ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 538/2024

Obiectul cererii de chemare în judecata Prin acțiunea civila formulata și înregistrata pe rolul Judecatoriei Brașov la data de 16.02.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și Protecției Sociale a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispuna obligarea pârâților la plata sumei de 150.000 EUR, cu titlu de daune morale, pentru suferința ce i-a fost provocata de desconsiderarea și nepasarea aratata de Statul Român și instituțiile sale fața de situația sa medicala cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata. În termen legal, reclamantul a depus la dosar cerere adiționala prin care a aratat ca acțiunea civila este formulata și în contradictoriu cu Primaria Municipiului Brașov, S.C. B. S.R.L. și Direcția de Asistența Sociala Brașov. Cererea adiționala nu fost motivata în fapt și nici în drept, reclamantul reluând integral argumentele expuse în cererea introductiva. Printr-o alta cerere de completare a acțiunii civile s-a solicitat de catre reclamant introducerea în cauza a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Brașov - Direcția de Asistența Sociala Brașov, în considerarea dispozițiilor Legii nr. 448/2006 și ale Legii nr. 114/1996. La termenul de judecata din data de 14.06.2021, judecatoria a dispus introducerea în cauza în calitate de pârâți a Unitații Administrativ Teritoriale Municipiul Brașov (conform precizarii reprezentantului convențional al reclamantului), S.C. B. S.R.L. Brașov și Consiliul Local al Municipiului Brașov - Direcția de Asistența Sociala Brașov. Prin sentința civila nr. 346/26.01.2022, pronunțata de Judecatoria Brașov în dosarul civil nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecatoriei Brașov și, pe cale de consecința, s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulata de reclamant în favoarea Tribunalului Brașov.

Decizia pronunțata de Tribunalul Brașov Prin încheierea de ședința din 17.10.2022 Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calitații de reprezentant a Ministerului Finanțelor pentru Statul Român, ca neîntemeiata; a admis excepția lipsei calitații procesuale pasive a Statul Român prin Ministerul Finanțelor, fața de prevederile art. 224 alin. (1) C. civ. a admis excepția lipsei calitații procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii și Protecției Sociale; a respins excepțiile lipsei calitații procesuale pasive invocate a pârâtele Direcția de Asistența Sociala Brașov și S.C. B. S.R.L. Brașov. În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (4) C. proc. civ. a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata de pârâta Direcția de Asistența Sociala Brașov. Prin sentința civila nr. 20/S/25.01.2023 Tribunalul Brașov, secția I civila a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocata de pârâta Direcția de Asistența Sociala Brașov, ca neîntemeiata. A respins acțiunea civila, astfel cum a fost modificata prin cerere adiționala, formulata de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții UAT Municipiul Brașov, Direcția de Asistența Sociala Brașov și S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiata; a respins acțiunea civila, astfel cum a fost modificata prin cerere adiționala, formulata de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor - reprezentat în teritoriu de Administrația Județeana a Finanțelor Publice Brașov și Ministerul Muncii și Protecției Sociale ca fiind formulata în contradictoriu cu persoane fara calitate procesuala pasiva.

Decizia pronunțata de Curtea de Apel Brașov Prin decizia nr. 1027/Ap din 7 iunie 2023 Curtea de Apel Brașov, secția civila a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 20/S/25.01.2023 pronunțata de Tribunalul Brașov - secția I civila și a respins apelul incident declarat de pârâta Direcția de Asistența Sociala Brașov împotriva aceleiași sentințe; fara cheltuieli de judecata.

