ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1746/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 05 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta U.A.T. Municipiul Moinești, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 309,106 euro plus majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de legislația în materia creanțelor bugetare - calculate de la data exigibilității sumei pretinse reprezentând contravaloarea unor locuințe vândute de pârâtă chiriașilor săi - în condițiile în care respectivele imobile se aflau de drept în proprietatea subscrisei reclamante și trebuiau predate conform stipulațiilor din contractele de concesiune nr. x/29.12.1992, nr. y/01.06.1993 și nr. 7/01.06.1993 încheiate între administrația publică a Orașului Moinești și A.-B..

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 30 alin. (1), art. 32 alin. (1) și art. 33 C. proc. civ., art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 raportat la art. 969-970, art. 1073-1075 și art. 1082 din vechiul C. civ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1216 din 02 septembrie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată de reclamanta U.A.T. Municipiul Moinești, prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., în parte, și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 309.106 euro cu titlu de despăgubiri civile.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 858A din 03 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1216 din 02 septembrie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a schimbat sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta pârâtă a sumei de 19.185,185 RON reprezentând cheltuieli de judecată-taxă judiciară de timbru și onorariu expert aferent raportului efectuat în fața primei instanțe.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 858A din 03 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta U.A.T. Municipiul Moinești, prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 05 februarie 2020, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 22 martie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a menționat că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului; casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei la instanța de apel sau reținerea acesteia spre o nouă judecata a apelului și, în rejudecare, menținerea sentinței civile nr. 1216 din 06 septembrie 2021 a Tribunalul București, invocând incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu trimitere la situația de fapt și probatoriul administrat în cauză, a susținut că, din considerentele deciziei atacate, rezultă faptul că instanța de apel a analizat doar criticile formulate de apelanta-pârâtă, fără a expune o opinie în sensul admiterii sau respingerii argumentelor expuse în întâmpinarea formulată cu privire la apelul formulat în cauză, ținând cont că litigiul a fost declanșat în urma conduitei contractuale a pârâtei A. S.A., care, deși, a beneficiat timp de 25 ani de folosința terenurilor și a construcțiilor edificate pe acestea, nu a manifestat până la sfârșit buna-credință în executarea obligațiilor asumate.

A menționat că instanța de apel a făcut o greșită apreciere și cu privire la raportul întocmit în aprilie 2018 de către S.C. C. S.R.L., prin care s-au evaluat în mod corect cele 35 apartamente și nu 33, cum a pretins S.C. D. S.R.L., al cărei raport a fost avut în vedere de către instanța de apel în considerentele deciziei recurate, deși nu prezintă garanția că a fost efectuat cu respectarea tuturor regulilor care se impun în materie.

Or, cauza acestei inadvertențe, relevată pe parcursul procesului, rezultă din inadvertențele referitoare la numărul apartamentelor vândute, aspect neavut în vedere de către instanța de apel.

A menționat că părțile, atunci când au semnat cele două tranzacții, au consimțit cu privire la împrejurarea că acestea reprezintă o soluție impusă de necesitatea deblocării situației create prin imposibilitatea închiderii dosarelor de concesiune din cauza neexecutării obligației de către concesionar, actualmente intimata-apelantă A. S.A.

Prin urmare, stingerea obligației de plată prin echivalent urmează a se produce atunci când în patrimoniul recurentei va intra suma reprezentând contravaloarea actuală a apartamentelor, iar nu cea din anul 2018.

Totodată, a precizat că în condițiile în care de la data stabilirii contravalorii celor 32 apartamente de către S.C. C. S.R.L., preț care a stat la baza celor consimțite de părți prin cele două tranzacții, au trecut cinci ani, este evident că prețul de piață al apartamentelor a crescut, sens în care instanța de fond, în mod corect, s-a raportat la valoarea din anul 2021 a acestora, iar nu la cea din anul 2018.

Nu în ultimul rând, este de reținut faptul că prin cele două tranzacții, la pct. 4, ambele părți au înțeles și consimțit că renunță la însuși dreptul de a pretinde celeilalte părți orice sumă de bani cu titlu de cheltuieli, cum ar fi: onorariu de avocat, onorariu de expert, fiecare parte suportându-și toate cheltuielile efectuate sau angajate în legătură cu executarea prestațiilor dintre părți rezultate din sau în legătură cu obiectul concesiunii și al tranzacției. Prin urmare, în condițiile în care tranzacțiile dintre părți prevăd contrariul, acordarea de către instanța de apel a cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei-apelante reprezintă o aplicare greșită a legii.

