Decizia nr. 44/2024 — ÎCCJ — contestație în anulare

Prin hotărâre atacată s-a reținut, la pct. 237, că argumentele din încheierile prin care cauzele au fost retrimise completului inițial învestit sunt similare celor invocate într-o acțiune precedentă în contencios administrativ. Arată că acesta este un considerent decisiv pentru reținerea ulterioară a vinovăției. Aceasta constituie, în opinia contestatoarei, o veritabilă eroare materială întrucât, comparând textul încheierilor cu cel al acțiunii în contencios administrativ rezultă că nu sunt similare. A arătat, în motivarea recursului, că măsurile procesuale adoptate nu au avut legătură cu motivele acțiunii în contencios. Solicită compararea înscrisurilor relevante pentru a constata că nu este vorba de motive nici măcar similare, situația reținută de instanța de recurs fiind consecința unei erori materiale. Consideră că este o eroare materială evidentă deoarece în încheierile prin care a dispus trimiterea cauzelor la completul inițial învestit nu a reținut nelegalitatea HCC nr. 12/29.05.2019, nu a lipsit de efecte această hotărâre, ci a invocat o hotărâre a colegiului de conducere ulterioară, respectiv nr. 17/06.09.2019.

S-a reținut că procedura de comunicare în timpul cercetării disciplinare a fost corectă, fără a se observa că adresa la care s-au comunicat actele este greșită. Din înscrisurile aflate în dosar rezultă cu evidență eroarea materială în ceea ce privește adresa de corespondență a actelor de procedură, respectiv, la: (...) care nu există, adresa domiciliului său fiind (...). Consideră că dintr-o eroare materială, instanța de recurs nu a observat această diferență, explicată pe larg în cererea de recurs. B. Motive care se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ. Fără a relua expunerea motivele de recurs a căror analiză a fost omisă de instanța de recurs, dezvoltate pe larg în cele două cereri de recurs depuse succesiv, indică doar care sunt aceste motive, respectiv: 1. modalitatea de repartizare aleatorie a cauzei către cel de al doilea inspector judiciar, respectiv doamna F. La pct.156-157 din decizia contestată sunt expuse etapele prealabile repartizării celui de al doilea inspector, concluzionând că procedura a fost respectată, însă, instanța nu a analizat susținerile din recurs în sensul că nu a existat niciun document din care să rezulte în mod concret desemnarea inspectorului judiciar F. Or, arată că nu a contestat existența etapelor premergătoare repartizării aleatorii, ci, în mod expres, lipsa unui înscris care să consemneze repartizarea cauzei la cel de al doilea inspector judiciar. 2. Cu privire la modificarea datei de primire a sesizării din oficiu Arată că s-a reținut la pct. 159 din hotărâre că data întocmirii 29.10.2020 și data înregistrării la 30.10.2020 fără a analiza în nici un mod susținerile recurenților contestatori privitoare la modificarea grosolană a datelor respective prin suprascriere, ceea ce a determinat posibilitatea repartizării după mai multe zile, ceea ce este un motiv suficient de constatare a vicierii repartizării lucrării, motiv de nulitate absolută pentru care nu trebuie probată o vătămare.

Cu privire la nemotivarea avizului negativ Arată că s-a reținut la pct. 161 din hotărâre că avizul a fost motivat sub aspectul necesității luării în considerare a considerentelor relevante din Raportul nr. 19-1475. Învederează că nu s-au analizat motivele din recurs în sensul că acel raport al Inspecției Judiciare nu avea nici o legătură cu recurenții, așa cum a și stabilit Consiliul Superior al Magistraturii în răspunsul la plângerea prealabilă a contestatoarei, că nu există nimic relevant în acel raport pentru situația recurenților și că motivarea rezoluției de infirmare este pur formală, lipsind în realitate cu desăvârșire și că în acest mod au fost împiedicați să formuleze apărări. Arată că nu cunoaște ce era relevant din raportul Inspecției Judiciare și ce s-a reținut pentru a justifica infirmarea, Înalta Curte de Casație și Justiție nefăcând nici o precizare în acest sens.

