ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 362/2022

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018 reclamanta Centrul de Cercetare - Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari prin Primar, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța să dispună anularea poziției nr. 231 în Anexa nr. 25, privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al UAT Corbii Mari, la H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Dâmbovița. 1.

Încheierea/Hotărârea instanței de fond Prin încheierea pronunțată la data de 3 aprilie 2019, Curtea de Apel Ploiești, a respins excepția tardivității introducerii plângerii prealabile, invocată prin întâmpinare de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată. Totodată, a respins excepția tardivității formulării acțiunii, invocată prin întâmpinări, ca neîntemeiată și a acordat termen pentru continuare judecății. Prin sentința nr. 118 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ și fiscal de reclamantul Centrul de Cercetare - Dezvoltare Pentru Piscicultură Nucet, în contradictoriu cu pârâții Guvernul Românieiși Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari și, în consecință, a dispus anularea parțială a H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Dâmbovița, în ceea ce privește poziția nr. 231 din Anexa 25 privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al UAT Corbii Mari. De asemenea, a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către reclamant. 1.

Calea de atac exercitată și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 118 din 4 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal au promovat recurs pârâții Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari, în condițiile art. 483 C. proc. civ. Totodată, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari a promovat recurs și împotriva încheierii din 3 aprilie 2019 pronunțată de aceeași instanță. Motivele de recurs expuse de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari Prealabil, recurenta-pârâtă a invocat prin cererea de recurs excepția lipsei capacității de folosință a intimatului-reclamant Centru de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet. În acest sens a susținut că din verificările efectuate, a constatat că din anul 2017, reclamantul Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet a fost reorganizat în temeiul H.G nr. 361/2017 privind reorganizarea stațiunii de cercetare-dezvoltare pentru piscicultura nucet, prin desființarea centrului de cercetare-dezvoltare pentru piscicultura nucet, și modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Art. 1 din actul normativ sus-menționat stipulează că: "se reorganizează Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet, cu sediul în județul Dambovița, ca instituție de drept public organizată ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", prin desființarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet. Astfel, începând cu 6 iunie 2017, Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet a fost desființat, ceea ce înseamnă că acțiunea a fost promovată de o persoană lipsita de capacitate de folosință, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 194 C. civ. coroborate cu cele ale art. 244 C. civ. Față de cele arătate, a solicitat admiterea excepției și, pe cale de consecință respingerea acțiunii ca fiind introdusă de către o persoană fără capacitate de folosință. În ceea ce privește recursul promovat împotriva încheierii de ședință din data de 3 aprilie 2019, prin care -a fost respinsă excepția tardivității, recurenta a reiterat dispozițiile art. 7 și 11 din Legea 554/2004, suspinând că instanța de fond in mod greșit a respins excepția în condițiile în care textele legale sus-menționate, prevăd un termen maxim de 6 luni, in care poate fi formulată plângerea prealabilă, prin care se solicită anularea actului administrativ, in cauza de față, reclamantul a formulat plângerea cu mult peste termenul de 6 luni. Or, așa cum a arătat pe larg în cuprinsul întâmpinării formulate, în fața instanței de fond, intimatul-reclamant avea cunoștiință de situația juridică a terenului, încă din anul 2011, astfel cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei. O altă critică de nelegalitate vizează împrejurarea invocată de recurentă, în sensul că hotărârea recurată ar fi fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și anume nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 32 C. proc. civ., respectiv capacitatea procesuală (in condițiile in care intimatul-reclamant era desființat din anul 2017, iar prezenta acțiune a fost introdusă in anul 2018), și interesul. Apreciază că intimatul-reclamant nu justifică un interes actual, și pe cale de consecință nu face dovada unei vătămări, în condițiile in care știa despre situația juridică incă din perioada 2011-2013. Prin adresa nr. x/06.11.2013, reclamantul din prezenta cauză transmite Comisiei Locale pentru inventarierea terenurilor Corbii Mari, acordul privind transmiterea suprafețelor de teren indicate la poziția nr. 231 din Anexa nr. 25, anexând totodată si expunerea de motive. Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarae sentinței atacate și, pe fond respingerea acțiunii in principal ca fiind introdusă de către o persoană fără capacitate de folosință, iar in subsidiar ca tardiv formulată. Recursul pârâtului Guvernul României este motivat, cu referire la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea recurată este nelegală atât sub aspectul neregularităților procedurale, nemotivării și expunerii unor motive contradictorii, cât și cu privire la aplicarea legii. Recurentul arată că hotărârea judecătorească (încheiere de ședință) prin care instanța a dispus respingerea respectivelor excepții nu i-a fost comunicată, iar considerentele sentinței nr. 118/04.06.2019 nu cuprind motivele pentru care instanța de fond a pronunțat această soluție. Așadar, în analiza acestui prim motiv de recurs, trebuie avut în vedere faptul că în lipsa comunicării încheierii de soluționare a excepțiilor din 03.04.2019 nu au fost cunoscute integral motivele hotărârii instanței de fond, fiind înlăturată posibilitatea exercitării controlului judiciar, cu consecința vătămării drepturilor și intereselor noastre procesuale. Prin raportare la dispozițiile art. 175 C. proc. civ., apreciază că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii recurate, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În continuare recurentul solicită casarea hotărârii instanței de fond și prin raportare la soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției tardivității introducerii plângerii prealabile. Arată că pentru a se evita posibilitatea unor interpretări contradictorii asupra naturii juridice a termenului de 6 luni, prin art. 1l alin. (5) s-a stipulat în mod expres că termenul stabilit la alin. (1) este un termen de prescripție, după expirarea căruia nu se mai poate cere anularea unui act administrativ ilegal și nici obligarea unei autorități administrative de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. În cauza dedusă judecății, raportat la regimul juridic al hotărârii de Guvern, apreciază că demersurile intimatului-reclamant sunt tardive întrucât, potrivit art. 108 alin. (4) din Constituția României, măsura oficială de comunicare către cei interesați a hotărârilor Guvernului, măsură care condiționează însăși intrarea în vigoare a acestor acte administrative, o reprezintă publicarea lor în Monitorul Oficial al României. Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Legea Fundamentală și a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 276 din 24 aprilie 2002. Totodată, a susținut că Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 nu este un act administrativ cu caracter normativ care să poată fi atacat oricând, ci este un act administrativ cu caracter individual, din moment ce nu conține reguli generale de aplicabilitate repetată, ci reguli specifice vizând atestarea apartenenței la domeniul public al județului Dâmbovița, precum și al municipiului Târgoviște, al orașelor și comunelor din județul Dâmbovița a anumitor bunuri. Astfel, este evident faptul că, sub aspectul termenelor intimatul-reclamant trebuia să se conformeze dispozițiilor imperative ale art. 7 și art. 1l din Legea nr. 554/2004. Intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei o plângerea prealabilă înregistrată la Registratura Generală a Guvernului României în data de 13.11.2018. sub nr. x/13.11.2018. Subliniază recurentul că, prin raportare la data publicării H.G. nr. 1350/2001 - 24.04.2002. plângerea reclamantului prin care a solicitat anularea parțială a acestui act administrativ nu respectă termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Totodată, însăsi instanța de fond reține în hotărârea sa (la fila x - paragraful 7) că intimatului-reclamant i-a fost comunicată încheierea O.C.P.I. Dâmbovița nr. 68667/03.07.2018, din care reieșea că proprietar tabular în cartea funciară nr. x (aferentă U.A.T. Corbii Mari) al imobilului identificat cu număr cadastral x, în suprafața de 155616 mp teren ape stătătoare extravilan, este Comuna Corbii Mari, fiind indicat faptul că această intabulare s-a realizat în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1350/2001. Așadar, din cele anterior menționate reiese că intimatul-reclamant luase cunoștință de cuprinsul actului administrativ contestat cel mai târziu la data de 03.07.2018. când a fost emisă încheierea O.C.P.I. Dâmbovița nr. 68667/03.07.2018. Față de acestea, a apreciat că se impunea admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă. De asemenea, solicită casarea hotărârii instanței de fond și prin raportare la soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției tardivității formulării acțiunii. Recurentul - pârât a arătatat că realizarea procedurii administrative prealabile nu reprezintă singura condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, impusă prin normele imperative ale Legii nr. 554/2004. Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 este act administrativ individual care face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din legea fundamentală și a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial. Așadar, având în vedere că data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de intimatul-reclamant este 24 aprilie 2002 (în Monitorul Oficial nr. 276/2002), iar acțiunea a fost depusă la data de 19.12.2018, a apreciat recurentul că acțiunea în justiție a fost formulată cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În ceea ce privește soluția de anulare parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1350/2001, arată că se impune casarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond. -hotărârea primei instanțe nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, iar cele prezentate sunt contradictorii, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, respectiv pe cele ale Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 213/1998, aspect care se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. -în ceea ce privește actul administrativ anulat de instanța de fond, precizază că Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 este temeinică și legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 107 din Constituția României și al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare; - hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat, la acea dată, de Ministerul Administrației și Internelor, organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții și competențe în domeniul administrației publice locale; -la formularea motivării hotărârii Curtea de Apel Ploiești a interpretat greșit prevederile Legii nr. 213/1998 în sensul că inventarele întocmite la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale și apoi însușite de autoritățile lor deliberative nu ar avea efecte în ceea ce privește posibila vătămare a drepturilor intimatului-reclamant, cu toate că însăși instanța reține că respectivele acte administrative locale au stat la baza adoptării H.G. nr. 1350/2001. Cu alte cuvinte, în lipsa menționării bunului respectiv în cuprinsul Hotărârii nr. 28/13.09.1999 a Consiliului local al Comunei Corbii Mari, acesta nu s-ar mai fi regăsit la poziția 231 din anexa nr. 25 la Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001. - Guvernul nu are abilitatea legală de a inventaria el însuși bunurile din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și nici de a modifica într-un fel sau altul inventarele întocmite de comisia locală (sau județeană) de inventariere, astfel cum acestea au fost aprobate prin hotărâre a consiliului local ori județean (în speță, prin Hotărârea nr. 28/13.09.1999 a Consiliului local al Comunei Corbii Mari); - instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 213/1998 când a înlăturat apărările noastre potrivit cărora Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unității administrativ-teritoriale, în condițiile în care, din cuprinsul actului normativ anterior menționat reiese în mod evident că efectul juridic al actului administrativ emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale. De asemenea, recurentul a înțeles să critice și soluția dată de instanța de fond în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimatul-reclamant Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet. Apreciază că, în speță, este aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanței de fond este nelegală și în ceea ce privește obligarea doar a Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-reclamant, fiind încălcate dispozițiile art. 451-455 C. proc. civ. Astfel, cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu atât cu Guvernul României, cât și cu Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Corbii Mari. De asemenea, din dispozitivul hotărârii instanței de fond reiese faptul că aceasta a fost pronunțată și în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Corbii Mari. Mai mult, în considerentele hotărârii judecătorești este menționat că respectiva unitate administrativ-teritorială a depus la dosar apărări prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca tardiv formulată și, respectiv, ca nefondată. Mai reiese și faptul că unitatea administrativ-teritorială a susținut în fața primei instanțe că dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție îi aparține. 1.

Apărările formulate în cauză Legal citat, intimata-reclamată a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea recursurilor, iar în situația în care acesta se respinge a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate De asemenea, recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari prin Primar, a depus note scrise prin serviciul Registratură. 1.