Concluzionând, a considerat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că prejudiciul cauzat recurentei, prin neîndeplinirea obligației de predare a apartamentelor, a fost acoperit în integralitate.

Pentru ca această constatare să fie reală, intimata-apelantă aflată în culpă contractuală ar trebui să completeze suma achitată în baza tranzacțiilor cu diferența până la valoarea actuală a celor 32 apartamente, în condițiile în care instanța de fond nu a acordat dobânzi la suma pretinsă în acțiune.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 05 iunie 2023, în termen legal, intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare, solicitând, în principal, să se constate nul recursul, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată.

În susținerea poziției sale procesuale, cu privire la excepția nulității recursului, a arătat că cererea de recurs, astfel cum a fost formulată de recurenta-reclamantă, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, ci reprezintă o expunere a nemulțumirilor legate de hotărârea pronunțată de către instanța de apel, o reluare a argumentelor expuse în cererea de chemare în judecată, întâmpinare și concluziile scrise, astfel că nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanței învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Ca atare, prin reluarea argumentelor și a criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-reclamanta dorește să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

În acest context, a relevat faptul că recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a arătat în cuprinsul cererii de recurs care ar fi criticile ce pot fi încadrate în acest motiv de casare, sub aspectul neconformității deciziei atacate cu dispozițiile legale, care sunt motivele contradictorii care ar fi dus la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ținând cont că pentru a putea fi analizată în mod efectiv incidența motivelor de casare consacrate de dispozițiile legale invocate, trebuie indicate, pe de o parte, normele de drept material încălcate, iar pe de altă parte, argumentele pentru care, prin raționamentul sau, instanța de apel a încălcat sau aplicat în mod greșit aceste norme, însă aplicarea greșită a normelor de drept material nu este invocat în sensul menționat, criticile aduse deciziei atacate reprezentând fie critici de netemeinicie, fie simple nemulțumiri ale recurentei-reclamante, împrejurare ca atrage incidența dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la caracterul nefondat al recursului, a subliniat că soluția de respingere a capătului de cerere accesoriu pronunțată de prima instanță, nu a fost criticată prin motivele de apel, astfel că nu mai poate face obiectul cererii de recurs.

Raportându-se la criticile deduse judecății recursului a arătat că instanța de apel a avut în vedere, la soluționarea cererii de apel, raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul E., expert numit de către instanță, luând ca dată de referință 18 octombrie 2018.

În mod legal, instanța de apel a avut în vedere că litigiul a fost stins între părți prin semnarea Tranzacției nr. 533 la data de 08 ianuarie 2019 (124/10.01.2019 - nr. de înregistrare la A.) și a Tranzacției nr. 25304 la data de 21 august 2019 (4509/21.08.2019 - nr. de înregistrare la A.) și plata sumelor stabilite în cursul anului 2019, negocierea dintre părți demarând la sfârșitul anului 2017 și începutul anului 2018, când a expirat termenul de concesiune.

În consecință, prejudiciul s-a produs în patrimoniul recurentei-reclamante în cursul anului 2018, la expirarea termenului stipulat în contractele de concesiune, acest prejudiciu fiind recuperat, cu excepția pretențiilor stabilite expres în cadrul tranzacțiilor, respectiv suma de 297.986 euro aferentă apartamentelor ce fac obiectul contractelor de concesiune nr. x și 7 (prima tranzacție) și suma de 11.120 euro aferentă apartamentelor ce fac obiectul contractului de concesiune nr. x (cea de a doua tranzacție).

Astfel, data nașterii dreptului în patrimoniul recurentei-reclamante este data expirării contractelor de concesiune (2018), iar obligația de predare a fost executată de intimată prin echivalent prin plata sumei de 1.005.623 euro (tranzacția nr. 533/08.01.2019) și 350.888 euro.

Sumele stabilite prin cele două tranzacții au fost plătite de către intimată în RON la cursul euro B.N.R. din ziua plății, potrivit dispozițiilor prevăzute la pct. 13 din Tranzacția nr. 533/08.01.2019 și pct. II din Tranzacția x/21.08.2019, sume rezultate din rapoartele de evaluare efecuate pentru intimată.

