ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2337/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2018 la Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, anularea Deciziei nr. 861/24.10.2017 emisă de către Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și obligarea acesteia la emiterea unei Decizii prin care să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și să se propună acordarea măsurilor compensatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, pentru fosta proprietate, formată din teren în suprafață de 211 mp, situat în Municipiul Huși, Strada x nr. 40.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 161 din 21 decembrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondată, acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 161/21.12.2018 a Curții de Apel Iași, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat instanței: admiterea acestuia și, pe cale de consecință, casarea în integralitate a sentinței recurate și, în urma rejudecării în fond, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul anulării Deciziei nr. 861/24.10.2017 și obligării Comisiei Speciale de Retrocedare la emiterea unei noi decizii, cu respectarea dispozițiilor legale, prin care să se constate calitatea de persoană îndreptățită și sa se propună acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în suprafață de 211 m.p., situat în Mun. Huși, str. x, fostă proprietate a Federației Comunităților Evreiești (Mozaice) din R.S.R., preluată în mod abuziv de Statul Român,

Apreciază recurenta că, sentința recurată, pe de o parte, cuprinde motive contradictorii, situație în care este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar, pe de alta parte, a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 83/1999 care consacră dreptul la obținerea de măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, pentru imobilele preluate în mod abuziv și a prevederilor Legii nr. 10/2001.

În opinia recurentei, Sentința recurată nu este motivată. Sub acest aspect, astfel cum rezultă din cuprinsul Sentinței recurate, prima instanța a reținut că, recurenta nu a dovedit calitatea de proprietar a Federației Comunităților Evreiești (Mozaice) din RSR asupra terenului în suprafață de 211 mp, situat în Mun. Huși, str. x.

Pentru a ajunge la această concluzie, prima instanță a reținut următoarele: terenul a trecut în proprietatea statului direct din patrimoniul testatoarei B. la momentul decesului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974; în temeiul testamentului întocmit de B., Federația Comunităților Evreiești (Mozaice) din RSR a dobândit dreptul de proprietate numai în ceea ce privește construcția (casa si anexe).

Recurenta susține că, Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material. Sub acest aspect, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999 care, pe de o parte, consacră dreptul comunităților minorităților naționale din România de a solicita si de a obține măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, pentru imobilele preluate abuziv în perioada 1945-1989, iar, pe de altă parte, stabilește procedura de retrocedare, apreciază recurenta ca fiind nelegală soluția primei instanțe de respingere a contestației împotriva Deciziei nr. 861/24.10.2017, emisă de intimată.

În continuare, recurenta apreciază ca fiind nelegal considerentul primei instanțe potrivit căruia terenul ar fi trecut direct din patrimoniul testatoarei, B., în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, sens în care solicită instanței de recurs să aibă în vedere următoarele: acest considerent nu este susținut de niciunul din înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Dimpotrivă, există o serie de documente întocmite de autoritățile statului existente în perioada 1976-1981 care confirmă că testatoarea B. a transmis, pe calea devoluțiunii testamentare, inclusiv terenul situat în Mun. Huși, str. x.

Se mai arată că, acest considerent este nelegal în condițiile în care art. 30 din Legea nr. 58/1974 contravenea: normelor constituționale existente la acel moment care garantau dreptul de proprietate (art. 31 alin. (1) din Constituția din 1965), dispozițiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului nr. 1948 care, la art. 17 alin. (1) si (2), prevedea că, o persoana nu poate fi lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa, dispozițiilor art. 480-481 C. civ. 1864 care stabileau că, proproprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele și de a dispune de el și că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, cu excepția cazurilor de expropriere pentru cauza de utilitate publică.

Concluzionează recurenta că, nu există niciun element care să conducă la concluzia că intenția testatoarei nu a fost aceea de a transmite întreaga proprietate, teren și contrucție. către Federația Comunităților Evreiești din RSR.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 425 alin. (1), Iit. b), teza a Ii-a din noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arata obiectul cererii și susținerile pe scurt ale pârtilor, expunerea situației de fapt reținuta de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților'".

