ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 508/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 15 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Asociația Județeană de Fotbal Prahova, în contradictoriu cu pârâții Asociația de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea și Managementul Structurilor Sportive, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a solicitat anularea mărcii Asociația Județeană de Fotbal Prahova nr. x, înregistrata la data de 05.01.2019 sub nr. x pentru clasa de servicii 41 - Activități sportive, a cărei titular este pârâta Asociația de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea și Managementul Structurilor Sportive și radierea acestei mărci din Registrul mărcilor.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 923 din 09 iunie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis acțiunea; a dispus anularea mărcii individuale verbale nr. x pentru clasa de produse 41 conform clasificării Nisa și având nr. de depozit x; a obligat OSIM la informarea OMPI cu privire al anularea mărcii; a obligat pârâta ASCDMSS la plata către reclamantă a sumei de 6.352,45 cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat si taxa judiciară de timbru.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1851A din 07 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă Asociația de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea și Managementul Structurilor Sportive împotriva sentinței civile nr. 923 din 09 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1851A din 07 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Asociația de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea și Managementul Structurilor Sportive.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 09 noiembrie 2023, sub nr. x/2020, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 13 noiembrie 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde mențiunile privind denumirea și sediul, indicarea hotărârii care se atacă, semnătura reprezentantului legal - președinte A., recurenta-pârâtă a atașat cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 RON, conform chitanței seria x nr. x din 01 noiembrie 2013 eliberată de municipiul Ploiești, județul Prahova, aceasta datorând taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că, la data de 29 iulie 2022, a fost comunicată la adresa sediului social, indicată în dosarul cauzei, respectiv Municipiul Ploiești, județul Prahova, citația emisă la data de 27 iulie 2022 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu termen de judecată stabilit pentru data de 09 noiembrie 2022.

La data de 08 noiembrie 2022, ora 18:37, în termenul legal, a comunicat la adresa de e-mail registraturas4x@x.ro, cererea prin care a solicitat instanței de apel să ia act de împrejurarea că, pentru termenul de judecată din data de 09 noiembrie 2022, nu beneficiază de serviciile unui apărător specializat în materia proprietății intelectuale, sens în care, în vederea respectării dreptului la apărare, față de complexitatea actelor și a lucrărilor cauzei, și necesității formulării apărărilor față de susținerile intimatei-reclamante Asociația Județeană de Fotbal Prahova, astfel cum a înțeles aceasta să le prezinte prin întâmpinare, a solicitat amânarea judecații cauzei și acordarea unui termen, prin raportare la art. 222 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 09 noiembrie 2022, instanța de apel a admis cererea transmisă la data de 07 decembrie 2022, prin e-mail, de intimata-reclamanta Asociația Județeană de Fotbal Prahova, de strigare a cauzei la sfârșitul intervalului fixat pentru ședința sus-menționată.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamanta Asociația Județeană de Fotbal Prahova, care, prin apărător convențional, a solicitat respingerea cererii formulate de Asociația de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea și Managementul Structurilor Sportive, iar instanța de apel, după deliberare, a respins această cerere, ca neîntemeiată, pe considerentul că de la data la care a fost citată, a avut suficient timp pentru a-și angaja avocat, pentru a beneficia de asistența juridică necesară în cauză.

La data de 02 octombrie 2023 a fost comunicată la aceeași adresă indicată în dosar, respectiv Municipiul Ploiești, județul Prahova, decizia atacată.

Astfel, prin maniera în care a înțeles să soluționeze cauza cu care a fost sesizată, în sensul analizării cererilor întocmite de părți, la termenul de judecată din data de 09 noiembrie 2022, conform actelor și lucrărilor efectuate și consemnate în încheierea de ședință întocmită în cauză, instanța de apel a încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil, potrivit prevederilor art. 6 C. proc. civ., în conformitate cu care instanța avea obligația să dispună toate măsurile prevăzute de lege și să asigure desfășurarea judecății cauzei în condiții de legalitate și egalitate în exercitarea drepturilor procesuale, în aplicarea dispozițiilor art. 7 și art. 8 din același Cod.

