ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2375/2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 octombrie 2022, pe rolul Curții de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Iași - Consiliul Județean Iași, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Minorităților Naționale din România („Comisia Specială de Retrocedare”), a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1461/30.06.2022, emisă de pârâtă în favoarea Fundației A, solicitând admiterea contestației și să se constate că în mod eronat Comisia Specială de Retrocedare a dispus retrocedarea suprafeței de 117 mp teren, care nu poate fi retrocedată în natură.

1.2. Prin încheierea de ședință din 14 februarie 2023, Curtea de Apel Iași a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Fundației A, beneficiară a actului administrativ atacat.

Prin sentința civilă nr. 113 din 9 mai 2023, Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâți, a respins cererea formulată de reclamantul Județul Iași - Consiliul Județean Iași, în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P.- Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut minorităților naționale din România și Fundația A și a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului Fundația A de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 113 din 9 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Iași - Consiliul Județean Iași a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

După reiterarea motivelor pentru care a apreciat că decizia nr. 1461/30.06.2022 este nelegală și a fost necesară promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, recurenta-reclamantă critică soluția de admitere a excepției tardivității acțiunii, învederând că, anterior depunerii acțiunii, a înaintat autorității pârâte adresa nr. 34349/07.09.2022, prin care a solicitat rectificarea deciziei amintite. Adresa a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar răspunsul pârâtei a fost comunicat la data de 30.09.2022. După primirea acestui răspuns, recurenta-reclamantă a sesizat instanța de judecată la data de 13.10.2022, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Față de aceste aspecte, consideră recurenta-reclamantă că a contestat în termen legal decizia nr. 1461/30.06.2022, având în vedere că dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999 se coroborează cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

3.2. Intimata-pârâtă Fundația A a declarat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 113 din 9 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția primei instanțe de respingere a cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și obligarea reclamantei la plata sumei de 11.121,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului incident, intimata-pârâtă arată că depune extrasul de cont care dovedește plata facturii aferente serviciilor de asistență juridică și reprezentare în fața primei instanțe și a invocat prevederile art. 492 C. proc. civ., care permit administrarea în fața instanței de recurs a probei cu înscrisuri noi, apreciind că, astfel, a dovedit temeinicia cererii sale de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

4.1. În ceea ce privește recursul principal declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Iași - Consiliul Județean Iași, în dosarul instanței de recurs s-au depus întâmpinări de către recurenta-pârâtă Fundația A și intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar Comisia Specială de Retrocedare a invocat și excepția nulității recursului pentru nemotivare.

4.2. Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare față de recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Fundația A, lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va da acestei căi de atac.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și apărările formulate, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului principal pentru nemotivare este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, iar recursul principal declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Iași - Consiliul Județean Iași este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului principal pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, titulara excepției susținând în mod greșit că recursul declarat de reclamantă nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de casare / nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deși recurenta-reclamantă nu a încadrat formal recursul într-unul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile de nelegalitate dezvoltate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind invocată și argumentată o pretinsă greșită aplicare a normelor de procedură, din perspectiva termenului de formulare a acțiunii în anulare, raportat la dispozițiile art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și O.U.G. nr. 83/1999.

În consecință, constatând că cererea de recurs îndeplinește cerința motivării prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs va respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată, urmând a analiza calea de atac prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, Înalta Curte reține că prima instanță, făcând aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, a constatat că cererea în anularea deciziei nr. 1461/2022 a fost înregistrată pe rolul instanței de contencios administrativ la data de 13.10.2022, cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de acest text de lege, calculat în raport de data comunicării actului administrativ contestat – 12.08.2022.

În recurs, contestând această soluție, recurenta-reclamantă s-a prevalat de dispozițiile art. 7 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susținând, în esență, că a depus cererea de chemare în judecată în termenul de 30 de zile calculat de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă prin care s-a solicitat rectificarea deciziei atacate.

Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele dezvoltate de recurenta-reclamantă în cererea de recurs, instanța de fond făcând o corectă aplicare în speță a prevederilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, raportat la principiul priorității normei speciale față de norma generală – specialia generalibus derogant.

Astfel, conform art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Textul de lege nu prevede obligația formulării unei plângeri prealabile anterior depunerii contestației, astfel cum prevede norma generală din art. 7 din Legea nr. 554/2004, stabilind doar un termen de 30 de zile de atacare a actului administrativ la instanța de contencios administrativ.

Se reține, așadar, că legea specială, derogatorie de la legea generală, scutește reclamantul de parcurgerea procedurii administrative, reglementând dreptul de a contesta actul administrativ direct pe cale judiciară.

Cât privește argumentul recurentei-reclamante referitor la coroborarea prevederilor O.U.G. nr. 83/1999 cu cele ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte reține că operațiunile de corelare, interpretare și aplicare a celor două norme legale se realizează în concordanță cu principiul specialia generalibus derogant, respectiv prin aplicarea prioritară a legii speciale și, doar în cazul în care aceasta nu reglementează un anumit aspect necesar dezlegării cauzei, judecătorul poate recurge la dispozițiile legii generale. Or, în speță, prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 reglementează în mod expres modalitatea și termenul de contestare a deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare, astfel încât aceste prevederi sunt incidente speței fără a fi nevoie a se recurge la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Se cuvine a sublinia că prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 dau dreptul reclamantului de a formula acțiunea direct în fața instanței de judecată fără a mai urma în prealabil procedura administrativă, dar, totodată, instituie în sarcina acestuia o obligație de a acționa înăuntrul termenului de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ, termen legal care nu poate fi modificat/prorogat de către reclamant prin urmarea procedurii prealabile prevăzute de legea generală și formularea acțiunii în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă.

