ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 842/2024

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 4/R din data de 05 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în dosarul nr.X/4/2023/a1, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată recurentul-petent A de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, Curtea de Apel București – Secția I Penală a reținut că la termenul de judecată din data de 29.04.2024, în cadrul soluționării dosarului nr. X/4/2023/a1, recurentul a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) si art. 16 alin. (1) din Constituție.

În susținerea cererii, recurentul a arătat că prin hotărârea pronunțată la data de 22.02.2024, instanța de recurs l-a obligat, în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penală, la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în condițiile în care cauza avea ca obiect o cerere de recurs formulată împotriva unei încheieri de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar în temeiul dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale ,,Cererile adresate Curții Constituționale sunt scutite de taxe de timbru”, dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. l din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru fiind în sensul că scutirea de la plata taxei judiciare de timbru se aplică atât în căile ordinare, cât și în căile extraordinare de atac.

De asemenea, a apreciat că dispozițiile art. 275 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. aduc atingere atât principiului supremației legii, cât și principiului securității raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, astfel cum aceasta își găsește expresia în dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. În aceeași ordine de idei, a considerat că dispozițiile art. 275 alin. (2) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedura penală aduc atingere principiului nediscriminării, astfel cum acest principiu este consfințit prin dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție.

Examinând excepția invocată, curtea de apel a reținut că dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei cu care a fost învestită instanța, aceasta deoarece calea de atac a recursului nu vizează dispoziția tribunalului de obligare a sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 400 lei, soluție decisă în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. (care este oricum definitivă) ca urmare a respingerii recursului declarat împotriva încheierii din 23.11.2023 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Penală, pronunțate în dosarul nr.X/4/2023 (iar nu ca urmare a respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. pen.).

Totodată, a constatat Curtea că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. nu a fost motivată prin raportare la prezenta cale de atac, în eventualitatea în care soluția ar fi una de respingere a recursului și de obligare a recurentului-petent la plata cheltuielilor judiciare.

II. Împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 4/R din data de 05 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în dosarul nr.X/4/2023/a1, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a formulat recurs recurentul A.

Prin motivele de recurs formulate în scris, A a solicitat, în esență, casarea în parte a deciziei penale recurate și, rejudecând, instanța de control judiciar să dispună sesizarea Curții Constituționale.

În acest sens, a invocat nulitatea parțială a deciziei penale atacate având în vedere că instanța nu s-a pronunțat prin încheiere asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum prevede art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ci a dispus asupra cererii prin decizia prin care a soluționat și cererea de recurs cu care instanța era inițial învestită. Or, decizia pronunțată fiind definitivă, aceasta nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac chiar dacă instanța a făcut precizarea că soluția privind cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.

Astfel, a apreciat că pentru a putea fi atacată o dispoziție dintr-o hotărâre, hotărârea în sine trebuie să poată fi atacată.

În acest caz, a solicitat să se aibă în vedere că prin nerespectarea dispozițiilor anterior menționate i s-a adus o vătămare, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul la o cale de atac eficientă.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a apreciat că aceasta îndeplinește toate cerințele de admisibilitate.

Pe fondul acesteia, a solicitat să se aibă în vedere că prin hotărârea pronunțată la data de 22.02.2024, instanța de recurs, reprezentată de Tribunalul București, l-a obligat la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, deși cauza dedusă judecății era reprezentată de o cerere de recurs formulată împotriva unei încheieri de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, contrar dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 47/1992 care prevede că cererile adresate Curții Constituționale sunt scutite de taxă de timbru și art. 29 alin. (1) lit. l din OUG nr 80/2013 care prevede că scutirea de la plata taxei judiciare de timbru se aplică atât în căile ordinare, cât și în căile extraordinare de atac.

În această ordine de idei a apreciat că dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. aduc atingere atât principiului supremației legii, cât și principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.

Referitor la efectul pe care l-ar produce admiterea de către Curtea Constituțională a acestei excepții, a arătat că o astfel de soluție ar conduce la anularea hotărârii pronunțate de Tribunalul București.

