ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 765/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.05.2021, sub nr. x/2/2021, reclamanta A Gmbh, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei 87/10.04.2020 emisă de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, admiterea contestației astfel cum a fost formulată, respectiv desființarea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. F-CN 43/17.12.2019, prin care s-a respins solicitarea contestatoarei de rambursare a sumei de 18.425.252 lei, din totalul sumei solicitate la rambursare prin decontul de TVA in  baza art. 301 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal (denumita in continuare "Codul fiscal") de 18.981.846 lei; desființarea parțială a Raportului de inspecție fiscală nr. F-CN 32/17.12.2019, prin care s-a respins solicitarea contestatoarei de rambursare a sumei de 18.425.252 lei, din totalul sumei solicitate la rambursare de 18.981.846 lei, admiterea restituirii a TVA cerută la rambursare în decontul de TVA al lunii iunie 2017, și pentru suma de 18.425.252 LEI (suma totala ceruta la rambursare fiind de 18.981.846 lei), reprezentând TVA aferenta facturilor nr. W34631/14.08.2013, W34631/20.08.2013, W34739/30.08.2013, W34632/14.08.2013, W34632/20.08.2013, W34652/20.08.2013.

Prin sentința civilă nr. 1103  din 15 iunie 2022 Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

Admite exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect admitere cerere rambursare TVA.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta A.N.A.F. Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor  prin întampinare.

Respinge capătul de cerere având ca obiect admitere cerere rambursare TVA, formulat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest cererea formulată de reclamanta A Gmbh cu sediul procesual ales la B S.P.A.R.L. în București, str. (...), nr. (...), sector 1, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor cu sediul în București, str. (...), nr. (...), sector 5, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Nerezidenți cu sediul ales în str. (...), nr. (...), sector 2, ca prescrisă.

Împotriva sentinței civile nr. 1103  din 15 iunie 2022 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A Gmbh și în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

A arătat că recurenta că soluția primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în contextul în care acesta specifică în mod clar faptul că pentru motive temeinice în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere. Recurenta arată că a susținut că există motive temeinice ce justifică introducerea cererii în termenul de 1 an regelementat de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Mai arată recurenta că actul contestat a fost comunicat cu nerespectarea prevederilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 207/2015, prin publicitate și cu rea credință în perioada stării de urgență, comunicarea actelor de procedură nefiind realizată la sediul societății.

4.Apărările intimaților

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței recurate.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A Gmbh este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticile sale se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte  constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanța a aplicat judicios dispozițiile de drept substanțial, considerentele prezentate  justificând  soluția  adoptată.

După cum rezultă din documentele existente la dosarul cauzei (fila 182 vol. 2 dosar fond), analizate și reținute de instanța de fond, Decizia nr. 87/ 10.04.2020 emisa de Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a fost trimisa prin posta cu confirmare de primire la domiciliul fiscal al reclamantei A GmbH din Bucuresti Sector 1 str. (...) nr. (...).

Societatea reclamanta a fost avizată și reavizată cu privire la ridicarea acestei corespondențe la 15 aprilie 2020 și la 13 mai 2020, iar la 15 mai 2020 s-a constatat că fiind expirat termenul de păstrare. ( fila 182 si fila 183 vol. 2 dosar fond).

Așadar, Înalta Curte nu poate valida susținerile recurentei în sensul că actul contestat a fost comunicat cu rea credință, comunicarea fiind necesar a fi realizată la sediul social din Germania. Nici susținerea acesteia în sensul că organul fiscal nu putea realiza comunicare prin poștă în condițiile în care activitatea societăților comerciale se desfășura în regim de telemuncă în perioada stării de urgență. Chiar și așa, presupunând că angajații soietății își desfășurau activitatea în regim de telemuncă, societatea și-a continuat activitatea revenind acesteia obligația de a asigura fluxul corespondențelor.

Prin Decretele Președintelui României nr. 195/2020 si nr. 240/2020 nu s-a prevăzut suspendarea activității societăților comerciale, ci s-a restrâns exercițiul dreptului la  liberă circulație, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4), referitoare la intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19; frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică; numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar; capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație; capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică si capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină.

