ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 485/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 485/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra contestațiilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 104/PI din data de 28 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A. prin ordonanța nr. 359/D/P/2015 din data de 06.07.2022 emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.
În baza art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului B. prin ordonanța nr. 359/D/P/2015 din data de 06.07.2022 emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 10/DL/UP/28.07.2022 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2022.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel, în esență, a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara din data de 05.08.2022, emis în dosarul cu nr. x/2015, au fost trimiși în judecată inculpații B., pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., și A., pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. -389 acte materiale și evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Astfel, după prezentarea acuzațiilor aduse inculpaților prin rechizitoriu și a măsurilor asigurătorii din cuprinsul acestuia, curtea de apel a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de evaziune fiscală, luarea măsurii asigurătorii este obligatorie.
Prin urmare, s-a constatat că, în prezenta cauză, instituirea măsurilor asigurătorii este obligatorie, nefiind lăsată la aprecierea organelor judiciare, din moment ce inculpații au fost trimiși în judecată și pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, precum și faptul că temeiurile care au determinat luarea acestor măsuri subzistă în continuare, impunând menținerea măsurilor instituite de procuror.
S-a reținut că inculpatul B. a solicitat ridicarea acestor măsuri, arătând că pentru recuperarea aceluiași prejudiciu organele fiscale au instituit un sechestru și asupra bunurilor părții responsabile civilmente S.C. C. S.R.L., iar valoarea bunurilor aparținând acestei societăți comerciale depășește cu mult valoarea probabilă a prejudiciului, astfel că menținerea sechestrului asupra bunurilor sale personale este nejustificată și abuzivă.
Curtea de apel a constatat că în cadrul procesului penal nu au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor părții responsabile civilmente. De altfel, S.C. C. S.R.L. a dobândit calitatea de parte responsabilă civilmente doar în cursul procedurii de cameră preliminară, ulterior acestui moment nefiind instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor acesteia.
În situația în care bunurile aparținând părții responsabile civilmente fac obiectul unor măsuri asigurătorii instituite de organele fiscale, în cadrul procedurilor administrative, ele nu pot fi controlate de către instanța penală.
Prin urmare, Curtea a apreciat că nu poate dispune ridicarea măsurilor asigurătorii luate în cadrul procesului penal asupra bunurilor personale ale inculpatului, pe motiv că în cadrul unor proceduri administrative, ce excedează controlului instanței penale, au fost instituite măsuri asemănătoare asupra unor bunuri aparținând părții responsabile civilmente, societate administrată de inculpat.
S-a observat că inculpatul a solicitat ca instanța să dispună luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor părții responsabile civilmente, cu consecința ridicării acestor măsuri instituite asupra bunurilor personale.
Sub acest aspect, Curtea a reținut, în primul rând că, după cum rezultă din economia dispozițiilor art. 249 C. proc. pen. inculpatul nu are calitatea de a solicita luarea unor măsuri asigurătorii, cu argumentarea că acestea se dispun din oficiu sau la cererea părții civile. Or, în cauză, partea civilă nu a solicitat luarea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor părții responsabile civilmente, iar instanța, din oficiu, apreciază că extinderea măsurilor asupra bunurilor părții responsabile civilmente nu se impune, în condițiile în care este posibil ca bunurile aflate deja sub sechestru să acopere valoarea prejudiciului invocat de procuror.
În ceea ce privește măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor aparținând inculpatului A., Curtea a reținut că acesta a invocat nelegalitatea măsurilor asigurătorii instituite de procuror, în condițiile în care a dobândit bunurile aflate sub sechestru în baza unui contract de donație încheiat cu mama sa, contract prin care a fost transmisă doar nuda proprietate asupra imobilelor, donatorul păstrând un drept de uzufruct viager și impunând donatarului, respectiv inculpatului, o interdicție de înstrăinare (clauză de inalienabilitate).
Reținând dispozițiile art. 813 alin. (4) C. proc. civ. și art. 629 alin. (3) C. civ., curtea de apel a constatat că, în prezenta cauză, imobilele aparținând inculpatului A. nu au fost declarate neurmăribile prin efectul legii, întrucât clauza de inalienabilitate nu decurge din lege, ci a fost introdusă printr-o convenție a părților. Așadar, bunurile imobile nu au fost declarate neurmăribile prin lege, ci prin voința părților.