În ceea ce privește legătura cu soluționarea cauzei, a arătat că aceasta este certă și evidentă, în orice altă interpretare însemnând că nu s-ar putea ridica excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 alin. (2) din Legea nr. 135/2010.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți și Casație la data de 02.07.2024, fiind repartizată aleatoriu, cu termen de judecată la data de 02.10.2024, când cauza a fost amânată în vederea soluționării cererii de recuzare a doamnelor judecător B și C, formulată de recurentul A.

Prin încheierea din 14.10.2024, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de recurent, fiind stabilit termen pe fondul recursului la 16.10.2024, când, de asemenea, cauza a fost amânată pentru soluționarea unei noi cereri de recuzare formulată de recurent cu privire la toți membrii completului de judecată. Cererea de recuzare a fost respinsă prin încheierea din 21.10.2024, fiind acordat termen la 30.10.2024, când recurentul a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f C. proc. pen.

Urmare formulării acestei cereri, cauza a fost amânată pentru ca procurorul să ia cunoștință de cererea formulată, fiind acordat termen la 13.11.2024, dată la care au avut loc dezbaterile.

III. Analizând recursul declarat de recurentul A, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un remediu procedural prin care cetățenii își pot apăra drepturile și libertățile fundamentale prin intermediul instanței de control constituțional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu Constituția României.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă faptul că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, controlul de constituționalitate este unul a posteriori (ulterior) și implică examinarea prealabilă a unor condiții de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, poate pronunța fie sesizarea Curții Constituționale (când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepția fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992). În situația în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale este obligatorie.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare referitoare la soluția de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reține că, pentru a putea învesti în mod legal instanța de control constituțional, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate verifică următoarele:

Astfel, condițiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ și sunt de ordine publică.

Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiții anterior menționate, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Aplicând mutatis mutandis Decizia Curții Constituționale nr. 591/21.10.2014, „legătura cu soluționarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate”, aceasta fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispozițiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanța de control constituțional este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și autoritatea competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menționată.

Astfel cum a statuat prin jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională se pronunță asupra litigiului de natură constituțională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu specificul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.

Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, în raport și de criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

În ceea ce privește condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reținând că decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părți.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Fiind un remediu procesual, excepția de neconstituționalitate vizează în principal verificarea constituționalității unei dispoziții prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluționarea cauzei.

Prin demersul întreprins, în esență, recurentul invocă două critici de nelegalitate, respectiv faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare printr-o încheiere motivată, ci printr-o decizie definitivă, dar și faptul că în mod nelegal a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., deși cererile adresate Curții Constituționale sunt scutite de taxă de timbru atât în fond cât și în căile de atac, textul de lege fiind din acest motiv neconstituțional.

Analizând criticile recurentului, Înalta Curte reține, astfel cum a constatat și Curtea de Apel București, că recursul petentului nu a vizat dispoziția tribunalului de obligare a sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 400 lei, soluție definitivă dispusă în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., ca urmare a respingerii recursului declarat împotriva încheierii din 23.11.2023 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Penală, pronunțate în dosarul nr.X/4/2023 (iar nu ca urmare a respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. pen.).

În atare condiții, chiar o soluție de admitere a excepției nu ar influența soluția cu privire la cauza în care recurentul a formulat cererea de sesizare, respectiv cu privire la recursul declarat de recurentul A împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. pen. din cuprinsul deciziei penale nr.1/R/22.02.2024 a Tribunalului București – Secția I Penală, pronunțate în dosarul nr. X/4/2023/a1,

Practic, o eventuală admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și, subsecvent, declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., nu ar avea nicio înrâurire asupra soluției pronunțate de Curtea de Apel București în cauza având ca obiect recursul declarat de către recurentul-petent A împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României din cuprinsul deciziei penale nr.1/R/22.02.2024 a Tribunalului București – Secția I Penală, pronunțate în dosarul nr.X/4/2023/a1, motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă.

