ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
11.05.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 19 aprilie 2023, sub nr. x/2023, condamnatul A. a formulat contestație la executare împotriva Deciziei penale nr. 86/RC din 02 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În motivarea contestației, condamnatul a arătat, în esență că, în cuprinsul deciziei atacate, a fost expus un raționament juridic care încalcă, prin natura sa, dispozițiile art. 2 alin. (3) C. pen., art. 23 alin. (12) din Constituția României și art. 7 CEDO.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru motivele arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestație când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, care, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., trebuie depusă la instanța care a pronunțat respectiva hotărâre.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că, prin Sentința penală nr. 70/02.08.2021 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în baza dispozițiilor art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen. și art. 56 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părțile civile B. și C. și de a se apropia de acestea, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen. raportat și la art. 78 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat același inculpat A. la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. lit). a), b), h) și n) din C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părțile civile B. și C. și de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) și n) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen. a fost condamnat același inculpat A. la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În baza art. 343 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă fără drept.

În baza art. 334 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 60 C. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În baza art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 60 C. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele principale stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa detențiunii pe viață, pe lângă care s-a aplicat, în baza art. 45 alin. (1) C. pen. și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. lit). a), b), h) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părțile civile B. și C. și de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi prevăzute de art. 66 lit. lit). a), b), h) și n) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 856 din 01.07.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, a fost admis apelul declarat de inculpatul A., a fost desființată, în parte, Sentința penală nr. 70 din 02.08.2021 a Tribunalului Vrancea, numai în ceea ce îl privește, printre alții, pe inculpatul A. și, în rejudecare:

Au fost înlăturate dispozițiile privind soluționarea laturii penale a cauzei, printre alții, față de inculpatul A..

S-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părțile civile B. și C. și de a se apropia de acestea, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

A fost condamnat, același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. lit). a), b), h) și n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părțile civile B. și C. și de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) și n) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

S-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) din C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 43 alin. (5) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. a) din C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite și a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa rezultantă a detențiunii pe viață.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi prevăzute de art. 66 lit. lit). a), b), h) și n) din C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 86/RC din 02 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 856/2022 din 1 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Astfel, deși contestatorul a invocat dispozițiile legale privind contestația la titlu, respectiv art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în realitate, ceea ce se contestă este modul de stabilire, în cauză, a soluției dispuse, criticile aduse Deciziei nr. 86/RC din 02 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, vizând exclusiv chestiuni de fond.

Or, în cadrul contestației la executare nu pot fi administrate probe care tind să pună în discuție ceea ce s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre definitivă.

Astfel, pe calea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu se poate modifica ori desființa hotărârea judecătorească definitivă, contestatorul neputându-se referi la aspecte de fond de natură să afecteze hotărârea ce se execută, care formează obiectul exclusiv al judecării în fond a cauzei, în căile ordinare sau extraordinare de atac.

Acest caz de contestație la executare se referă doar la nelămuriri ivite cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale, cauzate, în cele mai multe situații, de redactarea greșită a dispozitivului hotărârii sau împiedicări la executare care se datorează unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea hotărârii.

Pe de altă parte, regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Datorită acestei naturi juridice legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat. Așadar, pe calea contestației la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

În consecință, având în vedere că împrejurările invocate de contestator vizează strict chestiuni de fond, criticându-se legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești definitive, intrată în puterea lucrului judecat, aspecte ce nu se încadrează în motivul de contestație prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și nici în vreunul din celelalte cazuri de contestație la executare expres și limitativ prevăzute de lege, în baza art. 597 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 86/RC din 02 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 86/RC din 02 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 215/2021
condamnatul A. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 16 octombrie 2020, sub nr. x/2020, fiind stabilit termen de judecată aleato
ÎCCJ 2022-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 181/2022
rea formulată, la data de 12 octombrie 2021 (data poștei), condamnatul A. a contestat mandatul de executare a pedepsei anterior menționat, evocând nelămuriri cu privire durata pedepsei pe care o mai are de executat și solicitând clarificare
ÎCCJ 2023-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 590/2023
a penală, în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A., Sentința penală nr. 46/F din data de 04.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr.
ÎCCJ 2025-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 390/2025
Ședința publică din data de 2 octombrie 2025 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 2 iunie 2025 (data poștei), condamnatul A. (aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei de 6 ani și 1112
ÎCCJ 2021-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 997/2021
Sentinței penale nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I penală, achiesând astfel la hotărârea primei instanțe, s-a apreciat că nu mai există posibilitatea legală pentru a proc
Sursă