Pe de altă parte, instituirea măsurii sechestrului asigurător nu semnifică executarea silită a unui imobil. În situația în care, la finalizarea procesului penal, clauza de inalienabilitate va fi încă în vigoare, într-adevăr, imobilele ce fac obiectul acestei clauze, nu vor putea fi supuse urmăririi silite, conform art. 629 alin. (3) din C. civ.
Conchizând sub acest aspect, curtea de apel a reținut că existența clauzei de inalienabilitate nu afectează legalitatea măsurii asigurătorii dispusă în cauză, putând, eventual, reprezenta o piedică în calea executării silite, dacă această clauză își va mai produce efectele la rămânerea definitivă a hotărârii instanței penale.
S-a apreciat ca fiind nefondată și critica privind nelegalitatea măsurii asigurătorii fundamentată pe o presupusă nemotivare a ordonanței de instituire a sechestrului. Astfel, curtea de apel a constatat că ordonanța nr. 359/D/P/2015 din data de 06.07.2022, prin care procurorul a dispus luarea măsurilor asigurătorii, a fost supusă controlului judecătorului de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Timișoara, acesta pronunțându-se atât asupra legalității, cât și asupra temeiniciei acesteia prin încheierea nr. 9/DL/UP/28.07.2022.
Curtea a reținut că procurorul, în cuprinsul ordonanței, a indicat atât motivele pentru care măsurile asigurătorii au fost luate (constituirea de parte civilă a ANAF și obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii conform art. 11 din Legea nr. 241/2005), cât și scopul urmărit prin instituirea acestora (recuperarea prejudiciului, fiind indicată și suma de 6.651.310 reprezentând valoarea prejudiciului invocat de organele de urmărire penală).
Prin urmare, s-a apreciat că susținerile inculpatului A. referitoare la lipsa de motivare a ordonanței de instituire a măsurii asigurătorii nu pot fi reținute.
Deopotrivă, s-a reținut că, la fel ca și inculpatul B., și inculpatul A. a invocat existența unui sechestru instituit de organele fiscale asupra bunurilor părții responsabile civilmente S.C. C. S.R.L., însă asupra acestui aspect instanța s-a pronunțat la momentul analizării solicitării inculpatului B. de ridicare a măsurii sechestrului asigurător.
S-a mai reținut că inculpatul A., solicitând ridicarea măsurilor asigurătorii, a invocat și argumente legate de lipsa de temeinicie a acuzațiilor ce-i sunt aduse în prezenta cauză. Or, pe de o parte, asupra temeiniciei acuzațiilor instanța nu se poate pronunța cu prilejul analizării legalității și temeiniciei măsurilor preventive, iar pe de altă parte, instituirea unor măsuri asigurătorii nu poate fi interpretată ca reprezentând o stabilire a vinovăției inculpatului. În prezenta cauză rolul măsurilor asigurătorii este acela de a garanta repararea pagubei produse prin infracțiune și executarea cheltuielilor judiciare. Împrejurarea că, potrivit propriilor aprecieri, inculpatul A. consideră că trimiterea sa în judecată este eronată, el nefăcându-se vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni, nu este suficientă pentru a conduce la ridicarea unor măsuri asigurătorii instituite legal în cursul urmăririi penale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, Curtea a apreciat că măsurile asigurătorii instituie în cauză, în cursul urmăririi penale, au fost menținute, urmând ca legalitatea și temeinicia acestora să fie verificată din nou, în termenul de un an reglementat de art. 2502 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații A. și B..
În argumentarea contestației, atât în motivele scrise de contestație, cât și cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului A. a susținut, în esență, următoarele: bunurile asupra cărora au fost instituite măsurile asigurătorii nu au legătură cu presupusa faptă care face obiectul acuzației penale; ordonanța procurorului prin care a fost luată această măsură nu este motivată din perspectiva necesității impunerii acestei măsuri asigurătorii prin raportare la riscul ascunderii sau înstrăinării bunurilor și nu a ținut cont de destinația bunurilor sechestrate; acoperirea presupusului prejudiciu reținut în cauză este asigurată prin intermediul sechestrului instituit asupra bunurilor societății C. S.R.L.; bunurile asupra cărora a fost instituită măsura asigurătorie nu îi aparțin, fiind încheiat un contract de donație, iar potrivit art. 813 alin. (4) C. proc. civ., art. 629 alin. (3) C. civ. și art. 2329 C. civ., aceste bunuri nu pot fi supuse urmăririi silite; măsurile asigurătorii nu au fost luate față de toți inculpații din cauză, iar art. 11 din Legea nr. 241/2005 ar trebui apreciat de la caz la caz.
