ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.08.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 543/2023

HOTĂRÂRE
24.08.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 543/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 111/2023 din 20 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 109 alin. (1) și art. 104 alin. (5), (6) și (10) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și, în consecință:

S-a dispus executarea mandatului european de arestare nr. x emis la data de 17.05.2023 de Judecătorul din districtul central Pest - Budapesta, din Ungaria, privind pe persoana solicitată A. .

S-a constatat că persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Ungaria și că nu a renunțat la beneficiul conferit de regula specialității.

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Ungaria, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută începând cu data de 12 iunie 2023 ora 16:25 până la 13 iunie 2023 ora 16:25 și arestată preventiv pentru 30 de zile începând cu data de 13 iunie 2023 până la data 12 iulie 2023.

Potrivit prevederilor art. 88 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului european de arestare au rămas în sarcina statului român.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj emisă sub nr. x/2023, înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 13.06.2023 sub nr. x/2023, în baza art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a propus luarea măsurii arestării provizorii față de persoana solicitată, pe o durată de 30 zile, începând de la data expirării reținerii, în vederea executării mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate și predarea acesteia autorităților judiciare din Ungaria.

În motivare, s-a arătat că sesizarea are la bază mandatul european de arestare nr. x emis la data de 17.05.2023 de Judecătorul din districtul central Pest - Budapesta, din Ungaria, persoana solicitată fiind acuzată de comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale (28 de fapte), prevăzute de art. 342 alin. (1), lit. b) din C. pen. maghiar și spălare de bani (5 fapte), prevăzută de art. 399 alin. (4), lit. a) din C. pen. maghiar.

Examinând actele dosarului, Curtea a reținut că autoritățile judiciare din Germania au emis în data de 17.05.2023 mandatul european de arestare cu nr. de referință x. Acesta are în vedere săvârșirea infracțiunilor de: fals în înscrisuri oficiale (28 de fapte), prevăzute de art. 342, alin. (1), lit. b) din C. pen. maghiar și spălare de bani (5 fapte), prevăzută de art. 399, alin. (4), lit. a) din C. pen. maghiar.

Prin ordonanța din data de 12.06.2023, în temeiul art. 101 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus reținerea persoanei solicitate A., pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 12 iunie 2023 ora 17:15 până la 13 iunie 2023 ora 17:15.

S-a procedat la identificarea și, ulterior, la audierea persoanei solicitate A. de către procuror. Persoanei solicitate, în prezența apărătorului ales i s-a adus la cunoștință că are dreptul să fie asistată de un avocat ales sau desemnat din oficiu, că poate să își angajeze un avocat din statul emitent și că poate fi sau nu de acord cu predarea către autoritățile judiciare care au emis mandatul european de arestare, că acordul de a fi predat va urgenta procedurile, însă consimțământul la predare este irevocabil. De asemenea, persoanei solicitate i-a fost înmânată o informare privind drepturile persoanei private de libertate în baza unui mandat european de arestare. În legătură cu emiterea mandatului european de arestare, persoana solicitată a precizat că nu a contestat datele sale de identitate trecute în mandat și a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Ungaria. Persoana solicitată a mai arătat că nu renunță la regula specialității. Totodată, persoanei solicitate i s-a înmânat un exemplar al mandatului european de arestare, în limba română și în limba maghiară.

Prezent în fața instanței, la termenul din 13 iunie 2023, persoana solicitată a învederat că nu este de acord cu predarea către autoritățile judiciare din Ungaria, deoarece are un dosar penal în România pentru conducere fără permis, faptă comisă în urmă cu 3 săptămâni și urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale.

Având în vedere necesitatea amânării cauzei pentru a se verifica aspectele susținute de persoana solicitată, respectiv dacă acesta are înregistrate dosare penale pe rolul parchetelor sau a instanțelor din România, s-a acordat un nou termen pentru data de 20 iunie 2023, însă a fost pusă în discuție propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj de luare a măsurii arestării preventive față de persoana solicitată, conform dispozițiilor art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004.

Așa cum rezultă din cuprinsul art. 104 din Legea nr. 302/2004, "(7) Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea. (8) În cazurile prevăzute la alin. (5) și (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată".

Curtea a constatat că infracțiunile pentru care persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare din Ungaria sunt incriminate și de legea penală română [art. 320 C. pen. și Legea nr. 129/219 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor], fiind, astfel, îndeplinită cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 pentru aceste fapte.