Cu privire la comunicarea înscrisurilor în etapa cercetării disciplinare Prin hotărârea contestată s-a reținut la pct. 166-170 că a fost efectuată o comunicare corectă a actelor procedurale în cursul cercetării disciplinare, însă, nu s-a făcut nicio referire la motivele de recurs privind: - indicarea greșită a adresei și pretinsa comunicare a actelor la o adresă care nu există, - lipsa accesului la adresa de poștă electronică de serviciu la care s-au efectuat comunicări, contestatoarea fiind în concediu de risc maternal și de maternitate, - folosirea ilicită a adresei personale de email pe care nu o folosea pentru comunicări oficiale și nu o urmărea în acest scop, ceea ce este în contradicție cu decizia nr. 34/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, - inexistența unui refuz de primire a corespondenței care era pretins comunicată la o adresă inexistentă, - obligația de a asigura comunicarea actelor de procedură la locuința reală cunoscută de Curtea de Apel X, în localitatea unde activa.

Cu privire la încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 Arată că în hotărârea contestată s-a reținut, la pct. 171, că motivul privind încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu poate fi primit ca urmare a considerentelor referitoare la comunicarea actelor de procedură precedente. Învederează că nu se face nici o referire la motivele de recurs care vizau cu totul alte aspecte decât citarea, respectiv faptul că procedura disciplinară se poate derula fără audierea magistratului numai în cazul unui refuz al acestuia, nu și în cazul imposibilității de prezentare și nici că un astfel de refuz nu a existat, era în concediu de maternitate, deci într-o imposibilitate obiectivă de a participa la procedura disciplinară. Așadar, în cauză, este analizată problema aplicabilității dreptului comun, Codul muncii, fără a avea în vedere această situație. Astfel, de vreme ce art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevede continuarea procedurii disciplinare doar în cazul refuzului de a participa la audiere și nu este prevăzută nicio soluție legislativă pentru situația imposibilității de participare, în concedii medicale sau acordate în considerarea maternității, devin aplicabile normele dreptului comun.

Referitor la supunerea la un tratament discriminatoriu și incidența dreptului U.E. privind discriminarea lucrătoarelor însărcinate sau care au născut recent Prin încheierea din 24.10.2022, instanța de recurs a respins cererea contestatoarei de sesizare a cu privire la aceste aspecte, reținând că nu este nevoie de o lămurire din partea acesteia, urmând să aplice ea însăși dreptul U.E. și jurisprudența C.J.U.E. În considerentele hotărârii pronunțate, instanța de recurs a omis cu desăvârșire analiza argumentelor privind supunerea la un tratament discriminatoriu pe criteriu de gen și criteriu socio-profesional, atât din perspectiva dreptului național cât și a dreptului U.E. Precizează că a invocat aceste motive de recurs în mod distinct si independent de problema vicierii citării sale în procedura disciplinară și de problema efectuării acesteia fără audierea sa, deși se afla în imposibilitate de prezentare. Mai precizează ca C.N.C.D., pe care l-a sesizat cu această problemă, a respins sesizarea sa ca nefiind de competența acestuia, reținând că urmează ca Înalta Curte de Casație și Justiție să analizeze problema în procedura disciplinară. Cum nici Înalta Curte nu a analizat această problemă în procedura disciplinară, consideră că i-a fost negat accesul la justiție în substanța sa pentru că nicio instanță și nicio instituție nu acceptă să analizeze o problemă esențială: supunerea la un tratament discriminatoriu pe criteriu de gen și socio-profesional prin cercetarea sa disciplinară în timpul concediilor aferente maternității, unele cu caracter de concediu medical.

Referitor la încălcarea art. 45 din Legea nr. 317/2004 Arată că s-a reținut la pct. 175 din hotărâre că prelungirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile a fost solicitat de inspectorul judiciar la 10.12.2020 și a fost aprobată fără a indica vreo dală a rezoluției de aprobare, conchizând că nu se poate reține că nu se cunoaște această dată. Învederează că nu se face nicio referire la motivul de recurs potrivit cu care rezoluția de aprobare nu are dată, putând fi aplicată oricând, inclusiv după expirarea termenului inițial.

Cu privire la nelegalitatea actelor de cercetare disciplinară rezultată din aplicarea Regulamentului Inspecției Judiciare aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 În paragrafele 152-153 instanța de recurs a analizat, din multele motive invocate de contestatoare cu privire la această cauză de nelegalitate, doar aspectul privind nepublicarea în Monitorul Oficial, iar celelalte critici subsumate acestui motiv de recurs nu au fost analizate.