Contestatorul B., prin apărător ales, deși nu a motivat în scris calea de atac promovată, cu ocazia dezbaterilor, a susținut că încheierea atacată este netemeinică, cu argumentarea că, în opinia sa, nu se mai impunea menținerea măsurilor asigurătorii instituite, deoarece pretinsul prejudiciu constând în T.V.A.-ul datorat statului român se află la acest moment într-o procedură administrativă avansată de recuperare, fiind instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor societății, parte responsabilă civilmente.
A apreciat inculpatul că nu este în litera și spiritul Legii nr. 241/2005 să se instituie garanții duble pentru recuperarea unei creanțe și a mai criticat faptul că deși urmărirea penală in rem s-a dispus încă din anul 2015, sechestrul asigurător a fost instituit de abia în anul 2022, când s-a emis rechizitoriul.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în susținerea căilor de atac, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că sunt nefondate contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii nr. 104/PI din data de 28 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2022, pentru următoarele considerente:
Prin ordonanța nr. 359/D/P/2015 din 06.07.2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției - Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile aparținând inculpatului A.:
- Cota de 1/1 din teren extravilan în suprafață de 5.000 mp, nr. TOP: x, înscris în CF nr. x Ghiroda (nr. CF vechi x);
- Cota de 1/1 din teren intravilan împrejmuit, în suprafață de 1.060 mp, nr. x, înscris în CF nr. x Ghiroda (nr. CF vechi x; nr. topografic x);
- Cota de 1/1 din imobil construcție, nr. x - CI (2 niveluri, suprafață construită la sol 121 m.p.; suprafață construită desfășurată 127 m.p.; casă P+M, edificată în anul 2020), situată în comuna Ghiroda, str. x, jud. Timiș înscrisă în CF nr. x Ghiroda [nr. CF vechi x; nr. topografic x).
Până la concurența sumelor de 6.651.310 RON (reprezentând TVA dedus ilegal), respectiv 33.523,20 RON (reprezentând TVA dedus ilegal), sume la care se adaugă accesorii aferente debitelor principale.
Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, recuperarea prejudiciului și, respectiv, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.
Prin încheierea penală nr. 9/DL/UP din 28.07.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, definitivă prin necontestare, Curtea de Apel Timișoara, secția penală în baza art. 250 C. proc. pen., a respins contestația formulată de contestatorul A. împotriva măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din data de 06.07.2022 dată în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara.
Prin ordonanța nr. 359/D/P/2015 din 06.07.2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției - Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului B. până la concurența sumei de 6.651.310 RON, sumă la care se adaugă accesorii aferente debitului principal.
Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat, deopotrivă, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, recuperarea prejudiciului și, respectiv, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.
Prin încheierea penală nr. 10/DL/UP din 28.07.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, definitivă prin necontestare, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 250 C. proc. pen., a admis în parte contestația formulată de contestatorul B. împotriva măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din data de 06.07.2022 dată în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și a menținut măsura sechestrului asigurător doar cu privire la următoarele bunurile imobile aflate în proprietatea inculpatului B.:
a) Dumbrăvița, respectiv:
1) Cota de 1/2 din teren intravilan, nr. CAD/CF (nou) x;
2) Cota de 1/2 din teren intravilan, nr. CAD/CF (nou) x.
b) Giroc, respectiv:
1) Teren extravilan nr. CAD/CF (nou) x;
2) Teren extravilan nr. CAD/CF (nou) x;
3) Cota de 1/2 din teren extravilan nr. CAD/CF (nou) x.
c) Săcălaz, respectiv: 1) Cota de 1/2 din teren intravilan, nr. CAD/CF (nou) x.