Procedura de soluționare a recursului Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 august 2019 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris aflată la dosarul de recurs. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin rezoluția de primire din 06 noiembrie 2019, a dispus fixarea termenului de judecată la data de 12 ianuarie 2022. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că sunt nefondate recursurile de față, astfel că urmează a fi respinse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed: Înalta Curte arată că dată fiind similitudinea criticilor și a motivelor de recurs înfățișate de cele două părți recurente cu privire la soluția pronunțată de către instanța de fond, urmează a le analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune. De asemenea, este de menționat că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 488 din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia poate fi realizat un control judiciar limitat la aspecte care interesează nelegalitatea sentinței ce a fost pronunțată de instanța de fond. Pe de altă parte este relevant a fi amintit principiul legalității căilor de atac, principiu care își găsește expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. astfel "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta". În lumina exigențelor ce rezidă din normele procedurale menționate, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate susținerile recurentelor care descriu parcursul judecării litigiului în precedenta etapă procesuală, și nici cele care se referă la o situație de fapt diferită de cea care a fost reținută de curtea de apel pe baza analizei probelor. Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei reclamante invocată prin recurs de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari este, într-adevăr, o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută. Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac. Recurenta-pârâtă a susținut cu privire la faptul că începând cu 6 iunie 2017, Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet a fost desființat, subliniind în acest sens că acțiunea a fost promovată de o persoană lipsita de capacitate de folosință, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 194 C. civ. coroborate cu cele ale art. 244 C. civ.. Aceste susțineri nu pot fi primite. Este adevărat că la art. 1din H.G. nr. 361/2017 se stipulează că reorganizează Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, cu sediul în județul Dâmbovița, ca instituție de drept public organizată ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", prin desființarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet. Însă, art. 2 prevedeve că Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet administrează suprafața de teren de 167,03 ha din domeniul public al statului, indispensabilă activității de cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicării materialului biologic, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3.49 la Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare. Totodată, la art. 14 se arată că Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet preia toate drepturile și obligațiile Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet și se substituie în toate litigiile în curs ale Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, astfel că nu se poate susține că reclamanta nu are capacitate de folosință. Tot astfel, se observă, din prisma motivelor de recurs invocate de pârâtul Guvernul României, care vizează excepțiile soluționate de instanța de fond, prin încheierea din 3 aprilie 2019 că acestea nu pot fi primite în condițiile în care, partea pârâtă, a înțeles să formuleze recurs doar împotriva sentinței nr. 118 din 04.06.2019. Această hotărâre este interlocutorie și poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei, așa cum prevăd dispozițiile art. 248 alin. (5) C. proc. civ.: "Încheierea prin care s-a respins excepția, precum și cea prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel." În consecință, întrucât această încheiere nu face obiectul recursului și este definitivă, criticile privind respingerea excepțiilor menționate anterior nu pot fi analizate în cadrul recursului declarat exclusiv împotriva sentinței finale. Susținerea recurentului în sensul că necomunicarea încheierii ar reprezenta o nesocotire a dispoziției de ordin imperativ, ceea ce atrage sancțiunea prevăzută de art. 174 alin. (2) C. proc. civ., este total nefondată, deoarece, instanța de fond, nu a încălcat nicio dispoziție imperativă ci, a procedat conform legii, la fila nr. x ds fond se regăsește procesul-verbal de înmânare a actelor procedurale. Sub aspectul aceluiași motiv de casare, recurentul arată sub al doilea aspect că, în lipsa acesteia nu permite părților să cunoască ce s-a întâmplat la acea dată, astfel că, în aceste condiții, vătămarea produsă părților nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea acesteia, spre rejudecare, instanței de fond. În speță nu suntem în această ipoteză a lipsei încheierii, deoarece există încheierea, părțile cunosc tot ce s-a întâmplat și instanța de control judiciar de asemenea, poate cenzura legalitatea hotărârii(și a aîncheierii, prin prisma a tot ceea ce s-a întâmplat la data acea dată, fiind respectate prevederile art. 233 C. proc. civ. În concluzie, față de cele de mai sus, Curtea reține că, acest motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat sub ambele aspecte și urmează a fi respins. Opinia exprimată de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii Mari expusă în criticile care vizează excepțiile soluționate de instanța de fond prin încheierea din 3 aprilie 2019, prin care au fost respinse excepția tardivității introducerii plângerii prealabile și excepția tardivității formulării acțiunii, nu poate fi reținută. Astfel, prin H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al