ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2782/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 octombrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1350 din 27 decembrie 2001 privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și al municipiilor, al orașelor și comunelor din județul Dâmbovița, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 aprilie 2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1975/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 24 ianuarie 2005, respectiv pozițiile 255 din Anexa nr. 9 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Băleni; cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Guvernul României a formulat la data de 27.11.2017, în temeiul art. 68 și urm. C. proc. civ. coroborat cu art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, cerere de introducere în cauză a Unității Administrativ Teritoriale comuna Băleni prin primar, titulară a unui drept real asupra imobilului teren în discuție, pentru opozabilitatea hotărârii ce se va pronunța .

Prin încheierea din 7 martie 2018, Curtea de Apel Ploiești, față de cererea de introducere în cauză a UAT Băleni prin primar formulată de pârât, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, apreciind că aceasta are calitate de subiect de drept interesat având în vedere că terenul în discuție aparține domeniului public al UAT Băleni potrivit H.G. nr. 1350/2001, a dispus introducerea ei în cauză, în calitate de pârât.

Prin sentința civilă nr. 125 din 27 iunie 2018, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâți și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială comuna Băleni prin primar, ca tardiv formulată.

Împotriva încheierii și a sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare.

I. Recurenta-reclamantă consideră că instanța a pronunțat încheierea din 17.03.2019, privind introducerea în cauză a UAT comuna Băleni, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept.

În opinia sa, prima ipoteză a textului de lege, aplicabilă speței, nu este îndeplinită, întrucât, deși instanța a fost învestită cu extinderea cadrului procesual la cerere (a pârâtului Guvernul României), Unitatea Administrativ Teritorială comuna Băleni nu este un organism social interesat, sintagmă pe care legea contenciosului administrativ o definește în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. s), ca reprezentând "structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative".

Chiar dacă intimatul-pârât a solicitat introducerea în cauză a UAT comuna Băleni, în calitatea acesteia de titulară a unui drept real asupra terenului în suprafață de 25,5 ha, recurenta-reclamantă consideră că nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 75 C. proc. civ., întrucât litigiul dedus judecății nu se referă la dreptul de proprietate asupra bunului.

II. Cât privește sentința civilă, în opinia recurentei-reclamante, problema de drept aflată în examinarea primei instanțe o reprezintă stabilirea caracterului unui act administrativ de a fi normativ sau individual, în speță, Hotărârea Guvernului nr. 1350 din 27 decembrie 2001 privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și al municipiilor, al orașelor și comunelor din județul Dâmbovița, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 276 din 24 aprilie 2002 respectiv Anexele la hotărâre, publicate în Monitorul Oficial nr. 276 bis din 24 aprilie 2002.

Printr-un prim rând de critici, susține că sentința atacată este nemotivată întrucât, din considerentele sale rezultă că instanța de fond nu a făcut o analiză proprie a argumentelor expuse în motivarea cererii de către reclamantă, ci și-a însușit în exclusivitate apărările formulate de pârâți. Astfel, deși a prezentat instanței argumente relevante privind calificarea acestui act administrativ ca aparținând categoriei actelor administrative cu caracter normativ, în cuprinsul hotărârii se reține, fără nicio referire la acestea, caracterul de act administrativ individual, în considerarea faptului că se inventariază un număr precis determinat de imobile cu privire la care confirmă un anumit regim juridic, atestând bunurile care fac parte din domeniul public al Județului Dâmbovița. Aceste mențiuni din considerentele sentinței civile nr. 125/2018 echivalează cu o motivare sumară, insuficientă a hotărârii, în condițiile în care, soluționarea excepției tardivității cererii de chemare în judecată are ca centru de greutate tocmai determinarea caracterului de act administrativ normativ sau individual privind H.G. nr. 1350 din 27 decembrie 2001.

Printr-un al doilea rând de critici, susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect, apreciază că raționamentul instanței nu vizează efectele pe care hotărârea de Guvern le produce grație apartenenței inițiale a suprafeței totale de 25,5 ha teren neagricol, aferentă bazinelor piscicole - ape, bălți și canal, respectiv tarlaua x, parcelele 234, 235, 237, 239 și 242. Suprafața de teren aparține domeniului public al statului și se regăsește în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, fiind destinată activității de cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicare a materialului biologic. Dreptul său de administrare este întabulat în cartea funciară, potrivit încheierilor nr. 3484 și 3485 din 25.01.2016, respectiv nr. 3486 și 3487 din 26.01.2016. Așa cum a arătat și probat și în fața primei instanțe, apartenența terenului la domeniul public al statului și calitatea reclamantei de administrator sunt atestate de mai multe acte normative în vigoare (pe care le reiterează).

