ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 29/10.03.2022 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2015 s-a dispus:

1.a. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu - prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

1.b. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat același inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj - prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1), (2) și 3 din C. pen., întrucât fapta nu există.

1.c. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat același inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la delapidare - prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 295 din C. pen., întrucât fapta nu există.

S-a constatat că inculpatul A.:

- a fost reținut 24 de ore la data de 26.01.2015.

- a fost plasat sub control judiciar între 27.01.2015 și 11.03.2015;

- a fost plasat în arest la domiciliu între 11.03.2015 și 17.03.2015;

- a fost arestat preventiv între 18.03.2015 și 17.04.2015;

- a fost plasat în arest la domiciliu începând cu 17.04.2015 și până la 05.06.2015.

S-a constatat că partea civilă S.C. C. S.R.L. a renunțat la pretenții.

Au fost respinse pretențiile părții civile D. formulate față de inculpatul A..

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator dispus prin ordonanța procurorului din data de 06.05.2015 asupra motocicletei marca x, serie motor x, capacitate cilindrică 919 cmc, proprietatea inculpatului A..

S-a respins cererea părții civile D. privind obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare.

II. Împotriva aceste sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și S.C. C. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 29/10.03.2022 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva sentinței penale nr. 29/10.03.2022 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2015.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând cauza:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în dauna persoanei vătămate D..

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 (cinci) ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 3 (trei) ani închisoare aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, stabilit în conformitate cu prevederile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus condamnatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a impus ca inculpatul să presteze un număr de 60 (șaizeci) zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Spitalului Municipal Gheorgheni sau al Stației de Ambulanță Gheorgheni.

S-a desemnat Serviciul de Probațiune Harghita ca organ însărcinat cu supravegherea executării măsurilor și obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. care prevăd posibilitatea revocării beneficiului suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse inculpatului.

Conform art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioadele cât inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate respectiv arestare preventivă și arest la domiciliu, 11.03.2015 - 17.03.2015, 18.03.2015 - 17.04.2015 și 17.04.2015 - 5.06.2015.

S-a schimbat temeiul achitării inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la delapidare prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 295 C. pen. din art. 16 lit. a) C. proc. pen. în art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

S-a schimbat temeiul achitării inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 C. pen. din art. 16 lit. a) C. proc. pen. în art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 C. proc. pen., art. 1357 alin. (1) C. civ., art. 1385 C. civ., art. 252 C. civ., art. 253 alin. (4) C. civ. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de D. și a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile suma de 10.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR la data pronunțării prezentei decizii cu titlu de daune morale.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale apelate cu privire la achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. și temeiul acestei achitări, constatarea cu privire la renunțarea la pretențiile civile de către S.C. C. S.R.L., ridicarea sechestrului asigurator, respingerea solicitării părții civile D. de obligarea a inculpatului A. la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare prilejuite de soluționarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată partea civilă S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 560 RON fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare parțiale ocazionate de soluționarea căii de atac.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 15.800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 10.800 RON aferentă fazei de urmărire penală conform rechizitoriului și suma de 5.000 RON aferentă fazei de judecată în primă instanță).

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale și judecății în primă instanță aferente inculpatei B. au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorilor desemnați din oficiu a rămas în sarcina statului și urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În fapt, instanța de apel, în esență, a reținut că la data de 17.01.2015 inculpatul A. (primar al municipiului Gheorgheni, jud. Harghita), în încercarea de a-l determina pe numitul D., administratorul S.C. C. S.R.L să renunțe la demersurile sale legitime, în calitate de reprezentant al acestei firme, de a obține, prin diverse demersuri legale restabilirea integrității patrimoniului societății, i-a solicitat ca, până în data de 19.01.2015, ora 09:00, să se deplaseze la sediul primăriei și să-și prezinte demisia din funcția de administrator, în caz contrar urmând să dea în vileag fapte compromițătoare pentru persoana vătămată, acest demers având ca scop asigurarea și pe viitor a folosinței netulburate a terenului obținut ilegal de către numitul E., prin firma pe care o reprezenta.

III. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație la data de 08 martie 2023, inculpatul A., prin apărător ales, prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin cererea formulată a solicitat admiterea recursului în casație în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, casarea deciziei penale nr. 14/A din 13.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2015 și, pe cale de consecință, achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1), (2) și (3) din C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În esență, inculpatul A. a arătat că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj din perspectiva tipicității obiective.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs în casație, a invocat lipsa elementului material al laturii obiective, respectiv lipsa constrângerii, precizând că nu există elemente probatorii din care să rezulte existența unei amenințări precise sau vagi, indirecte sau voalate.

