ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.09.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 126/2020

HOTĂRÂRE
07.09.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 126/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Totodată, s-a reținut că, în cauza a cărei strămutare s-a solicitat, A. are calitatea de contestator, dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Suceava având ca obiect calea de atac formulată de acesta împotriva încheierii nr. 308 din 11.09.2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava, prin care, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată împotriva încheierii din 03.05.2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Vatra Dornei, în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 39 din data de 26 ianuarie 2018, contestatorul A. a formulat o cerere de revizuire.

Pentru a pronunța această soluție, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, revizuirea, este o cale extraordinară de atac care poate privi exclusive hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., respectiv art. 465 din C. proc. pen., singurele apte a provoca reexaminarea în fapt a cauzei penale.

Astfel, conform art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Totodată, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că sunt supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive prin care se soluționează conflictul de drept substanțial penal sau latura civilă provenită din infracțiune, respectiv, hotărâri prin care instanța de judecată a pronunțat o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

În acest context, instanța supremă a constatat că revizuentul a solicitat revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv a sentinței penale nr. 39 din data de 26 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost soluționată cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Mai mult decât atât, s-a reținut că cererea de revizuire formulată vizează o sentință prin care s-a soluționat cererea de strămutare, sentință ce nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că aceasta nu ar putea fi analizată pe calea revizuirii.

Împotriva sentinței penale nr. 419 din data de 7 noiembrie 2019 a formulat recurs petentul A..

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că recurentul a promovat o cale de atac ce nu era prevăzută de C. proc. pen., iar hotărârea atacată nu era susceptibilă să facă obiectul unei căi de atac.

Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibil și va fi respins ca atare, pentru considerentele următoare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

În cauză, petentul A. a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive (decizia penală nr. 38 din 25 mai 2020), nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 38 din 25 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 38 din 25 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 264/A din data de 1 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul
ÎCCJ 2020-10-19
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 189/2020
Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 59 din data de 18.08.2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cerer
ÎCCJ 2021-06-28
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 198/2021
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din data de 18 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca neîntem
ÎCCJ 2020-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea penală nr. 97 din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 al
ÎCCJ 2020-11-16
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 226/2020
Asupra apelului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 59 din data de 18 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cer
Sursă