ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2025

HOTĂRÂRE

12.02.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A a solicitat obligarea pârâților B, C, D, E și SC F SRL, la plata sumei de 180.000 lei cu titlul de despăgubiri morale, reprezentând repararea prejudiciului cauzat acestuia de pârâți în urma accidentului de muncă din data de 16.12.2015, în cadrul șantierului situat în București, B-dul (...), sector 2 și a dobânzii legale de la data producerii accidentului de muncă până la data plății efective, precum și a sumei de 10.000 lei, cu titlul de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate de acesta pentru refacerea sănătății, respectiv recuperare fizică, contravaloare medicamente, tratament medical, transport, urmare a accidentului de muncă din data de 16.12.2015, în cadrul șantierului situat în București, B-dul (...), sector 2 și a dobânzii legale de la data producerii accidentului de muncă până la data plății efective.

În drept, a invocat art. 1357 si urm. C. civ., art. 22 lit. d din Legea nr. 10/1991, Legea nr. 50/1990.

La data de 23.10.2023, pârâții B, C, D au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești.

La 15 noiembrie 2023, reclamantul a formulat cerere completatoare privind obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 165.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale, reprezentând repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat de pârâți, în urma accidentului de muncă din data de 16.12.2015, în cadrul șantierului situat în București, Bdl. (...), sector 2 și a dobânzii legale de la data producerii accidentului de munca până la data plății efective, la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamant pentru refacerea sănătății, respectiv recuperare fizică, contravaloare medicamente, tratament medical, transport, urmare a accidentului de muncă din data de 16.12.2015 și a dobânzii legale de la data producerii accidentului de muncă până la data plății efective, la plata sumei de 25.000 lei reprezentând beneficii salariale nerealizate timp de aproximativ 1 an și 2 luni, fiind în imposibilitatea de a lucra, întrucât a fost nevoit să rămână la domiciliul său pentru recuperare în urma accidentului suferit.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 4492 din data de 22 aprilie 2024, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către pârâți prin întâmpinare și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Instanța a reținut incidența prevederilor art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., sens în care a apreciat că locul producerii prejudiciului este cel unde s-a produs lezarea valorii sociale ocrotite, în speță, integritatea fizică a reclamantului.

Prin urmare, în sensul pct. 9 al alin. (1) al art. 113 C. proc. civ., atât fapta ilicită, cât și prejudiciul s-au produs în București, Blvd (...), sector 2, în cadrul G, iar domiciliul pârâților nu se află în circumscripția Judecătoriei Ploiești, în sensul art. 107 C. proc. civ., de unde rezultă că, în afară de domiciliul reclamantului, nu există niciun punct de legătură care să atragă competența Judecătoriei Ploiești.

A reținut instanța că prejudiciile nepatrimoniale susceptibile de reparare pe temeiul răspunderii civile delictuale sunt diverse, unele dintre acestea, în special cele produse prin ricoșeu, cum ar fi cele generate de durerea încercată de moartea victimei etc., sunt susceptibile de a atrage competența instanței de la domiciliul creditorului, care în aceste situații coincide, în sensul pct. 9 al art. 113 C. proc. civ., cu locul producerii prejudiciului.

Cu toate acestea, pentru prejudiciul moral reclamat prin cererea de chemare în judecată lucrurile nu stau astfel, deoarece el s-a produs, la fel ca prejudiciul material, la locul faptei, fiind susceptibil de augmentare sau nu ulterior, având caracter de continuitate, însă momentul de început al suferinței percepute de victimă trebuie raportat la data și locul producerii, adică în sectorul 2, reclamantul neputând atrage competența unor instanțe diferite dacă, spre exemplu, își schimbă domiciliul subsecvent momentului faptei.

2.2. Prin sentința nr. 16854 din data de 12 noiembrie 2024, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și, față de natura prejudiciului pretins, moral constând în suferințele suportate de reclamant care o perioadă îndelungată a stat la domiciliu său din com. Gorgota, jud. Prahova pentru a se recupera, sentimentul de neputință generat de starea de boală, dar și material, constând în contravaloarea cheltuielilor realizate cu diverse investigații și tratamente medicale realizate, instanța a apreciat că locul săvârșirii pretinsei fapte ilicite – București bld.(...), sector 2 - nu coincide în mod evident cu locul producerii prejudiciului. Acesta din urmă este reprezentat de domiciliul reclamantului.

