ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 119/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2015 în temeiul art. 250

2

din C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse în cauză cu privire la inculpații A. și B..

S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 28.10.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția I penală, asupra bunurilor deținute de inculpatul B..

S-au menținut măsurile asigurătorii dispuse în cauză cu privire la inculpatul A., instituite prin ordonanța nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, asa cum a fost modificată prin încheierea din data de 04.08.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalului București, secția I penală.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că măsurile asigurătorii sunt proporționale cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale). A constatat că, deși măsurile asigurătorii datează din 06.05.2015, termenul nu este disproporționat, având în vedere motivele ce au dus la amânarea cauzei, care este una complexă, impunând audierea de martori (instanța de apel a încuviințat readministrarea probei testimoniale), procedurile judiciare prelungindu-se tocmai pentru a garanta dreptul părților la un proces echitabil.

Curtea a reținut că inculpatul B. prin sentința apelată a fost obligat în solidar cu inculpatul C. la plata sumei de 1.396.938,10 euro cu titlu de prejudiciu către partea civilă din cauză, astfel că menținerea măsurilor asigurătorii este temeinică, fiind necesară garantării recuperării presupusului prejudiciu reținut în cauză.

Referitor la inculpatul A., prin sentința apelată s-a dispus lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, participație improprie la abuz în serviciu, pentru care s-a dispus achitarea inculpaților, or, potrivit art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii se mențin dacă instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă și acestea încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Prin raporare la prejudiciul reținut în cauză, Curtea a apreciat că măsurile asigurătorii își mențin caracterul proproțional.

În ceea ce privește critica ce vizează încetarea de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a nerespectării termenului de un an prevăzut de art. 250

2

din C. proc. pen. Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, verificarea prevăzută de lege fiind efectuată în termen legal, la data de 06.10.2023, iar faptul că s-a admis contestația și s-a dispus rejudecarea cu privire la inculpații B. și A. nu determină nerespectarea acestui termen.

În altă ordine de idei, Curtea a arătat că art. 250

2

din C. proc. pen. nu prevede în mod expres o sancțiune pentru nerespectarea termenului de un an, iar în cauză nu pot fi aplicate prin analogie prevederile procesuale ce vizează măsurile preventive.

În ceea ce privește prevederile art. 268 din C. proc. pen. Curtea a apreciat că instanța, procedând la verificarea prevăzută de art. 250

2

din C. proc. pen., nu exercită un drept procesual, exercitarea drepturilor procesuale revenind părților și subiecților procesuali și pe cale de consecință în cauză nu pot fi aplicate prevederile art. 268 din C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere infracțiunile comise, necesitatea asigurării reparării pagubelor produse prin săvârșirea infracțiunilor, plata cheltuielilor judiciare, sumele stabilite ca prejudiciu, în urma admiterii acțiunilor civile și a celor suspuse confiscării speciale, Curtea a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii subzistă.

Împotriva acestei încheieri, inculpații B. și A. au formulat contestație.

În esență, inculpatul A. a solicitat admiterea contestației și desființarea încheierii atacate, întrucât este nelegală în privința menținerii sechestrului asupra bunurilor sale, arătând că nu deține niciun bun și nicio sumă de bani la băncile menționate în încheierea din data de 22.11.2023. Inculpatul a precizat că prin sentința penală nr. 1145/12.10.2021 a Tribunalului București a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu și nu a fost obligat la despăgubiri către Compania Națională Poșta Română, însă a fost menținut sechestrul asigurător asupra conturilor sale.

Inculpatul B. a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și, în principal, să se constate încetate de drept măsurile asigurătorii, iar, în subsidiar, să se dispună ridicarea acestora. A arătat că precedenta verificare și menținere a măsurilor asigurătorii a avut loc la data de 12.10.2022, fiind depășit termenul de 1 an prevăzut de lege; faptul că la data de 22.09.2023 s-a inițiat procedura verificării legalității și temeiniciei măsurilor asigurătorii, iar la data de 06.10.2023 s-a constatat de Curtea de Apel București legalitatea și temeinicia măsurilor nu prezintă nicio relevanță, întrucât încheierea din data de 06.10.2023 a a fost desființată, pierzându-și orice efect.

