ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 490/2023

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 24 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de contestatoarea SC A. privind restrângerea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor acesteia până la concurența sumelor de 272.787,03, cu titlu de TVA, și 181.858,02 RON, cu titlu de impozit pe profit.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că, la data de 17.05.2023, s-a înregistrat, la dosarul penal nr. x/2016 aflat pe rolul acestei instanțe, cererea formulată de inculpata A. Făgăraș, prin apărător ales, privind restrângerea măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanțele procurorului din datele de 26.06.2015, 01.07.2015 și 20.07.2015 asupra conturilor bancare și cele deschise la trezoreria statului, a părților sociale și a bunurilor mobile și imobile aparținând societății până la concurența sumelor de 272.787,03 RON cu titlu de TVA și 181.858,02 RON cu titlu de impozit profit.

Analizând cererea formulată, curtea de apel a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Dosarul penal nr. x/2016 al Curții de Apel Brașov are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul teritorial Brașov și de mai mulți inculpați, printre care și inculpata SC A., împotriva Sentinței penale nr. 205/06.10.2022 a Tribunalului Brașov, prin care s-a dispus, printre altele, și condamnarea inculpatei SC A. pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală. Deopotrivă, pe latură civilă, printre altele, Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea civilă formulată de D.G.R.F.P Brașov și a obligat pe inculpata SC A. (în solidar cu inculpații B., C., D.) la plata către partea civilă a sumei de 3.172.184,63 RON, plus accesorii legale, de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

Au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală, care au avut în vedere această limită, ce a rezultat din probele administrate în faza de urmărire penală.

S-a reținut că, prin cererea de față, petenta a solicitat restrângerea măsurii, prin reducerea cuantumului sumei până la care această măsură ar trebui menținută, cu argumentarea, în principal, că a fost întocmit, în faza de judecată în primă instanță, un raport de expertiză prin care s-a stabilit că prejudiciul care ar rezulta din săvârșirea faptelor deduse judecății este mai mic decât cel reținut în faza de urmărire penală și care a fost avut în vedere la instituirea măsurilor asigurătorii. Concluziile care rezultă din această expertiză sunt, după cum a invocat inculpata, fie în sensul că nu a fost cauzat niciun prejudiciu, fie că, cel mult, s-ar putea reține sumele la care s-a făcut referire în cerere.

Or, raportat chiar la motivarea realizată de către inculpată în susținerea cererii sale, curtea de apel a constatat că, la acest moment, nu se poate vorbi decât de un cuantum prezumtiv al unui eventual prejudiciu. A mai reținut că însăși inculpata a susținut că proba pe care se întemeiază face referire la lipsa oricărui prejudiciu, într-o opinie existând totuși un prejudiciu, cuantificat la sumele indicate în cerere. Pe de altă parte, partea civilă a invocat acest prejudiciu mult mai mare, care a fost însușit și de organele de urmărire penală la momentul la care a fost formulată acuzația împotriva inculpaților, și considerat dovedit de Tribunalul Brașov, care a dispus obligarea inculpaților pe care i-a apreciat responsabili la plata acestuia.

Prin urmare, curtea de apel a reținut că există diferite mijloace de probă, aprecierea cu privire la pertinența acestora și valorificarea lor în cauză neputând fi realizată decât cu ocazia dezbaterilor. După cum s-a mai arătat, este evident că, în această fază, este vorba doar de o apreciere provizorie în ceea ce privește posibila îndeplinire a condițiilor pentru acordarea unei despăgubiri în cauză sau cu referire la întinderea acestora. A mai arătat că niciunul dintre mijloacele de probă, nici cele din faza de urmărire penală și nici raportul de expertiză invocat, nu au o valoare absolută, iar aprecierea cu privire la fiabilitatea concluziilor acestora se va realiza în procesul de deliberare, prin coroborare și cu alte mijloace de probă. Instanța, la acest moment, nu poate aprecia care calcul dintre cele două-trei diferite existente este mai apropiat de realitate (după cum, de altfel, nu poate stabili că într-adevăr este dovedit un prejudiciu sau că el este rezultatul unei infracțiuni comise de inculpată), însă, în același timp, nu poate exclude posibilitatea ca, într-adevăr, să existe un prejudiciu în cuantumul calculat în faza de urmărire penală și care a fost avut în vedere la momentul instituirii măsurii asigurătorii.

