ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1499/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 11 februarie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să instituie în sarcina pârâtului obligația de a-i plăti suma de 243.000 RON, reprezentând contravaloarea daunelor morale stabilite prin decizia penală nr. 259/20.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2015, pe care le-a achitat în integralitate părților civile, precum și la plata dobânzilor legale aferente debitului principal, începând cu data la care a achitat acest debit și până la plata integrală a acestuia.

Prin sentința nr. 3719 din 26 aprilie 2021, pronunțată de Judecătoria Brașov, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu; a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, în favoarea Tribunalului Brașov.

Prin sentința civilă nr. 227 din 22 octombrie 2021, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, reprezentată legal de director general, în contradictoriu cu pârâtul A.; a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 121.700 RON, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la plata integrală a debitului datorat; a respins restul pretențiilor formulate de partea reclamantă.

Prin decizia nr. 997 din 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost respinsă cererea de apel formulată de apelanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov împotriva sentinței nr. 227/S, pronunțată de Tribunalul Brașov; a fost respinsă cererea de apel formulată de apelantul A. împotriva aceleiași sentințe; a fost păstrată sentința apelată.

Prin decizia nr. 559 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov împotriva deciziei civile nr. 997 din 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă; a fost casată decizia recurată și cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Prin decizia nr. 1344 din 25 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de apel formulată de apelantul pârât A. împotriva sentinței civile nr. 227 din 22 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Brașov; a fost admisă cererea de apel formulată de apelanta reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că suma la care pârâtul A. este obligat către reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov este de 243.400 RON, și nu de 121.700 RON, astfel cum s-a acordat; au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva deciziei nr. 1344 din 25 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs, neîntemeiat în drept, pârâtul A..

Recurentul susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1384 C. civ., învederând că, în speță, există un raport de prepușenie între inculpat și persoana responsabilă civilmente, rezultat din contractul de muncă încheiat între reclamantă și pârât, raport în temeiul căruia partea responsabilă civilmente a exercitat supravegherea și controlul activității desfășurate de inculpat.

Afirmă că raportul de prepușenie între reclamantă și pârât a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr. 259 din 20 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, fiind reținută, implicit, și culpa reclamantei în producerea prejudiciului.

Apreciază că sunt îndeplinite, în speță, condițiile solidarității pasive, prevăzute de art. 1384 alin. (4) C. civ., întrucât prin decizia penală anterior menționată nu a fost reținută o cauză exoneratoare de răspundere a comitentului, acesta fiind obligat împreună cu prepusul la plata despăgubirilor.

Arată că nu sunt incidente dispozițiile art. 1384 alin. (1) C. civ. întrucât reclamanta a exercitat în mod defectuos atribuțiile de control, supraveghere și coordonare a activității recurentului.

Invocă în apărarea sa dispozițiile art. 1053, art. 1456, art. 1443, art. 1382 și art. 1383 C. civ.

Învederează că sentința instanței de fond, prin care a fost obligat să achite reclamantei suma de 121.700 RON, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, este legală și temeinică.

Prin întâmpinare, intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că recurentul nu menționează motivele de nelegalitate a deciziei contestate și nu probează o situație contrară celei reținute prin decizia recurată.

În situația respingerii excepției nulității, învederează că aspectele invocate prin cererea de recurs au fost soluționate prin decizia de casare nr. 559 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și au intrat în puterea lucrului judecat.

Prin rezoluția din 28 februarie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 30 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția nulității recursului

Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă, această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimata a arătat că recurentul nu menționează motivele de nelegalitate ale deciziei contestate, context în care recursul ar fi nul, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora sancțiunea nulității intervine și "în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Înalta Curte constată că recurentul a formulat critici prin care a susținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1384 C. civ., care reglementează dreptul de regres al comitentului împotriva prepusului, în raport de considerentele deciziei penale nr. 259 din 20 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, care se impun cu putere de lucru judecat.

În consecință, sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi reținută cât timp motivul de nelegalitate invocat privește încălcarea normelor de drept material, iar criticile formulate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor prevăzute de acesta urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs.

Analiza recursului

Recurentul invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1384 C. civ., susținând că raportul de prepușenie între reclamantă și pârât a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr. 259 din 20 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, fiind reținută, implicit, și culpa reclamantei în producerea prejudiciului.