De asemenea, a mai arătat că acțiunea sa nu a fost susceptibilă de a produce persoanei vătămate o stare de temere.

În final, inculpatul a invocat faptul că nu s-a încercat și nu s-a obținut un folos patrimonial injust, pentru sine sau pentru altcineva, de pe urma comiterii faptei.

IV. Prin încheierea din 17.05.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

VI. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 17.05.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esență, faptul că actele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condițiile de tipicitate a infracțiunii de șantaj întrucât nu există acțiunea de constrângere a inculpatului în dauna persoanei vătămate, acțiunea sa nu a fost susceptibilă de a produce persoanei vătămate o stare de temere și nu s-a încercat și nu s-a obținut un folos patrimonial injust, pentru sine sau pentru altcineva, de pe urma comiterii faptei.

Constituie infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 207 alin. (1), (2) și 3 C. pen.:

(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 78/2000: În cazul infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 din C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, iar art. 1 din același act normativ prevede: Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică următoarelor persoane:

a) care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;

c) care exercită atribuții de control, potrivit legii;

d) care acordă asistență specializată unităților prevăzute la lit. a) și b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența;

e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistență specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la: operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale;

f) care dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație;

g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condițiile prevăzute de lege.

Din analiza elementelor constitutive ale infracțiunii rezultă că elementul material al acestei infracțiuni implică existența unor variante alternative, respectiv constrângerea unei persoane prin orice mijloace să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, ori amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial/patrimonial pentru sine sau pentru altul.

Se observă astfel că, în esență, șantajul constă în exercitarea unei presiuni asupra persoanei vătămate pentru ca aceasta să aibă un anumit comportament ori să se abțină de la ceva.

În ceea ce privește acțiunea de constrângere (motiv de recurs în casație invocat de inculpat), legiuitorul a extins modalitățile în care aceasta se poate realiza, putând fi exercitată prin orice alte mijloace, nerezumându-se doar la amenințări sau violențe.

Așadar, în acord cu susținerile recurentului-inculpat, instanța supremă apreciază că fapta nu este tipică dacă nu se probează existența unor acte de constrângere.

De asemenea, în cuprinsul verbum regens, legiuitorul a utilizat sintagma ceva, aceasta însemnând că este necesar ca subiectul activ al infracțiunii să adopte o conduită determinată, impusă de făptuitor, în caz contrar neputându-se reține tipicitatea faptei de șantaj.

Revenind la acțiunea de constrângere, Înalta Curte apreciază că pentru existența infracțiunii este suficient ca actele exercitate de subiectul activ să provoace o stare de temere persoanei vătămate, nefiind necesar ca persoana extorcată să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva. În acest fel, victimei îi este lezat liberul arbitru și dreptul la autodeterminare. În evaluarea aptitudinii acțiunii făptuitorului de a produce o stare de temere, instanța supremă apreciază că se are în vedere particularitățile fizice și morale ale acestuia, particularitățile persoanei vătămate, dar și mijloacele folosite de inculpat.

Deși legiuitorul nu a definit ce se înțelege prin termenul de constrângere, această sintagmă a fost explicată de Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 858/2018, a reținut:

În limbajul curent, prin "constrângere" se înțelege determinarea unei persoane să facă sau să nu facă ceva împotriva voinței sale. (…) constrângerea exercitată împotriva subiectului pasiv al infracțiunii de șantaj trebuie să îi producă acestuia o stare de temere, de natură a-l determina să acționeze conform conduitei prevăzute în dispoziția normei de incriminare. Prin urmare, constrângerea astfel exercitată reprezintă punerea în mișcare a unei forțe exterioare subiectului pasiv al infracțiunii, care poate fi de natură fizică sau morală. (…) constrângerea psihică se exercită prin efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că, în viitor, ea sau o altă persoană apropiată ei va suporta un rău. (…) legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul normei de incriminare criticate modalitățile concrete de realizare a constrângerii, evitându-se astfel restrângerea, în mod nejustificat, a sferei de aplicare a prevederilor art. 207 alin. (1) din C. pen.. În acest fel intră sub incidența dispoziției legale analizate toate formele de constrângere, care au ca rezultat determinarea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, săvârșite în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, indiferent de acțiunile sau inacțiunile prin care constrângerea este executată.

