ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1717/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la

data de 05 ianuarie 2010, sub nr. 744/3/2010, reclamantul C.O. a formulat, în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, contestație împotriva O.U.G. nr. 107/2010,

prin care se modifică Legea nr. 95/2006, respectiv art. 296 alin. (2), în

sensul reținerii a 5,5% din drepturile de pensie, pentru sumele mai mici de 740

lei și a solicitat anularea O.U.G. nr. 107/2010.

Prin Sentința civilă nr.

521 din 09 februarie 2011, Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrative și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauza

fiind înregistrată pe rolul acestei secții la data de 07 martie 2011.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 4937

din data de 7 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul

C.O., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit

dispozițiilor art. 115 din Constituție, ordonanțele (inclusiv cele de urgență)

sunt emise de Guvern în virtutea delegării legislative, fiind acte normative cu

putere de lege, ceea ce înseamnă că nu constituie acte administrative în

înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt

emise în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, ele însele având putere de lege.

Recunoașterea

posibilității instanțelor judecătorești de a cenzura ordonanțele Guvernului ar

echivala, tocmai din acest motiv, cu o încălcare a principiului separației

puterilor în stat, având în vedere că ar permite imixtiunea puterii

judecătorești în atribuțiile puterii legislative.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul C.O., fără a motiva cererea.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte sesizată

cu soluționarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul nu a fost

motivat, situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306

C. proc. civ.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin

însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2)

se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea

hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte,

verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 302

1

C. proc.

civ., a constatat că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale

prevăzute de lege.

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în

condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De

asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite

drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și

să-și probeze pretențiile și apărările.

Întrucât recurentul

nu a respectat dispozițiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de

nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate, Înalta Curte, văzând

dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că recursul este nul

dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancțiunea procedurală

arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de C.O. împotriva Sentinței civile nr. 4937 din 7 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.