ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 77/2025

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 381 din 29 aprilie 2025

Mariana Constantinescu

- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Carmen Elena Popoiag

- președintele Secției I civile

Adina Oana Surdu

- președintele delegat al Secției a II-a civile

Elena Diana Tămagă

- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Marian Hortolomei

- judecător la Secția I civilă

Mihai-Andrei Negoescu-Gândac

- judecător la Secția I civilă

Daniel Marian Drăghici

- judecător la Secția I civilă

Maricel Nechita

- judecător la Secția I civilă

Mihaela Glodeanu

- judecător la Secția I civilă

Roxana Popa

- judecător la Secția a II-a civilă

Mirela Polițeanu

- judecător la Secția a II-a civilă

Valentina Vrabie

- judecător la Secția a II-a civilă

Ștefan Ioan Lucaciuc

- judecător la Secția a II-a civilă

Simona Maria Zarafiu

- judecător la Secția a II-a civilă

Gabriela Elena Bogasiu

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Gheza Attila Farmathy

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Alina Nicoleta Ghica-Velescu

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Bogdan Cristea

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Iulia Craiu

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

1.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.340/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

2.

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

3.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

4.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 960/115/2022*.

5.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

6.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I.

Titularul și obiectul sesizării

7.

Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 17 octombrie 2024, în Dosarul nr. 960/115/2022*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă sintagmele «poate reține» din cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv «pot acorda» din cuprinsul dispozițiilor art. 26 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că indică o facultate, respectiv o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorității angajatoare, sau stipulează dreptul celor vizați de respectivele articole și, respectiv, obligația corelativă a instituțiilor abilitate de a stabili și plăti premiile prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017."

II.

Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

8.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Art. 1 alin. (1), potrivit căruia: "Începând cu anul 2018, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin înființarea unei activități finanțate integral din venituri proprii, poate reține, ca venituri proprii, o cotă de 15% din sumele stabilite prin acte administrativ-fiscale, procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor și hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, care au la bază sesizări ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, rămase definitive în sistemul căilor de atac (...)"

9.

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Art. 26 alin. (1), potrivit căruia: "Ordonatorii de credite pot acorda lunar premii de excelență pentru personalul care a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituțiilor sau autorităților publice, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile și soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare aferente personalului prevăzut în statul de funcții, sub condiția încadrării în fondurile aprobate prin buget."

III.

Expunerea succintă a procesului

10.

În Dosarul nr. 960/115/2022*, Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal este învestită cu judecarea recursului formulat de recurenții-reclamanți Sindicatul Fintim și Sindicatul Național Finanțe Publice SindFISC, împotriva Sentinței civile nr. 133/6.03.2024, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 960/115/2022*, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, ministrul finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Autoritatea Vamală Română, și judecata recursului incident formulat de recurenta-pârâtă - persoană fizică împotriva aceleiași sentințe civile, într-o cauză având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

11.

Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: (i) obligarea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală să propună ministrului finanțelor modalitatea de elaborare a procedurii de constituire și utilizare a veniturilor proprii provenite din activitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017; (ii) obligarea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală la elaborarea procedurii de acordare a premiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017 și emiterea ordinului corespunzător; (iii) obligarea pârâtului ministrul finanțelor la elaborarea procedurii de constituire și utilizare a veniturilor proprii provenite din activitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017 și emiterea ordinului corespunzător; (iv) obligarea pârâtelor de rang 2, 4 și 5 la plata premiilor astfel stabilite și prevăzute la art. 2 coroborat cu art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017, începând cu luna ianuarie 2018 și până la data emiterii ordinelor menționate anterior la pct. 2 și 3, precum și, în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective; (v) obligarea pârâtelor de rang 2, 4 și 5 să plătească reclamanților dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale menționate anterior, începând cu datele indicate și până la data achitării efective a sumelor; (vi) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

12.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că dispozițiile legale stipulează dreptul acestora și, respectiv, obligația corelativă a instituțiilor pârâte de a stabili și plăti premiile prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017.

13.

Pârâții au formulat întâmpinare solicitând pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată și susținând, în esență, că, prin dispozițiile legale evocate, ordonatorii de credite pot acorda lunar premii de excelență, dar nu pot fi obligați la aceasta. În plus, prin acte legislative de același rang, legiuitorul a prevăzut dispoziții pentru neacordarea drepturilor salariale constând în premiile anuale, prin raportare la situația economico-financiară a țării pentru perioada 2019-2022.

14.