d) Pișchia, respectiv:
1) Cota de 1/1 din imobilele înscrise în CF nr. x (nr. CF vechi x Murani) situate la adresa Murani, nr. 234 compuse din:
a. teren intravilan (suprafață de 1690 mp)-Top: x
b. casă Top: x
2) Cota de 1/1 din teren extravilan, nr. CAD/CF (nou) x;
3) Cota de 1/1 din teren extravilan, nr. CAD/CF (nou) x.
e) Timișoara - de la punctele 1-14 inclusiv, respectiv:
1) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 8;
2) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, S+P 3.1 + SAD4;
3) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 3.2 + SAD2;
4) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, et. parter 1;
5) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, la subsol;
6) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, mansardă;
7) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 5, parter;
8) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 10;
9) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, mansardă 11;
10) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
11) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
12) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 6, parter;
13) Cota de 1/2 clin apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, subsol
14) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x.
Măsurile asigurătorii au fost menținute prin rechizitoriul nr. x/2015 din data de 05 august 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției - Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Serviciul Teritorial Timișoara prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- B., avocat în cadrul Baroului Timiș (pe lista avocaților incompatibili), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., și evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale (150 acte materiale pe relația S.C. C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L. și 239 acte materiale pe relația S.C. C. S.R.L. - S.C. E. SRL), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
- A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (389 acte materiale vizând relațiile comerciale S.C. C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L., respectiv S.C. C. S.R.L. - S.C. E. SRL) și evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale pe relația S.C. E. S.R.L. - S.C. F. SRL), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpaților B. și A. și G. că, începând cu luna februarie 2014, au constituit un grup infracțional organizat și au acționat în mod coordonat în scopul comiterii unor fapte de omisiune a evidențierii în actele contabile ale mai multor societăți comerciale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în vederea fraudării bugetului de stat.
În ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală, organele de urmărire penală au reținut că inculpatul B., în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., în perioada 10.02.2014-03.09.2014, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în evidența contabilă a acestei societăți cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, respectiv un număr total de 389 facturi conținând operațiuni fictive de achiziții interne de mărfuri (150 facturi emise de S.C. D. S.R.L. în perioada februarie 2014 - aprilie 2014, respectiv 239 facturi emise de S.C. E. S.R.L. în perioada mai 2014 - septembrie 2014), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin deducerea ilegală a TVA-ului, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în cuantum de 6.651.310 RON (reprezentând TVA dedus ilegal).
La rândul lor, inculpații H. și A., în calitate de administrator, respectiv director al S.C. F. S.R.L., în perioada 29.08.2014 - 05.09.2014, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, au înregistrat în evidența contabilă a firmei cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, respectiv un număr total de 2 facturi conținând operațiuni fictive de achiziții interne de mărfuri emise de S.C. E. S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin deducerea ilegală a TVA-ului, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în cuantum de 33.523,20 RON (reprezentând TVA dedus ilegal).
În ceea ce privește activitatea desfășurată de S.C. C. S.R.L., administrată de inculpatul B., organele de urmărire penală au reținut că inculpații G., H. și A., în perioada 10.02.2014 - 03.09.2014, l-au sprijinit pe inculpatul B. la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. În acest sens, inculpatul G. a introdus în lanțul evazionist societățile fantomă S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., pe care le-a controlat și în numele cărora a întocmit toate înscrisurile necesare pentru a da o aparență de legalitate celor două societăți și a operațiunilor comerciale derulate de acestea, și a facilitat achizițiile de mărfuri de la societățile producătoare din Ungaria, fiind omul de legătură cu acestea.
Referitor la activitățile de sprijin desfășurat de inculpații H. și A., procurorul a arătat că, prin intermediul societății administrate de cei doi inculpați, S.C. F. S.R.L., conform înțelegerii avute cu inculpatul B. și cunoscând scopul fraudulos urmărit de acesta, cei doi inculpați au facilitat comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prin organizarea transporturilor intracomunitare având ca obiect ulei comestibil de proveniență din Ungaria până pe raza județului Timiș (la punctul de lucru al S.C. C. SRL), și, ulterior, au organizat și transportul de mărfuri de la locațiile de depozitare spre beneficiarii finali de pe teritoriul României (operațiunile către beneficiarii finale fiind legale).
