considerat că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de lege, la Curtea de Apel Brașov sunt asigurate condițiile necesare pentru normala și corecta soluționare a cauzei, nefiind evidențiate împrejurări din care să rezulte că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită.

Analizând cererea de strămutare formulată de petentul A., instanța supremă reține că, potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Ca prim aspect, se observă că, prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 27.06.2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Brașov, înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov la data de 28.06.2016 sub nr. x/2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la cumpărare de influență, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt, în cuprinsul actului de sesizare, s-a reținut, în esență, că pe parcursul anului 2015 (începând cu luna martie), în scopul de a-l ajuta pe numitul B. să obțină o soluție frauduloasă de achitare în Dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Brașov (apel împotriva sentinței prin care a fost condamnat în primă instanță de Judecătoria Brașov la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracțiuni comise cu violență, între care lipsire de libertate în mod ilegal, sentința fiind pronunțată la data de 05.02.2015), inculpatul A., cunoscând că B. este dispus să dea sume importante de bani pentru a obține achitarea, l-a pus în legătură prin intermediul soției sale, numita C., cu numitul D. pentru ca acesta la rândul lui să îl pună în legătură cu numitul E., pe care acesta l-a prezentat ca fiind o persoană cu influență în justiție prin persoanele pe care le cunoaște la cel mai înalt nivel (procuror șef DNA), iar apoi a coordonat mai multe întâlniri la care s-a discutat problema acestuia în justiție, păstrând legătura direct, prin intermediul telefonului sau online, sau indirect, prin intermediul numiților F. și D., cu acesta, punându-se de acord asupra modalității de acțiune.

Totodată, în sarcina inculpatului A. s-a mai reținut că pe parcursul anului 2015 (începând cu luna martie), pentru a obține rejudecarea dosarului în care prin Sentința nr. 158/04.03.2013 a Judecătoriei Târgu Mureș, rămasă definitivă prin Decizia nr. 597/R/11.11.2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni de șantaj, de la executarea căreia s-a sustras plecând în Dubai (Emiratele Arabe Unite), și în final achitarea sa frauduloasă, a convenit cu soția sa, C., ca aceasta să se întâlnească în mai multe rânduri, prin intermediul numitului D., cu numitul E., care a pretins că are influența necesară în justiție, fapt pe care sus-numita l-a și realizat în perioada martie - mai 2015, inculpatul acceptând ca în schimbul unor sume de bani, respectiv păstrarea pentru sine a banilor obținuți din vânzarea nefiscalizată a unei părți din mărfurile importate de inculpat și soția sa din Polonia prin intermediul S.C. G. S.R.L., aproximativ 40.000 de euro, să intervină prin persoanele pe care le cunoaște la cel mai înalt nivel (procuror șef DNA) pentru obținerea soluției de achitare dorită.

O particularitate a cauzei este dată de faptul că acest dosar a fost constituit urmare a disjungerii din Dosarul nr. x/2015, dosar în care, prin rechizitoriul din data de 25.11.2015, s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiuni de corupție, trafic de influență și cumpărare de influență, a numiților E., H., B., C., D., I., J. și care a fost înregistrat la Tribunalul Brașov sub nr. x/2015.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 157 din 20 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a strămutat judecarea apelurilor declarate în Dosarul nr. x/2015 de la Curtea de Apel Brașov la Curtea de Apel Alba-Iulia.

S-a reținut în această sentință a instanței supreme că, printre faptele pentru care sunt trimiși în judecată inculpații din Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Brașov, se află și infracțiunea de trafic de influență vizând determinarea magistraților Curții de Apel Brașov să adopte o soluție frauduloasă de achitare în Dosarul nr. x/2013, în faza de urmărire penală au fost audiați mai mulți judecători ai Curții de Apel Brașov, s-au dispus măsuri de supraveghere tehnică asupra a doi judecători din cadrul Curții de Apel Brașov, care sunt cercetați într-o cauză disjunsă, iar dosarul a fost intens mediatizat.

Astfel, s-a apreciat de către instanța supremă că aspectele menționate au natura împrejurărilor reglementate de dispozițiile art. 71 C. proc. pen., astfel că, pentru evitarea oricărei suspiciuni privind lipsa de imparțialitate și obiectivitate a judecătorilor Curții de Apel Brașov în soluționarea dosarului nr. x/2015 și în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, conform dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune admiterea cererii de strămutare formulată de petentul B. și strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia.

Înalta Curte observă că cele două dosare penale sunt în strânsă legătură, cel puțin în ceea ce privește activitatea infracțională reținută în sarcina petentului, în rechizitoriu, cu referire la inculpatul B., căruia i s-a admis cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Brașov pentru motivele arătate mai sus, care se suprapun în mare parte cu cele din prezenta cauză.

Din acest punct de vedere, s-ar putea crea totuși un tratament inechitabil în raport cu cererea de strămutare a cauzei formulată de B..