Apreciază că sunt îndeplinite, în speță, condițiile solidarității pasive, prevăzute de art. 1384 alin. (4) C. civ. întrucât prin decizia penală anterior menționată nu a fost reținută o cauză exoneratoare de răspundere a comitentului, acesta fiind obligat împreună cu prepusul la plata despăgubirilor.

Înalta Curte reține că aceste susțineri nu mai pot forma obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât neîntrunirea, în speță, a condițiilor solidarității pasive în caz de regres al comitentului împotriva prepusului a fost deja dezlegată în primul ciclu procesual.

Astfel, prin decizia de casare nr. 559 din 5 aprilie 2023, pronunțată în primul ciclu procesual, răspunzând criticilor reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat raportul juridic între reclamantă, în calitate de comitent și parte responsabilă civilmente în procesul penal, și pârât, în calitate de prepus și inculpat în cauza penală, precum și răspunderea acestora, în raport cu vinovăția fiecăruia.

Analizând considerentele deciziei atacate, în raport cu criticile formulate, instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a constatat că s-a reținut eronat prin decizia recurată că faptul prejudiciabil a fost săvârșit deopotrivă de comitent și de prepus, cu consecința limitării regresului comitentului, având în vedere contribuția directă a acestuia la producerea prejudiciului. Astfel, s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

A reținut instanța de casare că raportul juridic între angajat și angajator, la momentul săvârșirii faptelor, cu atribuțiile inerente privind direcția, supravegherea și controlul ce revin angajatorului asupra celui căruia îi încredințează funcții sau însărcinări, corespunde, pe planul răspunderii civile delictuale, raportului de prepușenie, în sensul dat de art. 1373 alin. (2) C. civ., și activării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, acesta fiind motivul pentru care reclamanta a achitat sumele de bani victimelor infracțiunilor săvârșite de pârât, la plata cărora a fost obligată, în solidar, cu inculpatul, conform hotărârilor din dosarul penal.

În continuarea analizei efectuate, s-a reținut că pârâtul a săvârșit faptele ilicite prin încălcarea flagrantă a atribuțiilor de serviciu, abuzând de funcția și sarcinile încredințate de comitent, ceea ce îl plasează pe terenul vinovăției personale și exclusive, fără a se putea prevala de vreo culpă de serviciu, care să conducă la vreo exonerare de răspundere pentru prejudiciul cauzat sau la o partajare a acestuia, proporțional cu vreo culpă a comitentului.

Conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., vizând judecata în fond după casare:

"(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. (2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat. (3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. (4) În cazul rejudecării după casare, cu reținere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege."

În considerarea acestei dispoziții legale, instanța de rejudecare a fondului după casare a soluționat cauza în cadrul coordonatelor stabilite în decizia de casare, modalitatea în care instanța de recurs a dat dezlegare unui aspect litigios, în speță posibilitatea exercitării regresului integral în situația în care vinovăția prepusului este una exclusivă, fără legătură cu vreo culpă de serviciu, care să se fi bazat pe îndeplinirea defectuoasă a ordinelor, instrucțiunilor de serviciu, impunându-se, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării. Aceasta constituie o consecință a efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit căruia statuările definitive ale unei hotărâri judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanței ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare care a tranșat definitiv un aspect al litigiului.

Înalta Curte reține că hotărârea recurată a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, astfel cum au fost indicate în decizia pronunțată în recurs în primul ciclu procesual, instanța de apel constatând întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtului A.. Prin urmare, instanța de apel a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 1384 alin. (1) C. civ., reclamanta, în calitate de comitent, nu-și poate vedea limitat regresul împotriva pârâtului.

Astfel fiind, subsecvent refacerii judecății în apel pe baza dezlegărilor și îndrumărilor obligatorii conținute în decizia de casare, nu mai pot fi susținute critici de nelegalitate a hotărârii din apel care vizează aspecte ale litigiului intrate în puterea lucrului judecat, cum ar fi cele relative la îndeplinirea condițiilor solidarității pasive în cazul regresului comitentului împotriva prepusului, prevăzute de art. 1384 alin. (4) C. civ.

Readucând în dezbaterea judiciară exercitarea defectuoasă de către reclamantă a atribuțiilor de control, supraveghere și coordonare a activității prepusului, cu consecința limitării regresului acesteia împotriva recurentului pârât, acesta ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale definitive în cadrul aceluiași proces din perspectiva normei de drept pretins incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 1344/Ap din 25 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 1344/Ap din 25 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.