jud. Dâmbovița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din jud. Dâmbovița, cu modificările și completările ulterioare, poziția nr. 231 din Anexa nr. 25 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al UAT Corbii Mari, este atestată apartenența la domeniul public al UAT Corbii Mari a suprafeței de 16,74 ha, Tarlaua 45, Parcela 462, categoria de folosință ape, bălți, precum și suprafața de 0,26 ha., categoria de folosință neagricol (diguri), situată în T45, P481. Hotărârea de Guvern nr. 1350/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 276/24.04.2002, însă anexele nu au fost publicate. În acest context, instanța de fond, în mod corect, a respins excepția tardivității și excepția inadmisibilității, invocate de intimați, având în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și actele de la dosar din care rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale, termenul legal începând să curgă de la data luării la cunoștință de actul a cărei anulare se solicită. Intimatul-reclamant care a solicitat, în prezenta cauză, anularea poziției nr. 231 din Anexa nr. 25 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al UAT Corbii Mari, este un terț față de actul administrativ individual H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al jud. Dâmbovița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din jud. Dâmbovița. Așa fiind, este mai mult decât evident că data la care a luat cunoștință terțul- (intimatul reclamant) de existența și conținutul actului administrativ contestat este data de 11.10.2018 când, practic, a luat cunoștință de conținutul actului administrativ individual a cărei anulare parțială o solicită (data întocmirii adresei dosar fond), astfel că in mod corect instanța de fond concluzionat că în sensul că plângerea prealabilă formulată la 09.11.2018 - dosar, cât și acțiunea de chemare în judecată, introdusă pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 17.12.2018, prin depunerea acțiunii în plic la serviciul poștal - dosar, sunt formulate în termenele prevăzute de textele de lege art. 7 și 11 din legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare. Față de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, se reține că termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile, începe să curgă de la data când persoana vătămată într-un drept al său într-un interes legitim, a luat cunoștință de existența actului administrativ a cărei anulare se solicită. Instanța de contencios administrativ a fost investită cu controlul de legalitate a unei hotărâri de guvern, astfel că această instanță este exclusiv limitată la verificarea terenurilor în discuție dacă au fost incluse în inventarul UAT Corbii Mari cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998. Prin urmare, excede instanței de contencios administrativ de a se pronunța asupra caracterului constitutiv sau declarativ de drepturi reale înscrise în Cartea funciară, opozabilitatea erga omnss putând fi valorificată în cadrul unei acțiuni de drept comun, termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 începând să curgă de la data la care actul administrativ a ajuns la cunoștința persoanei vătămate. În raport de considerentele expuse, se reține că instanța de fond a interpretat corect și dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, începutul termenului de prescripție pentru introducerea plângerii prealabile împotriva actului administrativ individual, de către persoana căruia nu i se adresează actul, fiind momentul cunoașterii efective a conținutului actului administrativ. În acest condiții a nega dreptul la acțiune al intimatei- reclamante, înseamnă a nega dreptul de acces la o instanță în sensul art. 6 din CEDO. Pentru considerentele expuse, motivele de recurs vizând nelegalitatea încheierii de ședință din data de 3 aprilie 2018, invocate de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Corbii, vor fi respinse ca nefondate. Și pe fondul cauzei, se constată că motivele de recurs formulate de ambii recurenți, ce vizează nelegalitatea sentinței nr. 118 din 4 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești, nu sunt incidente în cauză. Este evident că prin Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001, cu modificările și completările ulterioare, este atestată apartenența la domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale Corbii Mari a suprafeței de 16,74 ha., Tarlaua 45, Parcela 462, categoria de folosință "ape, bălți", precum și suprafața de 0,26 ha., categoria de folosință "neagricol (diguri)", situată în T45, P481. Această hotărâre a Guvernului a fost adoptată în cadrul procedurii reglementată de dispozițiile legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nu are caracterul unui act administrativ cu caracter normativ, întrucât nu cuprinde norme cu caracter general, obligatorii pentru un număr nedeterminat de cazuri și persoane, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, prin individualizarea imobilelor prevăzute în anexe. Întrucât, respectiva suprafața de teren aparține domeniului public al statului si se găsește în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet în baza H.G. nr. 1833/2004, fiind destinată activității de cercetare-dezvoltare-inovare si multiplicare al materialului biologic. Terenul aferent bazinelor piscicole a fost inventariat conform Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 88/1997, inventar pe baza căruia a fost adoptata H.G. nr. 517/1999 privind delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea si producerea de semințe si material saditor din categorii biologice superioare si de animale de rasa. Potrivit dispozițiilor art. 1 din din H.G. nr. 517/1999 suprafețele de teren administrate de către Stațiunea de Cercetare pentru Piscicultura Nucet aparțin domeniului public al statului, fiind menționate expres la poziția nr. 92 din Anexa I a actului normativ. De asemenea, în temeiul art. 2 