ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra recursurilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 11 din 09.03.2021, Judecătoria Cornetu a dispus în temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen., pedepsele accesorii urmând a se executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen., pedepsele accesorii dispunându-se a se executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs real.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului, dispunând ca prin sentință inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată în cuantum de 4 luni, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului prin hotărâre, acestuia fiindu-i interzisă ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului prin hotărâre, acestuia fiindu-i interzisă, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedepsele accesorii urmând a fi executate dacă pedeapsa principală devine executabilă.
În temeiul art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen., termen care se calculează de la data când hotărârea rămâne definitivă.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a pus în vedere inculpatului A., ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
A dispus ca hotărâre să se comunice la data rămânerii definitive Serviciului de Probațiune București.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să execute următoarele obligații: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune București sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile la una dintre următoarele instituții: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 sau Agenția Națională Antidrog - Centrul de Asistență Integrată în Adicții Obregia, ce se va stabili de Serviciul de Probațiune București.
În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor și a obligațiilor prevăzute la art. 93 C. pen. și/sau a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 397 C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 și urm. C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B., C., D. și E. și a obligat inculpații F. și A. în solidar cu persoanele responsabile civilmente S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L. la plata către aceștia a următoarelor sume:
- 17.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale către partea civilă B..
- 17.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale către partea civilă C..
- 12.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale către partea civilă D..
- 12.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale către partea civilă E..
la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data achitării efective a sumelor de bani.
- 4.250 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă B.
- 4.250 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă C.,
A respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de părțile civile B., C., D. și E. împotriva inculpatului I..
În temeiul art. 276 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a obligat inculpatul F. în solidar cu S.C. H. S.R.L., la plata sumei de 1.550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de părțile civile, reprezentând onorariu avocat și onorarii expertize (suma de 1.325 RON către partea civilă B. și suma de 75 RON către fiecare din părțile civile C., D. și E.).
În temeiul art. 276 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a obligat inculpatul A., în solidar cu S.C. G. S.R.L., la plata sumei de 1.550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de părțile civile, reprezentând onorariu avocat și onorarii expertize (suma de 1.325 RON către partea civilă B. și suma de 75 RON către fiecare din părțile civile C., D. și E.).
A respins ca neîntemeiată cererea părților civile de obligare a inculpatului I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de acestea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, inculpatul A., părțile responsabile civilmente S.C. H. S.R.L. și S.C. G. S.R.L., și alții.
Prin Decizia penală nr. 465/A din 16.03.2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a hotărât următoarele:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu și părțile responsabile civilmente S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L. împotriva Sentinței penale nr. 11/09.03.2021 pronunțate de Judecătoria Cornetu.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpații F. și A., de părțile civile J., D., C. și E. împotriva Sentinței penale nr. 11/09.03.2021 pronunțate de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2019.
A desființat în parte sentința apelată și, în fond, rejudecând:
I. Latura penală a cauzei
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente (2 ani și 6 luni închisoare- infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., 1 an închisoare - infracțiunea prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen., sporul de 4 luni închisoare).
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen. ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale (împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale).
În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; pe o perioadă de 3 ani, de la pronunțarea deciziei, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; de la pronunțarea deciziei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen., pedepsele accesorii urmând a se executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
În temeiul art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen., termen care se calculează de la data când pronunțării deciziei.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a pus în vedere inculpatului A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune București sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile la una dintre următoarele instituții: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 sau Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, ce se va stabili de Serviciul de Probațiune București.
În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor și a obligațiilor prevăzute la art. 93 C. pen. și/sau a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei închisorii.
A înlăturat dispoziția primei instanțe de prelevare, conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
II. Latura civilă a cauzei
În temeiul art. 397 C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 și urm. C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B., C., D. și E. și i-a obligat pe inculpații F., A. în solidar cu persoanele responsabile civilmente S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L. la plata către aceștia a următoarelor sume:
- 35.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale către partea civilă B..
