Decizia nr. 114 din 9 decembrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.103/1/2024, la care a fost conexat Dosarul nr. 2.438/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.251/98/2023, şi de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 554/100/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 20 septembrie 2024, în Dosarul nr. 1.251/98/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: ” Dacă dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii), se aplică şi perioadelor lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001″.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 octombrie 2024 cu nr. 2.103/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 9 decembrie 2024.

La data de 31 octombrie 2024 a fost înregistrat Dosarul nr. 2.438/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă, prin Încheierea din 14 octombrie 2024, în Dosarul nr. 554/100/2024, prin care s-a solicitat rezolvarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: ” Dacă art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 poate fi interpretat în sensul că personalului silvic care intră în domeniul de aplicare al normei îi este recunoscută ca fiind derulată în condiţii speciale de muncă şi activitatea prestată anterior datei de 1 aprilie 2001, respectiv de 30 mai 2000. Dacă sintagma «conform reglementărilor legale», cuprinsă în art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, trebuie interpretată în sensul că se impune ca personalul silvic să fi derulat activităţile descrise de normă în procent de cel puţin 50% din timpul normal de muncă, conform art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar acest fapt trebuie evidenţiat în mod expres în adeverinţele emise de angajator”.

Constatându-se că dosarele nr. 2.103/1/2024 şi nr. 2.438/1/2024 au ca obiect sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce se află în strânsă legătură, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea celor două cauze. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000) – forma în vigoare la 16 decembrie 2019: ” Art. 20. – (1) Personalul silvic are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi pe cele stabilite prin contractele individuale şi/sau colective de muncă şi contractele de mandat încheiate în condiţiile legii. (2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale. (3) Perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform prezentei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum şi majorarea punctajelor lunare de pensie. (4) Perioada de vechime în muncă realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive.”

Dispoziţiile art. 20 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 au fost abrogate prin art. 168 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (Legea nr. 360/2023).

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): ” Art. 3. – (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (…) h) locuri de muncă în condiţii speciale – locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor; (…)”. III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept supuse interpretării

În Dosarul nr. 1.251/98/2023 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin cererea formulată de reclamant, înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa – Secţia civilă, în contradictoriu cu pârâta casa teritorială de pensii, s-a solicitat anularea Deciziei nr. xxxxxx/28.02.2023 privind acordarea pensiei anticipate parţiale, obligarea pârâtei să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului cu valorificarea Adeverinţei nr. xxxx/12.07.2023, emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, precum şi la plata diferenţelor rezultate ca urmare a recalculării drepturilor de pensie.

Prin Sentinţa nr. 48/F din 18 ianuarie 2024, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă, a fost admisă excepţia tardivităţii contestării Deciziei nr. xxxxxx/28.02.2023, invocată de pârâtă; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant, fiind obligată pârâta să procedeze la emiterea unei decizii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă reclamantului începând cu data de 1 august 2023 şi cu valorificarea Adeverinţei nr. xxxx/12.07.2023, emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, şi la plata diferenţelor dintre pensia recalculată potrivit prezentei sentinţe şi pensia încasată, începând cu data de 1 august 2023.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul beneficiază de pensie anticipată parţială, conform Deciziei nr. xxxxxx/28.02.2023, pe care a înţeles însă să o conteste, şi a constatat că acest capăt de cerere a fost formulat tardiv.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor sale de pensie cu valorificarea Adeverinţei nr. xxxx/12.07.2023, emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, precum şi la plata diferenţelor rezultate ca urmare a recalculării drepturilor de pensie, instanţa a constatat, în esenţă, că reclamantului i-a fost respinsă cererea de recalculare a drepturilor de pensie, nefiind valorificată Adeverinţa nr. xxxx/12.07.2023, emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, cu motivarea că activitatea desfăşurată în locurile de muncă din domeniul silviculturii, în condiţiile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, nu face parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale, conform prevederilor Legii nr. 263/2010, şi, în consecinţă, nu există temei legal pentru recalcularea drepturilor de pensie.

