ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2022

HOTĂRÂRE
17.11.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, la 11.02.2022, reclamanta A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, să se constate caducitatea deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018 și existența unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluționarea cererilor de plată la care aceasta se referă și sunt menționate în anexa 1 la prezenta acțiune și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererilor de plată menționate în anexa 1 la prezenta acțiune.

S-a solicitat totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La 16.05.2022, reclamanta a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat anularea adresei nr. x/16.03.2022, emisă de FGA prin care se exprimă refuzul nejustificat al FGA de a analiza pe fond cererile de plată menționate în anexa 1 la acțiune.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1298 din 27.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost aceasta modificată și completată prin O.U.G. nr. 102/2021, împotriva deciziei de respingere a cererii privind acordarea daunelor, se poate face contestație la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală prevăzute de C. proc. civ.

Contrar susținerilor părților, sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004: contencios administrativ, respectiv alin. (2) din același act normativ.

Conform acestor dispoziții, nu are relevanță faptul că se critică refuzul nejustificat al FGA de a anulare a adresei în cauză, aceasta fiind asimilată din punct de vedere al competenței unui litigiu având ca obiect anulare act administrativ, fiind astfel incidente prevederile menționate mai-sus.

În ceea ce privește dispoziția prevăzută de art. VI din O.U.G. nr. 102/2021 invocată de reclamant, care prevede că "Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraților pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora.", aceasta reglementează normele de drept aplicabile procedurii administrative - din fața Fondului - și nu procedurii judiciare, pentru care sunt aplicabile dispozițiile noi de procedură conform art. 24 C. proc. civ.

Astfel, curtea de apel, în raport cu textele legale indicate și făcând aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., a admis excepția invocată, din oficiu și a declinat cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 2 București.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 12283 din 14.10.2022, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că temeiul juridic invocat de reclamantă în susținerea acțiunii vizează art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Solicită a se constata refuzul nejustificat al intimatei de soluționare a unor cereri de plată, inclusiv din perspectiva răspunsului comunicat prin adresa nr. x/16.03.2022.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită ca faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen. Or, potrivit art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Ca atare, din perspectiva competenței materiale, cererea reclamantei se impune a fi analizată în raport de prevederile Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanță, respectiv cum așa au fost modificat prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021 art. I pct. 23 și III alin. (1), prevede că:,,(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Instanța nu poate aplica însă prin analogie aceste prevederi în condițiile în care normele de competență sunt de strictă interpretare și aplicare. În cauză această concluzie este și mai evidentă, în condițiile în care legiuitorul a dat în competența instanțelor civile litigii având ca obiect contestarea deciziilor pronunțate de FGA prin care acesta soluționează cererile de plată a despăgubirilor, litigii care țin de sfera contenciosului administrativ. Soluționarea acestora de către instanțele civile reprezintă o excepție de la regulă și în nici un caz nu se poate extinde sfera de competența a instanțelor civile asupra tuturor cauzelor care implică Fondul de Garantare a Asiguraților. .

Drept urmare, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Sectorului 2 București.

Ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost determinată de modul diferit în care cele două instanțe au interpretat dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 precum și natura juridică a cererii de chemare în judecată, ca fiind civilă sau de contencios administrativ.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie solicitarea reclamantului de constatare a existenței unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluționarea cererilor de plată la care aceasta se referă și sunt menționate în anexa 1 la prezenta acțiune, precum și să se dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererilor de plată menționate în anexa 1 la prezenta acțiune.

Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021, în vigoare la momentul formulării cererii înregistrate de către reclamant la Fondul de Garantare a Asiguraților, " (1) În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de prezenta lege. (3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență. (4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 123; comisia specială poate dispune suspendarea soluționării cererii de plată, în condițiile art. 16 alin. (3). (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(5

1

) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

În cauză, Înalta Curte reține că demersurile reclamantului se află în etapa prevăzută de art. 13 mai sus citat, pârâtul fiind sesizat de reclamant în scopul obținerii despăgubirilor pe care le-ar fi solicitat de la B. S.A., aflată în prezent în procedura falimentului.

Se reține, totodată, că problema care a generat prezentul conflict de competență este de a stabili dacă această procedură are caracter civil sau de contencios administrativ.

Alin. (5) al art. 13 din Lege nr. 213/2015, anterior redat, prevede că decizia de respingere poate fi contestată la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, alin. (5

1

) stabilește că hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de dreptul comun.

Înalta Curte reține că ipoteza mai sus menționată reglementată de art. 13 din Legea nr. 213/2015 presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraților, ipoteză care nu se regăsește în speță, iar reclamanta se plânge și de refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a unor cereri de plată, inclusiv din perspectiva răspunsului comunicat prin adresa nr. x/16.03.2022.

În condițiile în care Legea nr. 213/2015 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraților nu emite decizia nu se poate însă refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului pârâtului nu poate rămâne necenzurat pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră îndreptățit la despăgubiri de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, art. 21 alin. (2) din Constituția României prevede că acest drept poate fi exercitat neîngrădit.

Sub aspectul determinării instanței competente, trebuie avut în vedere că, astfel cum s-a menționat, potrivit art. 13 din Legea nr. 213/2015, competente să soluționeze contestația împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 213/2015, precum și calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea contestației sunt instanțele civile de la sediul Fondului de Garantare.

De aceea, se impune ca și în cazul refuzului Fondului de Garantare de a soluționa cererea, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la instanțele civile de la sediul Fondului de Garantare, simetric regulilor prevăzute în Legea nr. 213/2015.

Totodată trebuie reținut că natura juridică a pretențiilor solicitate prin cererea înregistrată la Fondul de Garantare este una civilă - drept de creanță izvorât din contractele de asigurare, în cazul producerii riscului asigurat, iar raportul juridic litigios nu este un raport de persoană vătămată în drepturi-autoritate publică emitentă a actului administrativ vătămător, astfel că sunt aplicabile normele de competență generală prevăzute de C. proc. civ., iar nu normele speciale de competență din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, rezultă că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, iar nu în aceea specifică contenciosului administrativ.

Cum, potrivit art. 94 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. judecătoria judecă cererile privind obligațiile de a face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe și, raportat la împrejurarea că Fondul de Garantare are sediul în sectorul 2 al Municipiului București, competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Sectorului 2 București.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-28
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 405/2023
Ședința publică din data de 28 februarie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea adresată Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios adm
ÎCCJ 2023-05-02
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1033/2023
Ședința publică din data de 2 mai 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrat
ÎCCJ 2023-02-28
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 402/2023
Ședința publică din data de 28 februarie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea adresată Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios adm
ÎCCJ 2023-04-05
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 853/2023
Ședința publică din data de 5 aprilie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios
ÎCCJ 2023-02-09
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 293/2023
Ședința publică din data de 9 februarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1). Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregis
Sursă