ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2643/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 5336 din 21 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei privind A.N.A.D.N.R. și B.G., în favoarea Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că obiectul pricinii este un contract asimilat actelor administrative, încheiat de o autoritate publică centrală și vizând valorificarea unor bunuri proprietate publică, respectiv rețeaua de drumuri naționale, ceea ce atrage incidența, în speță, a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 raportat la art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004.

Primind cauza spre soluționare, Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 8/CA/2010 din 13 ianuarie 2010, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Satu Mare și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât contractul încheiat între părți nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Pe cale de consecință s-a concluzionat că, fiind vorba de un contract comercial încheiat între o autoritate publică și o societate comercială, prin care autoritatea percepe societății o taxă de utilizare a rețelei de drumuri se impune declinarea competenței la Judecătoria Satu Mare. Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, competența materială revine Judecătoriei Satu Mare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, așa cum rezultă din chiar conținutul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl constituie emiterea unei ordonanțe de plată, în condițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Conform art. 10 alin. (1) din actul normativ susmenționat, „În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată”. De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din același act normativ, „Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”. În speță, obiectul cererii îl formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.

Din conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/ 2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deținute. În cauză, deci, nu ne aflăm în prezența unui contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (l) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.

De altfel, chiar O.U.G. nr. 119/2007, invocată în mod expres ca temei al cererii de chemare în judecată, vizează în mod explicit contractele comerciale, având ca obiect de reglementare măsuri de combatere a întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din astfel de contracte. Față de cele arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială, având în vedere valoarea obiectului și ținând seama de dispozițiile art. 5 alin. (l) din O.U.G. nr. 119/2007, raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind C.N.A.D.N.R. și pe B.G. în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.