Adeverinţa nr. xxxx/12.07.2023, emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, atestă faptul că, în perioada cuprinsă între 4.04.1983-30.04.2023, reclamantul, în calitate de pădurar, brigadier silvic, tehnician silvic, subinginer silvic, inginer silvic, a desfăşurat activităţi specifice, respectiv: paza fondului forestier, control silvic, lucrări de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, activităţi ce se încadrează în locuri de muncă în condiţii speciale.

Totodată, emitentul adeverinţei, fostul angajator al reclamantului, menţionează că pe perioada derulării contractului individual de muncă reclamantul a desfăşurat, conform fişei postului şi documentelor interne, activităţi care se încadrează în prevederile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Analizând buletinul de calcul – anexă la decizia privind acordarea pensiei anticipate parţiale -, instanţa a constatat că pârâta nu a valorificat perioada cuprinsă în intervalul 4.04.1983-30.04.2023 ca fiind încadrată în grupa I de muncă, respectiv condiţii speciale de muncă.

Procedând la verificarea celor menţionate de angajator în Adeverinţa nr. xxxx/12.07.2023, emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, în raport cu prevederile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, prima instanţă a constatat că printre activităţile enumerate de acest text de lege se regăsesc şi activităţile prestate de reclamant, respectiv cele referitoare la lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, control silvic şi paza fondului forestier.

Prima instanţă a reţinut că pârâta a ignorat Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, la solicitarea reclamantului de recalculare a drepturilor sale de pensie, considerând în mod total eronat că nu există temei legal pentru a proceda la valorificarea Adeverinţei nr. xxxx/12.07.2023, emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, care atestă că activitatea prestată de reclamant este încadrată în condiţii speciale de muncă.

Instanţa de fond a apreciat că o asemenea interpretare este ilegală, deoarece, prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa supremă a stabilit că locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale.

Ca atare, prima instanţă a constatat că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de recalcularea drepturilor sale de pensie cu valorificarea adeverinţei nr. xxxx/12.07.2023, emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, începând cu data de 1 august 2023, atât timp cât legislaţia incidentă speţei statuează că sunt valorificate la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie adeverinţele care îndeplinesc condiţiile de fond şi formă, iar răspunderea pentru legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu aparţine exclusiv angajatorului emitent sau deţinătorului de arhivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta casa teritorială de pensii, arătând că reclamantul beneficiază de o pensie anticipată parţială, iar nu de o pensie pentru limită de vârstă şi, ca atare, instanţa de fond nu putea dispune emiterea unei decizii de acordare a unei pensii pentru limită de vârstă (în situaţia în care găsea întemeiată acţiunea), ţinând cont de faptul că intimatul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie aflate în plată cu valorificarea adeverinţei emise de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, având în vedere prevederile art. 107 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 263/2010.

Mai mult, din sentinţa apelată nu rezultă că instanţa de fond a analizat dacă prin valorificarea Adeverinţei nr. xxxx/12.07.2023, emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, pensia care i se cuvine intimatului este una pentru limită de vârstă, în loc de o pensie anticipată parţială, cum a fost stabilită de apelantă.

Pe de altă parte, Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă a dispus ca recalcularea pensiei să se facă începând cu data de 1 august 2023, fără să ţină cont de faptul că intimatul a depus solicitarea de valorificare a Adeverinţei nr. xxxx/12.07.2023, emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Ialomiţa, la data de 4 octombrie 2023, fiind înregistrată la casa teritorială de pensii la aceeaşi dată. Ca atare, făcând aplicarea art. 107 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 263/2010, data de la care se poate recalcula pensia anticipată parţială poate fi 1 noiembrie 2023.

Un alt motiv de critică îl constituie interpretarea greşită de către instanţa de fond a legislaţiei în materie de asigurări sociale şi pensii.

Conform răspunsului administrativ din 3 noiembrie 2023 – pe care apelanta îl apreciază legal şi temeinic -, casa teritorială de pensii a respins solicitarea intimatului „întrucât activitatea desfăşurată în domeniul silviculturii, în condiţiile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, nu face parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale, conform Legii nr. 263/2010, şi, în consecinţă, nu există temei legal de recalculare a drepturilor de pensie”.