Cu privire la existența elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare Arată că la pct.230 -254 din hotărâre s-a reținut că elementele constitutive ale abaterilor disciplinare sunt întrunite, dar apreciază că s-a omis să se analizeze anumite motive de recurs și considerente subsumate acestora, respectiv: i) Nu se face nicio referire la relevanța reînființării completurilor inițial desființate și la situația creată, o situație nereglementată de ROIIJ, ceea ce s-a recunoscut de conducerea instanței (prin decizia vicepreședintelui instanței invocată); ii) Nu se face nicio referire la prevederile art. 52 C.proc.pen., care permite instanței penale să analizeze orice chestiune prealabilă soluționării cauzei fără a fi legată de o decizie a instanței civile și nici de competența acesteia, cu atât mai mult cu privire la legalitatea compunerii completului, iii) Nu se face nicio referire la buna credință a recurenților în analiza compunerii completului, în contextul descris în recurs al soluțiilor CCR și al dezbaterilor publice referitoare la efectele nelegalei compuneri a completurilor în materie penală și responsabilitatea noastră în acest sens. iv) Nu se face nici o referire la lipsa de vinovăție și buna noastră credință vădită de respectarea imediată a hotărârii prin care conflictul de competență a fost rezolvat de vicepreședintele instanței v) Nu se face nici o referire la motivele de recurs privind inexistența laturii obiective. vi) Nu se analizează caracterul justificat la măsurilor din perspectiva argumentelor expuse în încheierile de ședință pronunțate, prin care contestatoarea a trimis dosarele la completul reînființat. Pentru toate motivele arătate anterior, solicită anularea, în parte, a deciziei pronunțate în recurs și admiterea acestuia cu consecința înlăturării răspunderii sale disciplinare. III. Apărările formulate de părți Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică. Referitor la criticile potrivit cărora instanța nu a analizat mai multe motive de recurs, consideră că în realitate contestatoarea tinde să supună dezbaterii instanței motivele invocate de aceasta inițial, în scopul de a li se conferi o nouă interpretare care să corespundă punctului său de vedere. Prin urmare, susținerile referitoare la lipsa analizării tuturor motivelor invocate nu pot fi reținute, întrucât așa cum s-a statuat și în jurisprudența C.E.D.O., obligația instanței de a motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, ci este necesar ca aceasta să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost deduse spre soluționare. Dispozițiile legale nu permit instanței reformarea unei hotărâri pe baza unor argumente de fapt sau de drept indicate de parte care oricât de larg ar fi dezvoltate se subsumează unui motiv de casare pe care îl sprijină întrucât instanța este în drept să grupeze argumentele folosite de parte în dezvoltarea unui motiv de casare pentru a răspunde printr-un considerent comun. Având în vedere cele arătate anterior, învederează că instanța de recurs a grupat mai multe critici cărora le-a răspuns printr-un considerent comun. Așadar, arată că a fost analizat motivul de recurs constând în încălcarea repartizării aleatorii, reținând în esență că au fost respectate dispozițiile legale care reglementează repartizarea aleatorie a cauzelor (pct. 156-158 din decizie). Nici susținerile potrivit cărora instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs constând în modificarea datei de primire a sesizării din oficiu și cel referitor la nemotivarea avizului negativ nu vor fi reținute, instanța de recurs confirmând că termenul în care se realizează repartizarea lucrărilor are caracter de recomandare, iar din cuprinsul avizului negativ reies motivele pentru care s-a dispus completarea rezoluției de clasare (paragrafele 159-161). Intimata consideră că argumentele contestatoarei au fost analizate de instanță (de ex. comunicarea actelor procedurale la adresa greșită, încălcarea dreptului la apărare prin lipsa audierii contestatoarei), reținându-se în esență, că magistratul a fost informat și invitat să participe la cercetarea disciplinară prin mai multe modalități - comunicare la adresa de domiciliu, comunicare la adresa de mail, iar magistratul a refuzat să se prezinte la cercetarea disciplinară, solicitându-le inspectorilor judiciari să nu mai insiste în convocarea sa la cercetarea disciplinară. (paragrafele 166,167 și 171 din decizie). Referitor la susținerea potrivit căreia magistratul a fost supus unui tratament discriminatoriu, din analiza hotărârii, învederează că argumentele privind discriminarea au făcut obiectul unei analize detaliate a instanței în care au fost menționate motivele ce au justificat soluția pronunțată în cauză, (paragraful 165). Nici argumentele potrivit cărora instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra încălcării prevederilor art. 45 din Legea nr. 317/2004 și a nelegalității actelor de cercetare disciplinară efectuate în baza Ordinului nr. 136/2018 prin care au fost aprobate Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecție nu pot