De asemenea, s-a apreciat că, raportat la natura infracțiunilor presupus a fi comise de persoana solicitată în Ungaria, de numărul mare de acte materiale reținute în sarcina sa, este întemeiată propunerea de luare a măsurii arestării, pe o durată de 30 de zile, pentru a se evita părăsirea teritoriului statului român și chiar dacă persoana solicitată a refuzat predarea către autoritățile judiciare din Ungaria, nu există niciun temei pentru a se dispune o măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate. Contrar apărării expuse cu ocazia dezbaterii propunerii de arestare, faptul că nu ar exista indicii privind sustragerea persoanei solicitate nu justifică respingerea propunerii de luare a măsurii arestării în temeiul dispozițiilor art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, mai sus-citate, până la soluționarea cererii de predare către autoritățile judiciare din Ungaria. De altfel, nu au fost expuse motive care să conducă la concluzia că măsura controlului judiciar ar fi suficientă în cauză, iar, de altfel, perioada în care persoana solicitată ar urma să fie supusă măsurii arestului în vederea predării se deduce din pedeapsa care ar urma să fie executată în cauză, conform dispozițiilor art. 113 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora:

"În toate cazurile, în momentul predării, autoritățile române comunică autorităților statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica".

Drept consecință, date fiind și limitele în care se poate face o analiză de oportunitate în această procedură, instanța a admis propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și în consecință, a dispus în baza art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 iunie 2023 și până la data de 12 iulie 2023, a persoanei solicitate A., având în vedere Mandatul european de arestare nr. x emis la data de 17.05.2023 de Judecătorul din districtul central Pest - Budapesta, din Ungaria.

La data de 18.06.2023, Ministerul Public a depus la dosar procesul-verbal din care rezultă că persoana solicitată are calitatea de făptuitor în Dosarul penal nr. x/P/2023 înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și calitatea de persoană vătămată în Dosarul cu autor necunoscut nr. x/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, iar la termenul de judecată din data de 20.06.2023, Ministerul Public a depus la dosar procesul-verbal din care rezultă că persoana solicitată are calitatea de făptuitor în Dosarul penal nr. x/P/2023 înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.

Analizând propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Curtea o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, modificată prin Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 81/24 din 27 martie 2009.

Prin urmare, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaționale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacționa prompt la stimulii infracționali, în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la evaluarea motivelor de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Astfel, s-a arătat că învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identitatea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Din analiza mandatului european de arestare, instanța a constatat că acesta a fost emis de Judecătorul din districtul central Pest - Budapesta, din Ungaria, la data de 17.06.2023.

În fapt, s-a reținut că 1. La începutul anului 2021 a convins-o pe soția sa, cea de a doua persoană inculpată, B., să deschidă conturi bancare la bănci din Ungaria, folosind cărți de identitate românești falsificate. Persoana solicitată a predat soției sale B. documente de identitate falsificate, cu fotografia ei, dar emise pe numele altor persoane, iar aceasta, la rândul ei, a deschis conturi bancare la instituțiile financiare menționate mai jos.

Astfel:

Folosind cartea românească de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele C., aceasta:

- a deschis la data de 22 martie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x în euro, la sucursala băncii D. situată la adresa x; și

- a deschis la data de 22 martie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, la sucursala E. situată la adresa x.

Folosind cartea românească de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele F., aceasta:

- a deschis la data de 6 mai 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, la sucursala E. situată la adresa x; și

- a deschis la data de 14 mai 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x în euro, la sucursala băncii G. situată la adresa x.

A., a însoțit-o pe B. la instituțiile de credit în vederea deschiderii conturilor bancare mai sus-indicate.

Persoana solicitată, H. a deschis la data de 12 aprilie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, la sucursala băncii E. situată la adresa x, folosind cartea românească de identitate falsificată cu seria x nr. x, eliberată pe numele lui I., decembrie 2020 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x în euro, la sucursala băncii D. situată la adresa x al Budapestei; a deschis, de asemenea, contul bancar cu numărul x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x în euro, la sucursala băncii E. situată la adresa x , folosind cartea românească de identitate falsificată, eliberată pe numele J..

Persoana solicitată, H., a deschis la data de 22 februarie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar nr. x, la sucursala E. situată la adresa x din districtul 4 al Budapestei, folosind cartea românească de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele K.. Ulterior, la data de 25 februarie 2021, folosind aceeași carte de identitate falsificată, a deschis contul bancar nr. x în euro, la sucursala băncii D. situată la adresa x, precum și contul bancar nr. x în forinți maghiari, Ea sucursala băncii D. situată la adresa x al Budapestei.