Așadar, obligațiile asumate prin contractele de concesiune semnate de părți au fost stinse prin cele două tranzacții și, tot prin tranzacții, s-a acceptat posibilitatea ca pentru diferența de bani rezultată dintre rapoartele de evaluare efectuate de D., pentru pârâtă, și de C. S.R.L., pentru reclamantă, să se adreseze instanței de judecată.

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat plata sumei de 309.106 euro reprezentând diferența dintre rapoartele de evaluare efectuate pentru părți, suma pe care pârâta, în mod justificat, nu a plătit-o, necontestând tranzacțiile încheiate între părți.

Astfel, în mod corect, instanța de apel a avut în vedere că data a nașterii dreptului în patrimoniul recurentei- reclamante reprezintă data expirării concesiunii (2018), fiind astfel lipsită de relevanță valoarea de piață a apartamentelor la data de 20 aprilie 2021, de vreme ce obligația de predare a fost executată prin echivalent, în acord cu dispozițiile art. 1530 C. civ., prejudiciul fiind stins, cu excepția pretențiilor menționate expres în tranzacții.

În mod corect și legal instanța de apel nu s-a raportat la valoarea rezultată din raportul de expertiză incluzând TVA, întrucât această taxă nu este inclusă în valoarea de circulație a bunului, fiind un impozit indirect suportat de consumatorul final al bunului/serviciului respectiv, însă, în cauză, nu a intervenit o tranzacție care să fie supusă acestui impozit.

În mod corect și legal, după analizarea tuturor probatoriilor administrate în cauză, inclusiv a raportului de evaluare efectuat de expert E., instanța de apel a apreciat că prejudiciul suferit de către recurenta-reclamantă este inferior valorii stabilite prin raportul de exeprtiză judiciară, întrucât expertul E. a inclus în valoarea totală și apartamentul edificat în baza contractului de concesiune nr. x, care a fost predat în natură recurentei-reclamante, din aceasta rezultând diferența de 35.531 euro, plătită în plus de către intimată.

Cu privire la cererea accesorie, prin care reclamanta a solicitat majorări de întârziere ca fiind daune-interese moratorii aferente intervalului de timp dintre data întocmirii raportului de evaluare imobiliară de către S.C. C. S.R.L. și data plații efective a sumei de 309.106 euro pretinsă în primul capăt de cerere, calculată prin aplicarea procentului dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, la respectiva suma, având în vedere că acest capăt de cerere este o cerere accesorie, depinzând de modul de soluționare a primului capăt de cerere, este corectă respingerea lui, ca neîntemeiat de către instanța de fond, soluție ce a rămas definitivă, prin neatacarea cu apel.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat, având în vedere că prin decizia atacată, instanța de apel a obligat recurenta-reclamanta la plata sumei de 19.185,185 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în raport de dipozițiile art. 453 C. proc. civ., reprezentând onorariu expert în sumă de 1.000 RON, și taxă de timbru achitată de pârâtă în apel în sumă de 9.185,185 RON.

Clauza inserată la pct. 4 din tranzacții, la care a făcut trimitere recurenta, se referă la cheltuielile pe care părțile le-ar fi făcut în legătura cu executarea prestațiilor dintre părți rezultate din sau în legătură cu obiectul concesiunii și al tranzacțiilor, fără a avea în vedere și cheltuielile efectuate în legătură cu litigiile care se pot naște între părți și care au ca obiect contractele de concesiune sau tranzacțiile încheiate.

De altfel, chiar reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluționarea litigiului în fond și apel, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin întâmpinarea formulate în cauză, depunând la dosar dovezi în acest sens.