În acest context, cu privire la menținerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpaților A. și B. prin ordonanțele procurorului anterior menționate, (astfel cum au fost reconfigurate de judecătorul de drepturi și libertăți în contestație în ceea ce îl privește pe inculpatul B.), Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Potrivit art. 249 din C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale,(...) poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanță (...) pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).
(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.
(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie."
Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau al realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Deși, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situații în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura și gravitatea faptelor comise, fie consecințele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecți pasivi.
O astfel de excepție este reglementată prin art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, potrivit căruia "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."
Aceasta înseamnă că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală și a unor infracțiuni aflate în legătură cu acestea, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de natura infracțiunilor de evaziune fiscală. În acest caz particular, organele judiciare rămân ținute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerințe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurența cărora se instituie măsura și finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.
Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., iar inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. -389 acte materiale și evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Or, infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, intră sub incidența dispozițiilor art. 11 din același act normativ, care, așa cum s-a arătat anterior, instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală și a unor infracțiuni aflate în legătură cu acestea prevăzute de legea specială.
Ca urmare, în speță, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii analizate găsindu-și izvor chiar în lege, ea nu poate face obiectul cenzurii în procedura prev. de art. 2502 din C. proc. pen., controlul instanței fiind limitat, în acest context, la evaluarea proporționalității dintre scopul urmărit prin instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanelor acuzate și, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situația patrimonială a inculpaților.
În acest context normativ și interpretativ, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege pentru menținerea măsurilor asigurătorii contestate.
Ca urmare, reevaluând, în limitele menționate, măsurile asigurătorii dispuse față de inculpații B. și A., Înalta Curte constată că acestea sunt proporționale cu scopul urmărit prin dispunerea lor, până la concurența sumelor de 6.651.310 RON (reprezentând TVA dedus ilegal), respectiv 33.523,20 RON (reprezentând TVA dedus ilegal), sume la care se adaugă accesorii aferente debitelor principale RON în cazul inculpatului A., respectiv până la concurența sumei de 6.651.310 RON, la care se adaugă accesorii aferente debitului principal, în cazul inculpatului B., întrucât, potrivit rechizitoriului, acestea sunt valorile probabile ale obiectului infracțiunilor de evaziune fiscală imputate contestatorilor.
Astfel, raportat la criticile formulate de contestatori, se impune a se sublinia că, în conformitate cu prevederile art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune se pot lua asupra bunurilor inculpatului până la concurența valorii probabile a acesteia, așa cum s-a arătat în cele ce preced. Or, suma de 6.684.833,2 RON (A.), respectiv 6.651.310 RON (B.) reprezintă o valoare estimată de organul judiciar raportat la infracțiunile de corupție presupus săvârșite de către inculpați, sume care, ulterior, vor fi, însă, verificate atât sub aspectul existenței, cât și al cuantumului de către instanță, în etapa cercetării judecătorești, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
Contrar susținerilor apărării inculpatului A., Înalta Curte reține că măsurile asigurătorii luate în cauză și menținute ulterior îndeplinesc și condițiile prevăzute de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, din moment ce sechestrul asigurător nu afectează fondul dreptului (substanța dreptului), ci doar îi împiedică temporar pe contestatori să încheie acte de dispoziție asupra bunurilor astfel sechestrate.
În acest sens, se reține că, în conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanțe ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei - Decizia nr. 207 din 31 martie 2018 a Curții Constituționale).
Statuând asupra naturii juridice a măsurilor asigurătorii, prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituțională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."
Totodată, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016) a statuat că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".
Or, contestatorul A., prin apărător ales, nu a expus, în scris sau oral, nicio justificare reală care să poată fi circumscrisă unui act de dispoziție în sensul normelor procesual penale privind măsura asigurătorie a sechestrului care să determine ridicarea acesteia, de vreme ce sechestrul nu afectează fondul dreptului, ci doar interzice temporar încheierea unor acte de dispoziție cu privire la bunurile astfel indisponibilizate.
Așadar, presupusele măsuri de conservare asupra bunului imobil din localitatea Ghiroda, asupra căruia a fost instituită și menținută măsura sechestrului asigurător reprezintă în concret eventuale acte de conservare făcute în interesul contestatorului, nicidecum veritabile acte de dispoziție, respectiv de înstrăinare a imobilului, care ar justifica în concret o posibilă ridicare a măsurii asigurătorii menținute în cauză.