Persoana solicitată, H. a deschis la data de 21 decembrie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x în euro, însă și conturile de economii inteligente cu nr. x și x, la sucursala băncii D. situată la adresa x, folosind cartea românească de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele L.. Ulterior, folosind aceeași carte de identitate falsificată, a deschis contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x, la sucursala E. situată la adresa x al Budapestei. La data de 12 mai 2021, a mai deschis contul bancar cu nr. x în euro, precum și contul bancar nr. x în forinți maghiari, la sucursala băncii G. din districtul 4 al Budapestei.

Persoana solicitată, H. a deschis la data de 23 februarie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari la sucursala băncii D. situată la adresa x Budapesta, precum și contul bancar cu nr. x în euro, la sucursala băncii D. situată la adresa x Budapesta, folosind cartea românească de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele M.. În plus, folosind același act de identitate falsificat, suspectul a deschis la data de 25 februarie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x în euro, la sucursala E. situata la adresa x Budapesta.

Persoana solicitată, H. a deschis la data de 3 februarie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, la sucursala băncii D. situată la adresa x al Budapestei, precum și contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, însă și contul bancar cu nr. x în euro, la sucursala E. situată la adresa x al Budapestei, folosind cartea românească de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele N..

Persoana solicitată, H. a deschis la data de 28 ianuarie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar nr. x în euro, la sucursala băncii D. situată la adresa x. La data de 27 ianuarie 2021, a deschis contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x în euro, la sucursala E. situată la adresa x, folosind cartea românească de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele O..

Persoana solicitată, H. a deschis la data de 12 martie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x în euro, la sucursala băncii D. situată la adresa x din Budapesta. De asemenea, la data de 1 aprilie 2021, a deschis contul nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x, la sucursala E. situată la adresa x al Budapestei, folosind cartea românească de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele P..

Persoana solicitată, H. a deschis la data de 22 decembrie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x în euro, la sucursala băncii D. situată la adresa x, folosind cartea românească de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele Q.. Folosind același act de identitate falsificat, suspectul a deschis la data de 23 decembrie 2020 contul bancar nr. x în forinți maghiari, precum și contul bancar cu nr. x, la sucursala E. situată la adresa x al Budapestei.

Persoana solicitată, H. a deschis la data de 21 aprilie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, la sucursala băncii D. situată la adresa x, folosind cartea slovacă de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele R..

Persoana solicitată, H. a deschis la data de 20 aprilie 2021 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, la sucursala băncii D. situată la adresa x, folosind cartea slovacă de identitate falsificată seria x nr. x, eliberată pe numele S.. În plus, folosind același act de identitate falsificat, a deschis la data de 20 aprilie 2020 contul bancar cu nr. x în forinți maghiari, la sucursala E. situată la adresa x.

Ulterior, din contul bancar x al aceleiași firme T. au fost efectuate și alte transferuri, după cum urmează:

- suma de 4.436,79 euro (1.601.723,56 forinți maghiari) la data de 26 februarie 2021;

- suma de 4.457,06 euro (1.617.110,51 forinți maghiari) la data de 1 martie 2021.

O sumă totală de 11.161,95 euro (4.035.737,65 forinți maghiari) a fost primită; mesajul de rechemare trimis de instituția financiară deținătoare de cont a părții expeditoare a fost ineficient.

Ca urmare a încredințării datelor contului bancar și a cardurilor bancare, persoana solicitată a participat la următoarele tranzacții de debit efectuate de o persoană necunoscută în contul bancar:

- la data de 1 martie 2021, a efectuat în trei rânduri transferuri bancare (10 euro/3.544 forinți maghiari; 2.100 euro (744.261 forinți maghiari; 1.000 euro/354.410 forinți maghiari) în sumă totală de 3.110 euro (1.102.215 forinți maghiari) în contul bancar cu nr. x deschis la E. pe numele lui N., cu titlul de conversie valutară.

- la data de 1 martie 2021, o persoană necunoscută a ridicat suma totală de 21.900 RON (1.644.256,70 forinți maghiari) într-un total de 5 tranzacții, de la un bancomat din România;

- la data de 3 martie 2021, a ridicat numerar în valoare totală de 12.800 RON (968.548,10 forinți maghiari), într-un total de 5 tranzacții;

- la data de 3 martie 2021, pentru contravaloarea sumei de 77.263 forinți maghiari, a cumpărat de la un intermediar valutar din străinătate, sumele de 10 euro, 2.100 euro și, respectiv, 1.000 euro (în total 3.110 euro/1.102.215 forinți maghiari).

