ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2643/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Satu Mare, prin sentința

civilă nr. 5336 din 21 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale

a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei privind A.N.A.D.N.R.

și B.G., în favoarea Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, cu motivarea că obiectul pricinii este un contract

asimilat actelor administrative, încheiat de o autoritate publică centrală și

vizând valorificarea unor bunuri proprietate publică, respectiv rețeaua de

drumuri naționale, ceea ce atrage incidența, în speță, a dispozițiilor art. 5 alin.

(1) din O.U.G. nr. 119/2007 raportat la art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr.

554/2004.

Primind cauza spre soluționare,

Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 8/CA/2010 din 13 ianuarie 2010, a

admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de

soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Satu Mare și, constatând ivit

un conflict negativ de competență, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, întrucât contractul încheiat între părți nu are ca obiect

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de

interes public, prestarea serviciilor publice sau achizițiile publice și nu

poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă

competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în

temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Pe cale de consecință s-a

concluzionat că, fiind vorba de un contract comercial încheiat între o

autoritate publică și o societate comercială, prin care autoritatea percepe

societății o taxă de utilizare a rețelei de drumuri se impune declinarea

competenței la Judecătoria Satu Mare.

Verificând cauza, Curtea constată

că, în raport cu obiectul litigiului și având în vedere dispozițiile legale

incidente în cauză, competența materială revine Judecătoriei Satu Mare, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, așa cum rezultă din chiar

conținutul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl constituie

emiterea unei ordonanțe de plată, în condițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind

măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată

rezultate din contracte comerciale.

Conform art. 10 alin. (1) din actul

normativ susmenționat, „În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe

baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte

probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța emite o

ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată”.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1)

din același act normativ, „Cererea privind creanța de plată a prețului se

depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă

instanță”.

În speță, obiectul cererii îl

formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului

încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor

tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede

posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.

Din conținutul clauzelor

contractului și din prevederile O.G. nr. 15/ 2002 rezultă că un asemenea

contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea

eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare

pentru autovehiculele deținute.

În cauză, deci, nu ne aflăm în

prezența unui contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (l) lit.

c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din O.G.

nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu au ca obiect punerea în valoare

a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a

tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.

De altfel, chiar O.U.G. nr. 119/2007,

invocată în mod expres ca temei al cererii de chemare în judecată, vizează în

mod explicit contractele comerciale, având ca obiect de reglementare măsuri de

combatere a întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din astfel

de contracte.

Față de cele arătate, cum în cauză

este vorba de un contract de natură comercială, având în vedere valoarea

obiectului și ținând seama de dispozițiile art. 5 alin. (l) din O.U.G. nr. 119/2007,

raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a

cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind C.N.A.D.N.R. și pe B.G. în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 mai 2010.