Pe de altă parte, motivul invocat de recurent, în sensul că în mod nelegal a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., deși cererile adresate Curții Constituționale sunt scutite de taxă de timbru atât în fond cât și în căile de atac, conform art. 13 din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 29 alin. (1) lit. l din OUG nr. 80/2013, nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci, în realitate, vizează nemulțumirea petentului legată de modalitatea în care instanțele inferioare au interpretat și aplicat dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., dispunând eronat, în opinia petentului, obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În ceea ce privește motivul vizând nulitatea parțială a hotărârii atacate, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare printr-o încheiere motivată, ci printr-o decizie definitivă, fapt care îi încalcă dreptul la un proces echitabil și la o cale efectivă de atac, contrar prevederilor Constituției, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

În acest sens, are în vedere că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992: Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1) (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Față de aceste dispoziții, Înalta Curte observă că este adevărată susținerea recurentului, în sensul că hotărârea prin care instanța judecătorească respinge ca inadmisibilă o cerere de sesizare a Curții Constituționale este o încheiere, însă faptul că instanța Curții de Apel București s-a pronunțat printr-o decizie, iar nu printr-o încheiere, nu conduce la nelegalitatea hotărârii.

Astfel, inițial, prin Hotărârea nr. 26/2010 privind actele de sesizare a Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. d din Constituție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 870 din 27 decembrie 2010, Plenul Curții Constituționale a stabilit la art. 1 că dosarele Curții Constituționale având ca obiect excepții de neconstituționalitate cu privire la care Curtea este sesizată în temeiul art. 146 lit. d din Constituția României, republicată, se vor constitui numai în baza actului de sesizare constând într-o încheiere distinctă, iar la art. 2 că de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, actele de sesizare care nu sunt conforme cu dispozițiile legale reținute în această hotărâre vor fi restituite instanțelor de judecată, în vederea îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege.

Însă, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 672 din 04 octombrie 2010, întrucât cauza în cadrul căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se mai suspendă, Curtea Constituțională a apreciat că este legal sesizată inclusiv prin sentință, dar și prin decizie.

În acest sens, a pronunțat Decizia nr. 423/24.10.2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 50 din 21 ianuarie 2014, în care a reținut că în practică, pot apărea și situații particulare, respectiv atunci când instanța a quo sesizează instanța de contencios constituțional chiar prin hotărârea de soluționare a cauzei deduse judecății sale. Pentru a analiza legalitatea sesizării sale, Curtea Constituțională observă că, odată cu modificările operate prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, legiuitorul a eliminat suspendarea de drept a cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate și a introdus, corelativ, un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive.

În acest caz, aplicarea art. 2 din Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 26/2010 ar fi excesivă având în vedere finalitatea controlului de constituționalitate.

Față de aceste argumente, Curtea Constituțională a reținut legalitatea sesizării sale printr-o hotărâre judecătorească care nu este încheiere.

Mai mult, pentru evitarea tergiversării soluționării cauzei pendinte în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, instanța de control constituțional s-a considerat legal învestită și în cazul în care actul de sesizare l-a constituit decizia instanței ierarhic superioare. Astfel, prin Decizia nr. 1204 din 13.12.2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 55 din 24 ianuarie 2008, s-a reținut că deși sesizarea nu s-a realizat printr-o încheiere, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, pentru a se evita tergiversarea soluționării litigiului dintre părți, deci pentru înfăptuirea cu celeritate a actului de justiție, Curtea Constituțională reține spre judecare critica formulată.

În ceea ce privește critica vizând lipsa unei căi de atac efective împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, dovadă în acest sens, fiind hotărârea pronunțată în cauza de față prin care recurentului i-au fost analizate criticile formulate împotriva hotărârii prin care i s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Trebuie avut în vedere că dispozitivul hotărârii Curții de Apel București s-a referit inclusiv la soluția instanței cu privire la cererea de sesizare a instanței de control constituțional, cuprinzând și referirea privind calea de atac susceptibilă de a fi declarată împotriva soluției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În această ordine de idei, contrar susținerilor sale, recurentul a beneficiat de toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil și la o cale efectivă de atac.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate reprezentând un incident procedural, Înalta Curte apreciază că pronunțarea cu privire la o cerere de sesizare a Curții Constituționale printr-o hotărâre, alta decât o încheiere, și care soluționează chiar cauza dedusă judecății, nu conduce la nelegalitatea soluției privind cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, față de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituționalitate și soluționarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeași lege, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 4/R din data de 05 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în dosarul nr.X/4/2023/a1, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 275 alin. (2) C. proc. pen..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 4/R din data de 05 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în dosarul nr.X/4/2023/a1, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 275 alin. (2) C. proc. pen..

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2024.