De asemenea, la data de 4 martie 2021 a fost efectuată o creditare de 3.320 euro în contul bancar cu nr. x în euro, deschis la E. pe numele lui N. din contul bancar cu nr. x al lui U.. După efectuarea transferului, o persoană necunoscută a ridicat suma de 3.500 RON (264. 240,38 forinți maghiari) de la un bancomat din România, utilizând cardul bancar furnizat de suspect.

La data de 16 februarie 2021, o sumă de 4.500 euro (1.572.480 forinți maghiari) a fost creditată din contul bancar cu nr. x al lui V. în contul bancar cu nr. x (forinți maghiari) deschis la E. de persoana solicitată, H., pe numele lui O., iar în legătură cu aceasta, banca deținătoare a contului părții trimițătoare a transmis un mesaj SWIFT de tip call-back (rechemare) cu referire la comiterea unei fraude. Mesajul de rechemare trimis de instituția financiară deținătoare de cont a părții expeditoare a fost ineficient.

Ca urmare a încredințării datelor de cont bancar și a cardurilor bancare, la data de 17 februarie 2021, persoana solicitată, H. a participat la ridicarea în două ocazii de către o persoană necunoscută a sumei provenite din infracțiune în cuantum total de 990.000 forinți maghiari de la bancomatul E. situat la adresa x.

Ulterior, la data de 18 februarie 2021 a fost primit un credit de 2.400 euro (841.200 forinți maghiari) din contul bancar cu nr. x al unei persoane numite P., iar, prin utilizarea cardurilor bancare puse la dispoziție de persoana solicitată, această sumă a fost ridicată în numerar de către o persoană necunoscută, după cum urmează:

- la data de 18 februarie 2021, suma de 570.000 de forinți maghiari de la adresa situată în x din Budapesta;

- la data de 19 februarie 2021, suma de 845.000 de forinți maghiari de la bancomatul E. situat la adresa x.

În plus, la data de 1 martie 2021, o sumă de 2.400 euro (850.584 forinți maghiari) a fost încasată din contul bancar cu nr. x al lui W. în contul bancar cu nr. x (forinți maghiari) deschis de persoana solicitată H. pe numele O. la E., iar în legătură cu aceasta, banca deținătoare a contului părții trimițătoare a transmis un mesaj SWIFT de tip call-back (rechemare) cu referire la comiterea unei fraude. Mesajul de rechemare trimis de instituția financiară deținătoare de cont a părții expeditoare a fost ineficient.

Ca urmare a încredințării datelor de cont bancar și a cardurilor bancare, la data de 2 martie 2021, persoana solicitată, H. a participat la ridicarea de către o persoană necunoscută a sumei în cuantum total de 840.000 forinți maghiari de la bancomatul E. situat la adresa x.

La data de 27 ianuarie 2021, o sumă de 9.970 euro (3.587.006,60 forinți maghiari) a fost încasată din contul bancar cu nr. x al lui X. în contul bancar cu nr. x (euro) deschis (folosind o carte românească de identitate falsă) de persoana solicitată, H. pe numele lui L. la E., iar în legătură cu aceasta, banca deținătoare a contului părții trimițătoare a transmis un mesaj SWIFT de tip call-back (rechemare) cu referire la comiterea unei fraude. Mesajul de rechemare trimis de instituția financiară deținătoare de cont a părții expeditoare a fost ineficient.

Ca urmare a încredințării datelor de cont bancar și a cardurilor bancare, la data de 27 ianuarie 2021, persoana solicitată H. a participat la transferul de către o persoană necunoscută a sumei de 4.980 euro (1.791.704,40 forinți maghiari) din contul bancar în euro cu nr. x deținut la E. în contul în forinți maghiari cu nr. x deschis de suspect la E. pe numele L..

La data de 29 ianuarie 2021, o sumă de 2.950 euro (1.057.604,50 forinți maghiari) a fost transferată din contul cu nr. x al lui Y., în contul în euro cu numărul x, deținut pe numele lui L. la E., în legătură cu care nu s-a primit niciun mesaj SWIFT de rechemare.