În contextul relevat, aprecierea instanței, conform căreia pârâta ar fi avut suficient timp pentru a-și angaja avocat, pentru a beneficia de asistență juridică necesară în cauză, nu poate fi primită ca explicație pentru încălcarea dreptului la apărare, în condițiile în care acesta este garantat de dispozițiile art. 13 C. proc. civ., ținând cont de actul de procedură și solicitarea pe care a înțeles să o efectueze pentru termenul din 09 noiembrie 2022, în consonanță cu dispozițiilor art. 10 C. proc. civ., și cu bună-credință, conform prevederilor art. 12 din același Cod.

Mai mult, nu poate fi primită nici susținerea instanței de apel, consemnată în cuprinsul deciziei atacate, la pagina 12, potrivit căreia apelanta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare, întrucât nedepunerea acestui act de procedură la dosarul cauzei s-a datorat, în mod direct și nemijlocit, în perioada de referință, imposibilității reale privind angajarea serviciilor unui apărător, specializat în materia proprietății intelectuale, care să formuleze apărările în numele Asociației.

În aceste condiții, hotărârea recurată este vădit netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia.

A mai arătat că la termenul de judecată din 09 noiembrie 2022, instanța de apel, cu încălcarea dreptului la apărare, a reținut cauza spre soluționare, iar după 2 amânări succesive a pronunțării, la data de 23 noiembrie 2022, respectiv la data de 07 decembrie 2022, având nevoie de timp pentru a delibera, a soluționat cauza cu care a fost sesizată, iar la data 02 octombrie 2023, după o perioadă de 9 luni, a înțeles să-i comunice hotărârea netemeinică și nelegală.

O atare împrejurare probează aspectul că pronunțarea, redactarea și, respectiv, comunicarea decizie atacate au fost efectuate cu încălcarea normelor și a regulilor de procedură stabilite imperativ de dispozițiile art. 396, art. 426 alin. (5) și art. 427 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., aspect de natură să atragă, în mod necesar și obligatoriu, sancțiunea nulității acestei hotărâri.

A susținut că, în cauză, a fost citat în calitate de intimat-pârât și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), astfel cum a solicitat Asociația Județeană de Fotbal Prahova, în cuprinsul acțiunii sale, și în fața Tribunalului București, secția a III-a civilă, iar prin întâmpinarea formulată în calea de atac a apelului a declarat că înțeles să se judece cu intimatul OSIM și să-l cheme în cauză pentru opozabilitate și pentru a comunica dosarul de marcă, obligație ce îi revenea, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, înscrisurile fiind necesare în formularea apărărilor pentru termenul de judecată ce urma a fi acordat.

A considerat că apărările formulate de OSIM în cauză, atât în fond, cât și în apel, pe care recurenta, deși le-a solicitat și nu le-a obținut, se impunea să fie aduse la cunoștință, conform legii, iar prin raportare la atribuțiile acestui organ al administrației publice centrale, de specialitate, unic în domeniul său de reglementare, punctul de vedere formulat de acesta era precumpănitor în cauză și asigura condițiile pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 14 decembrie 2023, prin firma de curierat B., în termen legal, intimata-reclamantă Asociația Județeană de Fotbal Prahova a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului formulat de ASCDMSS, iar în subsidiar, netemeinicia recursului, cu consecința menținerii deciziei atacate, ca legală și temeinică.

În susținerea poziției sale procesuale, cu privire la nulitatea recursului, a arătat că niciunul dintre motivele de fapt invocate de recurentă nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ., întrucât nu invocă veritabile încălcari ale regulilor de procedură care să ducă la nulitatea hotărârii recurate, în sensul art. 174 C. proc. civ.

Totodată, a menționat că recurenta nu a formulat recurs și împotriva încheierii din data de 09 noiembrie 2022, încheiere interlocutorie, în sensul art. 235 C. proc. civ., care trebuie atacată odată cu decizia din apel.

Cu privire la netemeinicia recursului, a arătat că, în mod corect, instanța a dispus respingerea cererii de amânare a cauzei pentru termenul din data de 09 noiembrie 2022.

În referire la art. 222 C. proc. civ., a susținut că amânarea cauzei pentru pregătirea apărării la cererea părții, nu este o obligație a instanței, ci o posibilitate care se poate dispune în mod excepțional.

În condițiile in care recurenta a primit citația încă din data de 29 iulie 2022, până la termenul din data de 09 noiembrie 2022, în fata instanței de apel, aceasta avea timp suficient să-și angajeze un apărător, astfel că, în mod corect, instanța de apel a respins cererea de amânare a cauzei.