- 35.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale către partea civilă C..
- 25.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale către partea civilă D..
- 25.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale către partea civilă E..
la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data pronunțării deciziei și până la data achitării efective a sumelor de bani.
- 4.250 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă B.
- 4.250 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă C..
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în măsura în care nu contravin deciziei.
În temeiul art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen., în raport cu soluția dată și având în vedere culpa procesuală, a obligat fiecare partea responsabilă civilmente- S.C. H. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. la plata sumei de câte 500 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, în parte.
Împotriva hotărârii instanței de apel au formulat cerere de recurs în casație inculpatul A. și părțile responsabile civilmente S.C. H. S.R.L. și S.C. G. S.R.L..
Prin cererea de recurs în casație formulată, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. și părțile responsabile civilmente S.C. H. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. au solicitat admiterea recursului în casație formulat împotriva deciziei instanței de apel, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, urmând ca instanța să constate greșita aplicare a normelor de drept material în prezenta cauză, cu consecința casării hotărârii atacate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) și alin. (2) și (3) C. proc. pen.
Au arătat că infracțiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și infracțiunea de ucidere din culpă prezintă o relație cauzală de interdependentă, existenta primei infracțiuni reprezentând totodată forma agravată a celei de-a doua.
Astfel, forma agravată a infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen., constând în nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, împrumută, în cazul concret dedus judecății, elementul material al infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen., dată fiind teza finală a art. 192 alin. (2) C. pen. care impune reținerea unui concurs de infracțiuni, în măsura în care nerespectarea dispozițiilor privind efectuarea unei activități reprezintă infracțiune separată, așa cum s-a reținut în prezenta cauză.
Pentru ca infracțiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă să se realizeze sub aspectul laturii obiective, este necesar să ia naștere un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, aceasta reprezentând urmarea imediată a infracțiunii.
Au arătat că acțiunile inculpatului A. nu au fost de natură să creeze un pericol iminent de accident, respectiv o situație reală, concretă, actuală, concretă, căreia să îi lipsească doar prilejul declanșator, în sensul art. 350 C. pen., în raport de modul concret de producere al accidentului de muncă din data de 31.08.2015, lipsind astfel condiția esențială atașată elementului material al infracțiunii,
Această concluzie este susținută de modul de producere a evenimentului din 31.08.2015, cât și de întreruperea lanțului cauzal al acțiunilor care s-au succedat și contribuit la producerea urmării imediate.
Fără a contesta soluția de achitare în privința inculpatului I., au subliniat că lanțul cauzal a fost stabilit eronat de instanțele de fond, câtă vreme s-a concluzionat în sensul nevinovăției inculpatului I., adică persoana care a verificat instruirea SSM efectuată de inculpatul A., implicit rezultând că și acesta din urmă inculpat este nevinovat, atâta timp cât se constată să instructajul SSM al angajaților a fost efectuat corect și complet.
Cu alte cuvinte, atâta timp cât persoanei responsabile de verificarea efectuării instructajului SSM nu i se poate imputa o încălcare a obligațiilor de serviciu ori a obligațiilor legale, cu atât mai mult nu ar fi echitabilă o atare învinuire a inculpatului A..
Complementar, apărarea a arătat că din lanțul cauzal stabilit de acuzare lipsesc acțiunile gestionarului K..
Astfel, din cuprinsul fișelor de post rezulta faptul că K. era responsabilul direct a lui F. și L., gestionarul având atribuții de SSM, coordonare și control al desfășurării activității din depozitul G., aspectul fiind confirmat și de către martori pe parcursul cercetării judecătorești în primă instanță, dar și în fața ITM.
