ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 679/2023

Deliberând asupra recursului formulat de recurenții A., B., C. și D., reține următoarele:

Prin sentința penală din data de 29.06.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate formulate de recurenții A., B., C. și D. cu privire la dispozițiile art. 107 alin. (3), art. 112 alin. (1) din C. pen., art. 438 alin. (1), art. 436 alin. (1) lit. c) și alin. (6) din C. proc. pen., art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, art. 440 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., precum și cea formulată de recurenții A. și B. cu privire la dispozițiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru a se pronunța în acest sens, s-a reținut că nemulțumirea recurentelor persoane interesate A. și B., respectiv a recurenților inculpați C. și D., pornește de la faptul că, în mod definitiv, în baza 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata C. a sumei de 12.547.317,81 RON și de la inculpatul D. a sumei de 4.489.220 RON, întrucât sumele de bani au rezultat din săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală (spălare de bani) și nu servesc la despăgubirea persoanei vătămate, fiind menținute măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor persoanelor interesate A. și B., în vederea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale, deși în cauză nu s-a dispus o soluție de condamnare, ci de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, fără să se fi solicitat continuarea procesului penal de către inculpații din cauză.

În acest context, s-a reținut că atât persoanele interesate, cât și cei doi inculpați au formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 215/A din 20 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, invocând cazurile de casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, 8 și 12 din C. proc. pen.

Referitor la toate cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, s-a apreciat că sunt îndeplinite următoarele condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate în fața unei instanțe de judecată, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, învestită cu soluționarea cererilor de recurs în casație promovate de către aceștia împotriva deciziei penale nr. 215/A din 20 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017; pretinsa neconstituționalitate vizează dispoziții din acte normative aflate în vigoare; excepțiile de neconstituționalitate sunt invocate de către o parte din proces, respectiv de către recurenții inculpați C. și D., iar, pe de altă parte, de recurentele persoane interesate A. și B.; Curtea Constituțională nu a constatat neconstituționalitatea acestor dispoziții legale.

În ceea ce privește condiția referitoare la legătura normelor criticate cu soluționarea cauzei, s-a constatat că aceasta nu este îndeplinită. Astfel, în cazul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1), art. 436 alin. (1) lit. c) și alin. (6) din C. proc. pen., art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penală, lipsa legăturii acestor dispoziții cu soluționarea cauzei s-a apreciat că rezultă din faptul că recurenții nu au indicat care dintre punctele 2, 6, 9, 10, 13 și 14 ale art. 438 din C. proc. pen. ar fi incidente în prezenta cauză, în ipoteza în care nu ar fi fost abrogate. În acest context, s-a considerat că se urmărește modificarea legii, în sensul introducerii unor noi cazuri de recurs în casație ori a titularilor care pot exercita această cale extraordinară de atac.

În plus, în susținerea lipsei legăturii cu soluționarea cauzei, având în vedere că se solicită declararea neconstituționalității unui articol dintr-o lege care a abrogat alte articole, s-a apreciat și că dacă, totuși, instanța de contencios constituțional ar admite o atare sesizare, aceasta nu ar avea ca efect reintrarea în vigoare a tuturor celorlalte puncte ale art. 438 din C. proc. pen., care au fost deja abrogate, prin urmare, lipsește tocmai scopul pentru care ar urma să fie admisă o atare sesizare de către instanța de judecată.

Aceste argumente s-a reținut că rămân valabile și în cazul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., formulată de recurenții A. și B..

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (3), art. 112 alin. (1) din C. pen., s-a observat că, în fapt, se solicită interpretarea normei care prevede posibilitatea aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale în situația în care s-ar dispune o soluție de încetare a procesului penal ca efect al împlinirii termenului de prescripție, fără a se fi solicitat continuarea procesului penal.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., s-a constatat, de asemenea, că recurenții urmăresc fie modificarea legii, în sensul stabilirii unei alte compuneri a completului de judecată abilitat să examineze admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație ori a desfășurării acestei proceduri (cu citare, participarea părților), fie se solicită o interpretare a situațiilor în care se dispune respingerea cererii de recurs în casație.

S-a arătat că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță, iar stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, s-a reținut că cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, s-a constatat că instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, acesta fiind sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii", atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege".

Or, având în vedere că, în fapt, se urmărește modificarea, abrogarea sau interpretarea normelor criticate, s-a constatat că o atare sesizare a Curții Constituționale excedează competenței acesteia stabilite conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii penale din data de 29 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, au declarat recurs recurenții A., B., C. și D..

În motivarea cererii de recurs, au solicitat admiterea recursurilor, desființarea încheierii penale și în rejudecare admiterea cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, apreciind că textele de lege a căror neconstituționalitate o invocă sunt lipsite de previzibilitate și predictibilitate, încălcându-le o serie de drepturi subiective civile în legătură cu soluționarea dosarului nr. x/2017

Analizând recursurile declarate de recurenții A., B., C. și D., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.