Prin urmare, instanța a constatat că Judecătoria Ploiești, ca instanță de la domiciliul reclamantului este competentă teritorial să soluționeze cauza în baza criteriului prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., dat fiind faptul că producerea prejudiciului material și moral pretins s-a realizat la domiciliul reclamantului.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, pentru considerentele expuse în continuare.

Obiectul cauzei deduse judecății este reprezentat de solicitarea reclamantului A de a obliga pârâții B, C, D, E și societatea F SRL la plata unor despăgubiri materiale și morale, reprezentând repararea prejudiciilor cauzate acestuia de pârâți în urma accidentului de muncă din data de 16.12.2015, în cadrul șantierului situat în București, B-dul (...), sector 2 și a dobânzii legale de la data producerii accidentului de muncă până la data plății efective.

Cu privire la pretinsele fapte ilicite, reclamantul a arătat, în motivarea cererii de chemare în judecată, că acestea reies din actele întocmite de organele de cercetare penală în dosarul nr. x/P/2015 și din raportul de expertiză depus la dosar (fiind enumerate de parte în cuprinsul cererii -fila 10 din dosar-, cu titlu de exemplu, dar nu limitativ: depozitarea de materiale pe cofrajele nefinalizate, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzute la capitolele k și 1.2), faptele fiind de natură civilă delictuală.

Referitor la prejudiciu, reclamantul a susținut că acesta este reprezentat de vătămarea integrității sale corporale, aspect ce a determinat efectuarea unor investigații medicale complexe, pe o perioadă îndelungată de timp, a unui program de recuperare și a unor intervenții chirurgicale, alterarea condiției fizice cauzându-i o restrângere a vieții familiale și sociale. Totodată, prin cererea completatoare a indicat suma de 25.000 lei ca reprezentând beneficii salariale nerealizate timp de 1 an și 2 luni, fiind în imposibilitatea de a lucra.

În raport de susținerile reclamantului, precum și de pretențiile formulate prin acțiunea civilă dedusă judecății, reiese că finalitatea urmărită prin promovarea acesteia constă în acoperirea prejudiciului (material și moral) creat prin pretinsele fapte ilicite ale pârâților, în raport de care urmează a se stabili și competența teritorială.

Înalta Curte reține că, în materia competenței teritoriale, regula generală este cea prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Dispozițiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ. prevăd, la pct. 9, că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În cauză, locul săvârșirii faptei (șantierului situat în București, B-dul (...), sector 2) nu se suprapune cu locul producerii consecințelor păgubitoare (domiciliul reclamantului) în contextul în care nu se invocă un prejudiciu instantaneu, ale cărui consecințe se produc dintr-odată sau într-o perioadă de timp foarte scurtă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul învederează că vătămarea sănătății și a integrității corporale a avut consecințe de durată, afirmând prejudicii materiale și morale cu caracter succesiv, adică acelea care se produc continuu, într-o perioadă îndelungată de timp.

Atunci când pretinde cheltuieli aferente refacerii sănătății și recuperării fizice, precum și nerealizarea câștigului din muncă, dar și lezarea drepturilor și intereselor sale nepatrimoniale, partea reclamă manifestarea consecințelor negative ale accidentului din 16.12.2015 în alt loc (la domiciliul său din comuna Gorgota, jud. Prahova) decât acela în care a fost săvârșită fapta pretins ilicită.

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale, aceste dispoziții legale aplicându-se în mod alternativ cu cele ale art. 107 din același act normativ, în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente, conform art. 116 din cod, iar, în cauză, se reține că alegerea de competență a fost deja realizată de reclamant, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Ploiești, în a cărei circumscripție teritorială s-ar fi produs prejudiciul.

În consecință, în temeiul art. 135 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.