Pe cale de consecință, curtea de apel a apreciat că menținerea acestei limite se impune în continuare prin prisma scopului pentru care măsurile au fost instituite, respectiv garantarea posibilității plății despăgubirilor civile.

În continuare, și în aplicarea principiului proporționalității care a fost invocat de inculpată, curtea a avut în vedere, pe de o parte, că prejudiciul invocat este unul foarte mare, iar situația inculpatei la acest moment este una complicată, în condițiile în care este în insolvență, existând mai mulți creditori. Din această perspectivă, interesul părții civile de a se menține sechestrul cu privire la sume de bani/bunuri de o valoare cât mai apropiată de prejudiciul invocat este unul justificat și va fi avut în vedere pentru a se aprecia că este necesară menținerea aceleiași limite a sechestrului.

De asemenea, în aprecierea aceleiași condiții a proporționalității, s-a constatat că într-adevăr măsurile au fost dispuse încă din anul 2015, astfel că există un interval de timp lung în care inculpata a fost privată de exercitarea dreptului de dispoziție asupra bunurilor indisponibilizate. Însă, pe lângă argumente care au mai fost arătate privind prioritatea care trebuie acordată protejării drepturilor părții civile în detrimentul interesului inculpatei (care, oricum, nu a fost indicat în concret, făcându-se referire doar la intenția acoperirii prejudiciului, fără însă ca bunurile indisponibilizate să aibă o valoare apropiată de cea a prejudiciului invocat de partea civilă), curtea a mai precizat că în prezent cauza este în pronunțare, dezbaterile în apel fiind încheiate, astfel că se prefigurează un interval relativ scurt de timp în care vor fi stabilite, cu caracter definitiv, toate elementele care au relevanță din perspectiva existenței măsurilor asigurătorii.

În ceea ce privește faptul că în cauză nu s-ar putea dispune măsura confiscării, față de cele expuse vizând faptul că este posibil să existe un prejudiciu în cuantumul pentru care s-au dispus măsurile asigurătorii, s-a apreciat că acest argument nu are nicio pertinență în cauză.

De asemenea, s-a considerat că nu prezintă relevanță, din punct de vedere al limitei valorice a măsurii asigurătorii, faptul că unul sau mai multe dintre bunurile indisponibilizate au fost deja valorificate. Pe de altă parte, din perspectiva existenței unui alt proprietar al bunului, doar acela are interesul de a solicitat înlăturarea măsurii asigurătorii instituite asupra bunului său, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

În raport de considerentele anterior arătate, curtea de apel a constatat că în continuare sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea sechestrului, în aceeași limită valorică, cererea de restrângere a acestei măsuri fiind nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Împotriva încheierii din data de 24 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, a formulat contestație inculpata SC A. Prin memoriul transmis, prin e-mail, la data de 29 iunie 2023, apărătorul ales al contestatoarei a criticat încheierea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând contestația formulată sub aspectul prioritar al admisibilității căii de atac, invocate din oficiu, și prin raportare la dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente:

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o contestație exercitată de inculpata SC A. împotriva unei încheieri intermediare, pronunțată în calea ordinară de atac a apelului, prin care s-a respins cererea formulată de aceasta, prin apărător ales, de restrângere a măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia conform prevederilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Calea de atac specifică în materia măsurilor asigurătorii dispuse ori, după caz, verificate în cursul judecății este contestația, care urmează regulile statornicite prin art. 2501 din C. proc. pen. completate, în mod corespunzător, cu dreptul comun în materia contestației penale (dispozițiile art. 4251 din C. proc. pen.).