Mai mult, cauza era deja în faza apelului, apel declarat chiar de recurentă, prin urmare, aceasta avea cunoștința de dosar și de faptul că trebuia să-și asigure pregătirea apărării; recurenta nu a formulat nici răspuns la întâmpinare.

A menționat că de la momentul comunicării întâmpinarii reclamantei, recurenta avea posibilitatea să-și angajeze un apărător, instanța de apel a amânat pronunțarea, iar recurenta a avut posibilitatea să formuleze concluzii scrise.

Aspectele ce țin de timpul alocat de instanță pentru pronunțarea și apoi comunicarea hotărârii nu sunt de natură să conducă la desființarea hotărârii, acestea fiind chestiuni ulterioare ce nu au legătură cu soluționarea cauzei.

A precizat că în fața instanței de apel, OSIM nu a depus înscrisuri noi, astfel că nu exista niciun motiv pentru care instanța de apel să comunice recurentei vreun act de la dosarul cauzei.

La data de 09 ianuarie 2024, prin poștă, în termen legal, recurenta-pârâtă Asociația de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea și Managementul Structurilor Sportive a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, ca neîntemeiată, arătând că, în cuprinsul întâmpinării, intimata-reclamanta s-a limitat în a prezenta un istoric al actelor și lucrărilor efectuate în prezenta cauză, fără nicio relevanță în susținerea excepției invocate.

Pe de altă parte, în cuprinsul primului motiv de recurs a prezentat, pe larg, întreaga situație, de fapt și de drept, cu privire la modul în care, la termenul de judecată din data de 09 noiembrie 2022, conform actelor și lucrărilor efectuate și consemnate în încheierea de ședință întocmită în cauză, instanța de apel a încălcat dreptul Asociației la un proces echitabil, garantat de prevederile art. 6 C. proc. civ., și nu a beneficiat de dreptul la apărare, astfel cum este garantat acest drept, de dispozițiile art. 13 C. proc. civ.

În susținerea celui de al 2-lea motiv de recurs, a arătat că la data de 07 decembrie 2022, instanța de apel a pronunțat decizia atacată, iar la data 02 octombrie 2023, după 9 luni, a înțeles să i-o comunice, împrejurare care probează aspectul că pronunțarea, redactarea și, respectiv, comunicarea hotărârii au fost efectuate cu încălcarea normelor și a regulilor de procedură stabilite imperativ de dispozițiile art. 396, art. 426 alin. (5) și art. 427 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., adică tocmai motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., de natura să atragă, în mod necesar și obligatoriu, sancțiunea nulității acestei hotărâri.

În fine, a precizat că afirmația reclamantei-recurente, conform căreia nu a formulat recurs și împotriva încheierii din data de 09 noiembrie 2022 nu poate avea nicio relevanță în cauză, în condițiile în care în cuprinsul deciziei atacate se menționează faptul că încheierea din ședință din data de 09 noiembrie 2022 face parte din decizia atacată.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 15 septembrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 08 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 27 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de către intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă și-a fundamentat criticile invocate în susținerea acestei căi extraordinare de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage

Din examinarea criticilor formulate rezultă că partea a înțeles să circumscrie acestui motiv de casare pretinse încălcări ale unor principii ce guvernează procesul civil în reglementarea art. 6, art. 7, art. 8 și art. 13 C. proc. civ. (principiul dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, principiul legalității procesului civil, principiul privind exercitarea drepturilor procesuale civile în mod egal și fără discriminări, principiul dreptului la apărare), precum și încălcări ale dispozițiilor art. 222, 396, art. 426 alin. (5) și art. 427 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cu privire la amânarea pronunțării, redactarea și comunicarea hotărârii atacate, critici ce sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum a fost indicat de recurenta-pârâtă.

În consecință, constatând că nu îndeplinite dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate de recurenta-pârâtă în cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, cu mențiunea că analiza concretă a criticilor invocate de către recurenta-pârâtă în cadrul considerentelor cererii de recurs urmează a fi analizate punctual, pe fondul acestei căi extraordinare de atac.

