ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 614/2023

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin încheierea F/CP din data de 21.06.2023, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (5) rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea petentului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 raportat la art. 339 C. proc. pen.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite toate condițiile cumulativ prevăzute la art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, întrucât, deși excepția a fost ridicată de o parte la procedura desfășurată în fața Curții și vizează dispoziții dintr-o lege în vigoare care nu au fost anterior declarate neconstituționale, aceste dispoziții nu au legătură cu soluționarea cauzei (întrucât o soluție de admitere a excepției nu ar influența soluția cu privire la plângerea dedusă judecății, formulată în procedura prev. de art. 340 și urm. C. proc. pen.).

S-a mai reținut că excepția ridicată nu vizează dispozițiile art. 340 C. proc. pen. care reglementează procedura contestării în fața judecătorului a soluțiilor dispuse de procuror, ci pe cele ale art. 339 C. proc. pen. care se referă în mod exclusiv la controlul legalității și temeiniciei soluțiilor dispuse de procuror exercitat anterior de procurorul ierarhic superior.

Or, în atare condiții, s-a apreciat că eventuala constatare a neconstituționalității acestor dispoziții nu ar putea influența în nicio măsură soluția care ar putea fi pronunțată cu privire o plângere formulată în procedura instituită de art. 340 și urm. C. proc. pen. din moment ce aceste din urmă dispoziții, nefiind vizate de excepția ridicată și nefăcând obiectul controlului de neconstituționalitate, și-ar menține pe deplin aplicabilitatea (inclusiv cu privire la modul de reglementare a admisibilității unei astfel de plângeri).

II. Împotriva dispoziției cuprinse în încheierea F/CP din data de 21 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 339 C. proc. pen., a declarat recurs în termen legal petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți și Casație la data de 04.07.2023, fiind repartizată aleatoriu, cu termen de judecată la data de 27.09.2023.

Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, în esență, petentul A. a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii atacate și rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu consecința admiterii acesteia.

În dezvoltarea motivelor de recurs, petentul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 raportat la art. 339 C. proc. pen.

A apreciat că prima instanță a respins, în mod greșit, cererea de sesizare a Curții Constituționale prin încălcarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cerere formulată în cauza ce avut ca obiect plângerea declarată în temeiul art. 336 și urm. C. proc. pen.

Astfel, în cauză, petentul a invocat nelegalitatea ordonanței prin care i s-a respins cererea de continuare a urmăririi penale, nebeneficiind de drepturile prevăzute de art. 319 și art. 18 C. proc. pen.. Deși este garantat dreptul suspectului sau inculpatului de a cere continuarea procesului penal, când acest drept este nesocotit de organul judiciar, legiuitorul nu a prevăzut un remediu efectiv în vederea apărării propriului drept nesocotit.

În aceste condiții, criticile de neconstituționalitate sunt direct și indisolubil legate de obiectul cauzei, atât scopul plângerii cât și al excepției de neconstituționalitate fiind acela de a obține un remediu pentru nerespectarea legii procesual penale prin respingerea cererii petentului de continuare a urmăririi penale.

În susținerea celor solicitate, petentul a apreciat că instanța de control constituțional se poate pronunța cu privire la conformitatea de constituționalitate a dispozițiilor de natură procesuală angrenate într-o cauză dată.

În același timp, pot fi supuse analizei acesteia dispoziții de drept procesual care împiedică sau îngrădesc liberul acces la justiție prin reglementarea unui remediu efectiv, respectiv formularea unei căi efective de atac în fața unei instanțe competente.

Prin soluționarea unei asemenea excepții, Curtea Constituțională nu legiferează pozitiv, ci trebuie să justifice rațional stabilirea necesității existenței unei căi efective de atac în vederea protejării dreptului vizând liberul acces la justiție.

Instanța de control constituțional urmează a observa cum legiuitorul a instituit și garantat în favoarea suspectului sau inculpatului un drept exclusiv în cursul urmăririi penale de a beneficia de continuarea acesteia, fără însa a prevedea și un mijloc eficient de protecție a acestui din urmă drept printr-o cale efectivă de atac în acele situații în care organele de urmărire penală refuză continuarea urmăririi penale.

Practic, suspectul/inculpatul este pus în imposibilitate de a-și exercita dreptul la continuarea urmăririi penale. Aceleași dispoziții nu permit adresarea unei plângeri către judecătorul de cameră preliminară în scopul antamării nelegalității soluțiilor de respingere a cererii de continuare a urmăririi penale.

Se observă, așadar, că legiuitorul a lăsat la aprecierea suspectului/inculpatului dreptul de a decide asupra continuării urmăririi penale, iar art. 339 C. proc. pen. nu permite suspectului sau inculpatului atacarea măsurilor procurorului decât la procurorul ierarhic superior, fără acces la o instanță care să restabilească echilibrul procesual denegat prin respingerea fără drept a cererii de continuare a procesului penal, comparativ cu dispozițiile art. 340 C. proc. pen.

În concluzie, suspectul/inculpatul a cărui cerere de continuare a urmăririi penale a fost nelegal respinsă, cu consecința încetării procesului penal, nu beneficiază de nicio cale efectivă de atac în fața unei instanțe de judecată în vederea desființării soluției nelegale de respingere și a continuării procesului penal cu scopul obținerii unei soluții mai favorabile, spre deosebire de suspectul/inculpatul față de care a fost dispusă clasarea și care se adresează judecătorului de cameră preliminară cu plângere împotriva acestei soluții, în temeiul dispozițiilor art. 340 C. proc. pen., având astfel acces la obținerea unei soluții de clasare fundamentată pe un temei mai favorabil.