De asemenea, a menționat că măsurile asigurătorii durează de 9 ani, că a fost încălcat principiul proporționalității acestora și că sintagma o "infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol" din conținutul art. 20 din Legea nr. 78/2000 nu se poate referi decât la infracțiunile prevăzute prin edictarea conținutului lor constitutiv în Legea nr. 78/2000, cum sunt infracțiunile incriminate și sancționate de art. 10-13, inculpatul fiind acuzat de abuz în serviciu prevăzut de art. 246 din C. pen. cu aplicarea art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, or, art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 reprezintă doar o normă de trimitere la C. pen., astfel că, în opinia sa, noțiunea de obligativitate a luării măsurilor asigurătorii a fost reținută în mod greșit de încheierea contestată întrucât excede sensului juridic al textului art. 20 din Legea nr. 78/2000.

În continuare, a arătat că, dacă durata măsurilor asigurătorii trebuia să fie egală cu durata procesului, legiuitorul nu ar mai fi edictat Legea nr. 6/2021 care a modificat C. proc. pen., iar în ceea ce privește complexitatea cauzei s-a menționat că inculpatul a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Examinând contestațiile formulate de inculpații B. și A., Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va verifica, prioritar, excepția tardivității contestațiilor, respectiv dacă acestea au fost declarate în termen de 48 de ore de la pronunțare sau de la comunicare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 250

1

din C. proc. pen.

Astfel, se constată că soluția primei instanțe a fost comunicată părților prin poștă. Se reține că inculpatului A. i-a fost comunicată minuta încheierii penale din data de 22.11.2023 a Curții de Apel București – secția a II-a penală la data de 27.11.2023 și acesta a declarat contestație la data de 28.11.2023, conform înscrisului aflat la dosar.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B., se constată că acestuia i-a fost comunicată minuta încheierii penale din data de 22.11.2023 a Curții de Apel București – secția a II-a penală la data de 27.11.2023, conform dovezii de comunicare aflată la dosar fond, iar contestația împotriva acestei încheieri a fost declarată de către inculpatul B. la data de 28.11.2023, conform înscrisului aflat la dosar.

Ca atare, se constată că inculpații au declarat în termen de 48 de ore de la comunicare contestațiile împotriva încheierii din data de 22.11.2023 a Curții de Apel București – secția a II-a penală.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepția tardivității.

Pe fondul contestațiilor, se observă că potrivit art. 250

2

din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6/2021, în tot cursul procesului penal instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit obligația procedurală pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asigurătorii, rațiunea acestei modificări, evidențiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligații procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză, Înalta Curte apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestor măsuri procesuale pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 1145/12.10.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, inculpatul A. a fost achitat inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 din C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (încheierea contractului cu S.C. D. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziție).

Prin aceeași sentință a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în în serviciu, instigare la abuz în serviciu, participație improprie la abuz în serviciu, pentru care s-a dispus achitarea inculpaților.

Totodată, s-a menținut sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului instituit prin ordonanța nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcției Naționale Anticorupție.

Se constată că prin încheierea penală din data de 04.08.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015 s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra unui teren situat în București, Calea x, înscris în CF nr. x, având nr. cadastral x și ID electronic x cu suprafața măsurată de 454 mp și suprafața în acte de 402 mp și construcție situată în București, Calea x, înscris în CF nr. x, având ID electronic x cu suprafața măsurată de 253 mp.

Astfel, criticile inculpatului A., vizând acest imobil, sunt neîntemeiate, având în vedere că prin încheierea atacată s-au menținut măsurile asigurătorii instituite prin ordonanța nr. 693/P/2014 din data de 06.05.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, asa cum a fost modificată prin încheierea din data de 04.08.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalului București, secția I penală, deci doar asupra conturilor sale:

Pe de altă parte, este nefondată critica inculpatului referitoare la menținerea măsurii asiguratorii raportat la soluția de achitare, deoarece prima instanță a dispus achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu și a lăsat nesoluționată acțiunea civilă în privința sa. Or, în această ipoteză măsurile asigurătorii se mențin, după cum prevede art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Solicitarea inculpatului B. de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii, motivat de faptul că ar fi depășit termenul de 1 an prevăzut de lege în care instanța trebuia să procedeze conform art. 250

2

din C. proc. pen., este lipsită de temei legal, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut odată cu introducerea obligației legale de verificare a măsurii asigurătorii sancțiunea nerespectării sale.

