ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2293/2024

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 1328 alin. (1), art. 1325, art. 1266 alin. (2) C. civ., art. 1 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Prin sentința civilă 2485/2022 din 06 decembrie 2022, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare precum și cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

După expunerea pe scurt a situației factuale, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a calificat în mod eronat operațiunile de transfer efectuate de intimatul-reclamant către contul său x drept tranzacții de cumpărături, deși acestea reprezentau transferuri de fonduri între conturi proprii, fără o achiziție de bunuri sau servicii. Recurenta a argumentat că, potrivit Regulamentului programului de loialitate „(…)”, punctele se acordau exclusiv pentru tranzacții de cumpărături, iar nu pentru astfel de transferuri.

În opinia titularei memoriului de recurs relevant este mecanismul transferurilor în contul x, în sensul că reclamantul transfera o sumă de bani din contul deținut la Banca B în contul deschis la x, care era apoi transformată în monede electronice. Așadar, reclamantul nu cumpăra per se o monedă electronică, ci efectua un transfer de fonduri dintr-un cont personal în altul, fiind irelevantă soarta sumelor de bani odată transferate.

Prin memoriul de recurs recurenta a precizat că în mod greșit instanța de apel a considerat ca fiind de bună-credința seria repetată a celor 705 operațiuni de transfer din contul deținut la Banca B către x, urmate de transferul sumelor înapoi în contul inițial. Potrivit recurentei, aceste operațiuni repetate demonstrează intenția exclusivă a reclamantului de a prejudicia banca și de a obține în mod abuziv puncte de loialitate, denaturând scopul programului, care era destinat recompensării clienților pentru cumpărături efectuate cu cardul de credit, iar nu pentru transferuri interne. În acest sens, autoarea căii de atac a susținut că intimatul-reclamant a acționat contrar principiului exercitării drepturilor cu bună-credință, reglementat de art. 15 C. civ.

Recurenta-pârâtă a criticat imparțialitatea instanței de apel, întrucât reclamantul este angajat al Curții de Apel Cluj.

De asemenea, s-a susținut că în mod corect a reținut instanța de fond că tranzacțiile efectuate de reclamant au avut caracterul unor transferuri de fonduri de la o instituție financiară la alta și nu al unei cumpărări de bunuri și servicii, conform art. 5.1 din Regulamentul „(…)”, program de loialitate atașat cardurilor de credit C.

Potrivit recurentei, reclamantul a efectuat cu rea-credință aceste operațiuni, dată fiind frecvența lor și maniera de debitare și creditare a cardului Visa Gold, aspecte evidențiate de extrasele de cont aflate la dosarul cauzei, cu rol pur speculativ, de a genera venituri prin transferul sumelor de bani dintr-un cont în altul, denaturând scopul și mecanismul de acordare a punctelor de loialitate.

Prin întâmpinarea transmisă pe email la 24 septembrie 2024, intimatul-reclamant A a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea excepției nulității recursului s-a arătat, în esență, că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., toate argumentele făcând trimitere la stabilirea situației de fapt de către curtea de apel prin prisma probatoriului administrat.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a solicitat respingerea tuturor apărărilor formulate prin întâmpinare și admiterea recursului pentru motivele arătate, precum și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluția din 25 octombrie 2024 a fost stabilit, pentru soluționarea recursului, termen de judecată la 10 decembrie 2024 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, excepție care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege. În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală exigențelor legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, prin raportarea motivului de casare indicat la hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greșit.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul legii de procedură anterioare sancțiunea nulității era reglementată și devenea incidentă atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are și obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Pornind de la aceste repere teoretice, cu privire la recursul pârâtei Banca B S.A., instanța supremă reține că titulara căii de atac a indicat în mod formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care vizează exigențele motivării hotărârii și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin decizia recurată.

Cu titlu preliminar, se observă că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ. a fost invocat în mod formal de către recurentă, din moment ce nu se susține lipsa motivării soluției din dispozitiv și nici cuprinderea unor considerente contradictorii în raport cu soluția pronunțată ori care, prin argumentele expuse, s-ar exclude reciproc față de pretențiile deduse judecății.

Prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă s-a limitat la argumente ce țin de modalitatea de calificare de către instanța de apel a tranzacțiilor efectuate de către reclamant în scopul obținerii punctelor de loialitate, susținând că aceste operațiuni nu au reprezentat veritabile tranzacții de cumpărături, așa cum impunea Regulamentul programului de loialitate „(…)”, critici care nu pot fi circumscrise, însă, nici motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă motivul de casare anterior evocat, presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, etc.

Or, în cauză, recurenta nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit exclusiv la interpretarea și calificarea eronată a unor aspecte de fapt, în legătură cu tranzacțiile efectuate de reclamant, considerând că acestea nu erau eligibile pentru acordarea punctelor de loialitate, întrucât au reprezentat transferuri bancare între conturile personale ale reclamantului și nu tranzacții efective de cumpărături, în sensul prevederilor art. 3.1 și 5.1 din Regulamentul programului de loialitate „(…)”, ceea ce nu echivalează cu aplicarea greșită a legii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apreciind că în mod greșit instanța de apel a considerat că partea adversă a fost de bună-credință în efectuarea celor 705 operațiuni de transfer și prezentând împrejurările care, în opinia sa, ar justifica încălcarea de către reclamant a prevederilor art. 15 C. civ., dată fiind frecvența tranzacțiilor și maniera de debitare și creditare a cardului Visa Gold, în scopul de a obține în mod abuziv venituri prin transferul sumelor de bani dintr-un cont în altul, recurenta tinde la a readuce în discuție situația de fapt și probatoriul administrat, chestiuni ce nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta-pârâtă, sub pretextul invocării art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu face decât să își prezinte nemulțumirea față de soluția pronunțată, fără a combate în substanța lor considerentele deciziei atacate ce vizează interpretarea și aplicarea prevederilor regulamentare în analiza tranzacțiilor bancare efectuate de reclamant și calificarea lor ca fiind eligibile pentru acordarea punctelor de loialitate, sens în care s-a constatat nejustificată operațiunea băncii de retragere a acestora. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Deși prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă își exprimă suspiciunea privind lipsa imparțialității instanței de apel, întrucât reclamantul ar fi angajatul Curții de Apel Cluj, această critică nu poate fi supusă spre analiză instanței de casare, din moment ce pârâta nu a înțeles să își exercite drepturile procesuale prevăzute de dispozițiile art. 44 sau art. 140 alin. (2) C. proc. civ., respectiv să formuleze cerere de recuzare în termenul legal și în fața instanței competente să soluționeze incidentul procedural referitor la incompatibilitatea judecătorilor cauzei, ori să sesizeze instanța supremă cu o cerere de strămutare pe motiv de bănuială legitimă și nici nu își întemeiază memoriul de recurs pe dispozițiile art. 41 și art. 45 C. proc. civ. privind incompatibilitatea absolută, invocarea acestei chestiuni direct în calea extraordinară de atac nefiind permisă sub forma unui motiv de recurs.

În acest context, Înalta Curte reține că, din modul în care au fost concepute criticile din memoriul de recurs, prin care recurenta a invocat aspecte privind conduita contractuală a reclamantului, cu scopul de a convinge instanța că tranzacțiile financiare au fost efectuate cu rea-credință, în vederea generării de venituri prin denaturarea regulamentului de fidelizare, prin verificările efectuate vizează chestiuni ce nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, întrucât sunt aspecte de temeinicie asupra cărora instanța de control judiciar devolutiv a apreciat deja, în baza probatoriului administrat, iar o atare reevaluare asupra situației de fapt este incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună Înaltei Curți verificarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerințe care nu au fost respectate de către recurent.

Așadar, sunt întemeiate apărările de procedură formulate de intimatul-reclamant, privind nulitatea recursului.

În consecință, având în vedere că motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și cum în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod va constata nulitatea căii extraordinare de atac.

Referitor la cererea intimatului-reclamant A privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 din același cod, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Instanța supremă constată că intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 lei, constând în onorariul avocațial, respectiv factura seria CB nr. 1987 din 30 septembrie 2024 și extrasul de cont nr. 182/30.09.2024, aflate la fila 121 din dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatului-reclamant, în sensul obligării recurentei-pârâte Banca B S.A. la plata sumei de 3.570 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de pârâta Banca B S.A. împotriva deciziei civile nr. 233/A/2024 din 27 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă Banca B S.A. la plata către intimatul-reclamant A a sumei de 3.570 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2024.