Prin urmare, în aprecierea apărării, accidentul de muncă din 31.08.2015 a avut loc pe fondul erorii de manipulare și a nerespectării instrucțiunilor SSM de către victima L., nerespectarea instrucțiunilor SSM de către stivuitoristul F., cât și lipsa de verificare a activității lucrătorilor din depozit de către gestionarul K., acesta fiind primul care ar fi trebuit să verifice stivele de țevi, cât și să monitorizeze activitatea celor doi angajați, el fiind chiar persoana care a dat comanda primilor doi angajați.
Din această perspectivă, au subliniat că legătura de cauzalitate dintre faptele imputate lui A. și urmarea imediată a celor două infracțiuni este întreruptă prin trei alte acțiuni concurente.
Ca o concluzie intermediară, au subliniat că toate aceste date ale situației fapt demonstrează, pe de o parte, neîndeplinirea condiției premisă, atașate elementului material al infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, respectiv faptul că acțiunile șefului de depozit A. nu se pliază pe tiparul abstract al noțiunii de pericol iminent de accident, astfel cum a fost precizată anterior, concomitent și neîntrunirea condițiilor de tipicitate a variantei agravate a infracțiunii de ucidere din culpă, iar pe de altă parte, întreruperea legăturii de cauzalitate, în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, prin interpunerea acțiunilor gestionarului, stivuitoristului și ale manipulantului.
Sub un alt aspect, au arătat că referitor la prima infracțiune sesizată, respectiv cea de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, instanța de control judiciar a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, pedeapsa aplicată de prima instanță fiind descontopită, în consecință.
Cu alte cuvinte, infracțiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, respectiv forma agravată a infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., nu au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin pronunțarea unei soluții de condamnare fată de inculpatul A..
În aceste condiții, singura infracțiune rămasă în analiză este cea de ucidere din culpă, însă în forma tip prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen.. Așa fiind, urmează ca instanța să observe că pentru infracțiunea de ucidere din culpă în varianta tip, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar în raport de data săvârșirii faptei, respectiv 31.08.2015, este incident termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în considerarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 67/25 10 2022, motiv pentru care și fată de această infracțiune ar fi trebuit pronunțată o soluție de încetare a procesului penal prin Decizia penală nr. 465/A/16.03.2023, având în vedere împlinirea termenului de prescripție al infracțiunii la data de 31.08.2020.
Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că instanța de apel nu a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legii civile de drept material, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) și (5) C. proc. pen.., potrivit cărora acțiunea civilă exercitată în procesul penal se soluționează potrivit prevederilor legii civile.
Din acest punct de vedere, s-a arătat că este de observat că ambele instanțe de fond au reținut o culpă de 50% a victimei în producerea accidentului de muncă. Mai mult, instanța de apel a confirmat în clar această apreciere a judecătorului primei instanțe:
"constată culpa concurentă a victimei - în mod corect reținută, contrar criticilor formulate de părțile civile, de prima instanță, atât sub aspectul existenței, cât și sub aspectul întinderii (50%) (...)" .
Or, atâta vreme cât nu au intervenit elemente noi de natură probatorie în fata instanței de apel care să dovedească suplimentar prejudiciul moral suferit de părțile civile, instanța de control judiciar confirmând aprecierea culpei operată de instanța de fond, au considerat că majorarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță de judecată este nejustificată și încalcă dispozițiile art. 1352 C. civ.
Ca atare, în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1352 C. civ., s-a arătat că se impune cenzurarea cuantumului daunelor acordate de prima instanță părților civile, în raport de gradul de culpă al victimei reținut în producerea accidentului (50%) și de jurisprudența în materie în situații similare (depusă în fața instanței de apel).
Prin încheierea din data de 13 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul-inculpat A. și părțile responsabile civilmente S.C. H. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 465/A din data de 16.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 1 și a fixat termen la data de 25 octombrie 2023.
Analizând recursurile în casație declarate de recurentul-inculpat A. și părțile responsabile civilmente S.C. H. S.R.L. și S.C. G. S.R.L., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.
