ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2106/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2106/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 4 mai 2023, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B LTD, a solicitat instanței să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 52.96 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând compensație ca urmare a anulării zborului pentru un pasager, precum și la plata dobânzii legale, începând cu data de 28 noiembrie 2022, cu cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 5 art. 6 art. 7 din Regulamentul CE 261/2004, Regulamentul 1215/2012, art. 1522 art. 1566-1586 C. civ, art. 1026-1033 C. proc. civ.
Pârâtul a depus la 12 septembrie 2022 întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor române și, în subsidiar, excepția lipsei capacității de folosință și a lipsei calității procesual pasive a Sucursalei Otopeni a B LTD.
Prin sentința civilă nr. 3930/CC/2024 din 12 martie 2024, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B LTD, în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând, în esență, că raportat la dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 113 alin. 6, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. și art. 116 din același Cod de procedură civilă, competența de soluționare ar aparține Judecătoriei Cornetu.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la 20 mai 2024, sub dosar nr. x/1748/2024, iar la termenul de judecată din 28 august 2024, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu.
Judecătoria Cornetu - Sectia Civilă, prin sentința civilă nr. 2337/2024 din 28 august 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantul A, în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, reținând că regula de drept comun în materia competenței teritoriale - art. 107 alin. (1) C. proc. civ. este pe deplin aplicabilă în cauză.
Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Cornetu – Secția Civilă și Judecătoria Cluj-Napoca – Secția Civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data 3 octombrie 2024, pentru soluționarea conflictului de competență.
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Cornetu – Secția Civilă.
Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.
Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamant, Înalta Curte reține că, reclamanta A și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, în baza contractul de transport aerian încheiat între pârâtă și pasagerul C pentru data de 28 august 2022, zbor W(…), ce avea ca punct de decolare Craiova, ora 8:00 PM și ca destinație de aterizare Birmingham, Marea Britanie cu ora programată pentru aterizare 09.15 PM.
În acest context, se reține că în speță, competența teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabil art. 107 alin. (1) C. proc. civ. - text de lege care reglementează regula generală în materia competenței teritoriale, potrivit căruia, „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”, așa încât, instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
Regula de drept comun în materia competenței teritoriale - art. 107 alin. (1) C. proc. civ. este pe deplin aplicabilă în cauză, iar alegerea competenței între această instanță și cea determinată potrivit art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. aparține reclamantului, conform art. 116 din același Cod.
Potrivit art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care prevede că „o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (..) în sensul aplicării prezentei dispoziții și în absența vreunei convenții contrare, locul de executare a obligației în cauză este: (..) în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile.”
În acest context, instanța reține că acesta instituie o competență specială (Secțiunea a 2-a a Regulamentului – „competențe speciale”), alternativă celei de drept comun, reglementată la art. 2 alin. (1) din Regulament, astfel: „sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză”.
Referitor la interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-204/08, referitoare la instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului”, instanța reține că aceasta privește Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, al cărui domeniu de aplicare, potrivit art. 3 din același Regulament, privește exclusiv acțiunile în legătură cu drepturile pasagerilor.
Interpretarea dată în cauza C-204/08 are așadar ca premisă aplicabilitatea acestui din urmă Regulament, ori nu este cazul în speță, părțile litigiului fiind reclamanta - persoană juridică, cesionar al creanței valorificate împotriva pârâtei - operator aerian.
Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cornetu – Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu – Secția Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2024.