Concluzionând sub acest aspect, al constrângerii, pentru existența infracțiunii este necesar a fi analizat dacă amenințările exprimate aveau aptitudinea, în condițiile concrete în care au avut loc și în raport de mijloacele folosite de făptuitor, dar și de particularitățile persoanei vătămate, să creeze acesteia din urmă o stare de îngrijorare, de temere (Decizia nr. 236/28.06.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

O altă chestiune invocată de inculpat prin cererea de recurs în casație a fost reprezentată de inexistența unui folos patrimonial injust pentru sine sau pentru altul.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește natura folosului urmărit de făptuitor, prevederile legale fac referire la dobândirea unui folos în mod injust, folosul reprezentând scopul urmărit de inculpat. Articolul de lege nu face vorbire de caracterul injust al folosului, ci doar de modalitatea injustă prin care se urmărește obținerea lui, infracțiunea de șantaj existând și când folosul are un caracter just.

Prin urmare, în esență, chestiunile invocate de inculpat și care urmează a fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sunt reprezentate de lipsa constrângerii inculpatului exercitată asupra victimei, incapacitatea conduitei inculpatului de a produce o stare de temere, precum și inexistența unui folos patrimonial injust obținut pentru sine sau pentru altcineva.

În analiza acestui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte va examina aspectele invocate de recurent, însă din perspectiva situației de fapt reținute cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, fără a putea da o nouă reapreciere a materialului probator administrat sau fără a stabili o nouă situație de fapt în baza căreia să se tragă concluzia că fapta inculpatului A. nu este prevăzută de legea penală.

Prin urmare, Înalta Curte, în raport situația de fapt stabilită de instanța de apel, va analiza dacă acțiunea inculpatului realizează corespondența dintre fapta concret săvârșită și elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă fapta inculpatului poate fi încadrată în elementul material al infracțiunii de șantaj în formă agravată prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) și 3 raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Din perspectiva situației de fapt, ceea ce i se impută inculpatului a constat în constrângerea persoanei vătămate D., realizată prin solicitarea de a-și da demisia din calitatea de administrator al S.C. C. S.R.L., un refuz al lui D. urmând să conducă la darea în vileag a unor fapte reale sau imaginare care să-1 compromită public definitiv și pe termen îndelungat, lipsindu-1 pe viitor de posibilitatea de a mai obține un loc de muncă. Scopul amenințărilor a fost tocmai acela de a-l determina pe D. să renunțe la demersurile anterioare, de împiedicare a înstrăinării terenurilor firmei pe care o reprezenta, de a-1 elimina de la conducerea societății, deoarece persoana sa era o piedică pentru păstrarea folosului necuvenit al lui E., constând în asigurarea folosinței terenurilor aparținând S.C. C. S.R.L., obținute anterior.

Pornind de la considerațiunile de natură teoretică anterior evocate, Înalta Curte constată că în cauză instanța de apel, evaluând coroborat materialul probator, și-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent a realizat activitățile prevăzute de norma de incriminare, constatând existența constrângerii, scopul săvârșirii infracțiunii, dar și existența modalității injuste de dobândire a folosului patrimonial urmărit de inculpat.

Așadar, verificarea hotărârii urmează a se face exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel și fără a verifica dacă elementele probatorii, prin reaprecierea acestora, susțin sau nu starea de fapt.

Revenind la speța de față și la situația de fapt reținută de instanța de apel, Înalta Cute constată că acțiunea inculpatului A. care, în calitate de primar al municipiului Gheorghieni, a solicitat persoanei vătămate D. să își prezinte demisia până în data de 19.01.2015 ora 9:00, în caz contrar urmând a da în vileag fapte compromițătoare pentru persoana vătămată, întrunește cerințele necesare reținerii constrângerii din perspectiva legii penale.

Astfel, prin acțiunea sa, inculpatul a încercat să determine victima D. să adopte conduita dorită de inculpat, respectiv ca aceasta să își înainteze demisia până la data de 19.01.2015, ora 09:00, expunându-i și consecințele în cazul în care victima nu s-ar fi conformat unei astfel de conduite. Or, această acțiune a inculpatului se circumscrie noțiunii de constrângere, fiind aptă să-i producă persoanei vătămate o stare de temere și să o determine să acționeze în sensul celor impuse de inculpat.

