ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1717/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 05 ianuarie 2010, sub nr. 744/3/2010, reclamantul C.O. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, contestație împotriva O.U.G. nr. 107/2010, prin care se modifică Legea nr. 95/2006, respectiv art. 296 alin. (2), în sensul reținerii a 5,5% din drepturile de pensie, pentru sumele mai mici de 740 lei și a solicitat anularea O.U.G. nr. 107/2010.

Prin Sentința civilă nr. 521 din 09 februarie 2011, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrative și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secții la data de 07 martie 2011. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 4937 din data de 7 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul C.O., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 115 din Constituție, ordonanțele (inclusiv cele de urgență) sunt emise de Guvern în virtutea delegării legislative, fiind acte normative cu putere de lege, ceea ce înseamnă că nu constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt emise în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, ele însele având putere de lege. Recunoașterea posibilității instanțelor judecătorești de a cenzura ordonanțele Guvernului ar echivala, tocmai din acest motiv, cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat, având în vedere că ar permite imixtiunea puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative.

3. Recursul Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.O., fără a motiva cererea. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul nu a fost motivat, situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 302 1 C. proc.

civ., a constatat că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările. Întrucât recurentul nu a respectat dispozițiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancțiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de C.O. împotriva Sentinței civile nr. 4937 din 7 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.