Referitor la durata măsurii asigurătorii, critica inculpatului B. este neîntemeiată, întrucât este lipsită de relevanță data la care a început urmărirea penală in rem și data la care au fost instituite măsurile asigurătorii în cauză, neexistând nicio dispoziție legală care să susțină nemulțumirea contestatorului. Important, sub aspectul duratei, este ca măsurile asigurătorii instituite într-o cauză penală să nu depășească un termen rezonabil, împrejurare care nu este contestată în speță, iar instanța de contestație reține că de la data instituirii măsurilor asigurătorii nu a trecut nici măcar un an, cauza fiind soluționată cu celeritate de către organele judiciare implicate în procesul penal până la momentul de față.
Pe de altă parte, evaluarea periodică, conform art. 2502 din C. proc. pen., a subzistenței temeiurilor măsurilor asigurătorii instituite în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, în limitele anterior expuse, nu este de natură a încălca drepturile și garanțiile procesuale instituite în favoarea inculpaților, de vreme ce o atare verificare nu poate fi realizată decât în limitele normative fixate de legiuitor, corespunzător naturii și scopului măsurii procesuale.
În ceea ce privește critica relativ la luarea măsurii asigurătorii doar față de cei doi inculpați, nicidecum pentru toți inculpații trimiși în judecată prin același rechizitoriu, Înalta Curte reține că excedează obiectului cauzei o astfel de analiză.
Referitor la criticile inculpaților constând în aceea că există suficiente date din care reiese că acoperirea presupusului prejudiciu rezultat din săvârșirea infracțiunii este asigurată prin intermediul sechestrului instituit asupra bunurilor societății C. S.R.L. de către organele fiscale sau că bunurile asupra cărora au fost instituite măsurile asigurătorii nu au legătură cu presupusele fapte care face obiectul acuzației penale, precum și criticile inculpatului A. vizând faptul că bunurile asupra cărora a fost instituită măsura asigurătorie nu îi aparțin, fiind încheiat un contract de donație relativ la acestea, Înalta Curte constată că acestea au fost analizate cu ocazia soluționării contestațiilor formulate de inculpații A. și B. împotriva ordonanțelor din data de 06.07.2022 emise în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara.
Astfel, prin încheierile penale nr. 9/DL/UP și 10/DL/UP din data de 28.07.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, a reținut, în esență, că dreptul de uzufruct se păstrează intact, sechestrul asigurător privind dreptul de proprietate al nudului proprietar, precum și faptul că judecătorul de drepturi și libertăți nu are competența funcțională de a analiza fondul cauzei, în sensul verificării probelor invocate de acuzare ori întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, astfel încât nu se impune analizarea oportunității instituirii măsurii asigurătorii relativ la împrejurarea că asupra bunurilor societății C. S.R.L. s-au instituit de ANAF măsuri asigurătorii încă din anul 2016.
Ca atare, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra acestor chestiuni, reiterarea criticilor în actualul cadru procesual tinzând, în realitate, la repunerea în discuție a soluției definitive dispuse, prin intermediul unei căi de atac deghizate împotriva soluției definitive a judecătorului de drepturi și libertăți, ceea ce excedează prerogativelor Înaltei Curți în actualul cadru procesual.
Deopotrivă, nu poate fi primită nici critica inculpatului A. privind o presupusă nemotivare a ordonanței procurorului, excedând obiectului judecății. Se reține că astfel nemulțumiri puteau fi expuse și analizate în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Timișoara cu ocazia contestației promovate împotriva acestei ordonanțe.
Ca atare, în raport cu argumentele prezentate, reținând și faza procesuală în care se află prezenta cauză - judecare în primă instanță, dar și lipsa unor eventuale modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situația patrimonială a inculpaților, cu efecte asupra măsurilor procesuale analizate, Înalta Curte, constată, similar primei instanțe, subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii față de inculpați în cursul urmăririi penale, astfel că, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii nr. 104/PI din data de 28 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii nr. 104/PI din data de 28 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2022.
Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2023.