Prin Sentința civilă nr. 133/6.03.2024, pronunțată în Dosarul nr. 960/115/2022*, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

15.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, în cauză, nu se poate reține încălcarea unei obligații, astfel cum au apreciat reclamanții, cât timp sintagma "poate reține", ca venituri proprii, o cotă de 15%, prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017, presupune o facultate, nefiind vorba de o prevedere imperativă care să impună Agenției Naționale de Administrare Fiscală reținerea, în orice condiții, a acestui procent din veniturile proprii, iar dispozițiile legale potrivit cărora ordonatorii de credite pot acorda lunar premii de excelență, prevăzute în cuprinsul art. 26 din Legea-cadru nr. 153/2017, trebuie interpretate ca fiind o simplă posibilitate a acestora, dacă apreciază necesar, și nu pot fi obligați la aceasta. Ca atare, prima instanță a reținut că reclamanții și intervenienții nu au niciun drept să ceară în justiție obligarea pârâților la declanșarea procedurilor de acordare a premiilor și acordarea acestora, din moment ce autoritățile publice nu au această obligație și din moment ce reclamanții, respectiv intervenienții nici nu fac dovada că ar fi fost înscriși în vreo listă anume pentru a fi premiați. A mai reținut prima instanță și că, prin acte legislative de același rang, legiuitorul a prevăzut dispoziții pentru neacordarea drepturilor salariale constând în premiile anuale, prin raportare la situația economico-financiară a țării pentru perioada 2019-2022.

16.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții-reclamanți Sindicatul Fintim și Sindicatul Național Finanțe Publice SindFISC, fiind formulat și un recurs incident de recurenta pârâtă - persoană fizică, în calitate de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, solicitându-se, în esență, prin recursurile principale, admiterea acestora, casarea hotărârii atacate și, după rejudecare, admiterea cererii, susținându-se că dispozițiile legale invocate stipulează dreptul recurenților reclamanți și, respectiv, obligația corelativă a instituțiilor pârâte de a stabili și plăti premiile prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017.

IV.

Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

17.

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

18.

Astfel, a constatat că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a sintagmelor "poate reține" din cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv "pot acorda" din cuprinsul dispozițiilor art. 26 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât autoritățile pârâte apreciază că aceste sintagme indică o facultate, respectiv o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorității angajatoare, iar reclamanții apreciază că aceste sintagme stipulează dreptul acestora și, respectiv, obligația corelativă a instituțiilor pârâte de a stabili și plăti premiile prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017.

19.

Totodată, a reținut faptul că problema de drept enunțată este nouă deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.

20.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

V.

Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

21.

Recurentul-reclamant Sindicatul Fintim a învederat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere faptul că, pe de o parte, obiectul principal al cererii de chemare în judecată vizează elaborarea unei proceduri, iar, pe de altă parte, instanțele de judecată s-au pronunțat asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentului dosar.

22.

Celelalte părți nu au formulat un punct de vedere.

VI.

Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

23.

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 960/115/2022* a apreciat că din analiza și interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și ale art. 26 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevederile privind reținerea ca venituri proprii, respectiv acordarea de premii angajaților au un caracter facultativ și nicidecum imperativ, aspect ce rezultă din modul de redactare al actelor normative, fiind utilizate sintagme precum "poate reține", "pot acorda", care indică o facultate, respectiv o posibilitate lăsată la aprecierea autorității angajatoare, spre deosebire de normele imperative, în cazul cărora sunt folosite sintagme precum "va reține", "va acorda", "va atribui", "se va plăti" etc.

VII.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

24.

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat o opinie unanimă în sensul că cele două sintagme în discuție indică o facultate, respectiv o posibilitate lăsată la aprecierea autorității angajatoare.

25.

În sprijinul acestei opinii au fost transmise atât hotărâri judecătorești, cât și puncte de vedere teoretice exprimate de judecători.

26.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII.

Raportul asupra chestiunii de drept

27.

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipsește cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispozițiilor legale supuse interpretării.

IX.

Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

28.

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale. Domeniul de reglementare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat prin dispozițiile art. 1, ordonanța aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

29.

Prin această materie s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevăd următoarele: "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

30.

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (...) precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

31.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării:

(i)

existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac;

(ii)

cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, astfel cum au fost evocate în precedent;

(iii)

existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;

(iv)

chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

32.

Verificând condițiile de admisibilitate în ceea ce privește sesizarea Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă sintagmele «poate reține» din cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv «pot acorda» din cuprinsul dispozițiilor art. 26 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că indică o facultate, respectiv o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorității angajatoare, sau stipulează dreptul celor vizați de respectivele articole și, respectiv, obligația corelativă a instituțiilor abilitate de a stabili și plăti premiile prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017", se constată următoarele:

33.

Prima condiție este îndeplinită întrucât cauza se află pe rolul Curții de Apel Timișoara care judecă în ultimă instanță, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

34.

Cauza este inclusă în domeniul de aplicabilitate al Legii-cadru nr. 153/2017 astfel încât aparține obiectului de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin raportare la teza privind "stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice".

35.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se observă că legiuitorul instituie o dublă condiționare, respectiv să existe o chestiune de drept veritabilă și reală de drept, iar, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei de fond.

36.

În ceea ce privește condiția caracterului veritabil și serios al problemei de drept, aceasta presupune existența unei norme susceptibile de interpretări diferite, sens în care se impune declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

37.

