Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2103/1/2024
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Data
9 decembrie 2024

Decizia nr. 114/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2103/1/2024 — chestiunea de drept: „Dacă dispozițiile art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001 , cu modificările și…

ROMÂNIA

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 114 Dosar nr. 2103/1/2024 Ședința din 9 decembrie 2024

DECIDE: Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 1251/98/2023, și de Tribunalul Maramureș – Secția I civilă, în dosarul nr. 554/100/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „Dacă dispozițiile art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001 , cu modificările și completările ulterioare (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii ) se aplică și perioadelor lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001” și, respectiv, „Dacă art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 poate fi interpretat în sensul că personalului silvic care intră în domeniul de aplicare al normei îi este recunoscută ca fiind derulată în condiții speciale de muncă și activitatea prestată anterior datei de 1 aprilie 2001, respectiv de 30 mai 2000. Dacă sintagma „conform reglementărilor legale”, cuprinsă în art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 trebuie interpretată în sensul că se impune ca personalul silvic să fi derulat activitățile descrise de normă în procent de cel puțin 50% din timpul normal de muncă,

conform art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, iar acest fapt trebuie evidențiat în mod expres în adeverințele emise de angajator”. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2024.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.