În acest cadru legislativ, Înalta Curte reține că decizia litigioasă nr. 1461/2022 a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 12.08.2022, de la acest moment calculându-se termenul de sesizare a instanței de contencios administrativ. Cum termenul s-a împlinit la data de 12.09.2022, iar acțiunea a fost depusă la data de 13.10.2022, în mod corect instanța de fond a constatat că cererea este tardiv formulată, cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile și, admițând excepția corespunzătoare, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantă.

Prin urmare, întrucât prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, Înalta Curte, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Iași - Consiliul Județean Iași împotriva sentinței civile nr. 113 din 9 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

II.2. În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâta Fundația A, Înalta Curte va admite excepția nulității, invocată din oficiu.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) C. proc. civ. „(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: ... d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”. ... (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) – e), ..., sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.”. Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ. „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).”, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.”.

Totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.” [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Examinând recursul incident declarat în cauză de către pârâta Fundația A prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că titulara căii de atac nu a indicat cazul de casare pe care se întemeiază calea de atac, iar recursul nu cuprinde critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Fundația A a criticat exclusiv soluția primei instanțe de respingere a cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor judiciare, soluție întemeiată pe caracterul nedovedit al efectuării de către pârâtă a cheltuielii reprezentate de onorariu avocațial, în condițiile în care documentul de plată depus de reclamantă (extras de cont) atestă plata unei alte facturi și a altei sume de bani decât cele aferente dosarului de față.

În recurs, pârâta a învederat că în dosarul instanței de fond s-au depus, din eroare, documente justificative aferente altui dosar și, prevalându-se de dispozițiile art. 492 C. proc. civ., a prezentat instanței de recurs documentul justificativ care atestă plata onorariului avocațial aferent prezentei cauze, solicitând reformarea soluției primei instanțe ca urmare a prezentării acestui înscris nou.

Înalta Curte constată că acea critică formulată nu vizează un aspect de nelegalitate al sentinței recurate, recurenta-pârâtă nesusținând o greșită aplicare a normelor de drept incidente cauzei, ci o pretinsă eroare a instanței de fond în aprecierea temeiniciei cererii de plată a cheltuielilor de judecată, determinată, la rândul său, de eroarea recurentei-pârâte, care nu a depus înscrisurile doveditoare ale achitării serviciilor avocațiale. Această critică se subsumează unui aspect de netemeinicie a hotărârii, recurenta-pârâtă contestând modalitatea de apreciere de către instanța de fond a înscrisurilor depuse în probațiune la dosarul cauzei în dovedirea cheltuielilor de judecată, aspect care nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, recurenta-pârâtă nu susține, argumentat, nicio greșeală de interpretare/aplicare a instanței de fond cu privire la o normă de drept material/procedural incidentă în soluționarea cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată, ci invocă propria deficiență în depunerea dovezilor de cheltuieli, aspect care, în mod evident, nu privește legalitatea sentinței recurate.

Invocarea de către recurenta-pârâtă a prevederilor art. 492 C. proc. civ. nu este de natură să conducă la o altă concluzie, aceste prevederi statuând doar asupra dreptului părții de a administra în recurs proba cu înscrisuri noi, însă nu înlătură obligația înfățișării, în calea de atac, a unor critici care să poată fi încadrate într-unul sau mai multe motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel de înscrisuri noi sunt concludente și utile soluționării cauzei atât timp cât sunt depuse în sprijinul criticilor de nelegalitate, iar câtă vreme partea nu a prezentat astfel de critici, ci doar aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, invocarea prevederilor art. 492 C. proc. civ. este irelevantă în ceea ce privește îndeplinirea cerinței motivării recursului.

Pentru toate aceste aspecte, constatând că recursul incident declarat de pârâta Fundația A nu îndeplinește cerința motivării, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția nulității invocată din oficiu și va constata nulitatea recursului incident.

II.3. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă Fundația A în raport de recursul principal declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Iași - Consiliul Județean Iași, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., având în vedere soluția de respingere a recursului principal, astfel că titulara acestei căi de atac se află în ipoteza prevăzută de alin. (1) al textului de lege amintit, pierzând procesul în fața părții care solicită plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 452 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Fundația A făcând dovada suportării cheltuielilor constând în onorariu avocațial, prin depunerea la dosar a facturii DRG_23 1346/10.07.2023, în sumă de 6.602,69 lei, precum și a extrasului de cont emis de Banca B, ce atestă plata efectivă a onorariului avocațial (filele 47-48 dosar recurs).

În privința cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va face aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmând a diminua cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial achitat în recurs la 3000 de lei, sumă pe care o apreciază proporțională cu complexitatea scăzută a chestiunii litigioase ce face obiectul recursului principal (tardivitatea cererii de chemare în judecată), aspect care se reflectă și în activitatea desfășurată de avocatul recurentei-pârâte Fundația A, care a constat în redactarea unui singur act procesual vizând acest recurs, anume întâmpinarea, a cărei dificultate redacțională corespunde complexității reduse a pricinii și reprezentarea la un singur termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Iași - Consiliul Județean Iași, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Iași - Consiliul Județean Iași împotriva sentinței civile nr. 113 din 9 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite excepția nulității recursului incident, invocată din oficiu.

Constată nul recursul incident declarat de pârâta Fundația A împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Iași - Consiliul Județean Iași la plata către recurenta-pârâtă Fundația A a cheltuielilor de judecată diminuate la suma de 3000 lei, reprezentând onorariu avocațial achitat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.