Calea de atac a recursului exercitata în cauza Împotriva deciziei nr. 1027/Ap din 7 iunie 2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., reclamând încalcarea de catre instanța de apel a prevederilor art. 1349, art. 1357 C. civ. Recurentul arata ca fapta ilicita savârșita de intimați consta în refuzul de a acorda acestuia drepturi de protecție sociala prin repartizarea unui locuințe sociale conform afecțiunilor de care sufera. Învedereaza ca, în decurs de 10 ani, a formulat numeroase cererii, adrese și petiții prin care a solicitat acordarea unei locuințe corespunzatoare drepturilor conferite de Legea nr. 448/2006 și Legea nr. 114/1996, iar refuzul intimaților de a da curs acestor solicitari a cauzat recurentului suferințe provocate de ignorarea situației sale medicale, fapt ce implica repararea prejudiciului suferit prin acordarea de daune morale. Recurentul arata ca este beneficiarul certificatului de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, conform certificatului nr. x din 05.10.2009, cu valabilitate permanenta, eliberat de Consiliul Județean Brașov, este nedeplasabil și are nevoie de ajutor pentru prepararea hranei, igienei corporale, efectuarea cumparaturilor, cât și conformarea recomandarilor medicale. Invocând prevederile art. 20 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 448/2006, recurentul pretinde ca autoritațile publice au obligația sa ia masuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuințelor care aparțin domeniului public al statului ori unitaților administrativ-teritoriale ale acestuia, în vederea asigurarii accesului persoanelor cu handicap la obținerea unei locuințe. În exercitarea atribuțiilor sale, potrivit art. 91 alin. (4) lit. a) și b) din lege, Consiliul Județean hotaraște închirierea bunurilor proprietate publica ale județului și de asemenea, potrivit alin. (5) asigura, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind: serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie sociala. De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1), promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autoritaților administrației publice locale unde își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap și, în subsidiar, respectiv complementar, autoritaților administrației publice centrale, societații civile și familiei sau reprezentantului legal ai persoanei cu handicap. Din interpretarea acestor dispoziții, rezulta faptul ca obligația asigurarii unei locuințe pentru persoanele cu handicap revine, în primul rând, consiliului local al localitații unde își are domiciliul sau reședința reclamantul și doar în subsidiar și complementar autoritaților administrației publice centrale și celorlalte persoane aratate la art. 7 alin. (1) din lege. În susținerea criticilor din memoriul de recurs, reclamantul invoca jurisprudența CEDO (cauza Yordanova ș.a. împotriva Bulgariei, cauza Marzari c. Italia) și arata ca a existat o ingerința în dreptul acestuia la asistența și protecție sociala, constând în respingerea, în mod nejustificat, fara a fi analizate pe fond, a cererilor pe care le-a formulat, în scopul obținerii unei locuințe sociale, începând cu anul 2011 și pâna în prezent. Aceasta ingerința trebuia privita ca o fapta ilicita, în sensul art. 1357 C. civ., conduita paraților având consecințe psihice negative asupra recurentului, motiv pentru care solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Apararile formulate în cauza Intimatul UAT Municipiul Brașov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulitații recursului, aratând ca recurentul s-a rezumat la a relua apararile din fața instanțelor de fond și nu a indicat vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. Referitor la fondul cauzei, solicita respingerea recursului, ca nefondat, aratând ca nu poate fi reținut culpa Municipiului Brașov, în contextul în care intimatul a comunicat raspunsuri la cererile formulate de recurent, iar, în anul 2018, B. S.R.L. i-a pus la dispozitie o locuința, pe care a refuzat-o. Invocând dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 și art. 43 din Legea nr. 114/1996, intimatul arata ca autoritațile locale au obligația legala de a stabili un criteriu de prioritate pentru închirierea unei locuințe persoanelor cu dizabilitați, dispoziții legale care nu impun obligația pentru atribuirea unei locuințe sociale apelantului. Intimatul Ministerul Muncii și Solidaritații Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, aratând, în esența, ca instanța de apel a apreciat, în mod corect, ca intimatul nu are calitate procesuala, iar recurentul nu a dovedit întrunirea condițiilor