Deși privește atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și al municipiilor, al orașelor și comunelor din județul Dâmbovița, relevant este faptul că această hotărâre a Guvernului se referă la domeniul public, domeniu care, în toate cazurile, este afectat unui interes general, obștesc. De asemenea, Guvernul României deține calitatea de "administrator general" al proprietății publice a statului, conform art. 1 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, acesta având "funcția de administrare a proprietății statului, prin care se asigură administrarea proprietății publice și private a statului ...". Or, o hotărâre a guvernului prin care este vizat domeniul public al statului, în sensul diminuării sale, nu poate fi decât de interes și de aplicabilitate generală.

În fundamentarea caracterului normativ al Hotărârii Guvernului nr. 1350 din 27 decembrie 2001, invocă și faptul că nu a fost comunicată celor interesați ci, ca orice act normativ, a fost publicată în Monitorul Oficial al României.

Fiind lipsită de cerința comunicării, împotriva acestei hotărâri, act administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

Toate aceste aspecte demonstrează că este nefondată excepția tardivității formulării acțiunii. Din înscrisurile existente la dosar se poate constata în mod cert respectarea termenului de 6 luni prevăzut de lege, termen ce nu curge de la data comunicării/publicării actului administrativ contestat, ci de la data comunicării soluției dată plângerii prealabile ori a refuzului nejustificat de soluționare a acesteia.

Guvernul României nu i-a comunicat reclamantei nici până în prezent, soluția dată plângerii prealabile înregistrată de aceasta la data de 8.05.2017, deși i-a solicitat în mod expres. Cu toate acestea, intimatul-pârât motivează excepția tardivității formulării acțiunii nu prin raportare la comunicarea soluției/refuzului de soluționare a plângerii prealabile, ci prin raportare la momentul publicării H.G. nr. 1350/2001 în Monitorul Oficial, moment incompatibil cu formularea acțiunii în contencios administrativ.

Și pentru ipoteza în care H.G. nr. 1350/2001 ar avea caracter individual, momentele reținute de către instanță în ceea ce privește promovarea prezentei cereri sunt greșite câtă vreme recurenta a formulat anterior acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea HCL nr. 17/25.05.2001 emisă de UAT Băleni. Această acțiune este soluționată definitiv prin pronunțarea deciziei civile nr. 345 din data de 7 martie 2017 (dosar nr. x/2016). De altfel, și intimatul-pârât Guvernul României afirmă în cuprinsul întâmpinării despre necesitatea promovării acestei acțiuni în contencios administrativ.

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului (care a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri).

Cu privire la introducerea în cauză a UAT comuna Băleni, recurenta apreciază că aceasta a fost greșit dispusă de instanță prin raportare la dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, considerând că unitatea administrativ-teritorială introdusă în cauză nu are calitatea de organism social interesat în sensul definit de lege. Susținerile recurentei sunt nefondate, aceasta înțelegând să interpreteze într-o manieră proprie textul de lege. Recurenta face în mod voit abstracție de teza a II-a a art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii), respectiv ipoteza introducerii în cauză a altor subiecte de drept.

Raportat la dispozițiile art. 56-57 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, rep., cât și cu cele ale art. 223 alin. (2) C. civ., unitățile administrativ-teritoriale sunt subiecte de drept, în speță, de drept public, putând participa în litigii de natura celui în discuție.

Mai mult, justificarea participării în cauză a UAT comuna Băleni a fost realizată prin raportare la calitatea acesteia de titular al dreptului de proprietate publică asupra imobilului în discuție, după cum este reglementat prin actul administrativ contestat.

Pe această cale, ca titular al dreptului de proprietate, unitatea administrativ-teritorială poate pune la dispoziția instanței informații/înscrisuri privitoare la bunul în discuție. Mai mult, odată introdusă în cauză, hotărârea pronunțată de instanța de judecată urmează să produsă efecte și să fie opozabilă și unității administrativ-teritoriale.

Intimatul-pârât Guvernul României mai arată că a formulat respectiva cerere în temeiul dispozițiilor art. 68 și urm. C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004. De altfel, chiar instanța de judecată are această posibilitate, a introducerii în cauză a altor persoane, din oficiu, după cum reglementează art. 78-79 C. proc. civ.

Cu privire la respingerea acțiunii ca tardiv formulată, apreciază că soluția instanței de fond este legală, nefiind incidente art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Consideră că hotărârea atacată respectă art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța realizând, în primul rând, o calificare corectă a actului administrativ a cărui anulare se solicită, respectiv de act administrativ individual al H.G. nr. 1350/2001, și, apoi, o aplicare, în limitele legii, a termenelor legale incidente.