Apelanta a susţinut că dispozitivul Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept aduce o interpretare care nu este în concordanţă nici cu principiile legii-cadru din domeniul pensiilor, respectiv Legea nr. 263/2010, nici cu legislaţia în domeniul fiscalităţii.

Prin urmare, a considerat că aplicarea corectă a prevederilor art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi valorificarea în condiţii speciale de muncă a perioadelor de activitate ce fac obiectul acestei legi, în contextul Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se pot face numai după modificarea Legii nr. 263/2010, prin care să fie reglementate toate problemele menţionate anterior şi care să se reflecte în legislaţia privind sistemul public de pensii.

Deşi legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

În Dosarul nr. 554/100/2024 al Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanţei să dispună anularea Deciziei nr. xxxxx/15.02.2024, emisă de pârâta casa teritorială de pensii, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului prin valorificarea integrală şi din toate punctele de vedere a perioadei lucrate de acesta în condiţii speciale de muncă, potrivit adeverinţelor nr. xxx/26.01.2024 (1.06.2005-26.01.2024), eliberată de Ocolul Silvic Municipal Baia Mare R.A., nr. xxxx/19.12.2023 (1.08.1986-30.04.1988), eliberată de Direcţia Silvică Maramureş – Ocolul Silvic Tăuţii-Măgherăuş, şi nr. xxxx/23.11.2023 (1.05.1988-1.06.2005), eliberată de către Direcţia Silvică Maramureş – Ocolul Silvic Firiza, cu consecinţa calculării drepturilor cuvenite din momentul naşterii acestora şi a plăţii diferenţelor băneşti actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală corespondentă, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.

În motivare, reclamantul a arătat că, prin decizia atacată, pârâta nu a valorificat cele trei adeverinţe arătate în petitul cererii, cu motivarea că nu există temei legal.

Reclamantul a susţinut că are calitatea de personal silvic care şi-a desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă, aşa cum rezultă din adeverinţele menţionate, conform cărora a desfăşurat activităţi în domeniul silvicultură, prevăzute de dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, începând din 1 august 1986 şi până în 26 ianuarie 2024.

Reclamantul a mai arătat că din motivarea Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reiese că, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, încadrarea în condiţii speciale se realizează şi pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a noii legi, în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locurile de muncă indicate ca atare, conform acestei ordonanţe de urgenţă.

Prin urmare, a apreciat că nu poate fi exclusă de la aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 perioada anterioară datei de 31 martie 2001, deoarece doar după acest moment, prin efectul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), a fost introdusă noţiunea de loc de muncă desfăşurat în condiţii speciale, anterior acestui moment legislaţia clasificând desfăşurarea activităţii în condiţii normale, în grupa I sau în grupa a II-a de muncă.

Aceasta deoarece, pe de o parte, prevederile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 nu fac distincţie în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată înainte şi după 1 aprilie 2001, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, iar, pe de altă parte, potrivit art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, „Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001 în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale constituie stagii de cotizare în condiţii speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare”. Mai mult, în baza dispoziţiilor art. 30 alin. (4) din aceeaşi reglementare, „Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi (…) în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupele I şi II de muncă şi care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sunt încadrate în condiţii speciale de muncă”.

Aşadar, legiuitorul a asimilat stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă şi activitatea desfăşurată, în aceleaşi condiţii, în perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001.

Pârâta casa teritorială de pensii a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că solicitarea reclamantului de valorificare în condiţii speciale a perioadelor de activitate menţionate în cele trei adeverinţe este neîntemeiată, activităţile desfăşurate de personalul silvic neregăsindu-se printre locurile de muncă în condiţii speciale prevăzute de art. 30 din Legea nr. 263/2010.