raspunderii civile delictuale. Intimata Direcția de Asistența Sociala Brașov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulitații recursului, aratând ca motivele dezvoltate în memoriul de recurs, nu se raporteaza la considerentele hotarârii recurate, ci reia criticile dezvoltate în apel. Intimata solicita respingerea recursului, ca nefondat având în vedere ca nu sunt îndeplinite condițiile raspunderii civile delictuale, raportat la prevederile art. 1349, art. 1357 C. civ. Intimata B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, aratând, în esența, ca deși manifesta empatie fața de situația personala a recurentului, exista un numar mare de solicitari privind atribuirea unei locuințe, iar numarul spațiilor disponibile este inferior numarului cererilor. Arata ca societatea B. S.R.L. nu are în administrare locuințe sociale -ci aparțin domeniului public al unitaților administrativ teritoriale, fiind repartizate de acestea-, fapt pentru care considera ca nu se justifica participarea acesteia în proces. Nici din pretențiile formulate nu reiese ca societatea ar avea vreo culpa pentru situația în care se gasește reclamantul. Invocând prevederile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 114/1994, intimata arata ca nu a savârșit fapta ilicita reclamata de recurent. Arata ca i-a propus recurentului atribuirea, din fondul locativ deținut în administrare, un spațiu care a devenit liber la un moment dat, însa reclamantul l-a refuzat pe motiv ca acesta se afla la demisol și ca nu ar îndeplini condițiile minime pentru a putea fi locuit. Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeana a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulitații recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat, respingerea recursului ca nefondat. Arata ca recurentul nu aduce critici soluției instanței de apel privind menținerea excepției lipsei calitații procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, aceasta soluție fiind legala întrucât intimatul nu are atribuții în sensul acordarii de spații locative și nu se afla într-o opoziție de interese fața de recurent pentru a i se legitima calitatea procesuala de pârât în cadrul litigiului. Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu a savârșit vreuna dintre faptele evocate de catre recurent și nici nu a fost sesizat, anterior promovarii cererii de chemare în judecata, cu vreo solicitare de natura celei pe care își fundamenteaza demersul procesual. Pretinde intimatul ca memoriul de recurs nu conține motive reale de nelegalitate a hotarârii instanței de apel, ci reprezinta doar o exprimare a nemulțumirii recurentului cu privire la modalitatea în care au fost interpretate dispozițiile legale. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Verificând condițiile de regularitate a sesizarii prin intermediul cererii de recurs, dat fiind faptul ca prin întâmpinarile formulate, intimații U.A.T. Municipiul Brașov, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Direcția de Asistența Sociala Brașov au invocat nulitatea caii de atac întrucât criticile formulate nu ar fi încadrabile în motivele de nelegalitate prevazute de lege, Înalta Curte constata ca aspectele învederate nu pot fi primite, dezvoltarea memoriului de recurs facând posibila încadrarea criticilor în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Prin argumentele de nelegalitate deduse judecații pe calea recursului se susține pronunțarea hotarârii atacate cu aplicarea eronata a prevederilor art. 1349, art. 1357 C. civ. și art. 20 din Legea nr. 448/2006, precum și a dispozițiilor Legii nr. 114/1996, critici susceptibile de încadrare în cazul de casare evocat (pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.). În continuare, analizând criticile deduse judecații prin intermediul recursului, Înalta Curte constata caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi aratate. Cu titlu preliminar, sub aspectul împrejurarilor esențiale din prezentul proces, astfel cum au fost acestea stabilite prin hotarârile celor doua instanțe de fond, Înalta Curte reține urmatoarele: Reclamantul s-a adresat instanței cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor în cuantum de 150.000 Euro, acuzând prejudicii morale cauzate de suferințele provocate de lipsa de implicare și de inacțiunea pârâților privind atribuirea unei locuințe sociale, a unui ajutor sau a unui teren în vederea edificarii unei construcții, fiind reclamata încalcarea dreptului la locuința sociala, precum și a dreptului la protecție sociala. Prima instanța a respins cererea de chemare în judecata, reținând, în esența, ca acțiunea formulata de