La data de 23 iunie 2023, în termen legal, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, invocată de intimata-părâtă, iar pe fondul recursului, a reiterat solicitarea de admitere a căii de atac, casarea deciziei atacate și, în rejudecarca fondului, admiterea acțiunii reclamantei.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 05 februarie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțilel itigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prinrezoluția din data de 09 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor la data de 24 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.A, prin întâmpinare, se reține că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Totodată, conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, sancțiunea privește calea de atac în ansamblul său, astfel încât aceasta nu va opera în măsura în care cel puțin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate la adresa hotărârii recurate, susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs formulată de reclamanta U.A.T. Municipiul Moinești, din perspectiva respectării exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși în cuprinsul acesteia se regăsesc, în majoritate, referiri ample la situația de fapt, materialul probator administrat și la modul în care instanța de apel a interpretat sau ar fi trebuit să interpreteze probele, aspecte care, în mod evident nu pot face obiect de analiză pentru instanța învestită cu soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, totuși, există și unele critici de nelegalitate care pot fi circumscrise cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele cărora poate fi exercitat controlul de legalitate al deciziei atacate. Ca urmare, excepția nulității recursului va fi respinsă, ca nefondată, aceasta fiind incidentă numai în situația în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, ipoteză care nu se verifică în speța de față.

Pe de altă parte, după cum rezultă și din cele ce preced, majoritatea criticilor care privesc fondul raportului juridic dedus judecății nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci critici de netemeinicie, după cum rezultă cu evidență din cuprinsul motivelor de recurs.

Astfel, recurenta este nemulțumită în ceea ce privește interpretarea și aplicarea convențiilor încheiate între părți, respectiv a celor două tranzacții, criticând stabilirea momentului prin raportare la care s-a determinat ipoteticul prejudiciu, prin raportare la valoarea apartamentelor care urmau să fie restituite prin echivalent.

Totuși, cu ocazia enunțării acestor critici, recurenta omite să indice instanței de recurs care norme sau principii legale au fost încălcate, lipsind raționamentul care să releve că, în drept, instanța de apel a interpretat ori aplicat greșit regulile de drept material pentru a ajunge la concluzia inexistenței prejuidiciului.

Invocarea pertinentă a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune enunțarea regulilor de drept cu privire la care recurentul apreciază că au fost încălcate, interpretarea corectă a acestor reguli de drept și discordanța acestei interpretări cu ceea ce a făcut instanța a cărei hotărâre se atacă; totodată, va argumenta caracterul cauzal al încălcării sau aplicării greșite a regulilor de drept respective asupra soluției pro­nunțate, precum și modul în care, în aprecierea recurentului, principiile și regu­lile de drept invocate trebuie aplicate în cauza dedusă judecății.

Toate aceste elemente lipsesc în cauză, simpla trimitere la conținutul întâmpinării depuse în apel nefiind de natură a suplini cerința motivării explicite a recursului, care presupune enunțarea cazului de casare și dezvoltarea unor critici apte a fi subsumate acestuia. De asemenea, deși recurenta a încercat să complinească carențele motivării recursului prin răspunsul la întâmpinare, trebuie observat că acest act de procedură este depus după termenul de motivare a recursului rezultat din dispozițiile art. 487 C. proc. civ., recurenta fiind astfel decăzută din dreptul de a completa motivele de recurs.

Curtea mai constată că prin Noul C. proc. civ. au fost abrogate dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, interpretarea vădit eronată a unor clauze contractuale neechivoce nemaifiind astfel cenzurabilă în recurs, sub rezerva unor ipoteze care nu sunt întrunite în prezenta cauză. Astfel, recurenta nu a invocat și nici demonstrat încălcarea regulilor legale privitoare la interpretarea ori calificarea juridică a convențiilor și nici a normelor supletive care completează contractul părților.

Așa fiind, interpretarea tranzacțiilor încheiate între părți și aprecierea prejudiciului prin raportare la clauzele contractelor încheiate reprezintă chestiuni de fapt, lăsate la suverana apreciere a ultimei instanțe de fond (cea de apel) și care sunt sustrase controlului de legalitate în recurs.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a mai pretins neanalizarea de către instanța de apel a susținerilor sale expuse în cadrul întâmpinării, deși o atare examinare s-ar fi impus în contextul declanșării prezentului litigiu urmare a conduitei contractuale a pârâtei manifestate prin lipsa bunei-credințe în executarea obligațiilor asumate.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că reglementarea motivului de nelegalitate invocat se referă exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept substanțial care guvernează fondul raportului juridic litigios.

În acest context, deși s-a prevalat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă face trimitere la conținutul întâmpinării pretins a fi omis în analiză de către instanța de apel, însă nu circumstanțiază în niciun mod critica, în sensul identificării explicite a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța de apel încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Totodată, aceste critici nu pot fi subsumate nici altor cazuri de casare, în speță celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind invocată și demonstrată în concret o nemotivare cu privire la o chestiune litigioasă cu caracter hotărâtor în cauză.

