ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 402/2023

HOTĂRÂRE

28.02.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 402/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 05.05.2022 reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la soluționarea de îndată a cererii de plată depuse în data de 22.10.2021 și, de asemenea, obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

La primul termen de judecată din data de 04.10.2022 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 1680 din data de 04 octombrie 2022 Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, s-a avut în vedere că, potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare începând cu data de 24.09.2021), contestațiile împotriva deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraților sunt de competența instanțelor civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010.

S-a reținut că dispozițiile legale sus evocate sunt aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în situația în care refuzul pârâtului de soluționare a cererii îmbracă forma tăcerii administrației, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 or, în cauză, cererea introductivă are ca obiect obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată transmise Fondului de Garantare a Asiguraților.

S-a arătat că, fiind o cerere evaluabilă în bani, în valoare de până la 200.000 de RON, competența materială trebuie să revină judecătoriei, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu art. 123 C. proc. civ. iar, din punct de vedere teritorial, legea specială a stabilit competența instanței civile de la sediul Fondului.

Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 27.10.2022, sub același număr de dosar.

Prin sentinta civila nr. 15821 din data de 06 decembrie 2022 Judecătoria Sectorului 2 București – secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților or, în cauză, reclamanta a invocat ca temei juridic dispozițiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aceasta arătând explicit că cererea sa este o "acțiune în contencios administrativ".

S-a considerat că textul de lege invocat de către prima instanță - art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extins la alte tipuri de litigii, precum cel ce face obiectul cauzei.

Prin urmare, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Cauza a fost inregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la data de 21.12.2022.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Sectorului 2 București – secția Civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București – secția Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că în cauză conflictul privește competența materială de soluționare a litigiului.

Apariția conflictului negativ de competență a fost determinată de modul diferit în care cele două instanțe au interpretat dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 precum și natura juridică a cererii de chemare în judecată, civilă sau de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Ipoteza reglementată de dispozițiile legale sus citate presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraților, ca atare, are în vedere cazul în care pârâtul înțelege să raspundă cererii de acordare a despăgubirilor.

În cauza dedusă judecății însă, reclamanta invocă lipsa oricărui răspuns din partea Fondului de Garantare a Asiguraților.

Având în vedere această particularitate a cauzei, Înalta Curte reține că, deși legea nu se referă explicit la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraților refuză, prin omisiune, să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor, nu se poate concluziona, pe de o parte, că cererea ar aparține materiei contenciosului administrativ, ori, pe de altă parte, că atare conduită a pârâtului de a nu răspunde ar putea rămâne în afara controlului jurisdicțional.

Referitor la natura juridică a pretențiilor din cuprinsul cererii introductive, aceasta este una de drept civil, fiind vorba despre un drept de creanță izvorât din contractul de asigurare, în contextul producerii riscului asigurat.

Faptul că, în cazul specific al insolvabilității sau falimentului asigurătorului, creanța rămasă nesatisfăcută beneficiază de o garanție legală, fiind acoperită din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților, nu are drept semnificație nașterea unui raport juridic nou, între creditor și Fond, distinct de raportul primar. Concluzia în acest sens este susținută de jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020.

În ceea ce privește instanța competentă, dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 instituie, o dată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, competența instanțelor civile în a căror rază teritorială se află sediul Fondului de Garantare a Asiguraților de a soluționa atât contestația împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor, cât și calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea contestației.

Astfel, potrivit Notei de fundamentare a O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a precizat, fără a se lăsa loc de interpretare, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanță de urgență prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel București), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ. (…)".

Așadar, pentru identitate de rațiune și egalitate de tratament juridic, se impune ca, și în cazul refuzului Fondului de Garantare de a soluționa cererea, manifestat prin lipsa oricărui răspuns, să poată fi formulată contestație, tot la instanțele civile de la sediul Fondului de Garantare, potrivit regulilor prevăzute la art. 13 alin. (5) si respectiv alin. (5

) din Legea nr. 213/2015.

În cele din urmă, având în vedere că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști și, în raport de faptul că Fondul de Garantare are sediul în sectorul 2 al Municipiului București, competentă material și teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2 București – secția Civilă.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București – secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre judecare.