reclamant impune verificarea în cauza a întrunirii cerințelor legale pentru angajarea raspunderii civile delictuale, iar o prima condiție reglementata de art. 1349 C. civ. este reprezentata de savârșirea faptelor ilicite imputate pârâților, în privința careia a apreciat ca nu s-a probat. Aceasta soluție a fost confirmata de catre instanța de apel, care a apreciat ca nu se poate reține existența faptei ilicite imputata pârâților, prin raportare la probele administrate în cauza. Relativ la situația de fapt, instanțele de fond au reținut ca în perioada 2011-2020 recurentul a efectuat demersuri în vederea atribuirii unei locuințe care sa respecte condițiile prevazute de art. 41 din Legea nr. 114/1996, însa, din lipsa unor locuințe disponibile la nivel local, nu a fost posibila alocarea unui imobil, astfel cum a solicitat reclamantul. Totodata, s-a reținut ca autoritațile au analizat și au raspuns fiecarei cereri formulate de reclamant, sens în care acesta a fost inclus în lista cuprinzând solicitanții îndreptațiți sa primeasca o locuința sociala, a fost prezentata o propunere, pe care reclamantul a refuzat-o. Recurentul pretinde ca instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material privind raspunderea civila delictuala în contextul în care fapta ilicita savârșita de intimați consta în refuzul acestora de a-i acorda drepturi de protecție sociala prin repartizarea unei locuințe corespunzatoare situației medicale a parții, conform art. 20 din Legea nr. 448/2006. Fața de argumentele expuse în memoriul de recurs și de evaluarea instanței de apel circumstanțelor factuale ale cauzei (exclusa din analiza recursului, a carui judecata este subordonata exclusiv aspectelor de legalitate), Înalta Curte, ca instanța de recurs, nu poate proceda la a cenzura sau modifica aceste rețineri, deoarece aceasta ar însemna sa reaprecieze probele administrate pentru a stabili o alta stare de fapt, ceea ce legea nu îi îngaduie. În acest context, procedând la verificarea analizei instanței de apel, prin prisma dispozițiilor legale pretins a fi încalcate (art. 1349, art. 1357 C. civ. și art. 20 din Legea nr. 448/2006, dispozițiilor Legii nr. 114/1996), Înalta Curte apreciaza ca fiind corecta statuarea instanței de apel conform careia faptele deduse judecații nu impun sancționarea pârâților. Aplicarea Legii nr. 448/2006 presupune luarea în considerare a dispozițiilor art. 5 pct. 27 unde legiuitorul definește noțiunea de "șanse egale" ca fiind "rezultatul procesului de egalizare a șanselor, prin care diferitele structuri ale societații și mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap" precum și a dispozițiilor art. 6 lit. c) din aceeași lege care consacra dreptul persoanelor cu handicap la locuința ceea ce presupune ca persoanele cu handicap trebuie sa beneficieze de șanse egale în fața autoritaților locale în ceea ce privește îndeplinirea de catre acestea a obligației de a asigura accesul acestora la obținerea unei locuințe (art. 20 alin. (1) din Legea nr. 448/2006). Norma de drept material indicata de recurent în susținerea criticilor de nelegalitate -art. 20 din Legea nr. 448/2006- prevede ca în vederea asigurarii accesului persoanelor cu handicap la obținerea unei locuințe, autoritațile publice au obligația sa ia masuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuințelor care aparțin domeniului public sau privat al statului ori al unitaților administrativ - teritoriale ale acestora. Conținutul clar al normei îndreptațește considerentele instanței de apel, care a reținut ca faptele imputate pârâților nu au caracter ilicit întrucât pârâții au efectuat demersuri pentru soluționarea cererilor adresate de reclamant, acesta a fost trecut pe listele de prioritate pentru atribuirea unei locuințe sociale, chiar i s-a atribuit una pe care a refuzat-o reclamând faptul ca imobilul nu îndeplinea condițiile minime pentru a fi locuit. Niciun element din cuprinsul normei nu susține teza reclamantului, aceea a soluționarii favorabile, cu prioritate și cu ignorarea ordinii impuse de legiuitor, a cererilor formulate, în mod particular, de recurent. Repartizarea unei locuințe sociale poate fi realizata numai pentru persoanele cuprinse pe lista de prioritați valabila pentru anul în curs, în temeiul art. 21 alin. (2) din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 114/1996. Obligația impusa prin dispoziția legala pretins a fi încalcata -art. 20 din Legea nr. 448/2006- nu este o obligație de rezultat respectiv de a proceda efectiv la repartizarea unei locuințe ci doar o obligație de mijloace respectiv de a introduce criterii de prioritate pentru acordarea unei locuințe