ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2317/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 august 2022 pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. x/30/2022, reclamanta A S.A. a chemat în judecată pe pârâta B S.R.L., solicitând obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 314.485,78 lei, reprezentând debit restant, sumă la care se adaugă penalități de întârziere conform art. 22 alin. (1) din contract, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 816/PI din 17 octombrie 2023, Tribunalul Timiș – Secția II-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 314.485,78 lei, reprezentând debit restant, sumă la care se adaugă penalități de întârziere, și la plata sumei de 6.749,85 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 172/A din 3 aprilie 2024, Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul formulat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel a respins apelul fără a ține cont de argumentele sale, în sensul că a reținut în mod greșit că notificarea fusese transmisă de către reclamantă cu respectarea prevederilor contractuale și că a încălcat dispozițiile art. 1271 C. civ. prin emiterea facturilor la un preț mai mare decât cel din contract. Arată că, din cauza prețului foarte mare, a fost în imposibilitate de a mai achita facturile, iar executarea obligațiilor contractuale a devenit excesiv de oneroasă. Consideră că instanța de apel nu a motivat de ce creșterea prețului nu reprezintă o împrejurare excepțională și că majorarea costului energiei este abuzivă și încalcă prevederile Legii nr. 193/2000. Arată că în mod greșit a fost respinsă proba cu expertiză.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Deși invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu dezvoltă critici de nelegalitate care să poată fi analizate din această perspectivă întrucât afirmă că instanța de prim control judiciar nu a analizat motivele de apel, fără a arăta în ce constă lipsa de motivare. Nemulțumirea părții față de modul în care curtea de apel a încuviințat, administrat și interpretat probele și prevederile contractuale nu constituie un veritabil motiv de nelegalitate.

Susținerile recurentei privind respingerea de către instanța de apel a argumentelor referitoare la intervenirea impreviziunii nu conturează o situație de încălcare sau aplicare greșită a prevederilor art. 1271 C. civ. Îndeplinirea condițiilor impreviziunii presupune o evaluare a unor împrejurări de fapt, pe baza cărora să se stabilească existența unui eveniment excepțional și exterior voinței părților, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului și care ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului, iar o reevaluare a acestor temeiuri de fapt nu este compatibilă cu etapa recursului, în cadrul căreia se verifică doar aspecte de nelegalitate.

Afirmațiile privind nerespectarea clauzelor contractuale care reglementează procedura de notificare în cazul majorării prețului sunt, în esență, identice cu cele supuse atenției curții de apel, iar reluarea acelorași argumente, cărora instanța devolutivă le-a răspuns, printr-o fundamentată analiză în fapt și în drept a cauzei, nu echivalează cu motivarea recursului.

Nu pot fi examinate nici susținerile referitoare la incidența dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind protecția consumatorilor întrucât nu au fost supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel, fiind formulate omisso medio, astfel că nu pot fi aduse în discuție direct în calea de atac a recursului.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 172/A din 3 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 172/A din 3 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2024.