ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 441/2025

Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele și obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 31 august 2022, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Supraveghere Financiară și Fondul de Compensare a Investitorilor, a solicitat anularea Deciziei A.S.F. nr. 1696/28.12.2021, prin care a fost aprobat deficitul de resurse al Fondului de Compensare a Investitorilor, precum și anularea Facturii fiscale nr. 371/01.04.2022.

Pârâtul Fondul de Compensare a Investițiilor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Facturii fiscale nr. 371/01.04.2022, în motivarea căreia s-a arătat că aceasta nu are caracterul unui act administrativ, astfel, că, în raport de prevederile art. 94 pct. 1 lit. h) sau k) C. proc. civ., se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin cererea reconvențională înregistrată la 17 octombrie 2022, Fondul de Compensare a Investițiilor a solicitat obligarea A la plata sumei de 79.812 lei, reprezentând cotizația la cheltuielile de funcționare a Fondului, aferente anului 2022, la care se adaugă majorările de întârziere.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 88/2021.

La termenul de judecată din 11 mai 2023, Curtea de Apel a disjuns capătul de cerere având ca obiect anularea Facturii fiscale nr. 371/01.04.2022, dispunând formarea dosarului nr. x/2/2023, în cadrul căruia, la aceeași dată, a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București invocată de Fondul de Compensare a Investițiilor.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1 Prin sentința civilă nr. 801 din 11 mai 2023, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Supraveghere Financiară și Fondul de Compensare a Investitorilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că instanțele de contencios administrativ au competența să judece litigiile care privesc acte administrative, iar Factura fiscală nr. 371/01.04.2022 nu prezintă caracteristicile unui astfel de act, în sensul că nu are aptitudinea de a da naștere, de a modifica sau de a stinge raporturi juridice, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

2.2 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin sentința nr. 20694 din 20 decembrie 2024, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Supraveghere Financiară și Fondul de Compensare a Investitorilor, în favoarea Curții de Apel București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Această instanță a constatat că reclamanta a formulat o cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 1696/28.12.2021 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară și Fondul de Compensare a Investitorilor, cât și anularea facturii fiscale nr. 371/01.04.2022 emise de Fondului de Compensare a Investitorilor. De asemenea, a reținut că decizia menționată a fost emisă în baza art. 10 din Legea 88/2021, iar în temeiul acesteia, în conformitate cu art. 13 din același act normativ, a fost emisă factura fiscală.

Totodată, a reținut că factura fiscală nr. 371/01.04.2022 a fost emisă în considerarea deciziei nr. 1696/28.12.2021, iar principalul motiv pentru care se solicită anularea acesteia constă tocmai în anularea deciziei care a stat la baza sa.

Din această perspectivă instanța a constatat că cererea privind anularea facturii este accesorie celei referitoare la anularea deciziei, astfel încât, în temeiul art. 123 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii revenind Curții de Apel București, instanța competentă să judece cererea având ca obiect anularea decizie în baza căreia s-a emis factura fiscală.

Pe de altă parte, instanța învestită prin declinare a constatat că factura fiscală, obiect la litigiului, este emisă de Fondul de Compensare a Investitorilor, care potrivit art. 1 din Legea 88/2021 se constituie ca persoană juridică de drept public.

Având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat că factura menționată reprezintă act administrativ.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Conflictul negativ de competență s-a ivit în legătură cu soluționarea capătului de cerere, disjuns, prin care reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Supraveghere Financiară și Fondul de Compensare a Investitorilor, anularea facturii fiscale nr. 371/01.04.2022 a fost emisă în considerarea deciziei nr. 1696/28.12.2021. Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a dedus judecății acest capăt de cerere împreună cu cererea anularea Deciziei A.S.F. nr. 1696/28.12.2021, prin care a fost aprobat deficitul de resurse al Fondului de Compensare a Investitorilor.

Problema care a generat desesizarea celor două instanțe aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a obiectului acțiunii deduse judecății, respectiv calificarea diferită dată de instanțe petitelor acțiunii.

Înalta Curte constată că în speță, astfel cum rezultă din cererea introductivă, acțiunea dedusă judecății are o cerere principală, prin care se solicită anularea Deciziei A.S.F. nr. 1696/28.12.2021, prin care a fost aprobat deficitul de resurse al Fondului de Compensare a Investitorilor.

Nu se pune în discuție, în prezentul conflict, natura primului capăt al cererii, Curtea de Apel apreciind că este competentă a soluționa o atare solicitare față de dispozițiile art. 1 și următoarele din Legea nr. 554/2004.

Decizia menționată a fost emisă în conformitate cu art. 10 din Legea 88/2021, iar pe baza acesteia, în temeiul art. 13 din același act normativ, a fost emisă factura fiscală.

Potrivit art. 13 alin. (1) și 2 din Legea 88/2021: „(1) Actul prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată a sumelor datorate la Fond, întocmit de Fond, constituie titlu de creanță. Titlul de creanță cuprinde suma datorată la Fond de către persoanele care trebuie să plătească sumele datorate și termenul de plată. În cazul cotizațiilor datorate, termenul este cel stabilit la art. 10 alin. (5) iar în cazul celorlalte obligații de plată termenul în care se poate plăti obligația este de maximum 10 zile, termen care curge începând cu data comunicării actului prin care se individualizează obligația de plată. (2) Dacă la data scadenței stabilită la alin. (1) datoria restantă prevăzută în titlul de creanță nu a fost plătită, acesta devine titlu executoriu, în baza căruia Fondul declanșează procedura de executare silită a creanțelor, conform dispozițiilor Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Cum principalul motiv invocat pentru anularea facturii este chiar anularea deciziei care a constituit temeiul emiterii acesteia, Înalta Curte constată că cele două capete de cerere sunt strâns interconectate, având ca element central al litigiului determinarea existenței sau inexistenței unui drept de creanță al Fondului de Compensare a Investitorilor împotriva reclamantei.

Conform art. 30 alin. (2)-(6) C. proc. civ.: (2) Cererile în justiție sunt principale, accesorii, adiționale și incidentale. (3) Cererea principală este cererea introductivă de instanță. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii. (4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal. (5) Constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare. (6) Cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare.

Înalta Curte constată că pluralitatea petitelor deduse judecății de reclamantă creează premisele aplicării normelor imperative prevăzute de art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: ,,Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii și incidentale în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale, au caracter imperativ și se aplică prin derogare de la normele generale de competență materială sau teritorială exclusivă.

Ca atare, în temeiul art. 123 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă să soluționeze cererea având ca obiect anularea deciziei în baza căreia s-a emis factura fiscală.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2025.