Scopul recursului în casație este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile prin raportare la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii concretizate în cazurile reglementate în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În egală măsură, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat. Astfel, recursul în casație nu presupune reevaluarea situației de fapt ori a forței probante a mijloacelor de probă, ci exclude posibilitatea reformării acestor aspecte.
Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Ca situație de fapt, instanța de apel a reținut că faptele inculpatului A. care, în calitate de șef de depozit (angajat G.), desemnat cu instruirea personalului ce își desfășura activitatea la punctul de lucru din oraș Bragadiru, și-a îndeplinit atribuțiile în mod necorespunzător/deficitar, iar în calitate de șef direct al inculpatului F., și-a îndeplinit atribuțiile în mod necorespunzător, în sensul că nu a verificat/corectat activitatea acestuia, nu a verificat așezarea/amplasarea stivelor, atribuții ce îi reveneau conform fișei postului, toate aceste fapte contribuind la accidentarea mortală la data de 31.08.2015 a angajatului L. întrunesc trăsăturile esențiale ale infracțiunilor de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen. și ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În ceea ce privește infracțiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen., instanța de apel a dispus încetarea procesului penal apreciind că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că solicitarea apărării de reținere a infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) din C. pen. ca urmare a înlăturării infracțiunii prevăzute de art. 350 alin. (1) din C. pen., impune o schimbare a încadrării juridice, aspect ce nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casație.
Instanța de recurs în casație nu este abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută ori menținută prin hotărârea atacată. Astfel, critica vizând schimbarea încadrării juridice nu poate fi examinată pe calea recursului în casație, care permite doar o verificare a cuantumului pedepselor aplicate în raport cu limitele prevăzute de textele legale, iar nu o verificare a modului în care a fost stabilită încadrarea juridică sau în care a fost individualizată pedeapsa.
Jurisprudența instanței supreme a stabilit imposibilitatea evaluării schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casație reținându-se că încadrarea juridică a faptei este operațiunea de stabilire a corespondenței între fapta pretins comisă și modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reținerea normelor generale aplicabile (privind participația și cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale). Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operațiune care intră în atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casație, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. (ICCJ, secția penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020).
În egală măsură, nici solicitarea de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție nu poate fi evaluată în cadrul recursului în casație și nu se poate circumscrie cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.. De altfel, această critică nu poate fi circumscrisă nici cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care prevede posibilitatea formulării recursului în casație atunci când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, o situație diametral opusă celei invocate de inculpat.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, în realitate, aspectele invocate în susținerea cererii de recurs în casație pun în discuție reformarea situației de fapt și evaluarea forței probante a mijloacelor de probă ce au stat la baza soluției de condamnare, aspecte ce nu pot fi reformate în cadrul prezentei căi extraordinare de atac. Invocarea declarațiilor de martori din cursul cercetării judecătorești ori a ITM nu poate avea o greutate și nu pot susține calea de atac în condițiile imposibilității evaluării probatoriului în procedura pendinte.
Astfel, Înalta Curte reține că inculpatul critică baza factuală reținută de instanța de apel în mod definitiv, în scopul obținerii unei soluții favorabile de achitare. În acest sens, se reține că apărarea inculpatului cu privire la situația similară cu a inculpatului I. nu poate fi evaluată în procedura pendinte, aceasta vizând, în realitate, situația de fapt reținută cu autoritate de lucru judecat de instanța de fond și apel.