În mod corect instanța de fond a apreciat că nu poate fi contestat faptul că reclamanta avea cunoștință de H.G. nr. 1350/2001 încă de la data de 18.05.2016, dată la care aceasta a învestit Tribunalul Dâmbovița cu o cerere de anulare a HCL Băleni nr. 17/2001, cerere motivată și prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 1350/2001.

Astfel instanța a considerat în mod corect că formularea plângerii prealabile la data de 8.05.2017 cât și introducerea acțiunii în anulare la data de 9.10.2017, s-au realizat cu tardivitate, raportat la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

4.2. Intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Băleni a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Criticile aduse încheierii de ședință din 7.03.2018 sunt nefondate. Potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 212/2018, introducerea în cauză se putea realiza cu privire la oricare subiect de drept, nefiind limitată această posibilitate la introducerea în cauză a organismelor sociale interesate, astfel cum încearcă să susțină recurenta.

Criticile aduse sentinței civile nr. 125/27.06.2018 sunt, de asemenea, nefondate.

Contrar argumentelor recurentei, hotărârea cuprinde motivele pe care se întemeiază. Astfel, faptul că prima instanță a achiesat argumentelor invocate de către pârâți, nu echivalează cu faptul nemotivării.

Motivarea primei instanțe este clară, concisă și concretă, aceasta statuând asupra unei chestiuni clare (calificarea hotărârii de Guvern a cărei anulare se cere, ca fiind act administrativ individual), atât din punct de vedere doctrinar, cât și din punct de vedere jurisprudențial, și cu privire la care recurenta nu a formulat apărări eficiente, de natură să schimbe natura juridică a actului administrativ atacat.

Faptul că H.G. nr. 1350/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nu califică, în mod automat, acest act administrativ ca fiind unul cu caracter normativ, întrucât publicarea se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Astfel, atât actele administrative individuale, cât și cele cu caracter normativ, urmează procedura de publicare în Monitorul Oficial.

Dacă s-ar urma logica recurentei, toate actele administrative publicate în Monitorul Oficial al României sunt acte administrative cu caracter normativ, aspect care, în mod evident, este nereal.

Nu poate fi primită nici apărarea referitoare la faptul că H.G. nr. 1350/2001 nu a fost comunicată recurentei, din moment ce dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Or, din probatoriul administrat în fața primei instanțe, a reieșit faptul că recurenta cunoștea conținutul H.G. nr. 1350/2001 cel mai târziu la data de 18.05.2016, când a înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 Astfel, termenul de 1 an a fost calculat prin raportare la această dată, motiv pentru care, introducerea acțiunii ce face obiectul prezentei cauze, la data de 9.10.2017, este, în mod evident, tardivă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea și sentința atacate în raport cu motivele de casare invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

II.1. Cât privește încheierea interlocutorie din 7 martie 2018, aceasta a fost recurată pentru soluția pronunțată asupra cererii de introducere în cauză a Unității Administrativ Teritoriale Băleni.

Prin încheierea menționată, instanța de fond a dispus, la cererea pârâtului Guvernul României, introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Unității Administrativ Teritoriale Băleni, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că aceasta are calitate de subiect de drept interesat, având în vedere că terenul în discuție aparține domeniului public al UAT Băleni potrivit H.G. nr. 1350/2001.

Recurenta-reclamantă a formulat critici care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, susținând recurenta că instanța nu o putea introduce în cauză pe UAT Băleni, de vreme ce aceasta nu este un organism social interesat, astfel cum se arată în prima ipoteză a normei legale.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 16

1

cu denumirea marginală "Introducerea în cauză a altor subiecte de drept" din Legea nr. 554/2004, (i)nstanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept.

Acestor dispoziții din materia contenciosului administrativ le corespund, în procedura civilă generală, prevederile similare ale art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, (î)n materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.

Fără a nega principiul disponibilității care guvernează procesul civil, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că prevederile anterior citate reprezintă norme de procedură imperative, aplicabile în situațiile expres indicate, fiind și o expresie a principiului rolului activ al judecătorului, astfel cum este acesta definit prin dispozițiile art. 22 din C. proc. civ.

Așadar, judecătorul învestit cu judecarea cauzei este obligat să aibă în vedere principiul disponibilității, însă aplicarea acestui principiu nu poate conduce la încălcarea drepturilor fundamentale ale unor terțe subiecte de drept și la nesocotirea altor principii de bază ale procedurii civile, precum principiul contradictorialității sau principiul dreptului la apărare.

