ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 192/2020

HOTĂRÂRE
19.10.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 192/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 38/A din data de 12 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 57 din data de 15 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, în cauză, petentul a declarat apel împotriva unei decizii penale prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de A. împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2019 a Judecătoriei Vatra Dornei pronunțată în Dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de petentul A. în Dosarul nr. x/2018.

În acest sens, s-a reținut că soluționarea cererilor de recuzare este reglementată prin dispozițiile art. 68 din C. proc. pen.

Totodată, s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. (7) din C. proc. pen., "Încheierea prin care se soluționează abținerea sau recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac", petentului A. nefiindu-i recunoscută calea de atac a apelului împotriva încheierii menționate.

Instanța supremă a reținut că petentul A. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 38/A din data de 12 februarie 2020, prin care a fost soluționat anterior apelul declarat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 57 din data de 15 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că a fost sesizat cu apelul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 52 din data de 25 mai 2020, hotărâre definitivă prin care a fost soluționat anterior apelul formulat de A. împotriva Deciziei penale nr. 38/A din 12 februarie 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă cerere de apel formulată de acesta.

În condițiile în care calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, o asemenea procedură este inadmisibilă. În situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În consecință, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Totodată, instanța supremă a constatat că, în mod repetat, petentul A. a exercitat căi de atac împotriva unor hotărâri definitive, nesusceptibile a fi reformate prin exercitarea succesivă a acestora, în condiții nereglementate de legea procesual penală.

Pentru aceste considerente, și având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecător va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 52 din data de 25 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 52 din data de 25 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-21
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 147/2020
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală din data de 30 decembrie 2019, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, secția pena
ÎCCJ 2021-10-04
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 314/2021
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor reține următoarele: I. Prin încheierea din data de 18.11.2019, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de pe
ÎCCJ 2021-06-28
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 198/2021
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din data de 18 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca neîntem
ÎCCJ 2019-02-04
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 14/2019
Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Încheierea nr. 53 din 02 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția de necompetență materială
ÎCCJ 2020-10-19
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 194/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 123 din data de 20 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/
Sursă