Din parcurgerea criticilor circumscrise aceluiași motiv de casare al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea remarcă faptul că recurenta-pârâtă a pretins nelegalitatea deciziei atacate prin prisma aprecierii greșite a acoperirii integrale a prejudiciului constând în neîndeplinirea obligației de predare a apartamentelor.

În argumentarea acestei afirmații, partea a făcut trimitere atât la raportul întocmit de S.C. C. S.R.L., cât și la cel întocmit de S.C. D. S.R.L., menționând că inadvertența numărului apartamentelor evaluate are drept cauză transformarea încăperilor de la mansardă în două apartamente, de către chiriași, care au dobândit în urma vânzării cele 10 apartamente situate pe str. x, în blocurile nr. 20 (4JV1) și nr. 6M, construite pe terenul concesionat în baza contractului nr. x/29.12.1991, aspect pe care instanța de apel nu l-a reținut.

Înalta Curte constată că prin aceste critici, recurenta-pârâtă nu supune atenției aplicarea greșită ori ignorarea vreunei norme legale, ci readuce în discuție chestiuni ce țin de modalitatea în care instanța de judecată a acordat valoare probatorie rapoartelor de expertiză tehnică judiciară evaluatorie în cadrul analizei îndeplinirii condițiilor legale ce conferă dreptul reclamantei la repararea integrală a prejudiciului, aspect lăsat de legiuitor în marja de apreciere a probelor conferită judecătorului de art. 264 C. proc. civ., care, însă, depășesc sfera de analiză a motivului de nelegalitate invocat, prestabilit de lege.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudinea de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate și la schimbarea situației de fapt pe deplin stabilite în baza acestora.

Nu poate fi primită nici critica ce susține o pretinsă nelegalitate a deciziei recurate în ceea ce privește greșita acordare a cheltuielilor de judecată în condițiile în care tranzacțiile dintre părți prevăd contrariul, critică susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fundamentul juridic al cheltuielilor de judecată este reprezentat de dispozițiile art. 453 C. proc. civ., din conținutul cărora rezultă în mod expres că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este determinat de atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, astfel că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Așadar, natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, fiind vorba despre o aplicație particulară a răspunderii civile.

Or, din perspectiva art. 453 C. proc. civ., în condițiile în care apelul pârâtei A. S.A. a fost admis, este certă îndeplinirea ipotezei textului de lege, aceea a căderii reclamantei în pretenții, iar instanța de apel, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în raport de reformarea hotărârii primei instanțe, a obligat-o pe intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 19.185,185 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, sumă compusă din 9.185,185 RON - taxă judicară de timbru și 1.000 RON - onorariu expert, fiind irelevante sub acest aspect circumstanțele invocate prin cererea de recurs.

Astfel, inserarea clauzei la pct. 4 din Capitolul III. Preîntâmpinarea litigiilor în cuprinsul celor 2 tranzacții, la care a făcut trimitere recurenta-reclamantă, prin care părțile au prevăzut în mod expres că renunță la dreptul de a pretinde celeilalte părți orice sumă cu titlu de cheltuieli, cu excepția celor efectuate sau angajate în legătură cu prestațiile rezultate din sau în legătură obiectul concesiunii și al tranzacțiilor, poate fi valorificată exclusiv în cadrul raporturile juridice obligaționale stabilite între părți și privește chestiunile litigioase asupra cărora părțile nu au tranzacționat și care au făcut obiectul pretinsului litigiu.

Din această perspectivă, prevederile art. III pct. 4 din tranzacțiile încheiate trebuie coroborate cu pct. I din cadrul aceluiași articol, clauză prin care părțile au rezervat expres dreptul reclamantei de a introduce acțiune în justiție pentru diferența dintre valoarea de piață rezultată din cele două rapoarte de evaluare; de vreme ce asupra acestei diferențe părțile nu au tranzacționat, nu se poate interpreta clauza referitoare la cheltuieli ca referindu-se și la cheltuielile de judecată făcute în procesul ulterior.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.A.T. Municipiul Moinești, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 858A din 03 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.A.T. Municipiul Moinești, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 858A din 03 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2023.