În cauza de față recurenta-reclamantă nu a susținut și nu a dezvoltat argumentele pe care își întemeiază motivul de recurs prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea judecătorească recurată este motivată și nu conține motive contradictorii raportat la prevederile legale, prevăzute de O.U.G nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, se observă că, hotărârea judecătorească recurată conține cerințele stipulate în art. 425 din noul C. proc. civ. și, totodată, cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul administrativ nr. x/28.09.2004 cu privire la solicitarea reclamantei de restituirea a imobilului, construcție și teren situat în Municipiul Huși, str. x. județul Vaslui, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare cu privire la imobilul sus-menționat, având în vedere că aceasta nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât imobilul, construcție, nu mai există, fiind demolat, iar imobilul, teren, a trecut în proprietatea statului român direct din patrimoniul testatorului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Totodată, cu privire la construcția demolată a constatat că propunerea acordării de măsuri compensatorii, în acest caz, nu este posibilă deoarece, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, construcțiile demolate nu fac obiectul acestui act normativ.

Având în vedere cele anterior menționate, în mod corect, instanța de fond a reținut în cuprinsul sentinței civile nr. 161/21.12.2018 faptul că intenția legiuitorului este clară în sensul excluderii construcțiilor demolate din obiectul de reglementare a ordonanței de urgență și că terenul în litigiu nu s-a aflat niciodată în patrimoniul Federației Comunităților Evreiești, astfel că acest imobil nu se încadrează între cele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv de statul român, neputând face obiectul măsurilor prevăzute de O.U.G. nr. 83/1999.

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele următoare:

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea de către instanța de fond a prevederilor O.U.G. nr. 83/1999 și a Legii nr. 10/2001, în sensul că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că terenul nu s-ar fi aflat niciodată în proprietatea reclamantei, acesta trecând direct din patrimoniul testatoarei, B., în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974

Or, instanța de fond a analizat întregul material probator și a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, în speță dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, comunitățile minorităților naționale care aveau calitatea de proprietar al imobilului Ia data trecerii acestuia în proprietatea statului.

Imobilul situat în Huși, județul Vaslui a făcut obiectul unui testament autentificat cu nr. x/1976 de către Notariatul de Stat jud. Vaslui sediul secundar Huși, lăsat de către o persoană fizică în favoarea Federației Comunităților Evreiești din R.S.R., în anul 1976. Din analiza testamentului autentificat cu nr. x/1976 de către Notariatul de Stat jud. Vaslui sediul secundar Huși, s-a reținut faptul că: persoana fizică B. a lăsat moștenire Federației Comunităților Evreiești (Mozaice) din R.S.R., în calitate de moștenitor testamentar, construcția, compusă din casă și anexă, situat în Huși, mai puțin terenul, în suprafață de 211 m.p., pe care se află această construcție; astfel, suprafața de teren de 211 m.p. aferentă construcției a trecut în proprietatea Statului Român conform Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974.

Construcția moștenită de către Federația Comunităților Evreiești din R.S.R. a fost demolată.

Instanța de fond în mod corect a reținut că, Federația Comunităților Evreiești din România, beneficiar, al unui legat cu titlu particular cuprins în testamentul autentificat sub nr. x/1976, la. Notariatul de Stat Vaslui, sediul secundar Huși, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului casă și construcții anexe, situat în Huși, str. x, acesta fiind testat în favoarea sa.

Corect a observant judecătorul fondului că, terenul a trecut direct din proprietatea numitei B. în proprietatea statului, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 58/1974.

Astfel, în cazul de față, nu se îndeplinește una dintre condițiile esențiale pentru ca restituirea imobilului să devină posibilă în contextul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anume aceea ca respectivul imobil să se fi aflat în proprietatea comunității minorității naționale, la momentul preluării abuzive.

Instanța de fond, în mod temeinic, a reținut în considerentele Sentinței recurate că, în baza testamentului autentificat sub nr. x/1976, Federația Comunităților Evreiești (Mozaice) dobândise doar dreptul de proprietate asupra construcției - casă și anexe, nu și asupra terenului, manifestarea de voință a testatoarei neputând fi extinsă dincolo de conținutul concret și neechivoc al testamentului.

De asemenea, instanța de fond a reținut, în mod corect, că sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantei referitoare la faptul că în Anexa la Decretul nr. 174/05.05.1980, la poziția 52, apare evidențiată Federația Comunităților Evreiești cu imobil ce se expropriază situat în orașul Huși, str. x, reprezentând 211 m.p. teren, și 186,14 construcții, acestea sunt fără relevanță, neputând dovedi un drept de proprietate al Federației asupra terenului, aceasta fiind premisa aplicării prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999.

Mai mult, instanța de fond, Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea contestației introdusă de către recurenta-reclamantă, A., împotriva actului administrativ - Decizia nr. 861/24.10.2017, prin sentința civilă nr. 161/2018 a respins acțiunea, menținând astfel Decizia emisă de către Comisia Specială de Retrocedare, având în vedere că pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedește cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 161 din 21 decembrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2022.