După cum se poate observa, art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 conține o normă supletivă pentru că se folosește termenul "poate", iar instanța de contencios poate introduce fie la cerere, fie poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept decât cele indicate inițial ca părți în litigiu, nu doar a organismelor sociale interesate, cum încearcă să susțină recurenta.

Chiar dacă art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 nu o prevede expres, fiind subînțeles, art. 78 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres că "judecătorul va pune în discuția părților". Rezultă din coroborarea celor două texte că, atunci când se invocă necesitatea introducerii unor alte subiecte de drept în litigiul pendinte, aceasta trebuie pusă în discuția părților.

Mai mult, din modul de redactare a textului art. 78 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., rezultă că introducerea terțului în cauză poate avea loc și în situația în care numai una dintre părți solicită acest lucru, nefiind necesar acordul tuturor părților inițiale. De asemenea, solicitarea de introducere în cauză poate proveni nu numai de la reclamant, dar și de la pârât, astfel că, în temeiul art. 78 alin. (2), pârâtul poate solicita introducerea în cauză a unui terț, la propunerea instanței, caz în care, va opera introducerea terțului în proces.

În speță, pârâtul Guvernul României a solicitat introducerea în cauză a unității administrativ teritoriale comuna Băleni, cu motivarea că aceasta este titulara dreptului de proprietate publică asupra imobilului în discuție, după cum este reglementat prin actul administrativ contestat și că acesteia trebuie să i se ofere posibilitatea de a se apăra în cunoștință de cauză.

Totodată, astfel cum reiese din partea introductivă a încheierii atacate, instanța de fond a pus în discuția contradictorie a părților cererea formulată de pârât de introducere în cauză a acestui subiect de drept.

În contextul evidențiat, Înalta Curte consideră că se impunea, astfel cum a și procedat instanța, ca, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, să se dispună introducerea în cauză a titularei suprafeței de teren în discuție ce aparține domeniului public al UAT Băleni potrivit H.G. nr. 1350/2001, actul a cărui anulare s-a solicitat, deoarece conform celei dintâi ipoteze prevăzute de norma legală în discuție se poate proceda în acest fel "la cerere", fără ca legiuitorul să condiționeze ca o astfel de cerere să fie formulată de reclamant, iar din modul de redactare a textului rezultă că cererea poate fi făcută de oricare dintre participanții la proces. Or, în speță o cerere în sensul arătat a fost făcută de pârât.

În raport de aspectele relevate, care dovedesc că interpretarea dată de instanța de fond textului de lege mai înainte citat este corectă, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate aduse încheierii atacate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, va respinge recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet împotriva încheierii din 7.03.2018, ca nefondat.

II.2. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 125 din 27 iunie 2018, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1350/27 decembrie 2001, în ceea ce privește poziția 255 din Anexa nr. 9 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Băleni.

Instanța de fond, pronunțând soluția de respingere ca tardivă a acțiunii formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială Băleni prin primar, a avut în vedere, ca argumente logico-juridice care au fundamentat această soluție, împrejurarea că actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat a fost cunoscut reclamantei cel mai târziu la data de 18 mai 2016, data înregistrării pe rolul Tribunalului Dâmbovița a dosarului nr. x/2016, în care a fost parte, astfel că de la acest moment, acțiunea în contencios administrativ înregistrată prin poștă pe rolul instanței de fond, la data 9 octombrie 2017, a fost introdusă cu depășirea termenului de decădere, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În susținerea recursului declarat împotriva soluției instanței de fond, reclamanta a indicat, drept motive de casare, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat critici prin care a arătat că instanța de fond nu ar fi făcut o analiză proprie a argumentelor expuse în motivarea cererii de chemare în judecată, ci și-a însușit criticile formulate de pârâți, ceea ce ar conduce la concluzia că sentința recurată nu este motivată.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 C. proc. civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că acțiunea este tardivă, realizând, în primul rând o calificare corectă a actului administrativ a cărui anulare se solicită și, apoi, o aplicare, în limitele legii, a termenelor legale incidente.

De asemenea, recurenta susține că prima instanță ar fi preluat necenzurat argumentele părților adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale. Nu pot fi reținute nici aceste susțineri ca fiind de natură să atragă incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele autorităților pârâte au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate și dacă judecătorul, trecând prin propriul filtru de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu echivalează cu o necercetare sau o cercetare superficială a cauzei.

Este îndeplinită astfel în cauză cerința motivării hotărârii judecătorești, care constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și mijlocul prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil, în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, de asemenea.