Or, astfel cum se prevede în mod expres în cuprinsul alin. (1) al 2501 din C. proc. pen., sunt supuse contestației exclusiv încheierile prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, instanța de fond sau cea de apel.

În plus, odată cu introducerea în legislația procesual penală, prin Legea nr. 6/2021, a dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., care stabilesc obligația organelor judiciare de a verifica periodic, în tot cursul procesului penal, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, sunt supuse contestației și încheierile prin care, subsecvent acestei verificări efectuate din oficiu, instanța de judecată dispune, după caz, menținerea, restrângerea, extinderea, respectiv, ridicarea măsurii asigurătorii dispuse.

Încheierea contestată în speță nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de hotărâri anterior menționate.

Prin încheierea din 24 mai 2023 nu s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii (aceasta fiind dispusă, în cauză, încă din faza de urmărire penală) și nici vreuna dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen. în ipoteza unei verificări din oficiu a subzistenței temeiurilor care au stat la baza sechestrului asigurător.

Încheierea contestată cuprinde exclusiv soluția de respingere a cererii de restrângere a sechestrului asigurător, fiind pronunțată subsecvent solicitării inculpatei SC A. de restrângere a măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanțele procurorului din datele de 26.06.2015, 01.07.2015 și 20.07.2015 asupra conturilor bancare și cele deschise la trezoreria statului, a părților sociale și a bunurilor mobile și imobile aparținând societății până la concurența sumelor de 272.787,03 RON cu titlu de TVA și 181.858,02 RON cu titlu de impozit profit.

Or, soluția de respingere a cererii inculpatei de restrângere a măsurii asigurătorii nu se circumscrie ipotezelor limitativ reglementate în cuprinsul art. 2501 din C. proc. pen. și art. 2502 din același cod, potrivit cărora încheierile instanței de apel pot fi atacate cu contestație la instanța superioară numai atunci când se dispune luarea măsurii ori, după caz, verificarea din oficiu a necesității menținerii ei.

În condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.", caracterul de strictă interpretare și aplicare a normelor de procedură penală incidente în materia măsurilor asigurătorii exclud aplicarea lor la situații neprevăzute de legiuitor și atrag inadmisibilitatea căii de atac exercitate cu nerespectarea dispozițiilor legale.

Inadmisibilitatea căii de atac este o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Or, limitând posibilitatea exercitării contestației exclusiv la cazurile în care instanțele de judecată pronunță încheieri prin care s-a dispun luarea sau, după caz, verificarea din oficiu a subzistenței temeiurilor unei măsuri asigurătorii, rezultă că legiuitorul a exclus din sfera de aplicare a acestei căi de atac orice alte ipoteze în care este examinată tangențial măsura procesuală, cum este și cazul cererii de restrângere formulată în speță.

Prin urmare, se constată că inculpata SC A. a promovat o cale de atac împotriva unei încheieri definitive, nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea unor căi de atac prevăzute de C. proc. pen.

Cu privire la mențiunea ce se regăsește în dispozitivul încheierii contestate, în sensul că împotriva acesteia se poate formula "contestație în 48 ore de la comunicare", Înalta Curte apreciază că, în raport de dispozițiile legale anterior analizate, această mențiune nu are nicio relevanță în susținerea demersului contestatoarei, întrucât, așa cum s-a arătat, calea de atac împotriva unei hotărâri penale este întotdeauna determinată prin lege, iar față de obiectul prezentei cauze, nu se identifică posibilitatea exercitării contestației.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpata SC A. împotriva încheierii din data de 24 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatoarea inculpată SC A., pentru inculpații D., C., B. și E., în cuantum de 85 RON fiecare, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpata SC A. împotriva încheierii din data de 24 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă pe contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatoarea inculpată SC A., pentru inculpații D., C., B. și E., în cuantum de 85 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2023.

GGC - ED