ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1985/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta:

1.1. Restaurant din localitatea București Sectorul 3, Strada x, nr. 2, în perioada mai 2019 - ianuarie 2020;

1.2. Terasa din localitatea București Sectorul 3, Strada x, nr. 2, în perioadele: mai 2017- octombrie 2017, mai 2019- octombrie 2019;

1.3. Terasa din localitatea București Sectorul 3, Strada x, Parcul Titan, în perioadele: mai 2017 - octombrie 2017, mai 2018 - octombrie 2018, mai 2019 - octombrie 2019;

1.4. Restaurant "C.", din localitatea București Sectorul 6, Bulevardul x, în centrul comercial D. - Spațiu Unitatea nr. M135, în perioada octombrie 2017 - ianuarie 2020.

În subsidiarul capătului 1 al cererii de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata:

a) sumei de 9.622,34 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea remunerațiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spatiile, perioadele și modalitățile menționate la capătul 1, corespunzător unei comunicări publice autorizate a operelor muzicale;

b) sumei de 17.487,59 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pana la data de 27.01.2020 pentru întârzierea plații remunerațiilor specificate la lit. a) a capătului subsidiar capătului 1 al prezentei cereri de chemare în judecată;

c) la plata penalităților de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 28.01.2020 și până la data plății efective a sumei de 9.622,34 RON.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 310/02.03.2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 24 197,46 RON cu TVA inclus reprezentând triplul c/val remunerațiilor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada mai 2017 - octombrie 2017 și respectiv mai 2019 - octombrie 2019 în spațiul - terasa din București, str. x, în perioada mai 2019 - ianuarie 2020 în spațiul restaurant de la aceeași adresă susmenționată, în perioada decembrie 2017 - ianuarie 2020 în spațiul C. din D. și în perioada mai 2017 - octombrie 2017, mai 2018 - octombrie 2018 și respectiv mai 2019 - octombrie 2019 în spațiul terasă situată în Parcul Titan din București și la plata către reclamantă a sumei de 3095 RON cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, taxă extras ONRC și onorariu avocat.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1826A/05.12.2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 310/02.03.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1826A din 05 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a, a declarat recurs pârâta B. S.R.L..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 27 aprilie 2023, sub nr. x/2020, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 03 mai 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) rap. la art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurenta-pârâtă datorează o taxă de timbru în cuantum de 100 RON.

La data de 30 mai 2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON .

II.1. Motivele de recurs:

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă a învederat că prin hotărârea atacată instanța a constatat că fapta ilicită reprezentând comunicarea publică în scop ambiental a operelor muzicale a fost dovedită prin simpla existență a autorizațiilor de funcționare, a documentelor ce au stat la baza eliberării acestora precum și a capturilor de pe internet.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut faptul că "deținerea unităților de alimentație publică care sunt dotate cu mijloace de sonorizare este un fapt probat care are puterea de a naște probabilitatea faptului pretins de intimata-reclamantă, respectiv a comunicării publice a operelor muzicale, astfel încât Curtea constată că în mod corect tribunalul a apelat la prezumția judiciară, făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 329 C. proc. civ.."

În final, Curtea a stabilit faptul că revenea societății pârâte sarcina de a răsturna prezumția de comunicare a operelor muzicale, aspect pe care recurenta-pârâtă îl consideră aberant din moment ce este imposibil să demonstreze un fapt negativ produs cu aproximativ 6 ani în urmă.

În aprecierea prezumției judiciare instanța a avut în vedere pozele realizate în anul 2020 de către intimată ce arată faptul că spațiul este amenajat cu mese și scaune. Însă, nu se poate prezuma existența acestei situații de fapt și în anul 2017, 2018 sau 2019, din moment ce nu au fost aduse probe în acest sens, iar un fapt negativ este imposibil de probat de către pârâtă, mai ales după trecerea unui timp îndelungat.

De asemenea, a susținut că nu putea să constate faptul că au fost comunicate opere muzicale în scop ambiental prin existența planurilor cadastrale și ale documentelor care au stat la baza eliberării autorizațiilor de funcționare.