Din această perspectivă, efectuând o analiză a dispozițiilor legale prin raportare la prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepțiile au fost invocate de recurenții inculpați C. și D., precum și de recurentele persoane interesate A. și B. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în faza admisibilității în principiu a recursurilor în casație și au în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 107 alin. (3), art. 112 alin. (1) din C. pen., art. 438 alin. (1), art. 436 alin. (1) lit. c) și alin. (6) din C. proc. pen., art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penală, art. 440 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., texte care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celor care au invocat excepțiile și înrâurirea pe care dispozițiile legale considerate neconstituționale o au în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepțiilor în raport cu procesul în care au intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepțiilor să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepțiilor invocate o au în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă, respectiv art. 107 alin. (3), art. 112 alin. (1) din C. pen. reglementează scopul măsurilor de siguranță și confiscarea specială, art. 438 alin. (1), art. 436 alin. (1) lit. c) și alin. (6), art. 440 alin. (1) și (2), art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație, persoanele care pot declara recurs în casație și admiterea în principiu a recursului în casație, iar art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penală se referă la abrogarea unor cazuri de recurs în casație.

Înalta Curte reține că, în speță, susținerile recurenților nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, în realitate, aceștia sunt nemulțumiți de faptul că s-a dispus confiscarea de la inculpata C. a sumei de 12.547.317,81 RON și de la inculpatul D. a sumei de 4.489.220 RON, întrucât sumele de bani au rezultat din săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală (spălare de bani) și nu servesc la despăgubirea persoanei vătămate, fiind menținute măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor persoanelor interesate A. și B., în vederea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale, deși în cauză nu s-a dispus o soluție de condamnare, ci de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, fără să se fi solicitat continuarea procesului penal de către inculpații din cauză, iar prin excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Astfel, prin invocarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (1) lit. c) și alin. (6) și art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acestora în sensul prevederii în norma legală și a altor persoane care ar putea declara recurs în casație, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Cu referire la invocarea neconstituționalității prevederilor art. 440 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., care reglementează admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte observă că recurenții urmăresc tot o modificare a legii cu referire la procedura de admisibilitate în principiu a căii extraordinare de atac a recursului în casație, aspect care, așa cum s-a arătat, nu intră în competența Curții Constituționale.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate care vizează dispozițiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, deși textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă. Prin raportare la condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri, aprecierea asupra constituționalității unui text de lege presupune ca respectiva normă juridică să fie sau să se fi aflat în vigoare, în sensul că produce sau a produs efecte juridice.

Prin demersul efectuat, recurenții urmăresc, în concret, modificarea și completarea conținutului art. 438 din C. proc. pen. prin stabilirea unor noi cazuri în care se poate face recurs în casație și care nu au fost niciodată în vigoare, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Înalta Curte remarcă că recurenții nu au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. ca o stare intrinsecă a acestora, ci ca efect al abrogării dispozițiilor procesuale anterioare care reglementau cazurile de casare pentru care putea fi declarată calea ordinară de atac a recursului și completarea dispozițiilor legale în vigoare care prevăd cazurile de casare în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Pe același palier, al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în scris în susținerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, se constată că obiecțiunile formulate de recurenți cu privire la dispozițiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Înalta Curte reține că, deși pare actual și legitim, demersul autorilor excepțiilor la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unor modificări legislative în ceea ce privește calea extraordinară de atac a recursului în casație și nu urmărește armonizarea normelor de drept criticate cu dispozițiile legii fundamentale.

Or, analizând termenii în care excepțiile au fost formulate, Înalta Curte apreciază că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituționale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.

Finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (3), art. 112 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată că în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii. Autorii excepției sunt nemulțumiți de modul de interpretare și aplicare - în cauza dedusă judecății - a normelor care prevăd posibilitatea aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale în situația în care s-ar dispune o soluție de încetare a procesului penal ca efect al împlinirii termenului de prescripție, fără a se fi solicitat continuarea procesului penal.

Astfel, recurenții s-au arătat nemulțumit de împrejurarea că, cu titlu definitiv, s-au menținut măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor persoanelor interesate A. și B., în vederea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale, în condițiile în care în cauză s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale și nu s-a solicitat continuarea procesului penal de către inculpați.

Ca atare, argumentele prezentate în susținerea excepției nu relevă o problemă de constituționalitate ci tind la realizarea unui control asupra modului în care instanțele au aplicat și interpretat normele legale privind măsura de siguranță a confiscării speciale.

Or, Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că aspectele ce țin de interpretarea și aplicarea legii intră în competența instanței judecătorești investite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (Decizia CCR nr. 332/2017 publicată în M.Of. nr. 308 din 9 mai 2007, Decizia CCR nr. 500/2018 publicată în M.Of. nr. 977 din 19 noiembrie 2018, Decizia CCR nr. 824/2019 publicată în M.Of. nr. 192 din 10 martie 2020, Decizia CCR nr. 524/2019 publicată în M.Of. nr. 19 din 13 ianuarie 2020, Decizia CCR nr. 514/2020 publicată în M.Of. nr. 770 din 24 august 2020).

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a cererilor de sesizare, respectiv aceea ca prevederile ce fac obiectul excepțiilor invocate să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă și interpretare, astfel că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurenți în scopul și finalitatea sa, și anume pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții A., B., C. și D. împotriva încheierii din data de 29 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2017 prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (3), art. 112 alin. (1) din C. pen., art. 438 alin. (1), art. 436 alin. (1) lit. c) și alin. (6) din C. proc. pen., art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, art. 440 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, față de culpa procesuală a recurenților, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îi va obliga pe aceștia la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții A., B., C. și D. împotriva încheierii din data de 29 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2017 prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (3), art. 112 alin. (1) din C. pen., art. 438 alin. (1), art. 436 alin. (1) lit. c) și alin. (6) din C. proc. pen., art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, art. 440 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2023.

GGC - MM