În esenţă, în adeverinţe se menţionează că reclamantul a desfăşurat activităţi în domeniul silvicultură, prevăzute la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Din dispoziţiile acestui text de lege, teza finală, raportat şi la cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că încadrarea în condiţii speciale de muncă se face „conform reglementărilor legale”, ceea ce înseamnă că, deşi încadrarea are loc ope legis, fără a mai fi necesară parcurgerea unei proceduri, trebuie îndeplinite celelalte condiţii. Astfel, conform art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010, locurile de muncă în condiţii speciale sunt „locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor”. Prin urmare, locurile de muncă din domeniul silvicultură se încadrează în condiţii speciale dacă persoana în cauză a desfăşurat una din activităţile prevăzute la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 cel puţin 50% din timpul normal de muncă. Din adeverinţele depuse la dosar, cu excepţia adeverinţei din 1 iulie 2024, nu rezultă că reclamantul a desfăşurat activităţile din domeniul silvicultură cel puţin 50% din timpul normal de muncă.

Faţă de succesiunea în timp a dispoziţiilor legale şi de modul de încadrare a activităţilor în funcţie de gradul de risc, pentru locurile de muncă din domeniul silvicultură nu se poate reţine o incidenţă a condiţiilor speciale de muncă anterior datei de 1 aprilie 2001. Legea nr. 19/2000, intrată în vigoare la data de 1 aprilie 2001, a modificat substanţial modul de clasificare a locurilor de muncă şi modul de determinare a pensiilor în raport cu acestea. Astfel, dacă până la data de 1 aprilie 2001 locurile de muncă erau clasificate pe grupe de muncă, respectiv grupele I, II şi III de muncă, după această dată, locurile de muncă au fost clasificate în locuri de muncă în condiţii speciale, locuri de muncă în condiţii deosebite şi locuri de muncă în condiţii normale, fiind înlocuite astfel vechile grupe I, II şi III de muncă. Locurile de muncă în condiţii speciale au fost prevăzute expres şi limitativ la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Legea nr. 19/2000 şi actele normative ulterioare acesteia au avut în vedere, ca moment de referinţă în chestiunea clasificării locurilor de muncă, data de 1 aprilie 2001, menţinând, anterior acestei date, clasificarea locurilor de muncă pe grupe de muncă.

Prin urmare, legiuitorul nu recunoaşte posibilitatea încadrării în condiţii speciale de muncă anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel că, în lipsa unei reglementări legale care să recunoască reclamantului încadrarea activităţii derulate de acesta anterior datei de 1 aprilie 2001 în grupe superioare de muncă (cum s-a întâmplat în cazul altor categorii profesionale) şi echivalarea efectelor acestei încadrări cu cele pe care le produce încadrarea în condiţii de muncă, nu se poate extinde aplicarea art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 dincolo de data de 1 aprilie 2001.

În opinia pârâtei, şi din Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 (paragrafele 125, 126, 129, 132 din considerente) rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut în vedere exclusiv momentul ulterior celui în care clasificarea locurilor de muncă în condiţii speciale, deosebite şi normale a fost reglementată pentru prima dată prin Legea nr. 19/2000 (începând cu data de 1 aprilie 2001). IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

În Dosarul nr. 1.251/98/2023, completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reţinând că domeniul de aplicare se circumscrie art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În Dosarul nr. 554/100/2024, completul de judecată al Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, arătând că dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie (art. 4 din ordonanţa de urgenţă).

Analizând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor ce rezultă din textele legale menţionate, a constatat că, raportat la obiectul cauzei, litigiul se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi de chestiunea de drept în discuţie depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

În acest sens, s-a reţinut că, prin contestaţia formulată, reclamantul solicită valorificarea perioadei 1.08.1986-26.01.2024 ca perioadă în care a îndeplinit funcţia de pădurar şi a desfăşurat activităţi în condiţii speciale de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în forma anterioară abrogării alin. (2)-(4) ale acestui articol, respectiv acordarea beneficiilor prevăzute de aceste dispoziţii legale: reducerea vârstei de pensionare şi majorarea punctajelor lunare de pensie. Parţial, perioada ce se solicită a fi valorificată este anterioară anului 2001, respectiv anului 1990.

În Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021, s-a arătat că personalului silvic îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), iar, prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat cu privire la dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Nu au fost identificate sesizări ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept pusă în discuţie, în curs de soluţionare.

