ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 396/2023

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale Române, din cuprinsul Deciziei penale nr. 819/A din data de 03 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 819/A din data de 03 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de către contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 136/A/2023 pronunțată la data de 03.02.2023, în Dosarul nr. x/2019, de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Pentru a dispune astfel, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, s-a reținut că sesizarea Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, s-a apreciat că soluția legislativă prevăzută de dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., criticata sub aspectul unei eventuale neconstituționalități, sunt dispoziții legale aflate în acest moment în vigoare, cuprinse într-un act normativ cu rang de lege organică, putând fi supuse deci controlului de constituționalitate.

Pe de altă parte, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor indicate din C. proc. pen. a fost ridicată în fața instanței de judecată, în speță Curtea de Apel București, în ședința publica din data de 19.05.2022, de către partea din prezenta cauză, mai precis contestatorul A., iar dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă nu au făcut anterior obiectul unei decizii a Curții Constituționale prin care să se fi pronunțat neconstituționalitatea lor.

În ceea ce privește legătura excepției de neconstituționalitate invocate cu cauza, s-a reținut, pe de o parte, că prin prezenta excepție de neconstituționalitate, se urmărește contestarea constituționalității unor dispoziții legale care sunt aplicabile în cursul judecării/soluționării unei cauze.

În același timp, instanța trebuie să verifice și măsura în care excepția de neconstituționalitate tinde, în mod real, la învestirea Curții cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale cu exigențele Constituției, prerogative recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 și 3 din Legea nr. 47/1992. Obligația de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 și 3 din Legea nr. 47/1992.

Așadar, instanțelor de judecată le revine, în faza admisibilității analizării condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, și competența de a verifica dacă excepția a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituționalității unei dispoziții legale. Admisibilitatea cererii impune totodată îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

S-a reținut că, în speță, contestatorul petent a criticat constituționalitatea disp. art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât acesta a apreciat că în situația în care, prin Decizia nr. 136/2023 pronunțată la data de 03.02.2023 de către Curtea de Apel București s-a admis apelul declarat de contestator împotriva Sentinței penale nr. 1100 din 30.09.2021, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul penal nr. x/2019 și s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 5 din C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și cu privire la infracțiunea de transmitere fictivă a părților sociale prevăzute de art. 280 indice 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 din C. pen., apare ca lipsită de fundament atragerea răspunderii sale civile pentru fapte cu privire la care s-a reținut că fiind prescrisă răspunderea penală.

În același sens, în încercarea de a stabili o legătură a dispozițiilor legale contestate sub aspectul constituționalității acestora, contestatorul a indicat că mențiunea de "condamnare" din cuprinsul textului de lege, privește și situația în care se instituie o răspundere de natură civilă, această echivalând cu o "condamnare civilă", astfel că, situația reglementată de textul normativ îi este aplicabilă în prezenta speță.

Ori, raportat la aceste argumente ale contestatorului, transpare că acesta solicită în fapt o interpretare nepermisă a textului cu privire la care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, respectiv art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în încercarea de a dovedi astfel existența unei legături între situația sa juridică și articolul procedural indicat, câtă vreme este evident că noțiunea de "condamnare" semnifică o soluție pronunțată în rezolvarea acțiunii penale demarate că urmare a instituirii unei răspunderi penale și nu civile.

Așadar, în condițiile în care ceea ce reclamă contestatorul în cererea principală nu este existența unei condamnări pronunțată de o instanță, deși există o cauza de încetare a procesului penal pentru aceeași fapta, premisa instituită de textul de lege contestat sub aspectul constituționalității, se deduce că între situația reclamată de către contestator și textul de lege analizat, nu se poate realiza nicio legătură care să conducă la admisibilitatea prezentei excepții de neconstituționalitate.

Mai mult, s-a reținut că, în fapt, contestatorul a beneficiat de o soluție de încetare a procesului penal, cu privire la aceleași fapte reclamate și în prezenta cauză, care au constituit și fundamentul instituirii răspunderii civile în sarcina sa, soluție pronunțată prin Decizia nr. 136/2023, la dată de 03.02.2023, de către Curtea de Apel București, însă contestatorul astfel cum reclamă și în prezenta cauza este nemulțumit de modalitatea de soluționare a laturii civile, subsecvent pronunțării soluției de încetare de către instanța de apel.

Concluzionând, s-a constatat că argumentele prezentate formal de către contestator în susținerea admisibilității prezenței excepții, exced condiției de legătură a acesteia cu soluționarea cauzei, în condițiile în care nu s-a putut stabili existența unei legături între excepția ridicată și obiectul cauzei în cadrul căreia excepția a fost ridicată, iar simplă indicare a unui temei de drept fără arătarea în clar a măsurii în care excepția de neconstituționalitate tinde, în mod real, la învestirea Curții, încalcă dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale Române, din cuprinsul Deciziei penale nr. 819/A din data de 03 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, a formulat recurs recurentul A., apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale, pentru motivele astfel cum au fost arătate în practicaua deciziei.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, făcând o analiză a dispozițiilor legale prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepția a fost invocată de recurentul A. în Dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II a Penală, având ca obiect contestația în anulare declarată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 136/A din 03.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel București și are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., text care nu au fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate s-a invocat de către petentul A., respectiv art. 426 lit. b) din C. proc. pen., reglementează contestația în anulare întemeiată pe cazul când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

În opinia autorului excepției, norma legală criticată contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) și art. 21 din Constituție și nu satisface cerințele de claritate și previzibilitate și creează un dezechilibru vădit între drepturile pârâtului în civil, față de cele ale inculpatului din cadrul dosarului penal.

Înalta Curte reține că, în speță, susținerile petentului A. anterior menționate nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, în realitate, acesta este nemulțumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Pe același palier al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în scris în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se constată că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Înalta Curte reține că, deși pare actual și legitim, demersul autorului excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, respectiv completarea și modificarea dispozițiilor ce reglementează cazul de contestație în anulare prev de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte apreciază că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituționale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.

Finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale Române, din cuprinsul Deciziei penale nr. 819/A din data de 03 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale Române, din cuprinsul Deciziei penale nr. 819/A din data de 03 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2023.

GGC - ED