În cauză, instanța de trimitere a identificat ca problemă de drept:

"

Dacă sintagmele «poate reține» din cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv «pot acorda» din cuprinsul dispozițiilor art. 26 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că indică o facultate, respectiv o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorității angajatoare, sau stipulează dreptul celor vizați de respectivele articole și, respectiv, obligația corelativă a instituțiilor abilitate de a stabili și plăti premiile prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017."

38.

În mod evident, chestiunea sesizată are legătură cu soluționarea cauzei întrucât vizează însuși obiectul concret al pretențiilor deduse judecății.

39.

Admisibilitatea învestirii instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie însă raportată cu necesitate la condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere, întrucât, într-o interpretare contrară, rolul instanțelor de trimitere s-ar rezuma la o simplă activitate de trimitere și apoi de preluare în hotărârile pronunțate a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile.

40.

Sintagma "chestiune de drept" nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, având un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței sale sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

41.

Expunerea de motive din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 care evocă nevoia clarificării - încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond) -, dar și norma de trimitere din cuprinsul art. 4 al aceluiași act, potrivit căreia dispozițiile acesteia se completează cu prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îndreptățesc concluzia că interpretarea literală și izolată a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu s-ar impune condiția existenței unei reale chestiuni de drept asupra căreia urmează a se pronunța instanța supremă, nu este conformă literei și spiritului actului normativ.

42.

Pentru identitate de rațiune cu argumentația dezvoltată în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la mecanismul prevăzut de dispozițiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă în ceea ce privește caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării, consideră că și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare sau contradictorii sau a celor care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

43.

În raport cu cele expuse anterior, se constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o "chestiune de drept" care să fie reală, a cărei dificultate să decurgă din complexitatea, neclaritatea sau dualitatea unui text de lege, nu arată circumstanțele sau dificultățile întâmpinate sau considerentele care ar putea fundamenta o interpretare divergentă a normelor legale menționate sau care ar oferi potențialul de dificultate impus de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prin raportare la dispozițiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

44.

În esență, sesizarea instanței de trimitere relevă situația personalului plătit din fonduri publice care solicită acordarea premiilor prevăzute de art. 2 raportat la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017, începând cu luna ianuarie 2018.

45.

Instanța apreciază că ipoteza legală a art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice întrunește condiția de a constitui o normă clară, nesusceptibilă de interpretări diferite, de natură să nu permită calificarea întrebărilor instanței de trimitere ca fiind unele privitoare la o "chestiune de drept" reală, aptă să declanșeze mecanismul de intervenție a instanței supreme în asigurarea unei jurisprudențe uniforme, fiind descrisă cu suficientă claritate atât ipoteza de aplicare a normei ce prevede dreptul disputat, cât și excepțiile de la aceasta.

46.

În situația acestei sesizări nu se identifică o problemă de interpretare a normelor de drept, fiind suficientă aplicarea acestora în sensul clar și evident al dispozițiilor legale care transpare din simpla lor edictare.

47.

Analiza sintagmelor "poate reține" din cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017, respectiv "pot acorda" din cuprinsul dispozițiilor art. 26 din Legea-cadru nr. 153/2017 referitoare la ordonatorii de credite prevăzuți de aceste dispoziții legale, cu atribuții în acordarea unor premii lunare personalului plătit din fonduri publice, permite instanței de trimitere soluționarea justă a cauzei. De altfel, din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că instanța de trimitere își expune punctul de vedere coerent în interpretarea și aplicarea textelor legale anterior menționate.

48.

În ceea ce privește riscul dezvoltării unei jurisprudențe neunitare, analiza chestiunii de drept se va face prin raportare la jurisprudența atașată, ținând cont de similitudinea de obiect a cauzelor.

49.

Înalta Curte constată că hotărârile judecătorești comunicate de către tribunale și curțile de apel au tranșat în mod unanim chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, în sensul că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice ordonatorii de credite pot acorda lunar premii de excelență, dacă apreciază necesar, neputând fi însă obligați în acest sens.

50.

În consecință, nu se identifică existența unor divergențe de practică judiciară care să conducă la concluzia că se impunea examinarea sesizării de către instanța supremă pe calea mecanismului prevăzut de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 raportate la art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

51.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzelor în curs de judecată, având un grad de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 960/115/2022*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă sintagmele "poate reține" din cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată prin Legea nr. 267/2018, cu modificările ulterioare, respectiv "pot acorda" din cuprinsul dispozițiilor art. 26 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că indică o facultate, respectiv o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorității angajatoare sau stipulează dreptul celor vizați de respectivele articole și, respectiv, obligația corelativă a instituțiilor abilitate de a stabili și plăti premiile prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2017.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2025.

VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

MARIANA CONSTANTINESCU

Magistrat-asistent,

Georgiana Toader