ÎCCJ, Decizia nr. 309/2004
ÎCCJ, Decizia nr. 309/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra cererii de revizuire de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 ianuarie 2003, petiționara P.A. a formulat plângere penală, cerând trimiterea în judecată a procurorului B.I., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., săvârșită în legătură cu actele de urmărire efectuate și cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 192/P/1991, al fostei Procuraturi Județene Sălaj, în care a admis ca P.C. să se constituie parte civilă, deși nu era îndreptățit să aibă această calitate. S-a mai relevat prin plângere, că, datorită constituirii ca parte civilă, a persoanei menționate, petiționara a fost lipsită de posibilitatea de a se constitui parte civilă, în calitate de mamă a victimei S.I., în cauza privind pe inculpatul T.D., trimis în judecată pentru infracțiunea de ucidere din culpă, săvârșită asupra acestei victime.
Prin rezoluția din 10 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale, motivând că, prin felul în care a efectuat actele de urmărire penală, ca și prin rechizitoriul ce l-a emis, procurorul vizat prin plângere, nu a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Totodată, s-a învederat că petiționara avea posibilitate să se constituie parte civilă și în fața instanței de judecată, astfel că sub acest aspect, nu a fost prejudiciată prin nemenționarea ei, ca parte civilă în rechizitoriu. Împotriva rezoluției, petiționara P.A. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința penală nr. 18 din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel Cluj.
S-a motivat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă, deoarece fapta procurorului B.I., de a nu cita pe petiționară, ca parte civilă, nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., cât timp în cursul urmăririi penale a fost citat soțul acesteia, ca parte civilă, iar ea avea posibilitate să se constituie parte civilă în fața instanței de judecată, ceea ce a și făcut ulterior, obținând despăgubiri în urma exercitării acțiunii civile separate. Petiționara a declarat recurs împotriva sentinței. Recursul declarat de petiționară a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1405 din 11 martie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea că, în raport cu modul în care au fost efectuate actele de urmărire penală, de către procurorul vizat prin plângere, precum și cu prevederile art. 15 și 19 C. proc.
pen., sentința este temeinică și legală. Petiționara a declarat recurs și împotriva deciziei menționate. Acest nou recurs a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 177 din 17 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în complet format din 9 judecători. Petiționara a formulat cerere de revizuire a acestei decizii, susținând, în esență, că instanța nu a manifestat preocupare pentru lămurirea cauzei prin probe. Cererea de revizuire nu este admisibilă. În adevăr, din considerentele deciziei nr. 177 din 17 mai 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în complet format din 9 judecători, ce este vizată prin cererea de revizuire, rezultă că recursul declarat de petiționară împotriva deciziei nr. 1405 din 11 martie 2004, pronunțată de secția penală a instanței supreme, a fost respins ca inadmisibil.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din conținutul cererii de revizuire și din concluziile scrise depuse la dosar, petiționara nici nu a invocat vreo situație susceptibilă a fi considerată caz de revizuire, în sensul prevederilor art. 394 C. proc. pen. Mai mult, în raport cu dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire trebuia adresată de petiționară, procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță, iar nu instanței care a respins, ca inadmisibilă, o cale de atac exercitată de petiționară. În consecință, urmează ca recursul declarat de petiționară să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea acesteia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 177din 17 mai 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în complet format din 9 judecători, formulată de petiționara P.A. Obligă pe petiționară să plătească statului, suma de 400.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.