Ulterior, o persoană necunoscută a ridicat numerar de la un bancomat din România, folosind cardul bancar pus la dispoziție de către persoana solicitată, după cum urmează:

- la data de 29 ianuarie 2021, de două ori suma de 4.000 RON (296.441,16 forinți maghiari);

- la data de 1 februarie 2021, sumele de 4.000 RON (294.861.84 forinți maghiari), 1.000 RON (73.716,35 forinți maghiari), 4.000 RON (830,56 euro), 4.000 RON (296.177,69 forinți maghiari) și 2.860 RON (211.766,91 forinți maghiari), totalizând 23.860 RON (1.765.582,80 forinți maghiari).

În plus, ca urmare a încredințării datelor de cont bancar și a cardurilor bancare, la data de 1 februarie 2021, persoana solicitată, H. a participat la transferul de către o persoană necunoscută a sumei de 4.980 euro (1.791.704,40 forinți maghiari) din contul bancar în euro cu nr. x deschis și deținut la E. pe numele lui L. în contul în forinți maghiari cu nr. x deschis la E. pe numele L., din care, la data de 1 februarie 2021), această persoană necunoscută a ridicat numerar de la un bancomat românesc în trei rânduri câte 4.000 RON (302,155 forinți maghiari), iar ulterior 1.000 RON (75,540 forinți maghiari) și 1.050 RON (303.503 forinți maghiari) (totalizând 22.050 RON/1.668.680 forinți maghiari).

La data de 8 februarie 2021, o sumă de 4.050 euro (1.450.669,50 forinți maghiari) a fost încasată din contul bancar cu nr. x al lui Z. în contul bancar cu nr. x (euro) deschis folosind o carte românească de identitate falsă de persoana solicitată H., pe numele lui L. la E., iar în legătură cu aceasta, banca deținătoare a contului părții trimițătoare a transmis un mesaj SWIFT de tip call-back (rechemare) cu referire la comiterea unei fraude. Mesajul de rechemare trimis de instituția financiară deținătoare de cont a părții expeditoare a fost ineficient.

Ca urmare a încredințării datelor de cont bancar și a cardurilor bancare, persoana solicitată H. a participat la retragerea de către o persoană necunoscută a întregii sume de la un bancomat românesc.

La data de 29 martie 2021, o sumă de 3.990 euro (1.447.252,80 forinți maghiari) a fost creditată din contul bancar cu nr. x al firmei AA. în contul bancar cu nr. x (euro) deschis folosind o carte românească de identitate falsă de persoana solicitată H., pe numele lui L. la E., iar în legătură cu aceasta, banca deținătoare a contului părții trimițătoare a transmis un mesaj SWIFT de tip call-back (rechemare) cu referire la comiterea unei fraude. Mesajul de rechemare trimis de instituția financiară deținătoare de cont a părții expeditoare a fost ineficient.

Ulterior, la data de 29 martie 2021, a fost creditată în același cont o sumă suplimentară de 5.000 euro din contul bancar cu nr. x al lui BB., în legătură cu care, însă, nu a fost primit niciun mesaj SWIFT de tip call-back (rechemare).

Ca urmare a încredințării datelor de cont bancar și a cardurilor bancare persoana solicitată, H. a participat la retragerea de către o persoană necunoscută a următoarelor sume de bani de la un bancomat românesc:

- la data de 30 martie 2021, 3.340 euro (1.212.787,40 forinți maghiari);

- la data de 31 martie 2021, 1.100 RON (82.468,50 forinți maghiari), după care de trei ori câte 4.000 RON (299.880,83 forinți maghiari), pentru un total de 13.950 RON (982.111,01 forinți maghiari).

La data de 16 martie 2021, o sumă de 2.600 euro (933.660 forinți maghiari) a fost primită din contul bancar cu nr. x al lui CC. în contul bancar cu nr. x (forinți maghiari) deschis de persoana solicitată H., pe numele lui M. la E., iar în legătură cu aceasta, banca deținătoare a contului părții trimițătoare a transmis un mesaj SWIFT de tip call-back (rechemare) cu referire la comiterea unei fraude. Mesajul de rechemare trimis de instituția financiară deținătoare de cont a părții expeditoare a fost ineficient.

În plus, la data de 30 martie 2021, o sumă de 3.995 euro (1.450.624,45 forinți maghiari) a fost primită din contul bancar cu nr. x al firmei AA. în contul bancar cu nr. x (euro) deschis de persoana solicitată, H., pe numele lui M. la banca D., iar în legătură cu aceasta, banca deținătoare a contului părții trimițătoare a transmis un mesaj SWIFT de tip call-back (rechemare) cu referire la comiterea unei fraude. Mesajul de rechemare trimis de instituția financiară deținătoare de cont a părții expeditoare a fost ineficient.

