ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
28.03.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra cererii de strămutare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 10 martie 2023, petenții au solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală.

În esență, au arătat că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Brașov ar putea fi știrbită din cauza împrejurărilor speței, conflictelor locale, a calității părților implicate și a presiunii exercitate de media locală manifestată prin publicarea constantă a unor articole de presă vizând modalitatea de desfășurare a cercetării judecătorești.

Au apreciat că ecoul negativ generat de mass media cu privire la prezenta cauză, s-a remarcat și în mentalul colectiv, prin atitudinea unor martori audiați, făcând referire la depoziția martorului A. și de asemenea, efectul presiunii exercitate de mass media dar și de factori politici și locali influenți este vizibil și în motivarea primei instanțe.

Un alt aspect învederat de către petenți în susținerea cererii de strămutare vizează împrejurarea că un număr semnificativ de judecători din cadrul Curții de Apel au participat la judecarea contestațiilor având ca obiect măsuri preventive, astfel că din totalul de 11 membri ai secției penale, 7 dintre aceștia au devenit incompatibili, ceea ce conduce la lipsirea de conținut a principiului repartizării aleatorii.

În ceea ce privește calitatea părților implicate, a arătat că inculpatul B. s-a sinucis, inculpații C. și D. sunt persoane publice, consilieri locali în funcție, primul fiind președintele organizației E., iar cel de-al doilea președintele F., inculpatul G. a avut funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Brașov și este deținătorul unei televiziuni online, ai cărui angajați jurnaliști au fost acreditați și la Curtea de Apel Brașov, prin care s-au adus în atenția opiniei publice locale numeroase știri legate de instituția Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost repartizată aleatoriu Completului C5, având termen fixat pentru soluționarea cererii de strămutare la data de 28 martie 2023.

Urmare a diligențelor instanței supreme, prin referatul de informații transmis la dosarul cauzei conform art. 73 alin. (3) din C. proc. pen., Curtea de Apel Brașov a comunicat istoricul cauzei din fața instanței de fond și din apel, precum și punctul de vedere al instanței cu privire la cererea de strămutare, susținând că aspectele invocate de petenți în argumentarea acesteia constituie simple supoziții, la Curtea de Apel Brașov fiind îndeplinite toate condițiile necesare soluționării cauzei cu respectarea dispozițiilor incidente în materie și a principiilor dreptului la apărare și la un proces echitabil.

Analizând cererea formulată de petenții H., G., D., C. și SC I. SRL privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Brașov, secția penală, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor unei instanțe.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". Imparțialitatea trebuie evaluată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un caz determinat, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (cauza Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982, cauza Micallef contra Maltei, hotărârea din 15 octombrie 2009).

Demersul obiectiv implică a se verifica dacă instanța în sine, și printre altele, compunerea acesteia, prezintă suficiente garanții pentru excluderea oricărei îndoieli legitime în legătură cu imparțialitatea sa. În aplicarea acestui text, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).

De asemenea, Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Astfel, aparențele prezintă o mare importanță, având în vedere încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică și, în primul rând, acuzatului în cadrul unui proces penal (judecătorul nu trebuie doar să fie imparțial, ci, în egală măsură, trebuie să se vadă că este imparțial). Trebuie determinat dacă anumite fapte sau împrejurări pot ridica dubii legitime cu privire la lipsa de imparțialitate a instanței, dacă temerile unei părți cu privire la imparțialitatea instanței sunt în mod obiectiv justificate.

În fine, ceea ce trebuie asigurat, în viziunea CEDO, este încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire părții într-un proces.

Examinând cererea de strămutare, în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că ampla mediatizare a cauzei, lipsa de obiectivitate a relatărilor și virulența publicațiilor la adresa petenților, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de strămutare creează o aparență de imparțialitate în sensul în care instanța învestită cu soluționarea cauzei nu ar putea fi obiectivă și temerea că petenții nu ar putea beneficia de o judecată dreaptă din partea magistraților în condițiile în care aceștia se află în mod constant sub presiunea presei care, nu de puține ori, emit supoziții cu privire la soluțiile pe care judecătorii le-ar putea pronunța sau ar trebui să le pronunțe în diferite cauze de interes public.

În aceste condiții, chiar dacă nu există împrejurări sau fapte concrete ale magistraților care să pună în discuție obiectivitatea sau imparțialitatea acestora, împrejurarea că pe de o parte, în cauza a cărei strămutare se solicită au calitatea de inculpați numiții C. și D., consilieri locali în funcție, primul fiind președintele organizației E., cel de-al doilea președintele F., inculpatul G., fost consilier județean în cadrul Consiliului Județean Brașov și deținătorul unei televiziuni online, iar pe de altă parte, cauza penală este excesiv mediatizată la nivel local, justifică, din perspectiva celui interesat, o lipsă de încredere asupra obiectivității și a aparenței de imparțialitate a organelor statului competente a soluționa demersul juridic demarat de participanții la proces, de natură a se răsfrânge asupra credibilității procedurii în ansamblul ei.

Prin urmare, pentru a se înlătura orice suspiciune care ar putea pune sub semnul îndoielii această aparență de imparțialitate și obiectivitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Brașov, ceea ce ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a cerințelor art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte va admite cererea formulată de petenții H., G., D., C. și SC I. SRL privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Brașov, secția penală și va dispune strămutarea cauzei la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală.

Va menține actele procedurale efectuate în cauză.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze, vor rămâne în sarcina statului.

Admite cererea formulată de petenții H., G., D., C. și SC I. SRL privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Brașov, secția penală și dispune strămutarea cauzei la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală.

Menține actele procedurale efectuate în cauză.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. x/1/2024, petentul A a solicitat, în temeiul art. 71 și următoarele C. proc. pen., strămutarea j
ÎCCJ 2025-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 42/2025
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2025 Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 18 decembrie 2024, prin avocat A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
ÎCCJ 2025-04-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 157/2025
Ședința publică din data de 03 aprilie 2025 Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 13.03.2025, petentul A. a solicitat st
ÎCCJ 2025-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 280/2025
cării cauzei. Conform acestor prevederi legale, motivele temeinice care pot determina strămutarea unei cauze trebuie să se refere la suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată din cauza împrejurărilor ca
ÎCCJ 2023-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală
este intens mediatizată pe plan local, la nivelul județului Brașov, în fiecare din etapele procesuale, iar o astfel de mediatizare agresivă este de natură a crea o presiune serioasă asupra instanței, aflată sub o permanentă monitorizare a o
Sursă