ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 309/2023

HOTĂRÂRE
19.04.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 309/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 aprilie 2023

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Inițial;

Prin încheierea pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, la data de 04 noiembrie 2022, în dosarul nr. x/2022 s-a dispus, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., respingerea ca nefondata, a plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonatei nr. 811/P/2022 din data de 19.07.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică și a ordonanței nr. 88/II/2/2022 din data de 05.08.2022 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 RON.

Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Bucuresti, la data de 04 noiembrie 2022, în dosarul nr. x/2022, petentul A. a formulat contestatiei în anulare.

Prin sentința penală nr. 4/F din 12.01.2023 pronunțată de judecătorul de camera preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibila, contestatia în anulare formulata de contestatorul A. împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Bucuresti, la data de 04 noiembrie 2022, în dosarul nr. x/2022.

Contestatorul a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 4/F din 12.01.2023 pronunțată de judecătorul de camera preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2023, petentul A. a formulat contestatiei în anulare.

Prin sentința penală nr. 39/F din 20 februarie 2023 pronunțată Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare declarată de către petentul A. împotriva deciziei penale nr. 4/F din data de 12.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata sumei de 500 de RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 39/F din 20 februarie 2023 pronunțată Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2023, petentul A. a formulat contestație în anulare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală sub nr. x/2023.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 39/F din 20 februarie 2023 pronunțată Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2023, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale.

Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației.

În această etapă procesuală instanța examinează dacă respectiva cale de atac, contestația în anulare, privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Examinând, cu precădere, admisibilitatea în principiu a contestației în anulare de față, Înalta Curte constată că aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de lege.

Din interpretarea dispozițiilor art. 426 C. proc. pen. rezultă că această cale extraordinară de atac poate fi folosită doar împotriva hotărârilor judecătorești rămase definitive, prin care cauza a fost soluționată pe fond.

În cauză, initial, petentul A. a formulat contestație în anulare împotriva unei hotărâri ce nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul examinării existenței faptei și vinovăției inculpatului, finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal.

Petentul A. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 39/F din 20 februarie 2023 pronunțată Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2023, sentință prin care fusese respinsă ca indadmisibilă contestația în anulare împotriva unei alte sentințe (nr. 39/F din 20 februarie 2023 pronunțată Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2023).

Înalta Curte constată că petentul a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, astfel încât o cala de atac declarată împotriva acesteia este inadmisibilă.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 39/F din data de 20 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 39/F din data de 20 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-04
0,97
ÎCCJ, Secția penală
în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/158/P/2021 din data de 11.11.2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și legalitatea administrării probelor și a efectu
ÎCCJ 2023-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra apelului declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1636/A din data de 13 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București - secția I Penală, în dosarul nr. x/2022 (y/2022), constată următoarele: Prin
ÎCCJ 2024-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 429/2024
onat acțiunea penală. Or, în speță, contestația în anulare vizează o contestație împotriva încheierii penale nr. 4/CCP din data de 15 februarie 2023 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, secția pe
ÎCCJ 2024-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 01 octombrie 2024 Deliberând asupra căii de atac de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 24/A din 16 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s
ÎCCJ 2023-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 372/2023
Ședința publică din data de 17 mai 2023 Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 9/R din data de 19 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I p
Sursă