Examinând decizia instanței de apel, prin prisma criticilor invocate de recurenta-pârâtă și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește argumentele deduse judecății relative la încheierea din 09 noiembrie 2022, instanța reține, prioritar oricărei analize, că încheierea respectivă este cea de la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra apelului, astfel că aceasta face corp comun cu decizia dată în apel. Totodată, de vreme ce prin motivele de apel formulate în termen au fost criticate măsuri luate de instanța de apel la termenul de dezbateri, apelul trebuie interpretat într-o manieră utilă, ca îndreptându-se inclusiv împotriva încheierii de la termenul amintit, și aceasta chiar dacă nu s-a făcut expres mențiunea că aceasta este apelată în mod distinct.

Altfel spus, deși rigoarea prevederilor art. 466 alin. (4) și ale art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. impune titularului căii de atac să indice expres încheierile premergătoare recurate, formularea unor critici de nelegalitate împotriva unei încheieri în cuprinsul motivelor de recurs depuse în termen impune concluzia că și aceasta a fost recurată odată cu decizia instanței de apel.

Analiza criticilor deduse judecății în aceste coordonate nu poate fi realizată în mod individual, ci doar în legătură indisolubilă cu recursul declarat împotriva deciziei însăși, pentru că, o eventuală constatare a nelegalității modului de soluționare a cererii de amânare a judecării cauzei în apel, din perspectiva încălcării dreptului la apărare al pârâtei, ar avea consecințe asupra întregului mod de soluționare a cauzei în apel și, deci, ar conduce la casarea deciziei prin care apelul a fost soluționat.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a susținut încălcarea dreptului la apărare garantat de art. 13 C. proc. civ., prin aceea că, la termenul de judecată din data de 09 noiembrie 2022, instanța de apel a respins în mod nelegal cererea de amânare formulată în temeiul art. 222 C. proc. civ., în vederea angajării unui apărător specializat în materia proprietății intelectuale dată fiind complexitatea actelor și lucrărilor cauzei și pe considerentul că citația emisă pentru acel termen de judecată, la data de 27 iulie 2022, a fost comunicată părții la data de 29 iulie 2022, la sediul situat în Ploiești, județul Prahova, context în care a considerat că au fost încălcate dispozițiile art. 6, art. 7 și art. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. (2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea, în vederea depunerii de concluzii scrise."

Rezultă din dispozițiile legale mai sus citate că amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare poate fi dispusă numai în mod excepțional, ceea ce înseamnă că temeinicia motivelor invocate trebuie apreciată cu mare strictețe de către instanță.

Pe de altă parte, aceeași instanță trebuie să stabilească și faptul că motivele pentru care se solicită amânarea din cauza lipsei de apărare nu sunt imputabile nici părții și nici reprezentantului ei, avocat. Lipsa de apărare înseamnă atât faptul că partea nu are încă un avocat, cât și faptul că avocatul său nu se poate prezenta înaintea instanței ori a fost în imposibilitatea să pregătească apărarea.

În speță, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului instanței de apel, se constată că, într-adevăr, la dosarul cauzei a fost depusă, prin poștă electronică, la data de 08 noiembrie 2022, o cerere de amânare de către apelanta-pârâtă, prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru angajarea unui avocat specializat în materia proprietății intelectuale, care să formuleze apărări în numele acesteia.

La termenul din data de 09 noiembrie 2022, ținând cont de cererea de cererea formulată de intimata-reclamantă Asociația Județeană de Fotbal Prahova de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței, la a doua strigare a cauzei, instanța a luat în discuție cererea de amânare formulată de apelanta-pârâta Asociația de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea și Managementul Structurilor Sportive și, constatând că aceasta a avut timp suficient pentru a-și angaja un avocat, a respins cererea pe acest considerent, ca neîntemeiată.

Analizând soluția astfel adoptată de instanța de apel, prin raportare la dispozițiile art. 222 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală, în condițiile în care partea însăși afirmă că a primit citația pentru termenul de judecată la data de 29 iulie 2022, la sediul său din Ploiești, județul Prahova.

Rezultă prin urmare cu evidență că apelanta dispunea de un termen mai mult decât suficient pentru a-și asigura o apărare calificată, cu atât mai mult cu cât calitatea sa de titular al căii de atac îi impunea o diligență adecvată, dacă nu chiar sporită pentru desfășurarea judecății în apel în coordonatele impuse de art. 10 C. proc. civ., cu excluderea unor conduite dilatorii ori neglijente.