alin. (2) al H.G. nr. 1833/2004, s-a stabilit că, "suprafața de teren de 167,530 ha aflată în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, se dă în administrarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, prin protocol de predare-preluare, încheiat cu Agenția Domeniilor Statului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri". Din Anexa 1 la această hotărâre de Guvern, care cuprinde datele de identificare a suprafețelor de teren din domeniul public al statului, care se dau în administrarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, pe raza com. Corbii Mari se regăsește suprafața de 16,74 ha., categoria de folosință ape și stuf, situată în T45, P462, precum și suprafața de 0,26 ha., categoria de folosință neagricol (diguri), situată în T45, P481. Potrivit adresei nr. x/21.03.2011, OCPI Dâmbovița i-a adus reclamantei la cunoștință faptul că a fost demarată procedura privind realizarea cadastrului general, anunțând-o asupra necesității de a participa, ca unica autoritate cu atribuții în administrarea domeniului public al statului, la toate etapele derulării proiectului. Din mențiunile încheierii nr. 68667/03.07.2018, reiese că OCPI Dâmbovița a respins cererea reclamantului privind întabularea dreptului de proprietate, pe motiv că proprietar tabular în cartea funciară nr. x/UAT Corbii Mari al imobilului identificat cu număr cadastral x, atribuit pe localitatea Corbii Mari, compus din suprafața de 155616 mp.teren ape stătătoare extravilan, potrivit încheierii nr. 83372/24.10.2017, pronunțată de OCPI Dâmbovița, este comuna Corbii Mari Domeniul Privat, fără a fi indicat actul care a stat la baza întabulării, ci doar că întabularea s-a realizat în temeiul H.G. nr. 1350/2001. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 554/2004, instanța de fond verificând legalitatea actelor administrative contestate din perspectiva Legii nr. 213/1998, respectiv art. 7, text de lege care consacră modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică. Faptul că H.G. nr. 1301/2001 a fost adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea unor acte normative, astfel cum susține recurentul Guvernul României, este irelevant, având în vedere că instanța de fond a analizat legalitatea actului administrativ prin raportare la dispozițiile Legii nr. 213/1998. Așa cum corect a reținut instanța fondului, din interpretarea acestor dispoziții legale, se constată că, în litigiile având ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de Guvern, iar nu actele prealabile emise de autoritățile locale. Este adevărat că nu au fost contestate Hotărârile Consiliului Local nr. 28/13.09.1999 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al com. Corbii Mari și nr. 18/24.05.2001 privind însușirea inventarului reactualizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Corbii Mari, potrivit art. 21 al legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică. Însă, în cauză nu se impunea sesizarea instanței de contencios administrativ și cu anularea hotărâriilor Consiliului Local prin care s-a însușit inventarul domeniului public al acestei localități, fiind evident că în litigiile având ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale actul vătămător este hotărârea de guvern, iar nu hotărârile emise de autoritățile locale privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator și care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului. Hotărârea Guvernului este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective și care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute și de prima instanță, că reclamantei i-a fost produsă o vătămare, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie. În ceea ce privește criticile recurentului-pârât privind greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs precizează că aceasta are în mod indiscutabil calitatea de parte în prezentul litigiu. Astfel, admiterea acțiunii reclamantei și anularea parțială a H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Dâmbovița, în ceea ce privește poziția nr. 231 din Anexa 25 privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al UAT Corbii Mari este dovada necesară și suficientă a culpei procesuale a pârâtului Guvernul României, fapt ce a justificat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere criticile recurentului nu pot fi primite în condițiile în care, procedând astfel, a determinat reclamanta să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare prin plata onorariului acestuia, al cărui cuantum acordat de prima instanță a fost redus, în opinia instanței de recurs, nu depășește condiția rezonabilității prin raportare la criteriile instituite de norma procesuală prevăzută în cuprinsul art. 451 C. proc. civ. Oricum, Înalta Curte învederează că această critică însă nu se încadrează niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt și nu pe o interpretare a normei de drept. Aceasta întrucât stabilirea, prin raportare la dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei, a valorii obiectului cauzei, precum și a muncii îndeplinită efectiv de avocat, instanța fiind obligată să se raporteze, chiar din oficiu, la aceste criterii și la circumstanțele cauzei în ansamblu, toate aceste operațiuni constituind, potrivit celor anterior menționate, aspecte de fapt și nu de greșită interpretare sau aplicare a normelor de drept material. Ținând seama de toate cele arătate și având ca fundament constatarea că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii, în temeiul prevederilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va dispune respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de pârâți. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru considerentele expuse în precedent, constatând că sentința și încheierea pronunțată de instanța de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la respingerea ambelor recursuri, ca fiind nefondate.