În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere faptul că, raportat și la cauza de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că prezumția de nevinovăție a unei persoane cercetate este încălcată dacă, fără ca acesta să fi avut ocazia să exercite drepturile apărării, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească în privința sa care reflectă sentimentul că acesta este, în fapt, vinovat (McHugo v. Elveția, Decizia nr. 55.705/00,12 mai 2005).

Prin urmare, excluderea instituirii unui mijloc procesual penal prin care suspectul/inculpatul să își poată valorifica dreptul la continuarea procesului penal printr-o cerere adresată instanței de judecată, ca unic organ imparțial și independent în măsură a dispune cu privire la drepturile și libertățile garantate prin legi și prin Constituția României, în afară de faptul că reprezintă o încălcare flagrantă a liberului acces la justiție, instituie, implicit, și o încălcare a dreptului la apărare.

În esență, raportat la criticile aduse, a arătat că sunt încălcate drepturile constituționale vizând egalitatea în drepturi, liberul acces la justiție și dreptul la apărare reglementate în art. 16, 21 și 24 din Constituția României.

III. Analizând recursul declarat de petentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Excepția de neconstituționalitate constituie un remediu procedural prin care cetățenii își pot apăra drepturile și libertățile fundamentale prin intermediul instanței de control constituțional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu Constituția României.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă faptul că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, controlul de constituționalitate este unul a posteriori (ulterior) și implică examinarea prealabilă a unor condiții de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, poate pronunța fie sesizarea Curții Constituționale (când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepția fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplinește condițiile prev. de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992). În situația în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale este obligatorie.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reține că, pentru a putea învesti în mod legal instanța de control constituțional, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate verifică următoarele:

Astfel, condițiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ și sunt de ordine publică.

Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiții anterior menționate, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Aplicând mutatis mutandis (schimbând ceea ce este de schimbat) decizia Curții Constituționale nr. 591/21.10.2014, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate", aceasta fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispozițiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanța de control constituțional este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și autoritatea competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menționată.

Astfel cum a statuat prin jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională se pronunță asupra litigiului de natură constituțională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu specificul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.

Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, în raport și de criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată:

Referitor la prima condiție, respectiv calitatea de parte a autorului excepției se constată că aceasta este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de una dintre părțile din proces (petentul A.) în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, instanță învestită cu soluționarea plângerii formulate de petent împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nr. 636/II-1/2023 din 02.03.2023.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că și această condiție este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 319 raportat la art. 339 C. proc. pen., Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. fiind în vigoare de la 01.02.2014.

Referitor la cea de-a patra condiție, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, se constată neîndoielnic îndeplinită și această exigență.

Așadar, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de petentul A., respectiv cerințele privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

În ceea ce privește condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reținând că decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părți.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Fiind un remediu procesual, excepția de neconstituționalitate vizează în principal verificarea constituționalității unei dispoziții prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluționarea cauzei.

Prin demersul întreprins, în esență, recurentul invocă modalitatea în care legiuitorul a reglementat art. 319 C. proc. pen. care reglementează continuarea urmăririi penale la cererea suspectului sau a inculpatului raportat la art. 339 C. proc. pen. privind plângerea împotriva actelor procurorului.

În opinia acestuia, respectivele dispoziții nu oferă posibilitatea unui remediu efectiv pentru nerespectarea legii procesual penale prin respingerea (aspect pe care îl apreciază ca fiind nepermis de C. proc. pen.) unei cereri de continuare a urmăririi penale. Practic, a apreciat că i se îngrădește dreptul privind liberul acces la justiție prin formularea unei căi efective de atac în fața unei instanțe de judecată competente.

Altfel spus, prin acest demers procesual, petentul A. urmărește reformarea C. proc. pen. prin introducerea unor noi prevederi care să-i ofere posibilitatea de a formula o plângere la judecătorul de cameră preliminară în scopul antamării unor presupuse nelegalități a soluțiilor de respingere de către procuror a cererii de continuare a urmăririi penale.

Practic, recurentul încearcă o modificare a condițiilor de exercitare a căilor de atac împotriva actelor procurorului, apreciind că se impune instituirea unei noi căi de atac împotriva ordonanței procurorului prin care a fost respinsă o cerere de continuare a urmăririi penale.

Or, o asemenea solicitare excedează, însă, în mod vădit, competenței Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interveni în abrogarea, modificarea sau completarea dispozițiilor cu privire la care instanța de control constituțional a fost sesizată, această atribuție fiind în sarcina Parlamentului care reprezintă unica autoritate legiuitoare a țării, astfel cum prevede art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Pe lângă argumentele anterior evocate care susțin soluția de respingere a excepției ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (legătura dispozițiilor criticate cu soluționarea cauzei pendinte), Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că o soluție de admitere a excepției nu ar influența soluția cu privire la cauza dedusă judecății (plângere împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată - art. 340 C. proc. pen.).

Așadar, excepția de neconstituționalitate nu vizează cadrul procesual reglementat în art. 340 C. proc. pen., ci antamează procedura prevăzută în art. 339 C. proc. pen. care se referă la plângerea împotriva actelor procurorului. Din această perspectivă, problema incidentă de constituționalitate nu are un caracter "serios", nefiind realmente utilă soluționării litigiului în cadrul căruia a fost ridicată.

Prin urmare, o eventuală admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și, subsecvent, declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 319 și art. 339 C. proc. pen. nu ar avea nicio înrâurire asupra soluției pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen., motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, față de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituționalitate și soluționarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeași lege, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziției cuprinse în încheierea F/CP din data de 21 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 339 C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziției cuprinse în încheierea F/CP din data de 21 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 339 C. proc. pen.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2023.

GGC - NN