Prin urmare, modul în care a fost rezolvată cererea formulată la data de 08 noiembrie 2022, de amânare a cauzei, nu este de natură a afecta condițiile echitabile de desfășurare a procesului, în apel, de vreme recurenta-pârâtă a avut la dispoziție un interval de timp rezonabil și suficient pentru a depune minime diligențe în vederea luării legăturii cu un avocat cu care să încheie un contract de asistență juridică, iar acesta să poată studia actele dosarului și să îi pregătească apărarea.

În plus, prin introducerea art. 471

1

C. proc. civ., prin pct. 46 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, s-a renunțat la caracterul obligatoriu al răspunsului la întâmpinare și s-a instituit caracterul facultativ, la alin. (4) al acestui articol, dispoziții care, potrivit art. 490 alin. (2) C. proc. civ., se aplică în mod corespunzător și recursului.

Așadar, susținerea recurentei-pârâte în sensul că prin respingerea cererii formulate i-au fost încălcate drepturile la apărare și la un proces echitabil garantate de art. 13 și 6 C. proc. civ., precum și principiile legalității și egalității în fața legii, prevăzute de art. 7 și 8 C. proc. civ., sunt vădit nefondate, cu atât mai mult cu cât, deși nu s-a solicitat expres acest lucru de către niciuna dintre părțile din proces, instanța de apel a dispus, totuși, amânarea pronunțării, de 2 ori succesiv, pentru 23 noiembrie 2022 și, ulterior, pentru 07 decembrie 2022, tocmai pentru a conferi posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, posibilitate de care, de altfel, apelanta-pârâtă a și profitat, în sensul că, la data de 21 noiembrie 2022, prin e-mail, a transmis la dosar concluzii scrise însoțite de înscrisuri, pe care le-a depus și prin poștă, la aceeași dată .

Principiul garantării dreptului la apărare, aflat în strânsă legătură cu principiile oralității și contradictorialității, este de ordin constituțional, fiind consacrat prin art. 24 din Constituția României. Tot de ordin constituțional este însă și exigența soluționării cauzei într-un termen rezonabil (art. 21 alin. (3) din Constituție), exigență consacrată la nivel legislativ prin dispozițiile art. 6, art. 10, art. 222 C. proc. civ., care impun părților să contribuie fără întârziere la desfășurarea și finalizarea proceselor, îndeplinind actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege ori de instanță.

Așadar, posibilitatea instanței de judecată de a aprecia asupra legalității și temeiniciei unei cereri de amânare a judecării cauzei, în condițiile art. 222 C. proc. civ., și de a respinge o astfel de cerere nu constituie o încălcare, o restrângere a dreptului la apărare și nici nu încalcă vreun principiu constituțional sau a unuia care guvernează procesul civil, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării drepturilor procesuale în alte condiții decât cele prevăzute de normele de procedură civilă.

De asemenea, facultatea instituită pentru instanță, de a nu acorda termene decât pentru motive justificate implică responsabilitatea acesteia în înfăptuirea actului de justiție, iar pentru eventualele abuzuri sau greșeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare.

În cauză, apare cu evidență că formularea unei cereri de amânare cu foarte puțin timp înaintea termenului de judecată, deși citația fusese comunicată recurentei cu peste 3 luni în urmă, relevă culpa recurentei și chiar încălcarea exigențelor bunei-credințe, statornicite de art. 12 C. proc. civ.

De altfel, în jurisprudența sa, prin decizia nr. 167/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 396 din 21 mai 2019, Curtea Constituțională a reținut faptul că dreptul la apărare, deși un drept de o deosebită importanță, nu este un drept absolut. Astfel, pentru a se putea asigura desfășurarea în condiții optime a procesului de justiție, acesta comportă o serie de condiții și limitări.

În considerentele aceleași decizii, forul constituțional a făcut trimitere și la deciziile nr. 490 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006, și nr. 298 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, prin care a statuat că dispozițiile art. 156 din C. proc. civ. din 1865 nu constituie o restrângere a dreptului la apărare, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale, prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției. Totodată, Curtea a statuat că facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsa de apărare (caz în care se va amâna pronunțarea, la cererea părții, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiție.

Totodată, prin Decizia nr. 298 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a considerat că dispozițiile procesuale criticate prevăd condițiile în care se poate amâna judecarea cauzei pentru lipsă de apărare, iar aceasta nu echivalează cu o restrângere a accesului la justiție, partea interesată având dreptul de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a apreciat că problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greșeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell și Morris c. Regatului Unit).