În ceea ce privește incapacitatea conduitei inculpatului de a-i produce o stare de temere denunțătorului, Înalta Curte constată critica nefondată raportat la circumstanțele cauzei și la calitatea de primar a inculpatului, chestiuni în raport de care instanța de apel a apreciat că amenințările adresate de inculpat au avut aptitudinea de a afecta libertatea psihică a victimei, fiindu-i lezat liberul arbitru și dreptul la autodeterminare, în condițiile în care, astfel cum s-a reținut în hotărârea atacată, chiar după întâlnirea avută cu inculpatul, persoana vătămată s-a adresat organelor judiciare, sesizând aspectele ce fac obiectul prezentei cauze. Acest aspect denotă faptul că persoana vătămată a considerat amenințările inculpatului ca fiind suficient de îngrijorătoare încât să impună intervenția autorităților.

În aceeași ordine de idei, instanța supremă reține că pentru existența infracțiunii este suficient ca acțiunile de constrângere ale inculpatului să-i creeze victimei o stare de temere, neavând relevanță dacă pretenția făptuitorului a fost sau nu satisfăcută de persoana constrânsă, infracțiunea de șantaj fiind îndreptată, în principal, împotriva libertății morale a persoanei.

Un alt aspect invocat de recurentul-inculpat a fost reprezentat de inexistența unui folos patrimonial injust obținut de pe urma faptelor reținute în sarcina sa.

Cu privire la această chestiune, dispozițiile legale fac trimitere la dobândirea unui folos în mod injust. Art. 207 alin. (1) C. pen. nu face referire la caracterul injust al folosului, contrar susținerilor apărării, ci doar la modalitatea injustă în care se urmărește obținerea lui. Așadar, infracțiunea de șantaj există și atunci când folosul are un caracter just, dar se dorește obținerea sa în mod injust. În speța de față, inculpatul, în acțiunile sale, s-a folosit de constrângerea persoanei vătămate pentru a obține folosul patrimonial, respectiv asigurarea și pe viitor a folosinței terenurilor obținute de către numitul E., prin firma pe care o reprezintă, terenuri asupra cărora, din punct de vedere legal, exista un drept de concesiune al S.C. C. S.R.L., și cu privire la care D. a refuzat constant să semneze actul de reziliere a concesiunii.

În ceea ce privește incidența Legii nr. 78/2000, s-a avut în vedere calitatea inculpatului la momentul comiterii infracțiunii, respectiv aceea de primar.

Raportat la aceste argumente, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului A. care, în calitate de primar al municipiului Gheorghieni, a solicitat persoanei vătămate D. să își prezinte demisia până în data de 19.01.2015, ora 9:00, în caz contrar urmând a da în vileag fapte compromițătoare pentru persoana vătămată pentru a-și asigura pe viitor folosința terenurilor obținute de către numitul E., prin firma pe care o reprezintă, terenuri asupra cărora, din punct de vedere legal, exista un drept de concesiune al S.C. C. S.R.L., și cu privire la care D. a refuzat constant să semneze actul de reziliere a concesiunii, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) și 3 C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Concluzionând, Înalta Curte reține că, deși se invocă chestiuni de drept, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 207 alin. (1), (2) și 3 C. pen., în realitate, se contestă existența faptelor, se neagă săvârșirea infracțiunii și se pune în discuție standardul probatoriu, solicitându-se reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate și cenzurate pe această cale.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului A., astfel cum a fost reținută de instanța de apel, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) și 3 C. pen., motiv pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată B., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

VII. În ceea ce privește solicitarea intimatului-parte civilă D. privind obligarea recurentului-inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariul de avocat și cheltuieli de transport, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. care statuează în sensul că, în celelalte cazuri decât cele prevăzute expres de legea procesual penală, instanța penală stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părți, potrivit legii civile.

Raportat la aceste dispoziții legale, reținând culpa procesuală a recurentului inculpat, constată că cererea intimatului-parte civilă este întemeiată, fiind probată cu înscrisuri, constând în două facturi în valoare de 7.500 RON (onorariu de avocat - fila nr. x) și 1.000 RON (cheltuieli de transport - fila nr. x).

Așadar, în raport de aceste circumstanțe ale cauzei, Înalta Curte va admite cererea intimatului-parte civilă D. și va dispune obligarea recurentului-inculpat la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul-parte civilă D., din care 7.500 RON reprezentând onorariul de avocat și 1.000 RON reprezentând cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul-parte civilă D., din care 7.500 RON reprezentând onorariul de avocat și 1.000 RON reprezentând cheltuieli de transport.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată B., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2023.

GGC - MM