ÎCCJ, Decizia nr. 309/2004

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 27 ianuarie 2003,

petiționara P.A. a formulat plângere penală, cerând trimiterea în judecată a

procurorului B.I., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., săvârșită în legătură cu actele de

urmărire efectuate și cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 192/P/1991, al

fostei Procuraturi Județene Sălaj, în care a admis ca P.C. să se constituie

parte civilă, deși nu era îndreptățit să aibă această calitate.

S-a mai relevat prin plângere, că,

datorită constituirii ca parte civilă, a persoanei menționate, petiționara a

fost lipsită de posibilitatea de a se constitui parte civilă, în calitate de

mamă a victimei S.I., în cauza privind pe inculpatul T.D., trimis în judecată

pentru infracțiunea de ucidere din culpă, săvârșită asupra acestei victime.

Prin rezoluția din 10 februarie

2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi

penale, motivând că, prin felul în care a efectuat actele de urmărire penală,

ca și prin rechizitoriul ce l-a emis, procurorul vizat prin plângere, nu a

săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Totodată, s-a învederat că petiționara avea posibilitate să se constituie parte

civilă și în fața instanței de judecată, astfel că sub acest aspect, nu a fost

prejudiciată prin nemenționarea ei, ca parte civilă în rechizitoriu.

Împotriva rezoluției, petiționara P.A.

a formulat plângere, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința

penală nr. 18 din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel Cluj.

S-a motivat că rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale este corectă, deoarece fapta procurorului B.I.,

de a nu cita pe petiționară, ca parte civilă, nu întrunește elementele

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., cât timp în cursul urmăririi penale

a fost citat soțul acesteia, ca parte civilă, iar ea avea posibilitate să se

constituie parte civilă în fața instanței de judecată, ceea ce a și făcut

ulterior, obținând despăgubiri în urma exercitării acțiunii civile separate.

Petiționara a declarat recurs

împotriva sentinței.

Recursul declarat de petiționară a

fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1405 din 11 martie 2004, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea că, în raport cu

modul în care au fost efectuate actele de urmărire penală, de către procurorul

vizat prin plângere, precum și cu prevederile art. 15 și 19 C. proc. pen.,

sentința este temeinică și legală.

Petiționara a declarat recurs și

împotriva deciziei menționate.

Acest nou recurs a fost respins, ca

inadmisibil, prin decizia nr. 177 din 17 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în complet format din 9 judecători.

Petiționara a formulat cerere de

revizuire a acestei decizii, susținând, în esență, că instanța nu a manifestat

preocupare pentru lămurirea cauzei prin probe.

Cererea de revizuire nu este

admisibilă.

În adevăr, din considerentele

deciziei nr. 177 din 17 mai 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în complet

format din 9 judecători, ce este vizată prin cererea de revizuire, rezultă că

recursul declarat de petiționară împotriva deciziei nr. 1405 din 11 martie 2004,

pronunțată de secția penală a instanței supreme, a fost respins ca inadmisibil.

Pe de altă parte, așa cum rezultă

din conținutul cererii de revizuire și din concluziile scrise depuse la dosar,

petiționara nici nu a invocat vreo situație susceptibilă a fi considerată caz

de revizuire, în sensul prevederilor art. 394 C. proc. pen.

Mai mult, în raport cu dispozițiile art.

397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire trebuia adresată de

petiționară, procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat

cauza în primă instanță, iar nu instanței care a respins, ca inadmisibilă, o

cale de atac exercitată de petiționară.

În consecință, urmează ca recursul

declarat de petiționară să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea acesteia

să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire a deciziei nr. 177din 17 mai 2004, a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în complet format din 9 judecători, formulată de petiționara P.A.

Obligă pe petiționară să plătească

statului, suma de 400.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2004.