În raport de dispozițiile legale avute în vedere de instanța de fond, la aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar.

În analizarea excepției tardivității formulării acțiunii, instanța de fond a pornit mai întâi de la tipul de act administrativ atacat în cauză - H.G. nr. 1350/2001 pentru atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și al municipiilor, al orașelor și comunelor din județul Dâmbovița.

Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001, privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița nu poate fi considerată act administrativ normativ, aceasta fiind, potrivit unei jurisprudențe constante a instanței supreme și a celei de control constituțional un act administrativ individual ce evidențiază inventarul centralizat al bunurilor aparținând unei entități, care privește numai anumite persoane juridice - unități administrativ-teritoriale (județul Dâmbovița, respectiv municipiile, orașele și comunele din județul Vrancea), dispozițiile cuprinse în aceasta neavând deci caracter general și impersonal.

Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care în exercitarea atribuțiilor sale adoptă hotărâri pentru organizarea executării legilor, potrivit art. 37 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ [care a abrogat art. 11 lit. c) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor], dar nu toate hotărârile Guvernului au caracter normativ.

Chiar și în cazul în care este prevăzută o anumită sferă de adresabilitate, în raport cu obiectul reglementării, actul normativ se caracterizează prin aceea că exprimă norme cu caracter general și abstract, determinate fiind numai criteriile pentru identificarea limitelor sferei destinatarilor, iar nu fiecare dintre subiectele de drept sau fiecare bun în parte, așa cum este cazul în speță.

În raport de dispozițiile exprese ale art. 108 alin. (4) din Constituția României și art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, nu pot fi reținute în sensul calificării H.G. nr. 1350/2001 ca act administrativ normativ, nici susținerile recurentei referitoare la faptul că această hotărâre nu a fost comunicată celor intersați ci, ca orice act administrativ normativ, a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Câtă vreme hotărârea de guvern nu cuprinde reguli generale, impersonale, aplicabile repetat unui număr nedeterminat de subiecți, ci se adresează unor subiecți determinați, publicarea actului nu atrage calificarea acestuia ca act administrativ normativ.

Prin urmare, instanța de fond a stabilit corect natura juridică a actului atacat, care atrage incidența termenelor de prescripție și respectiv de decădere prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, iar nu a normelor cuprinse în alin. (4) al aceluiași articol.

În continuare, a reținut instanța de fond că prezintă relevanță determinarea momentului de la care a început să curgă termenul pentru formularea acțiunii, ipoteza în care se regăsește reclamanta fiind cea de la alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, în care se arată că "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Prin acest text, legea marchează momentul de la care începe să curgă termenul de un an, și anume de la data comunicării actului pentru persoanele direct vizate de actul administrativ cu caracter individual, iar pentru persoanele cărora nu le este adresat actul, de la data cunoașterii efective de către acestea a conținutului actului în discuție.

În speță, dintre regulile enumerate de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în privința momentului de la care începe a se calcula termenul de un an pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ, este aplicabilă recurentei-reclamante cea privind "data luării la cunoștință" de către terțul interesat de actul pretins vătămător pentru acesta.

În acord cu cele reținute de instanța fondului, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a luat cunoștință de actul atacat, cel mai târziu la data de 18 mai 2016, dată la care aceasta a învestit Tribunalul Dâmbovița cu dosarul nr. x/2016, având ca obiect cererea de anulare a HCL Băleni, cerere motivată și prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 1350/2001.

În raport de acest moment temporal - 18.05.2016 -, se observă că acțiunea în anulare ce formează obiectul dosarului pendinte a fost introdusă la data de 9.10.2017 (prin poștă - dosar fond), cu depășirea termenului de un an ce curge de la data când a luat cunoștință terțul interesat de actul administrativ pretins vătămător, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă la data de 8.05.2017 și că intimatul-pârât Guvernul României nu i-ar fi comunicat nici în prezent o soluție la respectiva plângere, este fără relevanță, în condițiile în care, în cauză, nu este vorba de un act administrativ normativ, astfel încât plângerea prealabilă să poată fi formulată oricând. Titulara demersului judiciar este terț față de H.G. nr. 1350/2001, caz în care, termenul pentru formularea acțiunii curge de la data luării la cunoștință de existența actului administrativ individual, așa cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe se impune a fi menținută, conform celor arătate în prezenta motivare, fiind incidentă, conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepția tardivității acțiunii.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet împotriva acesteia, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet împotriva încheierii de ședință din 7 martie 2018 și a sentinței civile nr. 125 din 27 iunie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.