ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 496/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 07 iunie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de ridicare a sechestrului formulată de inculpații apelanți A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. prin reprezentant D., S.C. E. S.R.L., F. și G., prin avocat H..

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin cererea formulată la termenul de judecată din data de 23.05.2023 și înregistrată sub nr. de dosar asociat x/2018, inculpații sus amintiți au solicitat ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor lor, motivat, în esență, de împrejurarea că menținerea acestora prin sentința din 12.09.2022 a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen., respectiv cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de acest text. Au mai arătat inculpații menționați că nerespectarea termenului de 1 an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen. atrage încetarea de drept a măsurilor asiguratorii luate în cauză.

Curtea a apreciat că rolul termenelor de 6 luni, respectiv un an, stabilite în cuprinsul art. 2502 din C. proc. pen., este acela de a garanta exercitarea obligației organelor judiciare de a verifica subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, iar în lipsa acestor verificări ori dacă ele se realizează cu depășirea termenelor stabilite de legiuitor sunt încălcate standardele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind examenul proporționalității și necesității măsurii.

Cu toate acestea, s-a reținut că legiuitorul nu a reglementat care este sancțiunea aplicabilă în cazul în care verificarea impusă organelor judiciare nu se realizează în termenele prevăzute de lege.

Referitor la consecințele nerespectării acestor termene, spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. stabilește în mod expres situațiile în care acestea încetează de drept, o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală în privința măsurilor asigurătorii, iar soluția juridică a aplicării prin analogie a textului de lege menționat și în ipoteza celor din urmă măsuri nu poate fi acceptată, din moment ce, pe de o parte, pentru cele două categorii legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor, iar, pe de altă parte, textul în discuție (art. 241 din C. proc. pen.) nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind astfel de strictă interpretare și aplicare.

S-a mai reținut că în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul a prevăzut expres o singură situație în care acestea încetează de drept, respectiv în cazul în care, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii prin care acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acțiune la instanța civilă [art. 397 alin. (5) din C. proc. pen..].

Pe de altă parte, în ipoteza examinată nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât această dispoziție legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune ab initio ca măsura să aibă o durată determinată în timp, or, în cazul măsurilor asigurătorii legea nu stabilește o astfel de durată.

În concluzie, deși termenele prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen. au natura juridică evidențiată anterior, în absența unei intervenții legislative, nerespectarea acestora nu poate fi sancționată cu încetarea de drept.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestație inculpații F., A., G., S.C. E. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 iunie 2023, având fixat prim termen de judecată la 06 iulie 2023.

Concluziile apărătorului ales al contestatorilor inculpați și ale Reprezentantului Ministerului Public au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Analizând contestația formulată, pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil, Înalta Curte reține că, prin Sentința penală nr. 22 din 12.09.2022 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile/imobile aflate proprietatea inculpaților F., A., G., S.C. E. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., instituită prin ordonanța din 03 decembrie 2015, în Dosarul nr. x/2012 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Suceava.

În susținerea contestației, apărarea a arătat că, prin încheierea din 02.04.2021, Tribunalul Suceava a menținut măsura sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților, iar dezbaterile asupra fondului au avut loc la termenul din data de 23.02.2022, (cu mențiunea că părțile nu au formulat concluzii și cu privire la măsurile asigurătorii), pronunțarea hotărârii fiind amânată succesiv până când cauza a fost repusă pe rol pentru termenul din data de 07.09.2022 pentru a se pune în discuția părților efectele Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale cu privire la prescripția răspunderii penale.

Din cuprinsul încheierii de ședință din data de 07.09.2022 rezultă că, după repunerea pe rol a cauzei, părțile au formulat concluzii numai cu privire la incidența în cauză a prescripției răspunderii penale și inculpații personal sau prin apărător au solicitat continuarea procesului penal, fără a se formula concluzii și cu privire la măsurile asigurătorii dispuse în cauză, iar ulterior, prin Sentința penală nr. 22 din 12.09.2022 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosarul x/2018, s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului.

Drept urmare, apărarea apreciază că menținerea măsurilor asigurătorii prin sentința din 12.09.2022, a Tribunalului Suceava a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen., în sensul că a fost făcută de judecătorul fondului cu depășirea termenul de 1 an prevăzut de acest text de lege, iar nerespectarea acestui termen atrage încetarea de drept a măsurilor asiguratorii luate în cauză.

Raportat la aspectele invocate, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 2502 din C. proc. pen. au fost introduse în fondul activ al legislației procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (publicată în M. Of. nr. 167/18.02.2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.

Aceste dispoziții legale instituie în sarcina organelor judiciare obligația de a verifica, din oficiu, subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 (un) an în camera preliminară ori în cursul judecății.

Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activității de urmărire penală și judecată la nivel național.

Astfel, potrivit expunerii de motive la actul normativ sus-menționat, justificarea inserării unui asemenea text de lege a fost următoarea:

"În practică, au mai fost semnalate cazuri în care Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depășind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficiența măsurilor aflate la dispoziția ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporționate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spații, proprietatea unor terți de bună credință având calitatea de custode ai bunurilor, precum și cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuțiilor ANABI, avansate din bugetul instituției ar putea fi disproporționate prin raportare la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidențiată de către procurori și judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni".

Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporționalității lor raportat la ingerința adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Legiuitorul nu a instituit însă, în mod expres, și o consecință, în sens de sancțiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potențial neverificate în intervalul de timp impus.

În speță, nu se poate discuta de aplicabilitatea, prin analogie, în materia măsurilor de siguranță, a prevederilor art. 241 din C. proc. pen., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive.

Natura juridică și consecințele fundamental distincte ale celor două categorii de măsuri procesuale asupra drepturilor individuale se repercutează și asupra temeiurilor și regimurilor juridice ale celor două instituții și exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituții în cadrul celeilalte.

De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală și în privința măsurilor asigurătorii, situațiile de încetare de drept a măsurilor preventive prevăzute de art. 241 din C. proc. pen. nu pot fi extinse, prin analogie, și în privința celor dintâi.

Pentru cele două categorii de măsuri procesuale legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor. Astfel, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate și menținute și nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal.

În plus, textul în discuție (art. 241 din C. proc. pen.) nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare și aplicare.

Mai mult, deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 din C. proc. pen. nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Or, în condițiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lui, este evident că termenele de 6 luni și de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depășire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și nu poate fi aplicată prin analogie și în cazul măsurilor asigurătorii.

O atare concluzie este susținută și de constatarea că, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres o singură situație în care acestea încetează de drept, respectiv, în cazul în care în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii prin care acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acțiune la instanța civilă [art. 397 alin. (5) din C. proc. pen..].

De altfel, aceeași opinie a exprimat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa recentă (încheierea din 21 martie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2021 al secției penale, Decizia nr. 382 din 14 iunie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al secției penale).

Totodată, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, în ipoteza examinată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât această dispoziție legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menținute, astfel că dispozițiile legale precitate nu-și găsesc aplicabilitate în materia de referință.

Prin urmare, solicitarea contestatorilor inculpați de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 (un) an prevăzut de art. 2502 din C. proc. pen. este neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpații F., A., G., S.C. E. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 07 iunie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpații F., A., G., S.C. E. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 07 iunie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 iulie 2023.

GGC - NN