urmarind, astfel, egalitatea de șanse a persoanelor cu handicap cu celelalte categorii de persoane nominalizate la art. 43 din Legea nr. 114/1996 (persoanele și familiile evacuate sau care urmeaza a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari, tinerii care au vârsta de pâna la 35 de ani, tinerii proveniți din instituții de ocrotire sociala și care au împlinit vârsta de 18 ani, pensionarii, veteranii și vaduvele de razboi, beneficiarii prevederilor Legii nr. 341/2004 și ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, victimele violenței domestice). Introducerea criteriilor de prioritate pentru persoanele cu handicap nu presupune înlaturarea criteriilor de prioritate stabilite de lege în favoarea altor persoane care beneficiaza, de asemenea, de protecția legii speciale și care, potrivit evidențelor pârâților, înregistreaza o poziție prioritara fața de recurent. Este dincolo de orice dubiu faptul ca recurentul-reclamant face parte din categoria persoanelor beneficiare ale masurilor de protecție în sprijinul integrarii și incluziunii sociale, iar aceasta împrejurare a fost confirmata prin includerea parții reclamante în lista solicitanților îndreptațiți sa primeasca o locuința sociala, fiind recunoscuta și în prezenta cauza de catre intimați. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, nu este suficienta o afectare sau atingere a intereselor sale legitime (decurgând din includerea acestuia în categoria persoanelor beneficiare a Legii nr. 448/2006) pentru a subzista caracterul ilicit al faptei de a nu îi acorda efectiv o locuința sociala care sa corespunda nevoilor speciale ale parții, un sprijin financiar sau un teren, astfel cum a solicitat, ci este necesar ca aceasta afectare, în termenii pretinși, sa fie rezultatul unei acțiuni ilicite. În acest sens, dispozițiile art. 1349 C. civ. statueaza expres ca este obligat la repararea prejudiciului acela care aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane prin savârșirea de acțiuni sau inacțiuni care nu respecta regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune. Rezulta așadar, ca pentru a fi ilicita, conduita sau fapta pârâților trebuie sa fie contrara legii, în sens larg. Or, raportat la datele speței, o asemenea conduita ilicita ar fi însemnat lipsa masurilor necesare pentru luarea în evidența a solicitarilor primite și pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuințelor care aparțin domeniului public al statului ori unitaților administrativ-teritoriale ale acestuia, or lipsa soluționarii cererilor reclamantului. În cauza, însa, a rezultat - conform elementelor de fapt stabilite de instanțele fondului - ca autoritațile administrației publice locale au analizat și aprobat cererile reclamantului privind includerea acestuia în lista de prioritați -ținând seama de criteriile impuse de art. 42 și art. 43 din Legea nr. 114/1996-, i-au comunicat raspunsurile la toate solicitarile formulate și i-au propus o locuința, pe care partea a refuzat-o. Pentru a fi angajata raspunderea pârâților în temeiul art. 1357, art. 1349 C. civ., se impunea ca reclamantul sa dovedeasca, în persoana fiecarui pârât (în cauza, soluția instanței de fond privind lipsa calitații procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeana a Finanțelor Publice Brașov și a Ministerului Muncii și Solidaritații Sociale se bucura de autoritate de lucru judecat, nefiind atacata), întrunirea cumulativa a condițiilor raspunderii civile delictuale: savârșirea faptei ilicite, existența unui prejudiciu propriu, vinovația celui care a provocat prejudiciul și existența raportului de cauzalitate între fapta produsa și prejudiciul pretins. Cât privește jurisprudența instanței de contencios european invocata (Yordanova ș.a. împotriva Bulgariei, cauza Marzari c. Italia) se constata ca nu este adecvata speței pendinte, din perspectiva dispozițiilor legale pretins a fi aplicate eronat de catre instanța de apel, precum și în considerarea faptului ca, astfel a statuat Curtea Europeana, art. 8 nu obliga autoritațile sa rezolve problemele locative ale unei persoane. Întrucât faptele invocate de catre reclamant nu au caracter ilicit, se constata ca raționamentul juridic expus în decizia contestata nu releva o aplicare greșita a normelor invocate de recurent și nici a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care sa determine concluzia ca poate fi antrenata raspunderea civila delictuala, astfel cum a susținut recurentul. Pentru aceste considerente, reținând ca nu sunt fondate criticile recurentului și ca decizia recurata este legala, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat în cauza.