Înalta Curte constată că rolul termenului de 6 luni, respectiv 1 an din cuprinsul art. 250

2

din C. proc. pen. este acela de a garanta exercitarea obligației organelor judiciare de a verifica subzistența temeiurilor care au stat la baza luării sau menținerii măsurilor asigurătorii.

Cum măsurile asigurătorii nu au fost dispuse pe un anumit termen, atunci acestea nu încetează de drept, dacă nu au fost verificate, fiindcă nu a expirat termenul pe care au fost dispuse.

Mai mult, se observă că, deși enumeră soluțiile ce se pot pronunța cu ocazia examinării temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 250

2

din C. proc. pen. nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând, în mod expres, posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării măsurilor asigurătorii.

În ceea ce privește cererea de ridicare a măsurilor asigurătorii, formulată de inculpatul B., aceasta nu se justifică în momentul de față, fiind o garanție pentru o posibilă plată a prejudiciului, în condițiile în care: prin sentința penală nr. 1145/12.10.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 309 din C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (denunțarea unilaterală a contractului cu S.C. E. SRL); în temeiul art. 19 din C. proc. pen. și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 și următoarele din C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Compania Națională Poșta Română S.A. și au fost obligați în solidar inculpații B. și C. la plata echivalentului în RON la data plății a sumei de 1.396.938,10 euro către partea civilă Compania Națională Poșta Română S.A.; în temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a confiscat de la inculpatul B. suma de 62.000 RON (suma remisă de inculpatul A. fiului inculpatului, cu titlul de sponsorizare, în perioada iulie – septembrie 2009); în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 693/P/2014 din data de 06.05.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 28.10.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția I penală, asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul B.: teren în orașul Sinaia, județul Prahova, strada x nr. 10, înscris în CF nr. x, cu nr. cadastral x și ID electronic 21.977, în suprafață măsurată de 505 m

2

și în acte de 500 m

2

, în valoare estimată de 35.000 euro, apartament situat în mun. București, str. x, înscris în CF nr. x.308, având nr. cadastral x și ID electronic x, în valoare estimată de 30.000 euro și a sumelor de bani deținute de inculpatul B. în conturile deschise la F. S.A..

Instituirea unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului prin sentința penală pronunțată în primă instanță de Tribunalul București urmărește asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sub aspectul evitării ascunderii, distrugerii înstrăinării sau sustragerii bunurilor prevăzute de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte amintește că măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta repararea eventualelor pagube produse prin infracțiune și sunt luate asupra bunurilor inculpatului, până la concurența valorii probabile a presupuselor pagube. Având în vedere că presupul prejudiciu nu a fost recuperat și nu s-a depășit un termen rezonabil de desfășurare a procedurilor judiciare raportat la complexitatea acestora, Înalta Curte, apreciază că, în cauză, nu au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din CEDO.

Așa cum a reținut și Curtea Constituțională a României în Decizia nr. 146/2018 "măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, când instanța decide situația juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Totodată, pentru a avea eficiență – în sensul împiedicării suspectului/inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului și restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei penale – măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Pentru acest motiv, organele judiciare au posibilitatea de a institui sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii." Așadar, luarea și menținerea măsurilor asigurătorii nu constituie o restrângere excesivă a dreptului de proprietate, având în vedere că aceasta este justificată de interesul bunei înfăptuiri a justiției.

Efectuând și o analiză a testului de proporționalitate a măsurilor asigurătorii se constată că, în speță, este satisfăcută cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumei a cărei recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri, astfel că nu se poate vorbi despre o restrângere excesivă a dreptului de proprietate al acestora.

În acest sens, prin Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii s-a reținut că: "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)",

Argumentele invocate de către inculpatul B. prin motivele scrise ale contestației, referitoare la faptul că art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 excede sensului juridic al textului art. 20 din aceeași lege, nu pot fi primite, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 se referă la infracțiunile prevăzute în capitolul III din lege, printre care se regăsește și infracțiunea de abuz în serviciu ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție.

Prin urmare, aspectele invocate de către inculpat în susținerea contestației nu vizează chestiuni de legalitate ori de temeinicie a măsurilor asigurătorii.

În concluzie, Înalta Curte reține că au fost respectate standardele ce impun și justifică luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, criticile aduse de inculpați fiind nefondate.

Va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B. și A. împotriva încheierii din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a penală în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat A., în sumă de 85 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității.

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B. și A. împotriva încheierii din data de 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat A., în sumă de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2024.