Faptul ca prin art. 33 din Decretul nr. 195/2020 s-a prevăzut ca societățile cu capital privat  să introducă, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului, nu echivalează cu o suspendare a activității acestor societăți pe teritoriul României în perioada 16 martie-15 mai 2020.

Societatea reclamantă prin angajații săi nu a fost împiedicată să se prezinte la oficiul postal, pentru a i se comunica Decizia nr. 87/2020, în condițiile în care fusese avizată și reavizată cu privire la ridicarea acestei corespondente, atât la 15 aprilie 2020 cât și la 13 mai 2020.

La 19 mai 2020 Directia de Solutionare a Contestatiilor din cadrul ANAF a intocmit Procesul verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. 8/19 mai 2020 și a procedat la comunicarea acestei Decizii prin publicitate potrivit dispozițiilor art. 47 alin. 4 C. proc. fisc.

Astfel la 19 mai 2020, a fost afisat Anuntul nr. A_SLP 844/ 19 mai 2020 concomitent la sediul ANAF din str. (...) nr. (...) sector 5 Bucuresti, la sediul Directiei de Solutionare a Contestatiilor din cadrul ANAF din strada (...) nr. (...) Sector 1 Bucuresti si pe pagina de internet  a acestei autoritati publice. (f. 185 si 186 vol.2)

Art. 47 C. proc. fisc. dispune în sensul că:

,,(3)Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5) - (7).

(5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afișarea unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum urmează:

a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afișarea anunțului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a A.N.A.F.;

b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afișarea anunțului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.

(6) Anunțul prevăzut la alin. (5) se menține afișat cel puțin 60 de zile de la data publicării acestuia și conține următoarele elemente:

a) numele și prenumele sau denumirea contribuabilului/ plătitorului;

b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului;

c) denumirea, numărul și data emiterii actului administrativ fiscal.

(7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.”.

Conform art. 47 alin. 7 C. proc. fisc., Decizia nr. 87/ 10.04.2020 emisa de Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a fost comunicata reclamantei la 4 iunie 2020.

Căt privesc criticile recurentei reclamante vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004 ,,(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

d

1

) data luării la cunoștință a conținutului actului, dacă plângerea prealabilă nu mai este obligatorie;

e) *** Abrogată prin L. nr. 212/2018

(2)

**)

Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.”.

Înalta Curte în acord cu instanța de fond reține aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/ 2004, conform cărora, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

În speță, termenul de prescriptie de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/ 2004, în care reclamanta putea sa introducă acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei nr. 87/10.04.2020 emisa de Direcția Generala de Solutionare a Contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, a inceput sa curga la data de 4 iunie 2020 și s-a împlinit la 4 decembrie 2020.

Întrucât cererea de chemare in judecata, prin care reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 87/10.04.2020 emisă de Directia de Solutionare a Contestatiilor, a fost predată serviciului de curierat la 19 mai 2021, Înalta Curte reține ca aceasta a fost formulată după împlinirea termenului de 6 luni privind prescripția dreptului material la acțiune, prevăzut de art. 281 alin. (2) C. proc. fisc. raportat la art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/ 2004.

Înalta Curte mai arată că termenul  prevăzut de dispozitiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/ 2004 este un termen de decădere conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 554/ 2004, reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost introdusă înlăuntrul termenului de prescripție din motive temeinice, ceea ce nu este aplicabil în speță.

Se mai are în vedere și că termenul de prescriptie de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004 a început să curgă la 4 iunie 2020, după încetarea stării de urgență pe teritoriul Romaniei, fără ca acesta sa fi fost suspendat sau întrerupt în conditiile art. 2532 și  art. 2537 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.20 din Legea nr.554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta A Gmbh împotriva sentinței civile nr. 1103  din 15 iunie 2022 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta A Gmbh împotriva sentinței civile nr. 1103  din 15 iunie 2022 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.