În continuare, Înalta Curte, analizând motivele strămutării, reține că, într-adevăr, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat, fiind necesar să se analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.

Așadar, pe de o parte, se constată că faptele pentru care a fost trimis în judecată petentul din prezenta cauză, se referă la infracțiunea de trafic de influență, cu privire la determinarea magistraților Curții de Apel Brașov să adopte o soluție frauduloasă de achitare în Dosarul nr. x/2013, iar pe de altă parte, în faza de urmărire penală au fost audiați mai mulți judecători ai Curții de Apel Brașov și s-au dispus măsuri de supraveghere tehnică asupra a doi judecători din cadrul Curții de Apel Brașov, aspecte ce constituie împrejurări suficiente care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor instanței învestite cu soluționarea apelului formulat de petent.

Contrar afirmațiilor Curții de Apel Brașov menționate în informațiile transmise instanței supreme, se observă că există o mediatizare a cauzei, chiar dacă nu este excesivă, petentul făcând dovada în acest sens (extrase din articole publicate pe site-ul Cotidianul din anul 2016, de pe site-ul K. din anul 2020, comunicatul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov nr. 1610/VIII/3 din 15 octombrie 2015) și sunt, prin urmare, aspecte care contribuie în plus la admiterea cererii de strămutare.

De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei este unul relativ nou, și, din acest punct de vedere, nu ar mai subzista temeiurile privitoare la suspiciuni rezonabile asupra afectării actului de justiție, întrucât ansamblul motivelor prezentate conduce la concluzia că împrejurările avute în vedere la admiterea cererii de strămutare formulate B. subzistă și în prezent în cauza de față.

Pe de altă parte, aspectele învederate de petent, în sensul că imparțialitatea magistraților de la Curtea de Apel Brașov este afectată, aspecte care ar rezulta și din modalitate în care completul învestit cu soluționarea cauzei a judecat dosarul (respingerea cererilor de probe formulate de către inculpat), nu pot da naștere unor suspiciuni obiective de parțialitate a tuturor magistraților unei instanțe, aceasta deoarece, în virtutea specificului funcției deținute, magistrații judecători au obligația de a-și îndeplini atribuțiile cu respectarea dispozițiilor legale, indiferent de calitatea părților sau a altor persoane care participă la procedurile judiciare, exercitarea funcției de judecată fiind atributul exclusiv al instanței.

În acest context, Înalta Curte are în vedere că la primul termen de judecată a fost admisă cererea inculpatului de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, fiind acordat termen la data de 23 ianuarie 2023 - potrivit art. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 1555 din 28 decembrie 2022, dispozițiile art. 1, care prevăd zilele libere pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, nu se aplică magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în ziua de 23 ianuarie și nici participanților în aceste procese. De asemenea, la același termen de judecată din 23 ianuarie 2023, potrivit listei de ședință, pe rolul completului au mai existat încă două dosare, respectiv nr. x/2018 și nr. y/2017, în care s-au desfășurat proceduri judiciare. Fără a face aprecieri asupra corectitudinii procedurilor judiciare desfășurate în fața Curții de Apel Brașov, care nu se poate cenzura, explicit sau implicit, de către instanța învestită cu soluționarea prezentei cauze, privit însă din perspectiva susținerilor petentului în dovedirea cererii de strămutare, Înalta Curte, relativ la obligativitatea audierii inculpatului în fața instanței de apel, subliniază că aceasta se desfășoară atunci când este posibilă, or inculpatul nu a adus la cunoștință o imposibilitate de prezentare decât în data de 30 ianuarie 2023, după rămânerea în pronunțare asupra apelului.

Așadar, pentru a se înlătura orice suspiciune care ar putea pune sub semnul îndoielii aparența de imparțialitatea a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Brașov, în temeiul art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte va admite cererea formulată de petentul A. și va dispune strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Brașov la Curtea de Apel Târgu Mureș, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Admite cererea formulată de petentul A. și dispune strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Brașov la Curtea de Apel Târgu Mureș, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cererii de strămutare rămân în sarcina statului. cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală
cția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, în Dosarul penal nr. x/P/2015, cu privire la fapte privind infracțiunea de trafic de influență, presupuse a fi efectuate de mai multe persoane, printre care și el, în care se specif
ÎCCJ 2024-07-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală
ă și teritorială a instanței, legalitatea sesizării cu rechizitoriul nr. x/2022 din data de 12.12.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești privind p
ÎCCJ 2025-04-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2025
Ședința publică din data de 24 aprilie 2025 Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 4 aprilie 2025, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de
ÎCCJ 2023-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală
zării, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu faptul că nu are dreptul de un proces echitabil, iar dreptul la apărare este formal și iluzoriu acordat; - în Dosarul nr. x/2018, aflat în prezent în apel, pe rolul Curții de Apel Brașov, a fost
ÎCCJ 2025-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală
țiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen. 3. Urmare desființării secției pentru investigarea infracțiunilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de C
Sursă