În consecință, reținând că niciunul dintre argumentele subsumate de pârâtă primului motiv de recurs ce a vizat încheierea din data de 09 noiembrie 2022 și, implicit, decizia dată în apel, din perspectiva încălcării dreptului la apărare, nu este întemeiată, soluția instanței de apel, de respingere a cererii de amânare formulate de apelanta-pârâtă fiind legală și în mod corect justificată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Prin prisma aceluiași motiv de casare al art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul încălcării regulilor de procedură stabilite în mod imperativ de art. 396, art. 426 alin. (5) și art. 427 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în sensul în care decizia civilă nr. 1851A a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost pronunțată la data de 07 decembrie 2022, iar comunicarea acesteia s-a realizat la data de 02 octombrie 2023, după 9 luni de la pronunțare, cu încălcarea art. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că potrivit art. 396 C. proc. civ., "(1) În cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile. (2) În cazul amânării prevăzute la alin. (1), președintele, odată cu anunțarea termenului la care a fost amânată pronunțarea, poate stabili că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. (3) Dacă pronunțarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunțată mai înainte de data fixată în acest scop."

Astfel, amânarea pronunțării se poate dispune pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, însă C. proc. civ. nu exclude posibilitatea ca, pentru motive temeinice, instanța să amâne pronunțarea, succesiv, pentru un nou termen de aceeași durată. Așadar, cele două amânări succesive de pronunțare dispuse în cauză nu încalcă nicio dispoziție legală.

Dispozițiile art. 426 alin. (5) C. proc. civ. stabilesc un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult 2 ori, în care se redactează și semnează hotărârea, iar cele ale art. 427 alin. (1) din același act normativ prevăd că "(1) Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii."

Susținerile recurentei-pârâte în sensul că a fost depășit termenul legal pentru motivarea hotărârii recurate, întrucât hotărârea i-a fost comunicată la data de 02 octombrie 2023, sunt reale prin raportare la dispozițiile art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Cu toate acestea, nu se poate reține nelegalitatea deciziei recurate doar în considerarea depășirii termenului legal de motivare, de altfel datorat unor motive temeinice referitoare la volumul de activitate al instanței; motivarea hotărârii constituie o obligație, iar nu un drept, astfel încât nu poate fi vorba despre sancțiunea decăderii, iar legea de procedură în vigoare nu instituie sancțiunea nulității pentru depășirea termenului evocat.

Cu alte cuvinte, nerespectarea termenelor prevăzute de dispozițiile legale enunțate nu este sancționată de lege cu nulitatea hotărârii, fiind termene instituite în vederea asigurării celerității judecății, nesocotirea acestora nu poate determina admiterea recursului. Această soluție este de altfel și logică, întrucât ar fi sancționată o întârziere printr-o nouă întârziere, determinată de casarea deciziei recurate și de trimiterea cauzei spre rejudecare doar în considerarea depășirii termenului de redactare, ceea ce în esență ar agrava eventuala vătămare produsă prin întârziere, în loc să o remedieze.

Pe de altă parte, remediul procesual pentru nesoluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil este prevăzut de legiuitor în art. 522 C. proc. civ., acela al formulării contestației privind tergiversarea procesului.

În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte prin care se arată că nu i-au fost comunicate de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci înscrisurile ce compun dosarul administrativ, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, deși o astfel de solicitare a fost adresată instanței de apel, odată cu cererea pentru lipsă de apărare, și ar fi permis formularea de apărări, nici acestea nu pot determina admiterea recursului. Cu toate că se susține o imposibilitate obiectivă de a formula apărări cu privire la actele cauzei, Înalta Curte remarcă faptul că la dosar nu se află atașate înscrisuri noi în etapa procesuală a apelului, care să emane de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și să facă veridice aceste argumente, iar acesta nici nu a formulat întâmpinare la motivele de apel formulate de pârâtă.

În raport de toate aceste considerente, constatând că judecarea cauzei în apel a avut loc cu respectarea principiilor de drept procesual civil și că nu există niciun motiv care să justifice casarea deciziei atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate ca temei de drept al prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Asociația de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea și Managementul Structurilor Sportive împotriva deciziei civile nr. 1851A din 07 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Asociația de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea și Managementul Structurilor Sportiveîmpotriva deciziei civile nr. 1851A din 07 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2024.