În concluzie, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În Dosarul nr. 1.251/98/2023 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.

În Dosarul nr. 554/100/2024 al Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă, reclamantul a arătat că, în opinia sa, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece este angajat al Ocolului Silvic Municipal Baia Mare R.A., care funcţionează ca o entitate de administrare privată a pădurilor proprietatea municipiului Baia Mare şi a proprietarilor care au încheiate contracte de administrare, astfel că personalul său nu este plătit din fonduri publice. Menţiunea din paragraful 51 al Deciziei nr. 7 din 12 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în conformitate cu care anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 este „aplicabilă acestei categorii de personal”, nu are niciun efect referitor la încadrarea sa ca personal plătit din fonduri publice deoarece, pe de o parte, reclamantul nu este încadrat la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, ci la un ocol silvic privat, iar, pe de altă parte, prin sus-menţionata decizie, s-au interpretat doar prevederile art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul silvic), referitoare la sporul de risc şi doar această interpretare este obligatorie pentru instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Reclamantul a apreciat că nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute în art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au fost dezlegate toate elementele de drept aplicabile în prezenta speţă referitoare la drepturile personalului silvic.

Pârâta casa teritorială de pensii a considerat că litigiul de faţă intră în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, invocând în acest sens dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, ale Codului silvic (în special art. 11 din cod) şi pe cele ale Hotărârii Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, cu modificările şi completările ulterioare.

Raportat la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea celor două chestiuni care nu au fost expres tratate şi lămurite prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv cele referitoare la aplicabilitatea drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 anterior datei de 1 aprilie 2001, şi chiar anterior datei de 30 mai 2000, şi în ce măsură sintagma „conform reglementărilor legale”, cuprinsă în art. 20 alin. (2) teza finală din acest act normativ, trimite la verificarea procentului din timpul normal de muncă şi, implicit, la necesitatea evidenţierii acestui procent în adeverinţele emise de angajator.

În opinia pârâtei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că personalul silvic care a desfăşurat activităţile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019), beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă. Din considerentele acestei decizii (paragrafele 125, 126, 129, 132) rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere exclusiv momentul ulterior celui în care clasificarea locurilor de muncă în condiţii speciale, deosebite şi normale a fost reglementată pentru prima dată prin Legea nr. 19/2000 (începând cu data de 1 aprilie 2001).

Referitor la cel de-al doilea aspect, a considerat că sintagma „conform reglementărilor legale”, cuprinsă în art. 20 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, trebuie interpretată în sensul că se impune ca personalul silvic să fi derulat activităţile enumerate în procent de cel puţin 50% din timpul normal de muncă, raportat la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010, iar procentul trebuie evidenţiat în mod expres în adeverinţa eliberată de angajator. Dacă sintagma „conform reglementărilor legale” nu ar face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 263/2010, nu s-ar putea acorda nici beneficiul majorării punctajelor lunare de pensie, prevăzut la art. 20 alin. (4) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, prin raportare la dispoziţiile art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi. VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În Dosarul nr. 1.251/98/2023 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că, în opinia sa, prevederile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, nu sunt aplicabile perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Astfel, intenţia legiuitorului de a reglementa activităţile desfăşurate în condiţii speciale de muncă este evidentă din reglementarea acestora în textul art. 30 din Legea nr. 263/2010, fiind prevăzute locurile de muncă în condiţii speciale (fiind posibilă completarea acestora prin acte normative cu forţă juridică egală). Cu toate acestea, la alin. (4) şi (5) ale art. 30 din Legea nr. 263/2010 sunt prevăzute cazuri exprese de asimilare a stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001.

Pe cale de consecinţă, în lipsa unei prevederi explicite în acest sens pentru cazul concret al domeniului silvic, perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, lucrată în aceste condiţii specifice de muncă, nu poate fi asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale, orice excepţie fiind de strictă interpretare şi aplicare şi reglementată ca atare.