În plus, contrar celor constatate de către instanța de judecată, intimata nu a probat în nici un fel faptul că în anul 2017, 2018 sau 2019 cele trei spații ar fi fost folosite în scop de alimentație publică și ar fi comunicat opere muzicale în scop ambiental, deși proba faptului că în anul 2017-2019 recurenta ar fi deținut aparate ori mijloace tehnice ori electronice ce permit redarea sau difuzarea sunetelor îi revenea acesteia.

A mai susținut că instanța de apel a constatat faptul că pârâta ar fi utilizator de opere muzicale în scop ambiental în baza unei fotografii din anul 2020, a planurilor cadastrale și a certificatului emis de ONRC, lucru pe care îl consideră aberant.

Recurenta-pârâtă a apreciat că nu a fost dovedit caracterul ilicit invocat de către intimată, de vreme ce societatea sa și-a îndeplinit toate obligațiile legale în materia drepturilor de difuzare a operelor muzicale, în perioada în care s-a făcut comunicarea publică a operelor muzicale, toate autorizațiile fiind plătite, ulterior acestei perioade, aceste autorizații fiind reziliate conform înțelegerii dintre părți.

Toate aceste aspecte sunt suficiente pentru a constata greșita aplicare a normelor de drept material din partea instanței de apel, având în vedere faptul că nu se poate stabili existența unei prezumții judiciare din moment ce intimata nu a dovedit cu nici un înscris faptul că existau în anul 2017-2019 inclusiv mijloace tehnice de difuzare a operelor ambientale, astfel încât societatea pârâtă să fie calificată ca utilizator de opere muzicale în scop ambiental, așa cum prevede decizia ORDA nr. 198/2012.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 483-502 C. proc. civ., precum și orice alte norme invocate în cererea de recurs.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosar.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata-reclamantă A., A. nu a formulat întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 31 ianuarie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 04 iuie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 07 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Simpla încadrare în drept de parte a unui sau mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs și nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanța de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se observă, astfel, că recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de apel în sensul că prima instanță de control judiciar a reținut că fapta ilicită reprezentând comunicarea publică în scop ambiental a operelor muzicale de către pârâtă a fost dovedită prin simpla existență a autorizațiilor licență neexclusivă, a documentelor care au stat la baza eliberării acestora, precum și a capturilor de pe internet, că a stabilit în sarcina pârâtei faptul că avea obligația de a răsturna prezumția de comunicare a operelor muzicale, că a avut în vedere, atunci când a stabilit că pârâta ar fi utilizator de opere muzicale în scop ambiental, fotografii din anul 2020, planuri cadastrale și certificatul emis de ONRC.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susținut că nu a fost dovedit caracterul ilicit al faptei de comunicare publică, precum și că instanța de apel a avut în vedere fotografiile realizate în anul 2020 de către intimata-reclamantă din care rezultă că spațiul pe care îl deține este amenajat cu mese și scaune. Însă nu se poate prezuma existența acestei situații de fapt și în anii 2017, 2018 sau 2019, cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă nu a probat faptul că în acești ani cele trei spații ar fi fost folosite în scop de alimentație publică și că pârâta ar fi comunicat opere muzicale în scop ambiental, deși îi revenea obligația de a proba faptul că în perioada 2017-2019 recurenta ar fi deținut aparate și mijloace tehnice ori electronice ce permit redarea sau difuzarea sunetelor.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste critici, ce aduc în discuție situația de fapt a speței și modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Prin aceste critici, recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

Prin urmare, modul în care probatoriul a fost apreciat de instanța de apel pentru a reține situația de fapt contestată de recurenta-pârâtă nu poate fi cenzurată în recurs, instanța de apel având plenitudine de apreciere și fiind suverană în a decide asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor asupra cărora deja s-a dispus.

În consecință, pot forma obiect al cercetării judecătorești în recurs doar criticile care susțin nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecății rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Ca atare, cum, în speță, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, față de cele anterior reținute și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1826A din data de 5 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei-pârâte, ca parte care a pierdut procesul, în sensul textului legal menționat, la plata către intimata-reclamantă A., A. a sumei de 2975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu de avocat, potrivit documentului justificativ depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1826A din data de 5 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 2975 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 noiembrie 2023.