Ca urmare a încredințării datelor de cont bancar și a cardurilor bancare, H. a participat la transferul la data de 30 martie 2021 de către o persoană necunoscută din contul bancar cu nr. x deținut în euro la banca D. a unei sume de 9,08 euro (3.268 forinți maghiari) provenită din săvârșirea unei infracțiuni către contul bancar cu nr. x deținut în forinți maghiari la banca D. pe numele M.. Acea persoană necunoscută a putut retrage numerar la un bancomat românesc, conform celor ce urmează:

- la data de 31 martie 2021, în trei rânduri diferite, un total de 1.970,26 euro (714.824,77 forinți maghiari), defalcați astfel: 328,38 euro/119.441,66 forinți maghiari; 820,94 euro/298.600,51 forinți maghiari; și respectiv 820,94 euro/298.600,51 forinți maghiari;

- la data de 1 aprilie 2021, în trei rânduri diferite, un total de 1.968 euro (712.278,24 forinți maghiari), defalcat astfel: 820 euro/296.782,60 forinți maghiari;

820 euro/296.782,60 forinți maghiari; și respectiv 328 euro/118.713,04 forinți maghiari.

La data de 9 aprilie 2021, o sumă de 6.000 euro (2.152.020 forinți maghiari) a fost primită din contul bancar cu nr. x al lui DD. în contul bancar cu nr. x (euro) deschis de persoana solicitată H. pe numele lui M. la banca D., iar în legătură cu aceasta, banca deținătoare a contului părții trimițătoare a transmis un mesaj SWIFT de tip call-back (rechemare) cu referire la comiterea unei fraude. Mesajul de rechemare trimis de instituția financiară deținătoare de cont a părții expeditoare a fost ineficient.

În aceeași zi, o sumă suplimentară de 6.900 euro a fost creditată din contul bancar cu nr. x al firmei EE., în același cont bancar de mai sus.

Ca urmare a încredințării datelor de cont bancar și a cardurilor bancare, H. a participat la retragerea de la un bancomat românesc de către o persoană necunoscută a următoarelor sume de bani provenite din săvârșirea unei infracțiuni:

- la data de 9 aprilie 2021, un total de 3.621,40 euro (1.298.887,53 forinți maghiari) în cinci rânduri diferite;

- la data de 12 aprilie 2021, un total de 2.308,34 euro (824.285.13 forinți maghiari);

- la data de 14 aprilie 2021, un total de 2.738,12 euro (982.820,80 forinți maghiari), în patru rânduri diferite.

Ca încadrare juridică s-au reținut infracțiunile de fals în înscrisuri oficiale (28 de fapte), prevăzute de art. 342, alin. (1), lit. b) din C. pen. maghiar și spălare de bani (5 fapte), prevăzute de art. 399, alin. (4), lit. a) din C. pen. maghiar.

Curtea de Apel Cluj a constatat că infracțiunile pentru care persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare din Ungaria sunt incriminate și de legea penală română [art. 320 C. pen. și Legea nr. 129/219 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor], fiind, astfel, îndeplinită cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 pentru aceste fapte.

La termenul din 13 iunie 2023, persoana solicitată, asistată de apărător ales, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile legale și consecințele unui eventual consimțământ la predare, a arătat că nu înțelege să își dea consimțământul în vederea predării către autoritățile judiciare din Ungaria și, de asemenea, că înțelege să se prevaleze de regula specialității, potrivit art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Persoana solicitată a invocat aspecte ce țin de starea de sănătate, desfășurarea unor proceduri judiciare pe teritoriul României, legalitatea emiterii mandatului european de arestare.

Curtea de Apel Cluj a constatat că niciunul dintre aspectele invocate de apărare nu se încadrează în dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel că nu este incident în cauză niciunul dintre cazurile de refuz de predare, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Relativ la identitatea persoanei solicitate, curtea a reținut că, atât în semnalarea inițială, cât și în mandatul european de arestare sunt menționate numele, prenumele, data și locul nașterii persoanei solicitate, date care au condus la identificarea acesteia pe teritoriul României. De asemenea, s-a arătat că în semnalarea inițială este consemnat sexul masculin. Mai mult, în cursul audierii în fața procurorului, la data de 12.06.2023, persoana solicitată nu a avut obiecțiuni privind identitatea.

În cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată și-a exprimat opoziția la predare și a invocat o serie de argumente care, în opinia sa, s-ar circumscrie unor motive facultative de refuz al executării, respectiv existența unor probleme de medicale, desfășurarea unor proceduri judiciare pe teritoriul României și faptul că mandatul european de arestare nu cuprinde în mod concret motivele pentru care se solicită predarea și nici descrierea concretă a faptelor pentru care se solicită predarea (în mandatul european de arestare, la fila x lit. e) se reține că mandatul se referă la două infracțiuni, pentru ca la finalul expunerii să se menționeze că persoana solicitată ar fi fost condamnat pentru 28 de fapte de fals în înscrisuri oficiale). Persoana solicitată a apreciat că în condițiile în care conținutul mandatului este neclar, practic nu s-ar putea verifica ulterior dacă se va respecta sau nu regula specialității. Or, în aceste condiții, legea prevede că persoana solicitată poate să solicite garanții suplimentare, atât în ceea ce privește respectarea drepturilor sale în cazul în care va fi predat autorităților din Ungaria, cât și în ceea ce privește respectarea tuturor drepturilor.

Cu privire la criticile formulate de persoana solicitată referitoare la faptul că nu a fost prezentă personal la procedurile derulate în fața autorităților din Ungaria de emitere a mandatului european de arestare, curtea a constatat că acestea nu se încadrează în motivul opțional de refuz reglementat în art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 care reglementează situația finalizării procesului penal derulat în străinătate și a existenței unei hotărâri de condamnare, absența persoanei solicitate fiind raportată la procedura de judecare și de condamnare a ei pe fond.

Raportat la critica privind insuficienta descriere a presupuselor fapte în cuprinsul mandatului european de arestare, Curtea a constatat că, în fapt, se tinde a se invoca netemeinicia acuzațiilor formulate de către autoritățile din Ungaria. De asemenea, s-a apreciat că la descrierea faptelor presupus a fi comise de persoana solicitată sunt indicate reperele de timp, spațiu, persoane implicate și activitatea infracțională imputată - aspecte care permit verificarea condițiilor prevăzute de lege privind încadrarea lor juridică.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 și nefiind constatate impedimente legale la predare, Curtea a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Ca atare, Curtea a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Ungaria cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. x emis la data de 17.05.2023 de Judecătorul din districtul central Pest - Budapesta, din Ungaria, privind pe persoana solicitată A. și, în consecință a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Ungaria, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității.

Împotriva Sentinței penale nr. 111 din data de 20 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2023, a formulat contestație persoana solicitată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 iunie 2023, având fixat prim termen de judecată la 06 iulie 2023, apoi 27 iulie 2023, 16 august 2023 și termenul de astăzi, 24 august 2023.

Prin motivele de contestație formulate în scris, contestatorul A. a susținut, în esență, că sentința penală contestată este nefondată, întrucât mandatul european de arestare nu corespunde exigențelor legale instituite prin art. 87 din Legea nr. 302/2004 și art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI sub aspectul indicării motivului pentru care se solicită predarea persoanei solicitate, precum și față de caracterul neclar al faptelor pentru care se solicită predarea.

Un alt motiv care ar impune refuzul predării ar fi cel raportat la dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 5 și art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, întrucât Ungaria nu este în măsură să asigure respectarea drepturilor omului din perspectiva art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În subsidiar, contestatorul a apreciat că, în conformitate cu art. 114 rap. la art. 58 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, se impune amânarea predării până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/2023, dar și datorită împrejurărilor speciale în care se află din punct de vedere medical, respectiv necesitatea de a efectua o operație la ochi și, având în vedere consecințele grave pe care predarea acestuia le-ar avea asupra sa, este necesară punerea de îndată în libertate.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

În cauză, se constată că față de persoana solicitată A. a fost emis mandatul european de arestare nr. x emis la data de 17.05.2023 de Judecătorul din districtul central Pest - Budapesta, din Ungaria, persoana solicitată fiind acuzată de comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale (28 de fapte), prevăzută de art. 342 alin. (1), lit. b) din C. pen. maghiar și spălare de bani (5 fapte), prevăzută de art. 399 alin. (4), lit. a) din C. pen. maghiar.

Situația de fapt, descrisă în cuprinsul mandatului european de arestare, a fost expusă pe larg în sentința penală atacată.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autoritățile judiciare din Ungaria îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiția prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanțelor în care au fost comise infracțiunile, activitatea infracțională reținută în sarcina acesteia fiind detaliată ținând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul, în vederea judecării cauzei.

De asemenea, Înalta Curte constată că infracțiunile pentru care persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare din Ungaria sunt incriminate și de legea penală română [art. 320 C. pen. și Legea nr. 129/219 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor], fiind, astfel, îndeplinită cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 pentru aceste fapte.

Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și apreciază că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz al executării, potrivit art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, niciuna din cele două ipoteze reglementate atât la alin. (1), cât și alin. (2) lit. c) nefiind incidente în cauză, întrucât, în cauză, nu a fost emis mandatul european de arestare în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, specificul fazei procesuale pentru care a fost emis mandatul fiind altul, respectiv judecarea cauzei și nici nu poate fi menționată absența sa de la proces întrucât nu a fost citată câtă vreme absența persoanei solicitate așa cum prevede textul legal este raportată la procedura finalizării procesului penal derulat în străinătate și a existenței unei hotărâri de condamnare.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere că persoana solicitată nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității, dispunând predarea cu respectarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel că nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare o consimte.

În ceea ce privește împrejurarea că persoana solicitată nu și-a dat acordul în vederea predării către autoritățile judiciare maghiare, Înalta Curte constată că predarea către autoritățile judiciare străine nu este condiționată de acordul de voință al persoanei solicitate dacă se apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta.

Cu privire la criticile formulate de persoana solicitată referitoare la faptul că nu este clară descrierea presupuselor fapte în cuprinsul mandatului european de arestare, Înalta Curte reține că în cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară solicitată pentru punerea în executare a mandatului, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, temeinicia acuzațiilor formulate de către autoritățile ungare, ci doar constată în acord cu instanța de fond că la descrierea faptelor presupus a fi comise de persoana solicitată sunt indicate reperele de timp, spațiu, persoane implicate și activitatea infracțională imputată. Verificările prezentate de lege se fac în conformitate cu art. 97 - 106 din Legea nr. 302/2004.

Cu privire la motivele invocate de apărare în susținerea cererii, conform dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, amânarea predării este facultativă în ipoteza în care persoana solicitată este cercetată în România sub aspectul comiterii unei infracțiuni în raport cu stadiul procedurii și faptul că infracțiunile pentru care este judecată persoana solicitată de autoritățile ungare prezintă un grad de pericol social mai ridicat decât infracțiunea de conducere a unui autoturism fără permis de conducere pentru care este cercetată în România.

De asemenea, nici afecțiunile medicale pe care le-a învederat nu constituie circumstanțe excepționale care să pună în pericol viața contestatorului câtă vreme din data de 6 iulie 2023 de când se află sub măsura controlului judiciar acesta nu a recurs la operația despre care afirma că reclamă urgență. Astfel că nici această critică nu conduce instanța la concluzia că s-ar impune amânarea predării.

Nu are relevanță în prezenta procedură nici critica contestatorului privind condițiile de detenție din Ungaria, care nu ar asigura condiții de detenție corespunzătoare fiind necesare elemente specifice care să ateste un risc real de aplicare a unor tratamente inumane, elemente care nu sunt demonstrate în cauză.

Concluzionând, se constată că instanța de fond a analizat mandatul european de arestare, reținând îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a dispus în mod corect, prin Încheierea nr. 13/HI/2023 din 13 iunie 2023, arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13 iunie 2023 și până la data de 12 iulie 2023, a persoanei solicitate A., care, prin încheierea din 6 iulie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 242 alin. (2) raportat la 215 alin. (1) și art. 202 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive în vederea predării dispusă față de persoana solicitată A., prin Mandatul de arestare nr. x/2023 din 13 iunie 2023, cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 06.07.2023 și până la data de 03.09.2023, inclusiv.

Pentru considerentele expuse, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 111 din data de 20 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 111 din data de 20 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 august 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-05-03
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 343/2023
Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., în baza actelor aflate la dosar, constată următoarele: I. Prin Încheierea nr. 9 din data de 18 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,
ÎCCJ 2023-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 412/2023
până la data de 03 mai 2023, față de persoana solicitată A.. S-a constatat că sesizarea are la bază mandatul european de arestare nr. x emis la data de 06.03.2023 de către judecătorul din cadrul B.. S-a constatat că față de persoana solicit
ÎCCJ 2024-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 193/2024
Ședința publică din data de 05 martie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39 din 15 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, a fos
ÎCCJ 2024-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 414/2024
Ședința publică din data de 29 mai 2024 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 45 din 17 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru c
ÎCCJ 2021-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 769/2021
347, 366, 221, 164 din C. pen. maghiar. S-a procedat la identificarea și, ulterior, la audierea persoanei solicitate A. de către procuror. Prin ordonanța din data de 17 august 2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în temeiul a
Sursă