În Dosarul nr. 554/100/2024 al Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă, completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că încadrarea activităţilor prevăzute de dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 în condiţii speciale nu se poate efectua anterior datei de 1 aprilie 2001 şi, cu atât mai mult, anterior datei intrării în vigoare a actului normativ invocat.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010, prin locuri de muncă în condiţii speciale se înţelege locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor. Coroborând aceste dispoziţii cu cele ale art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, care prevăd că activităţile menţionate reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale, reiese că încadrarea activităţilor în condiţii speciale se poate realiza numai dacă acestea sunt efectuate pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, iar această situaţie trebuie să se reflecte în adeverinţele eliberate persoanei interesate. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat o opinie majoritară, în sensul că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023) se aplică şi perioadelor lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001.

În motivarea acestei opinii au fost reţinute ca fiind incidente considerentele Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, s-a arătat că dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 nu fac distincţie în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată înainte şi după 1 aprilie 2001, fiind reţinute prevederile art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Totodată, în unele cauze, s-a analizat în mod expres şi s-a apreciat că din adeverinţele eliberate de angajator trebuie să rezulte că în locurile de muncă din domeniul silvicultură s-au desfăşurat activităţile prevăzute de art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 cel puţin 50% din timpul normal de muncă pentru a se încadra în condiţii speciale.

În alte cauze, s-a reţinut că încadrarea în condiţii speciale a activităţii personalului silvic s-a realizat direct, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, fără să fie aplicabile dispoziţiile de drept comun referitoare la încadrarea activităţii în condiţii speciale. Astfel, prevederile art. 20 alin. (2)-(4) din ordonanţa de urgenţă nu prevăd că durata desfăşurării activităţii trebuie realizată în proporţie de cel puţin 50% din durata normală a timpului de lucru.

În sensul acestei opinii a fost identificată o practică judiciară consistentă a instanţelor naţionale, potrivit hotărârilor judecătoreşti înaintate.

Într-o opinie minoritară, s-a apreciat, din contră, că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023) nu se aplică şi perioadelor lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că, în lipsa unei prevederi legale care să recunoască reclamantului încadrarea activităţii desfăşurate anterior datei de 1 aprilie 2001 în grupele superioare de muncă şi echivalarea efectelor acestei încadrări cu cele pe care le produce încadrarea în condiţii de muncă (aşa cum s-a întâmplat în cazul altor categorii profesionale), nu se poate extinde domeniul temporal de aplicare al art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 dincolo de data de 1 aprilie 2001.

S-a considerat că Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut în vedere exclusiv momentul ulterior celui în care legiuitorul a reclasificat locurile de muncă prin Legea nr. 19/2000.

Reglementarea activităţilor desfăşurate în condiţii speciale de muncă prin art. 30 din Legea nr. 263/2010 denotă intenţia legiuitorului de a reglementa aceste activităţi, completarea acestora fiind posibilă prin acte normative cu forţă juridică egală, la alin. (4) şi (5) ale art. 30 din Legea nr. 263/2010 fiind prevăzute cazuri exprese de asimilare a stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001.

Această opinie se regăseşte într-un număr limitat de hotărâri judecătoreşti, precum şi în punctele de vedere teoretice exprimate de judecătorii de la două tribunale.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa instanţei supreme, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.678/111/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 234/2019 şi, în consecinţă, s-a stabilit că: ” Locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale. Personalul silvic care a desfăşurat activităţile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. Obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001″. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Cu referire la dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 445 din 15 octombrie 2024 şi Decizia nr. 542 din 29 octombrie 2024, ambele decizii aflându-se în faza de redactare şi având soluţii de respingere, ca inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.251/98/2023, şi de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 554/100/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, sunt inadmisibile, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul de drept al prezentelor sesizări conexate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se prevede: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale în raport cu elementele sesizărilor conexate, rezultă că ele se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii judiciare neunitare.

Referitor la primele trei condiţii legale, se reţine că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, cauzele se află în curs de soluţionare, în raport cu dispoziţiile art. 153-155 din Legea nr. 263/2010, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv al Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Raportat la obiectul cauzei, litigiile se încadrează în categoria