Instanța de recurs constată că potrivit art. 192 alin. (2) din C. pen., uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Se reține că existența formei agravate a infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) teza I din C. pen. necesită îndeplinirea cumulativă a mai multor cerințe: fapta să fie comisă cu ocazia exercitării unei profesii sau meserii ori a efectuării unei anumite activități, să existe dispoziții legale sau măsuri de prevedere pentru exercițiul respectivei profesii sau meserii ori pentru efectuarea respectivei activități, fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziții legale sau măsuri de prevedere. Prin instituirea acestei agravante, legiuitorul a urmărit să determine la prudență pe cei care exercită profesii sau meserii ori desfășoară anumite activități pentru care există dispoziții legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenție în exercitarea, respectiv efectuarea acestora poate avea consecințe grave, constând chiar în pierderea vieții uneia sau mai multor persoane. În considerarea unor asemenea atitudini de lipsă de atenție față de viața celor din jur, legiuitorul - preocupat să ocrotească viața persoanei - obligă pe destinatarii textului de lege criticat să manifeste atenție, chibzuință în relațiile sociale ori de câte ori efectuează activități care ar putea provoca moartea unei persoane. Sintagma "unei anumite activități" se referă, așadar, la acele activități pentru a căror desfășurare există dispoziții legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenție în efectuarea acestora poate avea consecințe grave, constând chiar în pierderea vieții uneia sau a mai multor persoane. (CCR, Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016 publicată în M. Of. nr. 315/3.05.2017, parag. 16).
În acest context, se constată că "uciderea din culpă profesională" se poate reține atunci când rezultatul este produs ca urmare a nesocotirii unor norme, reguli ori măsuri specifice exercițiului unei activități, meserii sau profesii.
Înalta Curte amintește că pentru existența infracțiunii de ucidere din culpă ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe o acțiune sau inacțiune a autorului care să producă rezultatul prevăzut de lege, decesul unei persoane, fiind totodată necesar a exista și o încălcare a dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru efectuarea acelei activități.
Determinarea existenței legăturii de cauzalitate implică stabilirea unui raport cauză-efect între acțiunea inculpatului și urmarea imediată a acesteia, pentru a se putea constata că acțiunea prevăzută de norma de incriminare a fost cea care a cauzat urmarea imediată. Astfel, în ipoteza în care se pune problema unei culpe profesionale, atragerea răspunderii penale nu este automată, în sensul că nu decurge din simpla efectuare neconformă sau neefectuare a unei activități reglementate necesare sau obligatorii, situație ce ar echivala cu o răspundere obiectivă.
În acest context, contrar susținerii apărării, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. (2) din C. pen.
Baza factuală reținută de instanța de apel, respectiv modalitatea concretă în care inculpatul a acționat, a determinat reținerea caracterizării în drept menționate, atât instanța de fond, cât și cea de apel reținând în mod corect, existența legăturii de cauzalitate și a săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
În acest context, Înalta Curte constată că, având în vedere baza factuală reținută, în sensul că inculpatul în calitate de șef de depozit (angajat G.), desemnat cu instruirea personalului ce își desfășura activitatea la punctul de lucru din oraș Bragadiru, și-a îndeplinit atribuțiile în mod necorespunzător/deficitar, iar în calitate de șef direct al inculpatului F., și-a îndeplinit atribuțiile în mod necorespunzător, în sensul că nu a verificat/corectat activitatea acestuia, nu a verificat așezarea/amplasarea stivelor, atribuții ce îi reveneau conform fișei postului, toate aceste fapte contribuind la accidentarea mortală la data de 31.08.2015 a angajatului L., reprezintă o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) din C. pen.
Mai mult, în ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și decesul victimei, instanța de recurs constată că atitudinea culpabilă a mai multor persoane nu poate determina întreruperea lanțului cauzal, ci impune în continuare antrenarea răspunderii penale pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Prin urmare, se constată că baza factuală, în modalitatea în care a fost reținută de către instanța de apel se suprapune riguros și eficient peste elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de 192 alin. (2) din C. pen.
În ceea ce privește criticile pe latura civilă, se reține că nu pot face obiectul cenzurii în procedura pendinte decât în situația în care soluția pe latură penală ar influența modul de soluționare a acțiunii civile, aspect ce nu se impune în cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații A., S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L., împotriva Deciziei penale nr. 465/A din data de 16 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. va obliga pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 1666 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimații părți civile E., B., C. și D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații A., S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L., împotriva Deciziei penale nr. 465/A din data de 16 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 1.666 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimații părți civile E., B., C. și D.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2023.