fi reținute având în vedere că acestea au fost analizate în cuprinsul paragrafelor 152, 153 și 175 din cuprinsul deciziei. În ceea ce privește susținerile potrivit cărora nu au fost analizate motivele de recurs constând în inexistența laturii obiective, precum și a celorlalte elemente constitutive ale abaterii disciplinare, apreciază că instanța a analizat fiecare abatere disciplinară detaliind în mod amplu și lipsit de echivoc care au fost argumentele care au condus la pronunțarea soluției în cauză, inclusiv a motivelor pentru care s-a dispus aplicarea unei anumite sancțiuni sau pentru care nu au fost reținute anumite abateri disciplinare în sarcina contestatoarei. (paragrafele 230-254 din decizie) De altfel, argumentele invocate nu reprezintă veritabile critici ale hotărârii, ci contestatoarea expune o situație de fapt ce a fost examinată de instanță la analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și căreia contestatoarea îi conferă o interpretare personală, însă raportat la stadiul procesual al cauzei, contestație în anulare, acesteia nu i se poate acorda o altă relevanță juridică, fără a fi încălcat principiul autorității de lucru judecat a hotărârii. Împrejurarea că modalitatea de interpretare de către instanța de recurs a probelor și dispozițiilor legale nu este conformă punctului de vedere al contestatoarei nu poate determina admiterea cererii formulate, contestația în anulare fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, contestatoarea urmărind în realitate schimbarea hotărârii pronunțate prin intermediul exercitării acestei căi de atac. Pentru aceste motive, apreciază că nu este incident vreunul dintre motivele de contestație în anulare invocate și pe cale de consecință, se impune respingerea cererii ca neîntemeiată. IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Contestatoarea a invocat ca temei de drept al demersului judiciar dispozițiile ale art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C.proc.civ. Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare ori o reapreciere a probelor administrate în cauză (cum se pretinde în prezenta contestație) sau o verificare a modului de interpretare și de aplicare a legii de drept substanțial sau procedural. Textul de lege vizează greșeli materiale cu caracter procedural, esențiale, determinante pentru soluția pronunțată, greșeli care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. În oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită și în raport de situația existentă la dosar la data pronunțării acesteia. Prin urmare, nu pot fi primite susținerile referitoare la procedura de comunicare în timpul cercetării disciplinare. Se constată că instanța de recurs a analizat argumentele din încheierile prin care cauzele au fost retrimise completului inițial învestit, pe care le-a apreciat ca fiind similare celor invocate într-o acțiune precedentă în contencios administrativ. Acesta este un considerent decisiv pentru reținerea ulterioară a vinovăției, iar soluția pronunțată nu este rezultatul unei erori materiale, astfel că, sub acest aspect, contestația nu poate fi admisă. Față de cele anterior reținute, instanța supremă subliniază că eroarea materială pretins reținută în raționamentul judiciar al instanței de recurs nu trebuie să fie rezultatul modului în care aceasta a înțeles să interpreteze un text de lege sau situația de fapt, eroarea materială impunându-se a fi deosebită de eroarea de judecată, analizarea elementelor evocate de contestatoare în cuprinsul deciziei de recurs nu pot fi valorificate într-o contestație în anulare, care nu deschide calea de recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite cu ocazia judecății, iar nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, adică pentru că dezlegarea dată procesului este rezultatul unei erori materiale de ordin procedural. În egală măsură, contestația în anulare nu deschide calea unei noi evaluări a probatoriului, care să conducă la o nouă stabilire a situație de fapt sau la incidența altor prevederi legale. Așadar, din conținutul deciziei contestate nu rezultă existența unor greșeli materiale, în sensul textului de lege mai sus citat, care să ducă la anularea acesteia. Când instanța de judecată, cunoscând actele și lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare proprie a normelor legale incidente în speță, nu poate fi vorba de o greșeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greșeală de judecată. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs. Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ., acesta vizează neexaminarea unor motive de recurs, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C.proc.civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin și care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Cu referire la motivele de contestație în anulare, întemeiate pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ., contestatoarea a relevat omisiunea instanței de recurs de a cerceta anumite motive pe care le-a invocat în memoriul de recurs cu privire la i) modalitatea de repartizare aleatorie a cauzei către cel de al doilea inspector - F., ii) la modificarea datei de primire a sesizării din oficiu, iii) la nemotivarea avizului negativ, iv) la comunicarea înscrisurilor în etapa cercetării disciplinare, v) la încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, vi) la supunerea la un tratament discriminatoriu și incidența dreptului Uniunii Europene privind discriminarea lucrătoarelor însărcinate sau care au născut recent, vii) la încălcarea art. 45 din Legea nr. 317/2004, viii) la nelegalitatea actelor de cercetare disciplinară rezultată din aplicarea Regulamentului Inspecției Judiciare aprobat prin Ordinul nr. 136/2018, ix) la existența elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare. Sub pretextul neanalizării apărărilor invocate, contestatoarea impută, de fapt, instanței că nu a lămurit chestiunile de fapt în sensul indicat de aceasta, urmărind, în realitate, a supune judecății în contestația în anulare elemente factuale ce țin de fondul cauzei, și nu aspecte de ordin formal din hotărârea atacată, și care presupun o reapreciere asupra modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente prin prisma probatoriului administrat. Or, atare analiză excedează limitelor căii extraordinare de atac, cale de atac de retractare în cadrul căreia instanța nu procedează la o nouă judecată ori la examinarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate. Înalta Curte constată că decizia contestată nu poate fi anulată nici din perspectiva criticii privind omisiunea de a cerceta unele dintre motivele de recurs invocate. Verificând hotărârea contestată, se confirmă că motivele de recurs arătate prin contestația în anulare, au fost avute în vedere de instanța de recurs și analizate, astfel cum se arată prin întâmpinarea formulată de intimată. Așadar, nu pot fi primite susținerile potrivit cărora instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs constând în modificarea datei de primire a sesizării din oficiu și cel referitor la nemotivarea avizului negativ nu vor fi reținute, deoarece instanța de recurs a verificat aceste aspecte, confirmând că termenul în care se realizează repartizarea lucrărilor are caracter de recomandare, iar din cuprinsul avizului negativ reies motivele pentru care s-a dispus completarea rezoluției de clasare (paragrafele 159-161). În ceea ce privește repartizarea aleatorie, se constată că prin hotărârea contestată, a fost analizată procedura de repartizare a lucrării, concluzionându-se că aceasta nu a fost viciată. Se observă că în ceea ce privește susținerea potrivit căreia magistratul cercetat a fost supus unui tratament discriminatoriu, argumentele privind discriminarea au făcut obiectul unei analize detaliate a instanței în care au fost menționate motivele ce au justificat soluția pronunțată în cauză (paragraful 165). Nici argumentele potrivit cărora instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra încălcării prevederilor art. 45 din Legea nr. 317/2004 și a nelegalității actelor de cercetare disciplinară efectuate în baza Ordinului nr. 136/2018 prin care au fost aprobate Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecție nu pot fi reținute având în vedere că acestea au fost analizate în cuprinsul paragrafelor 152,153 și 175 din cuprinsul deciziei. În ceea ce privește susținerile potrivit cărora nu au fost analizate motivele de recurs constând în inexistența laturii obiective, precum și a celorlalte elemente constitutive ale abaterii disciplinare, din analiza hotărârii judecătorești se constată că instanța a analizat fiecare abatere disciplinară, detaliind în mod amplu și lipsit de echivoc care au fost argumentele care au condus la pronunțarea soluției în cauză, inclusiv a motivelor pentru care s-a dispus aplicarea unei anumite sancțiuni sau pentru care nu au fost reținute anumite abateri disciplinare în sarcina contestatoarei. (paragrafele 230-254 din decizie). În concluzie, din analiza cererii de recurs și a deciziei atacate cu contestație în anulare, se observă că hotărârea respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., în sensul că, în cuprinsul considerentelor, sunt reliefate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituie o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește decizia ce formează obiectul contestației în anulare, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct.3 C.proc.civ. În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele C.E.D.O. prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). După cum s-a arătat în cele ce preced, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivele de casare, a înțeles să răspundă acestora, întrucât ține de esența judecății. Concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestației în anulare, s-ar putea urmări și corectarea unor greșeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis. Față de cele ce preced, reținând că niciuna din criticile formulate nu pot fi circumscrise art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C.proc.civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare dedusă judecății.